Opinie privind punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică
14 martie 2016 | Doru Ioan CRISTESCU
Ținând seama de actualele discuții determinate de publicarea în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale a României nr. 51/16.02.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. 1 din Codul de procedură penală, reiterez opiniile expuse pe larg în lucrarea autorilor Doru Ioan Cristescu și Victor Cătălin Enescu, ”Prolegomene privind administrarea și expertizarea probelor multimedia”, Ed. Solness, Timișoara, 2013, ISBN 978–973-729–378–7, citând, în prima facie, din capitolul Concluzii, pp. 207–209:
„Starea de fapt actuală în ce privește punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi și libertăți decelează că un organ (instituție) al /a administrației publice, din puterea executivă deci – S.R.I., printr–o entitate din subordine și pe care o administrează, respectiv C.N.I.C. – , interferează cu cea a organelor judiciare și execută activități din sfera puterii judecătorești, știut fiind că în cadrul procesului penal activitatea judiciară este efectuată de organele judiciare, iar pe de altă parte operațiunea de interceptare și înregistrare a comunicațiilor unui subiect procesual principal ori a unei părți a unui proces penal reprezintă o activitate eminamente judiciară, fiind inclusă în ceea ce se numește administrarea probatoriului.
Același organ (instituție) din sfera puterii executive dobândește întâietate și preeminență în ce privește obținerea informațiilor, ce rezultă din activitatea de supraveghere tehnică, a căror beneficiar legitim și în același timp titular este organul judiciar, neexistând un control judiciar în legătură cu ceea ce se întâmplă cu informațiile astfel obținute.
Controlul parlamentar asupra serviciului de informații nu satisface și nu poate înlocui controlul jurisdicțional în ceea ce privește aspectele în discuție.
Exploatarea și valorificarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică în cauze penale – altele decât cele privind infracțiuni contra securității naționale și de terorism – de către S.R.I. devine un apanaj al acestui serviciu, oricând dorește și în orice scop apreciază, fără a se putea fi supuse unui control jurisdicțional sau al societății civile.
Practic, prin activitățile de supraveghere tehnică din cadrul unor procese penale și prin modalitățile de punere în practică a acestora S.R.I. monitorizează un număr apreciabil de persoane (pe lângă subiectul pentru care s-a autorizat supravegherea și pe interlocutorii acestora), exercitând o supraveghere generală a comunicațiilor acestora atât pentru situații faptice care întră în sfera atribuțiilor instituției (cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51 / 1991), cât și pentru altele care nu au nicio legătură cu acestea (probleme profesionale, extraprofesionale, de viață privată și intimă).
O astfel de extensiune a competenței materiale și funcționale a S.R.I., în atribuțiile exclusive ale puterii judecătorești și a actului de justiției, în general, excede unei societăți democratice, reprezentând efectiv o ingerință în valorile democrației consacrate de CEDO.
Reiterăm opțiunea pentru existența unui Sistem de Interceptare și Înregistrare a Comunicațiilor, care să deservească organele judiciare, ce să funcționeze ca entitate autonomă și independentă, în sprijinul exclusiv și sub controlul justiției, cu scopul de a produce probe destinate fie urmăririi penale, fie fazei de judecată și, în acest context, să fie exclus de la orice formă de clasificare ca secret de stat ori de serviciu, iar în același timp să poată fi accesat pentru verificări și examinări de natură strict științifică, destinate eliminării oricărei suspiciuni în ce privește obținerea, stocarea și manipularea probelor multimedia, prin efectuarea constatărilor tehnico-științifice și expertizelor judiciare dispuse de către instanțele de judecată.”
Nu mai este cazul de a evidenția că starea de fapt, care a condus la formularea concluziei și, în același timp, a lansării unei propuneri legislative, a fost și este confirmată pe deplin prin considerentele Deciziei Curții Constituționale a României nr. 51/16.02.2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 142 alin. (1) din Codul de procedură penală.
În secunda facie, dintre argumentele care converg către propunerea avansată în Concluzii, citez, în continuare din lucrarea susmenționată, după cum urmează:
I. Paginile 26–32 Capitolul I
“2.3.2. Referitor la punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, pentru care erau abilitate procurorul sau organul de cercetare penală și persoanele care erau chemate să dea concurs tehnic la interceptări și înregistrări[1] (care, de regulă, erau angajați ai serviciilor de informații, cu predilecție S.R.I.), în noua reglementare sunt indicate ca fiind abilitate să realizeze această activitate:
1) procurorul,
2) organul de cercetare penală sau
3) lucrători specializați din cadrul poliției ori
4) alte organe specializate ale statului[2], adică persoane juridice nenominalizate, poziționate în sistemul organelor statului, probabil în zona puterii executive (administrația publică) care, desigur, efectuează prestarea de servicii în discuție, prin proprii angajați civili sau militari.
