Forumul Judecătorilor din România despre modificarea prelungirii mandatelor pentru 8 membri CSM
11 martie 2016 | JURIDICE.roVineri, 11 martie 2016, Forumul Judecătorilor din România a dat publicităţii un comunicat semnat de jud. Dragoş Călin, Curtea de Apel Bucureşti, jud. Ionuţ Militaru, Curtea de Apel Bucureşti, jud. Claudiu Drăguşin, Judecătoria sectorului 4, cu privire la durata mandatelor a 8 membri CSM hotărâtă de Senat în data de 7 martie 2016:
”Evenimentul care a determinat reacția publică
Prin Hotărârea Senatului nr. 28 din 7 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 10 martie 2016, s-a dispus modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 şi 47/2013 cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin aceste hotărâri (Alina Nicoleta Ghica, Florentina Gavadia, Bogdan Gabor, Gheorghe Muscalu, Mona-Lisa Neagoe, Adrian Bordea, Luminița Palade, Daniela Ciochină), efectul fiind că șapte magistraţi aleși și un reprezentant al societății civile vor rămâne în exercitarea mandatului până la împlinirea termenului de 6 ani, respectiv 8 septembrie 2017, 3 aprilie 2018, 10 octombrie 2018, 28 ianuarie 2019, respectiv 23 iunie 2019, iar nu doar până la 7 ianuarie 2017, respectiv 6 ani de la învestirea în 2011 a actualului Consiliu Superior al Magistraturii. Un al optulea magistrat, Norel Popescu, ales în luna mai 2014, nu a fost nici până astăzi validat de Senatul României.
Cu alte cuvinte, aceşti membri ai CSM au primit de la Senat un mandat întreg, de 6 ani, calculat de la momentul validării, în condiţiile în care validarea trebuia să fie făcută doar pentru restul mandatului persoanei pe care au înlocuit-o. În astfel de împrejurări, ad absurdum, un mandat ar putea avea şi un caracter perpetuu, cât timp Senatul nu validează mandatul altui membru CSM. Spre comparație, ar putea fi imaginată vacantarea în fiecare zi a unui loc de senator sau deputat și, în logica asumată de Senat exclusiv în situația CSM, nu şi a Curţii Constituţionale, spre exemplu, organizarea de alegeri parlamentare tot în fiecare zi pentru fiecare loc vacant, ceea ce este o ficţiune.
De asemenea, este afectată fundamental constituirea acestui organism colectiv (garant al independenţei justiţiei), o operațiune unică, specifică unui organ unitar, durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii fiind indisolubil legată de funcționarea CSM ca un întreg, restul de mandat al celor opt membri în cauză fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat întreg. Acest artificiu ridicol nu se mai utilizează nici măcar în statele africane. Împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să funcţioneze în parametrii săi constituţionali, prin hotărâri ale puterii legiuitoare, poate concretiza un blocaj instituţional, inclusiv un conflict între puterea legislativă şi puterea judecătorească, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii fiind de esenţa cerinţelor statului de drept.
O „scrisoare pierdută”
Un prim aspect extrem de grav constă în aceea că Hotărârea Senatului nr.28 din 7 martie 2016 este adoptată ca urmare a unei „scrisori” a Consiliului Superior al Magistraturii.
Reamintim că, potrivit dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi, potrivit prevederilor art. 8 alin. (3) şi art. 16 alin. (2), şi o transmite Biroului permanent al Senatului”.
Potrivit dispoziţiilor art. 27 din aceeaşi lege, lucrările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se desfăşoară în prezenţa a cel puţin 15 membri, iar hotărârile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi.
Prin urmare, o „scrisoare” nu reprezintă un act administrativ care să reprezinte rezultatul procesului decizional al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial care are atribuţia de a alcătui lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi de a o transmite Biroului permanent al Senatului.
„Rectificarea” nu este echivalentă cu „modificarea”
Potrivit principiului simetriei juridice, trebuia urmată aceeaşi procedură pentru a obţine „rectificarea” hotărârilor Senatului.
În temeiul art. 59 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, „modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare”. Potrivit dispozițiilor art. 71 alin. (2) din aceeași lege, „se interzice modificarea prevederilor unor acte normative prin recurgerea la operaţiunea de rectificare, care trebuie limitată numai la erorile materiale”.
Similar, pentru hotărârile Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 43/2012, 3/2013 şi 47/2013, publicate în Monitorul Oficial, deși au caracter individual, nu era posibilă modificarea duratei mandatului membrilor CSM, în condițiile în care o astfel de operațiune este „admisă numai dacă nu se afectează concepţia generală ori caracterul unitar al acelui act” (art. 61 alin. 1 din Legea nr. 24/2000).
