Opinie cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016
14 martie 2016 | Radu SLĂVOIU
Prin decizia nr. 51 din 16.02.2016, Curtea Constituțională a României a declarat ca neconstituțională sintagma „ori de alte organe specializate ale statului” din cuprinsul art. 142 alin. (1) CPP. Este vorba despre acele dispoziții legale care permiteau procurorului să dispună ca măsurile de supraveghere tehnică să fie puse în executare de serviciile de informații. Curtea a constatat că respectiva sintagmă legală încalcă – din cauza lipsei de precizie și previzibilitate – prevederile art. 1 alin. (3) și pe cele ale art. 1 alin. (5) din Constituție.
Odată cu publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial se ridică, în numeroase dosare penale, problema legalității probelor rezultate din supravegherea tehnică autorizată de judecătorul de drepturi și libertăți și efectuată, din dispoziția procurorului, de serviciile de informații.
Această temă constituie obiectul prezentei analize.
Consider că pentru identificarea soluției trebuie pornit de la două aspecte:
– pe de o parte, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor. Aceasta înseamnă că ele nu produc efecte în cauzele care deja au fost soluționate definitiv, dar urmează a se aplica în cauzele aflate în curs de soluționare. De altfel, această precizarea se regăsește și în cuprinsul deciziei nr. 51 din 16.02.2016 (par. 52);
– pe de altă parte, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii nu numai în ceea ce privește dispozitivul, dar și în ceea ce privește considerentele care îl explicitează. În acest sens, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul competent să judece recursul în interesul legii, a statuat prin decizia nr. 3 din 04.04.2011[1].
Pentru a determina efectele pe care le produce decizia nr. 51 din 16.02.2016 consider că trebuie analizate cu precădere trei dintre considerentele acesteia, anume:
– par. 32. – ”Raportând prevederile legale referitoare la procesul-verbal întocmit în cadrul procedurii supravegherii tehnice la definiţiile noţiunilor de probă, mijloc de probă şi procedeu probator, Curtea conchide că procesul-verbal întocmit de procuror sau de organul de cercetare penală, conform art. 143 din Codul de procedură penală, în care sunt consemnate rezultatele activităţilor de supraveghere tehnică efectuate constituie un mijloc de probă. Prin urmare, având în vedere cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383 din 27 mai 2015 (par.21), Curtea constată că nelegalitatea dispunerii, autorizării, consemnării sau administrării actului atrage sancţiunea nulităţii absolute sau relative, potrivit distincţiilor prevăzute la art. 281 şi 282 din Codul de procedură penală. Aşa fiind, realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138-146 din Codul de procedură penală, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute şi, în consecinţă, imposibilitatea folosirii lor în procesul penal, conform art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală”;
– par. 34. – ”Aşa fiind, Curtea conchide că actele îndeplinite de organele prevăzute la art. 142 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură penală reprezintă procedee probatorii care stau la baza procesului-verbal de consemnare a activităţii de supraveghere tehnică, ce constituie un mijloc de probă. Pentru aceste motive, organele care pot participa la realizarea acestora sunt numai organele de urmărire penală. Acestea din urmă sunt cele enumerate la art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală, respectiv procurorul, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare şi organele de cercetare penală speciale”;
– par. 52. – ”Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-de, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, (par.28)]. În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I […]”.
În esență, pe fond, Curtea Constituțională arată că punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică reprezintă un procedeu probatoriu în procesul penal și, prin urmare, nu poate fi efectuată de serviciile de informații, întrucât acestea nu au calitatea de organ de urmărire penală. Sub acest aspect soluția este clară.
În ceea ce privește însă efectele deciziei, explicația dată de Curte este – în opinia mea – ușor confuză. Se arată că decizia nr. 51 din 16.02.2016 se aplică ”în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată (s.n.)”.
Prima întrebare care se ridică: decizia vizează sau nu și cauzele aflate pe rolul organelor de urmărire penală în care nu a fost încă sesizată instanța de judecată? Apreciez că răspunsul este pozitiv. După părerea mea, s-a utilizat o formulare nefericită (generată probabil de trimiterea la considerentele deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 666 din Codul de procedură civilă). Cred că s-a dorit în realitate referirea la cauzele aflate pe rolul organelor judiciare. Dacă de la aplicarea deciziei ar fi excluse dosarele aflate încă în faza de urmărire penală ar rezulta că decizia nu produce efecte erga omnes, ceea ce ar fi evident contrar art. 147 alin. (4) din Constituție.
Considerând, prin urmare, că vor fi avute în vedere toate dosarele penale încă nesoluționate definitiv în care s-au administrat probe rezultate din supraveghere tehnică, se ridică o a doua întrebare: decizia se aplică indiferent de faza procesuală în care se află cauza? Răspunsul impune o analiză mai detaliată.
Procesul penal are trei faze: urmărirea penală, camera preliminară și judecata. Supravegherea tehnică poate fi autorizată numai în cursul urmăririi penale, așa cum rezultă din dispozițiile art. 139 alin. (1) CPP, iar verificarea legalității aplicării acestui procedeu și a probelor pe care le furnizează constituie parte din obiectul camerei preliminare, potrivit art. 342 CPP.
Sancțiunea încălcării dispozițiilor legale care reglementează desfășurarea procesului penal este nulitatea [art. 280 alin. (1) CPP]. Cu referire la materia probelor, art. 102 alin. (3) CPP arată că ”nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei (s.n.)”. Prin urmare, sancțiunea neregularităților constatate în activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice este nulitatea.
În opinia mea, suntem în prezența unei nulități relative, întrucât încălcarea dispozițiilor care reglementează această activitate procesuală nu se regăsește printre cele indicate expres la art. 281 CPP. Fiind vorba de o nulitate relativă, ea poate fi invocată și aplicată în termenele prevăzute de art. 282 alin. (4) lit. a) – b) CPP, anume:
– până la închiderea procedurii de cameră preliminară – în dosarele care urmează procedura obișnuită;
– până la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită – în dosarele în care s-a urmat procedura acordului de recunoaștere a vinovăției.
Din cele de mai sus rezultă că nulitatea supravegherii tehnice efectuate de serviciile de informații în temeiul art. 142 alin. (1) CPP și excluderea probelor astfel obținute nu mai poate fi invocată și nici admisă în dosarele în care judecătorul de cameră preliminară a dispus deja, prin încheiere definitivă, începerea judecății și nici în cauzele în care instanțele de judecată au fost sesizate cu acord de recunoaștere a vinovăției și s-a depășit primul termen de judecată cu procedura îndeplinită. Odată începută judecata, sunt inadmisibile excepțiile privind legalitatea probelor obținute în cursul urmăririi penale, chestiunea acestora fiind definitiv tranșată din momentul închiderii camerei preliminare[2].
Apreciez că o altă interpretare conduce:
– pe de o parte, la încălcarea dispozițiilor art. 282 alin. (5) CPP referitoare la acoperirea nulității relative;
– pe de altă parte, la eludarea autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea definitivă prin care judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății.
În consecință, consider că excluderea probelor rezultate din supravegherea tehnică este posibilă numai în cauzele care se află, la momentul publicării deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, în curs de urmărire penală ori de cameră preliminară (sau, pentru acordurile de recunoaștere a vinovăției, la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită).
În ceea ce privește aceste dosare, s-a exprimat opinia că probele rezultate din supravegherea tehnică efectuată de serviciile de informații sunt valabile și rămân câștigate cauzei[3], invocându-se următoarele:
– supravegherea a fost efectuată în temeiul unei norme legale care se bucura – la acel moment (anterior intervenției Curții Constituționale) – de prezumția de constituționalitate;
– similitudinea cu schimbarea prin lege a competenţei organului judiciar, de unde ar rezulta că efectele produse sunt cele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 255/2013 (”Actele de procedură îndeplinite înainte de intrarea în vigoare a Codului de procedură penală, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data îndeplinirii lor, rămân valabile, cu excepțiile prevăzute de prezenta lege”).