Teoretic, alte organe specializate ale statului în materia interceptării și înregistrărilor, ar putea fi instituții guvernamentale – din subordinea Ministerului Societăților Informaționale, Ministerului Justiției ș.a. – ori entități autonome și independente cu subordonare la nivelul Parlamentului României[3], care să deservească pe orice beneficiar autorizat al unei astfel de operațiuni, legiuitorul oferind o normă în alb, pentru orice situație ce poate fi reglementată în viitor în această materie.[4]
Esențială este împrejurarea că prevederile NCPP nu instituie o exclusivitate în materia punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică doar în favoarea unei anume instituții, cum ar fi, de exemplu S.R.I., desigur atunci când operațiunea tehnică nu este realizată de către organele judiciare nominalizate în textul art. 142 alin. (1) din NCPP, mai puțin ipoteza ultimă.
Interpretând textul art. 142 alin. (1) din NCPP, putem să afirmăm că legiuitorul a avut în vedere și o ordine preferențială atunci când a enumerat subiecții care pun în executare mandatul de supraveghere emis de către judecătorul de drepturi și libertăți, menționând într–o ordine clară și univocă pe procuror, iar dintre cei delegați de către acesta printr–un act de dispoziție, organe din cadrul poliției, fie că este organ de cercetare penală, fie că este lucrător specializat în asemenea probleme, pentru ca de abia în final, când operațiunea nu se execută de către polițiști, se poate recurge la serviciile unor alte organe specializate ale statului.
Condițiile, obligatoriu de îndeplinit, pentru persoanele, instituțiile, organele, exceptând procurorul, care realizează punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică constau în aceea de a exista o dispoziție a procurorului prin care să fie insărcinate/ți și abilitate/abilitați pentru această activitate și, în cazul altor „organe ale statului”, acestea să fie specializate pentru executarea unei operațiuni de supraveghere tehnică, între care și interceptarea comunicațiilor sau a oricărui tip de comunicare.
2.3.2.1. Anticipând problematica ce urmează a fi tratată infra, S.R.I. – care are în subordine și administrează C.N.I.C.[5] – este un organ din ramura puterii executive, autoritate autonomă administrativă deci, cu atribuții în domeniul securității naționale, specializată în materia informațiilor din interiorul țării, parte componentă a sistemului național de apărare, a cărui activitate este organizată și coordonată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării și controlată de Parlament[6], iar C.N.I.C. nu este definit ca fiind un organ de stat, cu personalitate juridică, autonom și independent, fără vreun fel de subordonare față de instituția militară din care face parte, specializat în materie sau chiar dacă este, abilitarea se circumscrie doar atribuțiilor cu care este investit și nu se poate extinde în domeniul procesului penal. În esență, C.N.I.C. este o unitate militară aflată în structura S.R.I. și subordonându–se acestei instituții.
C.N.I.C. poate fi și este un segment specializat în interceptarea comunicațiilor, din activitatea globală cu care este abilitat S.R.I. și poartă denumirea de “național”, pentru că are o arie de acoperire națională din perspectiva arealului funcțional și competenței al/ a serviciului, nu pentru faptul că ar fi o Autoritate Națională Desemnată pentru Interceptarea Comunicațiilor, ca entitate sau organism autonom, independent și nesubordonat instituțional, administrativ și militar S.R.I., cu competență și funcționalitate pentru organele de justiție.
Fiind o unitate aflată în subordinea S.R.I., angajații acesteia – civili sau militari – acționează potrivit ordinelor și instrucțiunilor cu caracter militar primite, neavând nici un grad de independență, ceea ce este de natură să nu ofere suficiente și temeinice garanții privind drepturile fundamentale, consacrate de CEDO și constituțional.
Împrejurarea că, atât sub imperiul VCPP, cât și, probabil, sub imperiul NCPP, în virtutea unor protocoale încheiate între S.R.I. și organele judiciare beneficiare ale rezultatului supravegherii tehnice – unitățile de parchet, D.N.A., D.I.I.C.O.T – punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică (fosta autorizație de interceptare și înregistrare a comunicațiilor) se realizează, aproape în exclusivitate de către S.R.I., prin unitatea sa subordonată – C.N.I.C., nu decurge dintr–o prevedere procedural și procesual penală, ci doar din opțiunea luată de către organele judiciare beneficiare a respectivei prestări de servicii, precum și din preluarea unor prevederi ale unor hotărâri secrete emise de C.S.A.T.[7], având vocația de a reglementa interceptarea și înregistrarea comunicațiilor în folosul exclusiv și pentru domeniul apărării naționale și securității naționale, care nu pot și nu trebuie să imixtioneze administrarea probelor multimedia în procesul penal.
În esență, se păstrează prevederile din codul de procedură penală anterior, dar se alătură organelor acolo menționate, ca fiind abilitate legal să efectueze interceptarea și înregistrarea (alături de procuror sau organ de cercetare penală), ”alte organe specializate ale statului”.
În acest fel s–a creat, o dată în plus, din lipsa de precizie a textului de lege, posibilitatea ca interceptarea și înregistrarea comunicațiilor să se realizeze și de alte organe decât cele judiciare, între altele un serviciu de informații, cum ar fi S.R.I., de pildă, care interferează major în acest fel cu activitatea strict judiciară de administrarea probatoriului într–o cauză penală, deși, potrivit legii, serviciilor de informații le este interzisă orice fel de activitate de cercetare penală.
Aparent, prin formularea utilizată de legiuitor în sensul că punerea în executare a supravegherii tehnice, din dispoziția procurorului, poate fi realizată și de alte organe specializate ale statului, s–ar acoperi situația criticată atât sub imperiul VCPP, cât și din perspectiva prevederilor incidente ale NCPP[8] și că situația faptică existentă până la intrarea în vigoare a prevederilor NCPP, în ceea ce privește executarea efectivă și concretă în dosarele penale, a interceptărilor și înregistrărilor comunicațiilor de către S.R.I., a primit o consacrare procedural și procesual penală, fără niciun fel de restricție.
În primul rând, legiuitorul nu face referire în legătură cu aspectul în discuție la vreun serviciu de informații, cum ar fi S.R.I., nici în NCPP, nici în Legea nr. 51/1991, cu modificările și completările ulterioare, nici în Legea nr. 14/1992 deși, atunci când a apreciat necesar, a punctat cu exactitate atribuțiile exclusive ale serviciilor de informații cu privire la activitatea de cercetare penală, în legile de organizare și funcționare a acestora[9] și a fost extrem de exact și univoc atunci când a indicat categoriile de participanți la procesul penal, neenumerând persoane sau organe care funcționează ca o entitate în subordinea S.R.I. și în administrarea acestui serviciu, ci precizând textual doar „orice alte persoane sau organe prevăzute de lege având anumite drepturi, obligații sau atribuții în procedurile judiciare penale”[10], în contextul în care S.R.I.–ului îi este interzisă imperativ orice activitate de cercetare penală[11].
Chiar dacă legiuitorul a avut în vedere existența Hotărârii C.S.A.T. nr. 0068/2002 și Hotărârea C.S.A.T. din 25.03.2008[12], cu certitudine a ținut seama de împrejurarea că hotărârea respectivă nu a făcut referire, expresă sau implicită, la împrejurarea că C.N.I.C. poate să aibă calitatea de subiect procesual penal și că va deservi, în exclusivitate organele judiciare, în procesele penale instrumentate, iar pe de altă parte nu a conferit drepturi, obligații sau atribuții în procesul penal acestei entități, în special, și instituției care o administrează și în subordinea căreia se află, în general.
Rațiunea existenței C.N.I.C. poate subzista, ceea ce este esențialmente necesar, în ce privește identificarea riscurilor, vulnerabilităților și amenințărilor la adresa securității naționale, conform reglementărilor stipulate de Legea nr. 51/1991 și Legea nr. 535/2004, care se circumscrie unor activități extrajudiciare, iar în ceea ce privește infracțiunile prevăzute de Codul Penal, doar în materia infracțiunilor contra securității naționale și de terorism, dar nu se poate amesteca cu procesul penal declanșat și instrumentat pentru celelalte categorii de infracțiuni.
În al doilea rând, nu poate fi vorba sub nicio formă de vreo intenție a legiuitorului de a deplasa competența efectuării unor acte de urmărire penală, constând în administrarea probatoriului în procese penale, prin utilizarea unor procedee probatorii intruzive, de la organele judiciare spre organe ale puterii executive, pentru că ar fi o neconformitate de ordin constituțional, iar pe de altă parte ar intra în coliziune cu exigențele CEDO[13], sancționabilă permanent cu excluderea probelor obținute în condiții de ilegalitate, constând în lipsa de calitate, competență materială și funcțională, în /pentru derularea unui proces penal.
În al treilea rând, sintagma de “alte organe specializate ale statului” nu înseamnă în mod obligatoriu, exclusiv și necesar C.N.I.C., ci orice entitate statală care are capacitatea funcțională de a efectua operațiunea de interceptare și înregistrare a comunicațiilor și este desemnată de organul judiciar interesat și autorizat.
Împrejurarea că actualmente monopolul în domeniu este deținut de C.N.I.C. reprezintă doar o situație temporară ceea ce nu înseamnă că aceasta se va perpetua la nesfârșit fie din lipsa de preocupare în materie a sistemului judiciar, fie din intenția de menținere chiar controversată a stării de fapt existente și/ sau de persuasiunea şi insinuarea S.R.I. în dorinţa aproape reușita de a obţine informaţii din sistemului judiciar, mai facil și dacă se poate chiar folosindu–se de prerogativele pe care le au, în derularea unui proces penal, numai organele judiciare.
Opțiunea univocă a autorilor prezentei lucrări se îndreaptă către existența unui organism autonom, independent, cu resurse bugetare proprii, care să deservească în exclusivitate sistemul judiciar, cu regulile și normele consacrate ale acestui sistem, în ceea ce privește punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică[14].”
II. Paginile 116 – 126, Capitolul III
“2.2.1.Activitatea de interceptare și înregistrare a comunicațiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanță, accesul într–un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, obținerea datelor privind tranzacțiile financiare ale unei persoane reprezintă metode speciale de supraveghere (supraveghere tehnică), sunt procedee probatorii prevăzute de NCPP, destinate administrării probatoriului în cauze penale instrumentate de organele judiciare, constituind, prin excelență, acte de urmărire penală supuse unui cadru procedural și procesual bine conturat.
Utilizarea acestor metode de supraveghere, în alte condiții, în alte scopuri și de către alte persoane sau instituții, în afara cadrului legal instituit, au vocația de a se circumscrie elementelor constitutive ale unor infracțiuni[15].
Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică emis de judecătorul de drepturi și libertăți, executarea efectivă a supravegherii tehnice cade, potrivit prevederilor art. 142 din NCPP, în sarcina procurorului, iar acesta, la rândul său, poate dispune ca activitățile respective să fie efectuată de organul de cercetare penală sau de lucrători specializați din cadrul poliției ori de alte organe specializate. (art. 142 alin. (1) din NCPP)
Din textul legii rezultă, în mod evident, că titularul activității de supraveghere tehnică, atunci când este autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți competent este procurorul și nicio altă instituție sau persoană.
Mențiunea din finalul textului de lege invocate, referitoare la posibilitatea ca și alte organe specializate să poată fi desemnate de către procuror cu punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, constituie, în aprecierea noastră, o excepție și nu o regulă și în niciun caz nu poate să reprezinte regula în materie.
Organele judiciare, mai precis organele de urmărire penală, nu pot invoca imposibilitatea punerii în executare a mandatului de supraveghere tehnică, atât timp cât, prin prevederile legale le este permisă deținerea unor echipamente și logistica destinate acestui scop, fiind de atribuția manageriatului instituțiilor dotarea adecvată, care să permită executarea activităților prevăzute de codul de procedură penală, ce le incumbă în exclusivitate.
Inexistența niciunui impediment legal pentru organele judiciare de a deține nijloacele necesare pentru executarea propriu zisă și efectivă a interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor, comunicărilor și conversațiilor, iar pe de altă parte “natura fundamental diferită a organelor de urmărire penală față de cea a serviciului de informații, sub aspectul respectării garanțiilor individuale într–o societate democratică”[16] asociată cu necompetența materială și funcțională a serviciilor de informații de a efectua orice fel de acte de urmărire penală, cum sunt și cele privind interceptarea și înregistrarea judiciară a comunicațiilor sunt elemente determinante care converg către singura concluzie ce se impune, și anume acea de neimplicare în niciun fel în activitatea de administrarea probatoriului în faza de urmărire penală și, în general, în procesul penal, a unui serviciu de informații[17].
Se desprinde fără niciun fel de echivoc împrejurarea că, în niciun caz, un serviciu de informații căruia, prin prevederile legale imperative stipulate în propria lege de organizare și funcționare, îi este interzisă imperativ orice fel de activitate de cercetare penală[18], nu este îndrituit să pună în executare un mandat de supraveghere și, cu atât mai puțin, să pună în executare supravegherea tehnică autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți competent, ce constituie acte de cercetare penală.
Atunci când autorizarea interceptării și înregistrării comunicațiilor unei persoane a fost emisă de către judecătorul de drepturi și libertăți competent, potrivit prevederilor generale ale codului de procedură penală[19], împrejurare în care respectarea prevederilor legale (referitoare la realizarea copiilor sau duplicatelor înregistrării originale pe suporturi de memorie externă, la selectarea și redarea în formă scrisă a comunicărilor, la certificarea pentru autenticitate a proceselor verbale de redare în formă scrisă a convorbirilor interceptate și înregistrate, păstrarea suporturilor pe care se află stocate respectivele comunicări ș.a.) incumbă organelor de urmărire penală, care le utilizează, și această activitate este supusă controlului jurisdicțional al organelor judiciare – procuror în faza de urmărire penală, respectiv instanță de judecată în faza de judecată – , nu își are locul ingerința constând în efectuarea, chiar secvențială, a unor asemenea activități de către un serviciu de informații, prin angajații acestuia.
2.2.2. În situațiile în care autorizarea interceptării și înregistrării comunicațiilor unei persoane a fost dată în baza unui mandat de securitate națională emis de către I.C.C.J., pentru existența situațiilor de risc, vulnerabilitate sau amenințare la adresa securității naționale[20], activitatea pentru realizarea securității naționale incumbă în exclusivitate serviciilor de informații, astfel că, întreaga problematică privind rezultatele interceptării și înregistrării (stocarea datelor informatice, realizarea copiilor sau duplicatelor înregistrării originale pe suporturi de memorie externă, redarea în formă scrisă se realizează de către lucrătorii desemnați din cadrul respectivului serviciu de informații ș.a.), precum și modul de valorificare sunt în sarcina acestora, împrejurări care exced atribuțiilor organelor judiciare.
2.3. Activitatea derulată în cadrul C.N.I.C., mijloacele tehnice folosite și metodele științifice aplicate, operațiunile tehnice întreprinse au un regim clasificat secret de stat, prin efectul legii[21], deși rezultatul acestora – cel puțin în ceea ce privește supravegherea tehnică autorizată într–un proces penal de către judecătorul de drepturi și libertăți competent material, chiar și pentru alte categorii de infracțiuni decât cele privind securitatea națională și actele de terorism – nu sunt supuse aceluiași regim clasificat.
Rezultă că, deși profită unui proces penal, operațiunile tehnice de interceptare și înregistrare a comunicațiilor ori a oricărui alt tip de comunicare, executate în cadrul C.N.I.C., au un caracter clasificat și își păstrează acest caracter pe tot parcursul unui proces penal dat, împrejurare ce derivă din reglementările proprii S.R.I., instituție din afara sistemului judiciar, care administrează și în subordinea căreia se află, potrivit unei prevederi extraprocesual și extraprocedural penale (Hotărârea C.S.A.T.) entitatea care pune în executare mandatul emis de către un magistrat – judecătorul de drepturi și libertăți – , deci un act în exclusivitate judiciar și ale cărui rezultate profită sau ar trebui să profite, în exclusivitate, unui proces penal care, cel puțin, de la un moment dat este eminamente public și în care fiecare activitate, deci și cea privind interceptarea și înregistrarea comunicațiilor, în toate formele ei de manifestare – de la prima operațiune până la ultima – poate și trebuie supusă controlului judiciar, pentru a se verifica respectarea principiului loialității și legalității administrării probelor.
Cu alte cuvinte, indiferent că este vorba de interceptări și înregistrări ale comunicațiilor efectuate de către serviciile de informații sau cele abilitate legal, în realizarea propriilor lor activități (dintre aceste activități cele mai multe exced unui cadru procesual și procedural penal, fiind destinate culegerii de informații pentru realizarea securității naționale, adică având ca obiect riscuri, vulnerabilități și amenințări la adresa securității naționale), fie că sunt efectuate în baza unei dispoziții legale a unui organ judiciar, respectiv reprezintă o prestare de serviciu legal comandat, o punere în executare a unei autorizații emise de către magistratul competent, circumscrise unui cadrul procesual și procedural penal (cadru eminamente procedural și procesual penal), organele de resort din cadrul S.R.I. dețin exclusivitatea și monopolul operațiunii tehnice de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a celorlalte comunicări ale subiecților ce prezintă interes din acest punct de vedere, precum și beneficiul celui dintâi informat, cu privire la orice fel de element de fapt – public ori privat, ce este necesar și profită procesului penal în curs sau nu – ce rezultă din monitorizarea tehnică a unui subiect.
Practic, în acest context, organele judiciare – atât cele care devin beneficiare ale unei autorizări pentru interceptare și înregistrare a comunicațiilor unei persoane (de regulă, organele de urmărire penală), cât și cele care autorizează o astfel de monitorizare (de regulă, judecătorul de drepturi și libertăți) – nu au o altă posibilitatea de a trimite spre executare autorizația emisă și nici nu se pot folosi de alte metode și mijloace tehnice de supraveghere tehnică, decât cele se află sub controlul și coordonarea S.R.I.
Din aspectele relevate supra mai rezultă și faptul că, în condițiile în care întreaga activitate de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice și a comunicărilor (corespondenței) electronice, se află sub controlul și coordonarea S.R.I., aceasta este instituția ce ajunge, înainte de beneficiarul informației, la date, indicii, elemente de fapt, de orice natură, indiferent dacă profită sau este relevantă ori nu pentru cauza penală, în considerația căreia a fost autorizată interceptarea și înregistrarea comunicărilor unei persoane, ce rezultă din respectivele comunicații.
Nu este firesc ca informațiile referitoare la manifestări care se circumscriu infracțiunilor prevăzute în codul penal și în legi speciale să ajungă inaintea organelor judiciare, care au solicitat și obținut mandatul de supraveghere tehnică de la judecătorul de drepturi și libertăți, la o altă instituție care, prin prevederi legale, nu poate desfășura niciun fel de act de cercetare penală, decât în situația în care se află în curs de desfășurare ori s–a consumat o infracțiune contra securității statului.
2.4. Existența stării de fapt decelate supra reflectă următoarele aspecte:
– un organ (instituție) al/a administrației publice, din puterea executivă deci – S.R.I., printr–o entitate din subordine și pe care o administrează, respectiv C.N.I.C. – interferează cu cea a organelor judiciare și execută activități din sfera puterii judecătorești, știut fiind că în cadrul procesului penal activitatea judiciară este efectuată de organele judiciare[22], iar pe de altă parte operațiunea de interceptare și înregistrare a comunicațiilor unui subiect procesual principal ori a unei părți a unui proces penal reprezintă o activitate eminamente judiciară, fiind inclusă în ceea ce se numește administrarea probatoriului
– același organ (instituție) din sfera puterii executive dobândește întâietate și preeminență în ce privește obținerea informațiilor, ce rezultă din activitatea de supraveghere tehnică, a căror beneficiar legitim și în același timp titular este organul judiciar, neexistând un control judiciar în legătură cu ceea ce se întâmplă cu informațiile astfel obținute.
Controlul parlamentar asupra serviciului de informații nu satisface și nu poate înlocui controlul jurisdicțional în ceea ce privește aspectele în discuție.
