Vizită a unui procuror federal din SUA la Curtea de Apel Iași și la Tribunalul Iași
8 martie 2016 | JURIDICE.ro
În data de 4 martie 2016, la Curtea de Apel Iași și la Tribunalul Iași, a avut loc vizita procurorului federal din SUA, David Gappa, conducător al programului IPLEC, potrivit unui comunicat al Curții de Apel Iași, dat publicității luni, 7 martie 2016.
IPLEC (Intellectual Property Law Enforcement Coordinator) este un program regional, care cuprinde țările din Europa de Est și Asia Centrală, cu biroul la București, în cadrul Ambasadei SUA. Programul este unul de asistență și colaborare, în principal cu procurorii și ofițerii de poliție implicați în combaterea infracțiunilor de proprietate intelectuală, dar și cu judecătorii care judecă astfel de cauze, cu OSIM, ORDA, Parchetul General și cu reprezentanții deținătorilor drepturilor de autor/marcă din SUA, cu aplicabilitate pe teritoriul țărilor pe care le acoperă.
Întâlnirea s-a desfășurat cu participarea judecătorilor de la instanțele din raza de activitate a Curții de Apel Iași, fiind dezbătute teme privind materia proprietății intelectuale.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro