Întrebare preliminară cu privire la ordinul de furnizare de informații fiscale. UPDATE: concluzii AG
11 ianuarie 2017 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
Mihaela Mazilu-Babel
11 ianuarie 2017: Avocatul general propune Curții următoarea soluție:
„1) În cazul în care un stat membru prevede în legislația sa o sancțiune financiară în privința unui subiect de drept administrativ care refuză să furnizeze informații în cadrul unui schimb de informații între autorități fiscale, care se întemeiază în special pe dispozițiile Directivei 2011/16/UE a Consiliului din 15 februarie 2011 privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal, el pune în aplicare dreptul Uniunii, ceea ce determină aplicarea cartei.
2) Un subiect de drept administrativ se poate prevala de articolul 47 din cartă în cazul în care apreciază că sancțiunea administrativă pecuniară care i‑a fost aplicată se întemeiază pe o cerere de informații a cărei validitate o contestă, din moment ce această cerere este formulată în cadrul unei proceduri care constituie punerea în aplicare a dreptului Uniunii.
3) Articolul 47 din cartă trebuie interpretat în sensul că instanța sesizată cu acțiunea împotriva sancțiunii administrative pecuniare consecutive refuzului de a răspunde, opus deciziei prin care se dispune furnizarea de informații, trebuie să poată examina legalitatea acestei decizii. Totuși, dat fiind obiectivul legitim de combatere a fraudei și a evaziunii fiscale urmărit de Directiva 2011/16, instanța judecătorească trebuie să fie doar în măsură să verifice, pe baza unei examinări sumare, dacă decizia prin care se dispune furnizarea de informații se întemeiază pe o cerere de informații care prezintă o legătură între, pe de o parte, informațiile solicitate, contribuabilul vizat, precum și terțul eventual informat și, pe de altă parte, scopul fiscal urmărit. Pentru a duce la o constatare a nelegalității, inadecvarea dintre cererea de informații și scopul fiscal trebuie să fie vădită.
4) Caracterul în mod previzibil relevant al informațiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru pe baza Directivei 2011/16 constituie o condiție care trebuie să fie îndeplinită de cererea de informații pentru a da naștere obligației statului membru solicitat de a da curs cererii.
5) Cererea de informații pe care se întemeiază decizia prin care se dispune furnizarea de informații trebuie să fie comunicată în mod necesar instanței judecătorești sesizate cu acțiunea formulată împotriva sancțiunii pecuniare, precum și terțului solicitat. În cazul în care administrația statului solicitat apreciază că această din urmă comunicare este susceptibilă să compromită eficiența colaborării între administrații în vederea combaterii fraudei și a evaziunii fiscale (sau să aducă atingere unui alt interes public ori dreptului fundamental al unei alte persoane), îi revine sarcina de a dovedi acest fapt în cadrul acțiunii citate anterior, iar instanței atribuția de a soluționa acest aspect.”
***
8 martie 2016: Judecătorul luxemburghez se întreabă cu privire la domeniul de aplicare al dreptului Uniunii, și implicit al Cartei, în materia furnizării de informații fiscale. (C-682/15 Berlioz Investment Fund)
Situația de fapt:
1. necesitatea de a afla dacă un stat membru pune în aplicare dreptul Uniunii şi, prin urmare, pune în aplicare Carta într-o situaţie precum cea din speţă
2. statul membru stabileşte, în privinţa unui subiect de drept administrativ, o sancţiune administrativă pecuniară din cauza neîndeplinirii, care i se impută acestuia din urmă, a obligaţiilor sale de cooperare, care decurg dintr-o decizie privind un ordin de furnizare de informaţii, adoptată de autoritatea sa naţională competentă în temeiul normelor de procedură din dreptul intern, instituite în acest scop în cadrul executării, de către acest stat membru, în calitatea sa de stat solicitat, a unei cereri de schimb de informaţii formulată de un alt stat membru
3. schimbul de informații la cerere precum este prevăzut de o directivă UE
4. necesitatea de a afla dacă un subiect de drept administrativ poate să invoce dispozițiile din Cartă în cazul în care acesta apreciază că sancţiunea administrativă pecuniară care i-a fost aplicată ar avea:
4.1. ca scop obligarea sa la furnizarea unor informaţii, în cadrul executării de către autoritatea competentă a statului membru solicitat, al cărui rezident este, a unei cereri de informaţii formulate de un alt stat membru,
4.2. care nu ar avea nicio justificare în ceea ce priveşte scopul fiscal real, astfel încât în prezenta cauză nu ar exista un scop legitim, şi
4.3. care ar viza obţinerea de informaţii care nu ar fi în mod previzibil relevante pentru cazul de impozitare respectiv