Exploatarea și valorificarea informațiilor obținute ca urmare a punerii în executare a unui mandat de supraveghere tehnică în cauze penale – altele decât cele privind infracțiuni contra securității naționale și de terorism – de către S.R.I. devine un apanaj al acestui serviciu, oricând dorește și în orice scop apreciază, fără a se putea fi supuse unui control jurisdicțional sau al societății civile.
Practic, prin activitățile de supraveghere tehnică din cadrul unor procese penale și prin modalitățile de punere în practică a acestora S.R.I. monitorizează un număr apreciabil de persoane (pe lângă subiectul pentru care s-a autorizat supravegherea și pe interlocutorii acestora), exercitând o supraveghere generală a comunicațiilor acestora atât pentru situații faptice care întră în sfera atribuțiilor instituției (cele prevăzute de art. 3 din Legea nr. 51/ 1991), cât și pentru altele care nu au nicio legătură cu acestea (probleme profesionale, extraprofesionale, de viață privată și intimă).
O astfel de extensiune a competenței materiale și funcționale a S.R.I., în atribuțiile exclusive ale puterii judecătorești și a actului de justiției, în general, excede unei societăți democratice, reprezentând efectiv o ingerință în valorile democrației consacrate de CEDO.
– întrucât mijloacele tehnice și metodele, precum și întreg lanțul de operațiuni destinate pentru interceptarea și înregistrarea comunicațiilor sunt guvernate de un regim clasificat secret de stat, această stare de fapt se răsfrânge și asupra activităților ulterioare – din cadrul procesului penal, care pot fi exercitate în legătură cu probele judiciare obținute din supravegherea tehnică, cum ar fi, de exemplu, expertiza judiciară a probelor digitale, lovindu–se de acest regim clasificat, care nu caracterizează procesul penal, ceea ce constituie un impediment serios și major în derularea unui proces echitabil, așa cum este consacrat de CEDO.
– Raportat la starea de fapt descrisă supra, adică efectuarea unui act de urmărire penală, constând în administrarea procedeului probator al supravegherii tehnice, realizat de către o instituție (un organ al puterii executive), din afara sistemului judiciar și nemenționat printre organele judiciare, dar chiar mai mult, care are interdicție imperativă de a efectua acte de cercetare penală, fără competența materială și funcțională în acest sens, se pune justificat problema constatării nelegalităţii a probelor obținute în această manieră, devenind incidente prevederile art. 102 alin. (2) din NCPP, referitoare la excluderea probelor obținute ilegal.
2.5. Remedierea situației expuse supra, neconformă principiilor dintr–o societate democratică, este posibilă prin existența unui Sistem de Interceptare și Înregistrare a Comunicațiilor, care să deservească organele judiciare, ce să funcționeze ca entitate autonomă și independentă, în sprijinul exclusiv și sub controlul justiției, cu scopul de a produce probe destinate fie urmăririi penale, fie fazei de judecată și, în acest context, să fie exclus de la orice formă de clasificare ca secret de stat ori de serviciu, iar în același timp să poată fi accesat pentru verificări de natură strict științifică, destinate eliminării oricărei suspiciuni în ce privește obținerea, stocarea și manipularea probelor multimedia.
Echipamentele informatice și de comunicații destinate unor astfel de operațiuni reprezintă elemente ale dezvoltării științei în domeniu și nu instrumente oculte, secretizate și inaccesibile, cu atât mai mult cu cât deservește scopului procesului penal de a se afla adevărul, care nu este apanajul numai a unor instituții, ci al justiției în ansamblu, în care un rol, uneori extrem de important îl dețin experții judiciari.
Caracter secret au operațiunile, activitățile și momentele în care se derulează respectivele activități destinate monitorizării prin supraveghere tehnică, persoanele vizate, dar și acestea până la un anumit moment dat și nu permanent și nicidecum aparatura utilizată, care este un mijloc tehnico-științific funcțional prin aplicarea unor metode științifice, ce nu pot avea caracter clasificat, atunci când sunt destinate justiției.
Din punct de vedere legislativ s–a făcut o tentativă a unei altfel de reglementari în ceea ce privește organizarea instituțională a interceptării și înregistrării comunicațiilor (în anul 2007), care a rămas în fază de proiect, fiind abandonată la nivelul Senatului României[23].
3. În cazul în care din activitatea de supraveghere tehnică executată de C.N.I.C., în baza unui mandat de securitate națională, emis potrivit prevederilor art. 12 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51 /1991, cu modificările și completările ulterioare, destinată obținerii datelor şi informaţiilor de interes pentru securitatea naţională se relevă existența pregătirii sau săvârșirii unei fapte prevăzute de legea penală[24], acestea sunt reţinute în scris şi transmise organelor de urmărire penală, potrivit art. 61 din Codul de procedură penală, însoţite de mandatul emis pentru acestea, la care se adaugă propunerea de declasificare, după caz, totală sau în extras, potrivit legii, a mandatului.