„Scrisoarea” CSM prin care se solicita o „rectificare” a fost avută în vedere de Senat pentru a „modifica” hotărârile în cauză, de unde rezultă că s-a considerat – pe bună dreptate – că nu este vorba despre o eroare materială, iar prin actul final a fost modificată concepția asupra interpretării dispozițiilor constituționale și legale, fără o hotărâre asumată de Plenul CSM în acest sens.
Trebuie menționat că hotărârea Senatului nr. 44/2011 a fost atacată în fața instanței de contencios administrativ de membrii CSM validați, nemulțumiți de limitarea mandatului prin mențiunea expresă „…care va expira la data de 6 ianuarie 2017”, iar acțiunea a fost respinsă în mod definitiv și irevocabil, ca inadmisibilă. Or, autoritatea emitentă nu mai putea revoca actul (modificându-l în sensul dorit de beneficiari), deoarece a intrat în circuitul juridic civil.
Încălcarea principiului transparenţei decizionale
Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, „asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor pot participa la lucrările plenului şi ale secţiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la iniţiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii”.
Nu numai că pe ordinea de zi a lucrărilor plenului Consiliului Superior al Magistraturii nu a fost o astfel de problemă extrem de importantă pentru funcţionarea sa, dar au fost încălcate şi dispoziţiile legale potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii, în plen, se iau prin vot direct şi secret şi se motivează. În niciun caz, nu se trimit „scrisori”.
Analiza dispoziţiilor constituţionale şi legale incidente
Temeiul de drept invocat în Hotărârea Senatului îl reprezintă prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţia României, republicată, potrivit cărora “Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani”.
Potrivit rolului şi atribuţiilor conferite de art. 133 şi 134 din Constituţie, dar şi din perspectiva modalităţii în care se iau hotărârile, atât în plen, cât şi în secţii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleşi pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică. În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr.317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora”. Îndeplinirea tuturor atribuţiilor prevăzute de capitolul IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secţiilor acestuia, deci nu o activitate separată a membrilor Consiliului.
De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, a reținut că, „potrivit dispoziţiilor constituţionale şi infraconstituţionale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativă în cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut în raport cu celelalte puteri. Aşadar, statutul membrilor Consiliului implică calitatea de demnitar, potrivit art. 54 alin.(1) din Legea nr. 317/2004, calitate recunoscută şi deputaţilor şi senatorilor. Ca şi aceştia, membrii Consiliului sunt aleşi pe durata mandatului, prin vot direct, secret şi liber exprimat. În realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice.”
Fiind un organism cu mandat colectiv, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii expiră la împlinirea termenului de 6 ani, respectiv la aceeași dată, pentru toți membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce art. 22 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii dispune că ”preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire” a Noului Consiliu.
Considerăm că modalitatea în care Curtea Constituțională a interpretat art. 142 alin. 2 din Constituție („Curtea Constituţională se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit”), în sensul că numirea în funcția de judecător la Curtea Constituțională se face pentru diferența de mandat (și nu pentru un nou mandat de 9 ani), trebuie să își găsească aplicarea în cazul Consiliului Superior al Magistraturii.
De altfel, este de subliniat că, în Hotărârea nr. 10/2015 (publicată în Monitorul Oficial nr. 126 din 18.02.2015) pentru numirea unui judecător la Curtea Constituțională, aceeași interpretare a fost avută în vedere chiar de Senatul României la stabilirea duratei mandatului judecătorului numit, fiind o vădită contradicție în interpretarea dispozițiilor Legii fundamentale în ceea ce privește trei instituții fundamentale ale Statului (Parlament și Curtea Constituțională – cu mandate până la expirarea termenului inițial – și Consiliul Superior al Magistraturii – cu mandate noi, de câte 6 ani fiecare).
Prin urmare, având în vedere identitatea de statut în raport cu celelalte puteri, constituirea acestui organism colectiv (garant al independenţei justiţiei) este o operațiune unică, specifică unui organ unitar, iar durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este indisolubil legată de funcționarea CSM ca un întreg, restul de mandat al celor șapte membri în cauză fiind exclusiv un rest, iar nu un mandat întreg.
Exemple de drept comparat
Nici măcar statele africane nu mai utilizează astfel de artificii ridicole. Spre exemplu, în Guineea, în baza art. 7 din legea organică, membrul ales în caz de vacantare a unui loc în Consiliul Superior al Magistraturii preia restul de mandat al predecesorului său.[1] În Camerun, o dispoziție similară este cuprinsă în art. 4 alin. (2) din legea privind organizarea și funcționarea CSM.[2] De asemenea, un stat cu probleme delicate ale justiției, Republica Moldova, propune cu onestitate aceeași accepțiune (art. 13 din Legea cu privire la CSM), în caz de încetare a mandatului de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, acesta fiind continuat de membrul supleant ales.
