Câteva considerații privind motivele pentru care România ar trebui să adere la Convenția de la Haga privind Legea aplicabilă trust-urilor și recunoașterea acestora
10 martie 2016 | Daniel MOREANU
1. Aprecieri generale
Intrarea în vigoare, începând cu data de 1 octombrie 2011, a Codului civil din 2009 (i.e., Legea nr. 287/2009) a reprezentat, fără îndoială, un moment de referinţă şi de reînnoire a coloanei vertebrale a dreptului civil român. Această schimbare s-a produs în contextul în care şi alte ţări din regiune au adoptat coduri civile moderne, precum Ungaria, unde un nou Cod civil a intrat în vigoare începând cu data de 15 martie 2014 sau Cehia, unde aceeaşi schimbare s-a produs la data de 1 ianuarie 2014.
Legiuitorul român ar trebui să continue efortul lăudabil al redactorilor Codului civil de asimilare a fiduciei în contextul juridic românesc, prin aderarea la o convenţie de referinţă în acest sens, şi anume Convenţia de la Haga în privinţa trust-urilor a cărei denumire completă este „Convenţia privind legea aplicabilă trust-urilor şi recunoașterea acestora”[1] (în limba engleză „Convention on the law applicable to trusts and their recognition”, iar în limba franceză „Convention relative à la loi applicable au trust et à să reconnaissance”), semnată de către statele contractante în anul 1985.
Conferinţa de la Haga în materia dreptului internaţional privat (HCCH, Hague Conference on Private Internaţional Law) a fost iniţiată în anul 1893.
După cum se precizează în art. 1 al Statutului Conferinţei de la Haga, scopul acesteia este de „unificare progresivă a regulilor în materia dreptului internaţional privat” (trad. ns. eng.). Statutul Conferinţei de la Haga a intrat în vigoare în anul 1955.
Un număr de 77 de state sunt, în prezent, membre ale Conferinţei de la Haga, iar România este membru încă din anul 1991.
2. Convenția de la Haga privind trust-urile
Convenţia de la Haga a fost adoptată în urma celei de-a 15-a sesiuni a Conferinţei, din anul 1984 [2].
Convenţia de la Haga a fost semnată în data de 1 iulie 1985 şi a intrat în vigoare în data de 1 ianuarie 1992.
La data prezentei analize, un număr total de 15 state fie au semnat, fie au ratificat, fie au aderat la Convenţia de la Haga, recte (în ordine alfabetică): Australia, Canada, China, Cipru, Franţa, Italia[3], Liechtenstein, Luxemburg, Malta, Monaco, Olanda, Elveţia[4], Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, San Marino şi Statele Unite ale Americii, unele dintre acestea nefiind state membre ale Conferinţei de la Haga.
Deşi România nu este parte a Convenţiei de la Haga, prevederile în materia determinării legii aplicabile unui raport de drept internaţional privat sunt preluate de Codul Civil, tale quale, după modelul art. 6-9 din Convenţia de la Haga.
În Codul Civil, dispoziţiile de drept internaţional privat în materia fiduciei se regăsesc în cadrul Cap. VIII – Fiducia al cărţii a VII-a – Dispoziţii de drept internaţional privat. Fiduciei îi sunt alocate un număr de 4 articole, numerotate de la art. 2.659 la art. 2.662.
În preambulul Convenţiei se precizează că unul dintre factorii determinanţi ai adoptării acesteia constă în faptul că „trust-ul, astfel cum a fost dezvoltat în curţile de equity din jurisdicţiile de common law şi adoptat cu unele modificări de către alte jurisdicții, constituie o instituţie juridică unică (subl. ns. – D. M.)” (trad. ns. eng.).
Faptul că sisteme de drept eminamente civile au ratificat Convenţia de la Haga ce funcţionează cu succes contribuind la dezvoltarea unor paliere ale activităţii economice sau familiale care, altfel, nu ar fi putut să fie atinse, constituie un argument irefutabil care a dezmembrat un eventual raționament în conformitate cu care trust-ul ar fi incompatibil cu un sistem de drept civil.
[1] Textul Convenţiei de la Haga semnat atât în limba engleză, cât şi în limba franceză, ambele versiuni fiind considerate originale. Este disponibil aici.
[2] Pentru analiza de natură istorică, a se vedea M. Graziadei; U. Mattei; L. Smith, Commercial trusts in European private law, Editura Cambridge University Press, SUA, 2005, pag. 56 et seq.
[3] Italia este primul sistem de drept civil care a ratificat Convenţia de la Haga. Trebuie să menţionăm şi faptul că modalitatea prin care Italia a utilizat dispoziţiile art. 5 din Convenţie pentru a introduce trust-ul în cadrul legislaţiei interne este destul de controversată în doctrina internaţională.
[4] Pentru analiza coroborării prevederilor Convenţiei de la Haga cu cele ale dreptului elveţian, a se vedea L. Thévenoz, Trusts în Switzerland: ratification of the Hague Convention on Trusts and codification of the law of fiduciary transfers, Editura Schulthess, Elveţia, 2001.
Av. drd. Daniel Moreanu
* Acesta reprezintă un extras din articolul cu titlul „Câteva consideraţii privind motivele pentru care România ar trebui să adere la Convenţia de la Haga privind legea aplicabilă trust-urilor şi recunoașterea acestora”, publicat în Revista „Dreptul”, nr. 2/2016.