Convorbirile şi/sau comunicările interceptate, redate în scris, şi/sau imaginile înregistrate se transmit organelor de urmărire penală în integralitate, însoțite de conţinutul digital original al acestora[25].
Este situația infracțiunilor contra securității naționale prevăzute de codul penal și de legi speciale și acte de terorism, pentru a căror prevenire, descoperire, constatare Serviciul Român de Informații are competență materială și funcțională, conferită de prevederile legale.
În cazul acestor categorii de infracțiuni lucrătorii desemnați din cadrul Serviciului Român de Informații au dreptul, obligația și competența material să desfășoare operațiuni de supraveghere tehnică, cu mijloacele, echipamentele și metodele specific, care au un regim clasificat.
Situația are corespondent și în legislația penală anterioară modificărilor legislative survenite prin intrarea în vigoare a NCPP și a Legii nr. 255/2013, regăsindu–se fie în prevederile VCPP, fie a unor legi speciale, respectiv Legea nr. 51/1991, Legea nr. 535/2004, Legea nr. 14/1992[26].
Actele de constatare realizate de lucrătorii S.R.I. puteau și pot constitui mijloace de probă, potrivit Legii nr. 14/1992, dar numai în cazul amenințărilor la adresa securității naționale, așa cum sunt acestea enumerate în art. 3 din Legea nr. 51/1991 și a cauzelor penale având ca obiect infracțiuni contra securității naționale, prevăzute în Codul penal și în legi speciale, precum și actele de terorism – subl. n.- , respectiv acele categorii de infracțiuni pentru constatarea cărora S.R.I. are competență materială și funcțională, prin ofițeri anume desemnați[27].”
[1] Art. 91 ind. 1 alin. (1) din VCPP.
[2] Art. 142 alin. (1) din NCPP.
[3] În genul Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor, cum există un proiect de lege din anul 2008, abandonat în hățișul legislativ. A se vedea, infra, nota de subsol 169.
[4] Nu este scopul prezentei lucrări nici să rezolve problema în discuție și nici să ofere ipoteze.
[5] Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor.
[6] Emil–Ioan Moțiu, Autoritățile Administrative autonome din domeniul siguranței naționale și al mediatizării informațiilor, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 136. A se vedea și art. 1 din Legea nr. 14/1992 (Serviciul Român de Informaţii este serviciul organizat de stat specializat în domeniul informaţiilor privitoare la securitatea naționala a României, parte componenta a sistemului naţional de apărare, activitatea sa fiind organizată şi coordonata de Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Activitatea Serviciului Român de Informaţii este controlată de parlament. Anual sau când Parlamentul hotărăşte, directorul Serviciului Român de Informaţii prezintă acestuia rapoarte referitoare la îndeplinirea atribuţiilor ce revin Serviciului Român de Informaţii, potrivit legii.
În vederea exercitării controlului concret şi permanent, se constituie o comisie comună a celor două Camere.
Organizarea, funcţionarea şi modalităţile de exercitare a controlului se stabilesc prin hotărîre adoptată de Parlament).
[7] Menționate în lucrarea autorilor Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p. 57.
[8] Mihai Viorel Tudoran, în Teoria și practica interceptărilor și înregistrărilor audio sau video judiciare, Ed. Universul Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012, p. 143.
[9] Art. 12 din Legea nr. 14/1992. La solicitarea organelor judiciare competente, cadre anume desemnate din Serviciul Român de Informaţii pot acorda sprijin la realizarea unor activităţi de cercetare penală pentru infracţiuni privind securitatea națională.
[10] Art. 34 din NCPP.
[11] Art. 13 din Legea nr. 14/1992. Organele Serviciului Român de informaţii nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest.
[12] Menționate în lucrarea autorilor Adrian Petre, Cătălin Grigoraș, Înregistrările audio și audio – video, mijloace de probă în procesul penal. Expertiza judiciară, Ed. C.H. Beck, București, 2010, p.57.
[13] I. C. Uță, Considerații pe marginea competenței organelor care efectuează interceptările și înregistrările audio sau video, în revista „Dreptul”, nr. 6/2008, p. 264 – 266, menționa: “Garanțiile pe care le prezintă procurorii și organele de cercetare penală nu se regăsesc în cazul serviciilor de informații, care sunt organizate și funcționează după norme specific sistemului national de apărare. Lucrătorii S.R.I. acționează potrivit ordinelor și instrucțiunilor primate și nu au niciun grad de independență și nicio obligație expresă de a veghea la respectarea drepturilor persoanei“.