5. necesitatea de a afla dacă dreptul la o cale de atac eficientă şi de acces la o instanţă imparţială impune ca instanţa naţională competentă să dispună de o competenţă de fond şi, astfel, de competenţa de a controla, cel puţin pe cale de excepţie, validitatea unei decizii privind un ordin de furnizare de informaţii, adoptată de autoritatea competentă a unui stat membru în cadrul executării unei cereri de schimb de informaţii:
5.1. înaintată de autoritatea competentă a altui stat membru
5.2. în cadrul acţiunii introduse de terţul deţinător de informaţii, destinatar al acestei decizii privind un ordin de furnizare de informaţii, şi
5.3. îndreptată împotriva unei decizii de stabilire a unei sancţiuni administrative pecuniare, din cauza neîndeplinirii, imputate acestui justiţiabil, a obligaţiei de colaborare pe care acesta o are în cadrul executării cererii în cauză
6. Modelul de convenţie fiscală a OCDE privind venitul şi capitalul
7. necesitatea de a afla dacă scopul directivei în cauză trebuie să fie interpretat în sensul în care caracterul în mod previzibil relevant, în raport cu cazul de impozitare vizat şi cu scopul fiscal indicat, al informaţiilor solicitate de un stat membru de la un alt stat membru constituie o condiţie care trebuie să fie îndeplinită de cererea de informaţii pentru a putea da naştere obligaţiei autorităţii competente a statului membru solicitat să dea curs cererii în cauză şi pentru a legitima o decizie privind un ordin de furnizare de informaţii, impus de acesta unui terţ deţinător
8. necesitatea de afla dacă dispozițiile din Cartă relevante s-ar opune unei dispoziţii legale a unui stat membru, care limitează într-o manieră generală examinarea de către autoritatea sa naţională competentă – care acţionează în calitate de autoritate a statului solicitat – a validităţii unei cereri de informaţii la un control al regularităţii formale
9. necesitatea de a afla dacă dispozițiile din Cartă se opun unei norme naționale care impune instanței naționale, în cadrul unei acţiuni în justiţie, să verifice respectarea condiţiei relevanţei previzibile a informaţiilor solicitate din perspectiva tuturor aspectelor care au legătură cu cazul de impozitare concret care este examinat, cu scopul fiscal invocat şi cu respectarea dispozițiilor din directiva aplicabile
10. necesitatea de a afla dacă dreptul Uniunii se opune efectelor unei dispozițiile legale a unui stat membru care exclude sesizarea instanţei naţionale competente a statului solicitat, cu cererea de informaţii formulată de autoritatea competentă a altui stat membru şi impune prezentarea acestui document în faţa instanţei naţionale competente şi acordarea accesului terţului deţinător, sau chiar prezentarea acestui document în faţa instanţei naţionale, fără a-i conferi terţului deţinător accesul din cauza caracterului confidenţial al acestui document, cu condiţia ca toate dificultăţile cauzate terţului deţinător de o limitare a drepturilor sale să fie compensate suficient de procedura desfăşurată în faţa instanţei naţionale competente
Dispoziții și norme incidente:
1. articolul 51 alineatul (1) din Cartă și articolul 47 din Cartă:
Articolul 51 (extras)
Domeniul de aplicare
(1) Dispoziţiile prezentei carte se adresează instituţiilor, organelor, oficiilor şi agenţiilor Uniunii, cu respectarea principiului subsidiarităţii, precum şi statelor membre numai în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii. Prin urmare, acestea respectă drepturile şi principiile şi promovează aplicarea lor în conformitate cu atribuţiile pe care le au în acest sens şi cu respectarea limitelor competenţelor conferite Uniunii de tratate.
Articolul 47
Dreptul la o cale de atac eficientă şi la un proces echitabil
Orice persoană ale cărei drepturi şi libertăţi garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în faţa unei instanţe judecătoreşti, în conformitate cu condiţiile stabilite de prezentul articol.
Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, public şi într-un termen rezonabil, în faţa unei instanţe judecătoreşti independente şi imparţiale, constituită în prealabil prin lege. Orice persoană are posibilitatea de a fi consiliată, apărată şi reprezentată.
Asistenţa juridică gratuită se acordă celor care nu dispun de resurse suficiente, în măsura în care aceasta este necesară pentru a-i asigura accesul efectiv la justiţie.
2. articolul 1 alineatul (1), articolul 5 și articolul 17 din Directiva 2011/16/UE privind cooperarea administrativă în domeniul fiscal şi de abrogare a Directivei 77/799/CEE:
Articolul 1 (extras)
Obiect
(1) Prezenta directivă prevede normele şi procedurile conform cărora statele membre cooperează între ele în vederea realizării unui schimb de informaţii care este în mod previzibil relevant pentru administrarea şi aplicarea legilor interne ale statelor membre în privinţa taxelor şi impozitelor menţionate la articolul 2.