În Uniunea Europeană, situația României este unică. Spre exemplu, în Franța, Belgia sau Bulgaria, conform legilor de funcționare a consiliilor superioare ale magistraturii, membrul al cărui mandat devine vacant prematur este înlocuit de un supleant, pentru restul mandatului său.[3] De asemenea, Constituția Republicii Malta, la art. 101a pct. 5, dispune că, „atunci când o persoană ocupă un loc care a rămas vacant din cauza faptului că un membru al Consiliului Magistraturii încetează să mai deţină calitatea de membru indiferent de motiv, cu excepţia expirării mandatului, respectiva persoană va deţine funcţia pentru perioada rămasă din mandatul membrului pe care îl înlocuieşte.[4]
Sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională
Asociaţia profesională „Forumul Judecătorilor din România” solicită reintrarea în firesc, prin readucerea Consiliului Superior al Magistraturii în coordonatele de legalitate şi constituţionalitate în care a fost conceput, printr-un astfel de remediu instituţional.
Titularii dreptului de sesizare sunt Preşedintele României, unul din preşedinţii celor două Camere, primul-ministru şi preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii.
Sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea conflictului juridic se poate efectua de oricare dintre titulari, chiar dacă autoritatea pe care o reprezintă nu este implicată în conflictul respectiv.
Conform Deciziei Curţii Constituţionale nr. 97 din 7 februarie 2008, „conflictul juridic de natură constituţională există între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje instituţionale”. Împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să funcţioneze în parametrii săi constituţionali, prin hotărâri ale puterii legiuitoare, poate concretiza un astfel de blocaj.
Prin Decizia nr. 270 din 10 martie 2008, instanţa de contencios constituţional a statuat că textul art. 146 lit. e) din Constituţie „stabileşte competenţa Curţii de a soluţiona în fond orice conflict juridic de natură constituţională ivit între autorităţile publice, iar nu numai conflictele de competenţă născute între acestea”.
Senatul României, în calitate de autoritate legiuitoare, a mai fost implicat în conflicte juridice de natură constituţională cu autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, soluţionate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 972 din 21 noiembrie 2012 şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 460 din 13 noiembrie 2013.
În măsura în care scrisoarea Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a solicitat rectificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, 4/2012, 36/2012, 3/2013 şi 47/2013 cu privire la durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nu este rezultatul procesului decizional al Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, ca organ colegial care are atribuţia de a alcătui lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi de a o transmite Biroului permanent al Senatului (deci şi atribuţia de a iniţia modificarea unei atare liste, sub aspectul duratei mandatului), solicităm convocarea unei şedinţe de plen, de către preşedintele sau vicepreşedintele CSM sau de către majoritatea membrilor plenului, cu scopul de a decide, conform legii, sesizarea Curţii Constituţionale chiar de către Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională.
Preşedintele României, având rolul constituțional de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice, scop în care exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (art. 80 din Constituție), poate sesiza Curtea Constituţională pentru soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională, urmând a îi fi transmisă de către Asociaţia profesională „Forumul Judecătorilor din România” o solicitare pe cale oficială.
De asemenea, sesizarea Curții Constituționale se poate realiza de un număr de cel puţin 25 de senatori, astfel cum s-a întâmplat în precedent, motiv pentru care prezenta luare de poziție se constituie într-o scrisoare deschisă către membrii corpului legislativ pentru a iniția demersurile instituționale.
Astfel, facem trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 53 din 25 ianuarie 2011 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea Hotărârii Senatului nr. 43/2010 privind validarea magistraţilor aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Din nefericire, la acel moment, Curtea Constituțională nu a analizat susţinerea autorilor sesizării referitoare la cei 3 membri care nu şi-au epuizat mandatele de 6 ani validate în anul 2006, întrucât au înlocuit magistraţi ai Consiliului Superior al Magistraturii cărora le-au încetat mandatele înainte de expirarea duratei, prin pensionare sau demisie, deoarece Hotărârea Plenului Senatului nr. 43 din 22 decembrie 2010, faţă de care a fost formulată sesizarea de neconstituţionalitate, nu a avut ca obiect şi validarea acestora.
În temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.” Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora “Nimeni nu este mai presus de lege.”
[1] Pagina web http://www.geneva-academy.ch [accesată ultima dată la 11.03.2016].
[2] Pagina web http://minfopra.gov.cm [accesată ultima dată la 11.03.2016].ju
[3] Pagina web https://www.coe.int [accesată ultima dată la 11.03.2016].
[4] A se vedea Șt. Deaconu (coord.), Codex Constituțional: constituțiile statelor membre ale Uniunii Europene, Monitorul Oficial R.A., Bucureşti, 2015.”