[14] În legătură cu această problemă au fost exprimate și alte opinii, unele chiar în consens cu cea menționată, cum ar fi, de pildă, opinia fostului director adjunct al INEC, Cătălin Grigoraș, expusă în articolul „EXCLUSIV – INEC este un pericol public pentru că autentifică falsuri si colaje realizate de DNA! În premieră, prezentăm schema de interceptare telefonică!” , din data de 30 ianuarie 2011, 07:55, Scris de Adina A. STANCU – R. SAVALIUC, apărut în publicația Lumea Justiției, la rubrica Institutii – Inec-inm, în care, după prezentarea schematică a unei configurații tehnice de interceptare – înregistrare a comunicațiilor, autorul preciza: „Pentru punerea în aplicare a unei astfel de scheme nu sunt necesare costuri suplimentare, dar e nevoie de o modificare legislativă de creare a unui centru național unic de interceptari (subl. n.) care:
– să efectueze exclusiv INTERCEPTAREA comunicațiilor pentru autoritățile statului, fără a avea și posibilitatea de înregistrare a lor;
– să nu desfășoare similar SRI și alte activități (filaj, pătrunderi în secret, desfacerea corespondenței etc.);
– să preia clădirea și facilitățile SRI de interceptare din prezent;
– să preia personalul SRI de specialitate cu aceleași drepturi salariale din prezent, plus un eventual spor suplimentar”.
[15] Art. 226 din NCP, violarea vieții private, art. 277 din NCP, compromiterea intereselor justiției, art. 21 din Legea nr. 51/1991, cu modificările și completările ulterioare.
[16] M. V. Tudoran, Teoria și practica interceptărilor și înregistrărilor audio sau video judiciare, Ed. Universul Juridic, Biblioteca profesioniștilor, București, 2012, p. 141.
[17] În același sens, a se vedea și I. C. Uță, Considerații pe marginea competenței organelor care efectuează interceptările și înregistrările audio sau video, în revista „Dreptul”, nr. 6/2008, pp. 262–267.
[18] Conform prevederilor art. 13 din Legea nr. 14/1992, organele Serviciului Romîn de Informații nu pot efectua acte de cercetare penală, nu pot lua măsura reţinerii sau arestării preventive şi nici dispune de spaţii proprii de arest.
[19] Art. 141–146 din NCPP.
[20] Potrivit prevederilor art. 12 și urm. din Legea nr. 51/ 1991, cu modificările și completările ulterioare.
[21] Potrivit prevederilor art. 17 lit. f) (activitatea de informații desfășurată de autoritățile publice stabilite prin lege pentru apărarea țării și siguranței naționale) și g) (mijloacele, metodele, tehnica și echipamentul de lucru, precum și sursele de informații specific, folosite de autoritățile publice care desfășoară activitate de informații) din Legea nr. 182/2002, cele menționate sunt cuprinse în categoria informațiilor secrete de stat, iar conform art. 45 alin. (1) și din Legea nr. 14/1992,“(1) Documentele interne de orice fel ale Serviciului Roman de Informaţii au caracter de secret de stat, se păstrează în arhiva sa proprie şi nu pot fi consultate decît cu aprobarea directorului, în condiţiile legii. (2) Documentele, datele şi informaţiile Serviciului Roman de Informaţii pot deveni publice numai după trecerea unei perioade de 40 de ani de la arhivare.”
[22] Art. 30 din NCPP.
[23] Disponibil aici.
Situația a fost reflectată și în publicația Lumea Justiției, rubrica Dezvăluiri – Anchete, de luni, 9 august 2010, 12:05, în articolul „Autoritatea Naționala pentru Interceptarea Comunicațiilor ținuta pe tușa Parlamentului de dragul SRI”, autor Voichița RĂSCĂNU, din care redăm următoarele pasaje: „Proiectul de lege privind înființarea, organizarea și functionarea Autorității Naționale pentru Interceptarea Comunicațiilor a fost depus la Camera Deputaților, în februarie 2007, inițiativa fiind semnată de 71 de deputați si senatori PNL.
Două luni mai târziu, în aprilie 2007, proiectul de lege a fost votat favorabil de Camera Deputaților și a ajuns la Senat, unde zace de trei ani, fiind pasat între toate comisiile posibile, pentru diferite avize, deși în momentul ajungerii la Senat a fost dispusă procedura de urgență pentru adoptarea lui.
Din 24 mai 2007, de când actul normativ a primit aviz favorabil de la Comisia pentru Drepturile Omului, Culte si Minorități, el a fost uitat, fiind scos de la naftalină abia în data de 2 februarie 2009, când Comisia Juridică din Senat “a solicitat ca această propunere legislativă să nu mai fie cuprinsă în agenda sa de lucru”.
După aceasta, proiectul de act normativ a mai stat la sertar aproape un an, până în data de 3 martie 2010, când a fost din nou trimis pentru avize către diverse comisii.
Proiectul a primit avizul favorabil de la Consiliul Legislativ și un aviz nefavorabil de la Comisia Juridică, de disciplină și imunități.
[24] A se observa că legea se referă la date și informații de interes pentru securitatea națională și nu alte categorii de date și informații care, eventual, ar releva pregătirea ori săvârșirea oricărui alt gen de infracțiuni, pentru care competența serviciilor de informații nu există.
[25] Art. 12 ind. 9 din Legea nr. 51 /1991, cu modificările și completările aduse prin Legea nr. 255/2013.
[26] Art. 9-11 din Legea nr. 14/1992.
[27] A se vedea în acest sens și M. Udroiu, R. Slăvoiu, O. Predescu, Tehnici speciale de investigare în justiția penală, Ed. C.H. Beck, București, 2009, pp. 198–204.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