Articolul 5
Procedura aplicabilă schimbului de informaţii la cerere
La cererea autorităţii solicitante, autoritatea solicitată comunică autorităţii solicitante orice informaţii la care se face referire la articolul 1 alineatul (1) pe care le deţine sau pe care le obţine în urma anchetelor administrative.
Articolul 17
Limite
(1) Autoritatea solicitată dintr-un stat membru furnizează autorităţii solicitante dintr-un alt stat membru informaţiile menţionate la articolul 5, cu condiţia ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale de informaţii pe care le-ar fi putut utiliza în această situaţie pentru a obţine informaţiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.
(2) Prezenta directivă nu impune unui stat membru solicitat obligaţia de a efectua anchete sau de a comunica informaţii, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obţinerea informaţiilor respective pentru propriile scopuri ar fi contrară legislaţiei acelui stat membru.
(3) Autoritatea competentă a unui stat membru solicitat poate refuza să furnizeze informaţii, în cazul în care statul membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informaţii similare.
(4) Furnizarea de informaţii poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional sau a unui procedeu comercial ori a unor informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
(5) Autoritatea solicitată comunică autorităţii solicitante motivele refuzului de a răspunde la cererea de informaţii.
3. principiul cooperării loiale, prevăzut la articolul 4 TUE;
Pertinența pentru România:
1. articolele 21 și 129 din Constituția României din 21 noiembrie 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003:
Articolul 21: Accesul liber la justiţie
(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.
Articolul 129 Folosirea căilor de atac
Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.
2. articolele 284, 288 și 300 din Codul de procedură fiscală din 20 iulie 2015, aprobat de Legea nr. 207/2015, modificat și completat prin Ordonanța de urgență nr. 50/2015:
Articolul 284
Scopul
(1) Prezentul capitol reglementează normele şi procedurile potrivit cărora România cooperează cu celelalte state membre din cadrul Uniunii Europene, denumite în continuare state membre, în vederea realizării unui schimb de informaţii care este în mod previzibil relevant pentru administrarea şi aplicarea legilor interne ale statelor membre în privinţa taxelor şi impozitelor prevăzute la art. 285.
(2) Prezentul capitol conţine şi dispoziţii privind schimbul de informaţii prevăzut la alin. (1) prin mijloace electronice, precum şi norme şi proceduri potrivit cărora România cooperează cu Comisia Europeană pe teme de coordonare şi evaluare.
(3) Prezentul capitol nu afectează aplicarea în România a normelor privind asistenţa reciprocă în materie penală şi nu aduce atingere îndeplinirii niciunei obligaţii a României în temeiul altor instrumente juridice, inclusiv acorduri bilaterale sau multilaterale, în ceea ce priveşte cooperarea administrativă extinsă.
Articolul 288
Procedura aplicabilă schimbului de informaţii la cerere
La cererea autorităţii solicitante din alt stat membru, autoritatea solicitată din România comunică acesteia orice informaţii prevăzute la art. 284 alin. (1) pe care le deţine sau pe care le obţine în urma anchetelor administrative.
Articolul 300
Limite
(1) Autoritatea solicitată din România furnizează autorităţii solicitante dintr-un alt stat membru informaţiile prevăzute la art. 288, cu condiţia ca autoritatea solicitantă să fi epuizat sursele uzuale de informaţii pe care le-ar fi putut utiliza în această situaţie pentru a obţine informaţiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit. Autoritatea solicitantă din România solicită informaţiile prevăzute la art. 288 autorităţii solicitate din alt stat membru numai în situaţia în care au fost epuizate sursele uzuale de informaţii pe care le-ar fi putut utiliza în această situaţie pentru a obţine informaţiile solicitate, fără a risca să pună în pericol atingerea scopului urmărit.
(2) Prezentul capitol nu impune României obligaţia de a efectua anchete sau de a comunica informaţii, în cazul în care efectuarea acestor anchete sau obţinerea informaţiilor respective pentru propriile scopuri ar fi contrară legislaţiei din România.
(3) Autoritatea competentă din România poate refuza să furnizeze informaţii, în cazul în care statul membru solicitant nu este în măsură, din motive juridice, să furnizeze informaţii similare.
(4) Furnizarea de informaţii poate fi refuzată în cazul în care ar conduce la divulgarea unui secret comercial, industrial sau profesional ori a unui procedeu comercial sau a unor informaţii a căror divulgare ar fi contrară ordinii publice.
(5) Autoritatea solicitată din România comunică autorităţii solicitante din alt stat membru motivele refuzului de a răspunde la cererea de informaţii.
Mihaela Mazilu-Babel (selecție, situație de fapt și dispoziții incidente)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
Adina Mihalache (pertinența pentru România)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