Nu sunt de acord cu acest punct de vedere. Este adevărat că legea de procedură penală se supune principiului tempus regit actum [art. 13 alin. (1) CPP], fără a retroactiva sau ultraactiva, ceea ce presupune că o activitate procesuală este și rămâne valabilă dacă a fost realizată conform legii în vigoare la momentul efectuării sale, neputând fi anulată dacă legea se modifică sau se abrogă ulterior. Însă, după părerea mea, dacă limităm discuția doar la acest principiu decizia Curții Constituționale nr. 51 din 16.02.2016 rămâne fără efecte practice concrete în cauzele pe rol. Ar însemna ca toate probele obținute prin supravegherea tehnică efectuată de serviciile de informații să fie automat valide, ceea ce ar conduce doar la un efect teoretic al deciziei Curții. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat: ”Constatarea neconstituţionalităţii unui text de lege ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite autorilor acesteia şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret. Neconstituționalitatea unei dispoziții legale nu are numai o funcție de prevenție, ci și una de reparație (s.n.), întrucât ea vizează în primul rând situația concretă a cetățeanului lezat în drepturile sale prin norma criticată” (Decizia nr. 866 din 10.12.2015, par. 30[4]).
Consider, prin urmare, că în cauzele aflate în faza urmăririi penale și în cea a camerei preliminare se poate invoca nulitatea supravegherii tehnice pusă în executare de serviciile de informații. Fiind vorba de o nulitate relativă, sancțiunea (și, subsecvent, excluderea probelor) este condiționată de dovada vătămării ce s-a cauzat suspectului sau inculpatului, aceasta nefiind prezumată de lege.
Pe de altă parte, așa cum rezultă și din Expunerea de motive a Codului de procedură penală, excluderea probelor nu funcționează în mod automat[5]. Încălcarea unei norme legale în administrarea probei este aptă a genera excluderea acesteia numai dacă prin lezarea intereselor legitime ale părților s-a afectat, în ansamblul său, caracterul echitabil al procedurii sau fiabilitatea probei, adică aptitudinea sa de a fi credibilă. S-a dat eficiență teoriei legitimității, în care accentul este pus pe compararea nelegalității comise de organele judiciare cu faptele penale de care este acuzat suspectul sau inculpatul. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite această teorie[6] și posibilitatea utilizării în cauze penale a unor probe obținute ilegal, dacă analiza globală a procedurii duce la o concluzie de echitabilitate[7]. Spre exemplu, într-o cauză în care reclamantul s-a plâns că înregistrarea convorbirilor sale telefonice a fost ilegal admisă ca probă de instanțele naționale, Curtea a reținut că, într-adevăr, la examinarea cauzei penale pornite împotriva reclamantului (privitoare la o infracțiune de luare de mită), instanţele judecătoreşti naţionale nu s-au referit la unele chestiuni invocate de reclamant, cum ar fi admisibilitatea înregistrărilor audio și video. În pofida acestui fapt, Curtea a observat că, atunci când instanţele judecătoreşti au ajuns la concluzia vinovăţiei reclamantului, ele au stabilit că acesta, în calitatea sa de inspector, era implicat în instrumentarea unui dosar. Persoanele care i-au dat mită au declarat că reclamantul le-a cerut mită, iar înregistrarea video a reţinerii reclamantului îl arată clar înmuindu-şi degetele într-o halbă de bere, încercând aparent să spele urmele de praf folosit pentru a marca bancnotele ce i-au fost transmise; din înregistrarea video se vede, de asemenea, că reclamantul a încercat să se aplece, aparent în încercarea de a scoate ceva din buzunarul cămăşii. Aceasta s-a dovedit a fi suma de 4.000 USD, care fusese marcată cu praf. Din prima înregistrare video se vede clar că bărbatul care s-a pus în faţa reclamantului în timpul reţinerii lui a verificat doar buzunarele pantalonilor reclamantului şi nu s-a atins de buzunarul cămăşii acesteia. Curtea notează că, în prezenţa unor astfel de probe, este dificil a se imagina că, chiar dacă instanţele naţionale ar fi examinat şi acceptat toate argumentele reclamantului, ar fi ajuns la o concluzie diferită privind vinovăția acestuia. Curtea a reținut că importantă este echitatea procedurilor în ansamblu, astfel că nu s-a constatat încălcarea art. 6 din Convenție[8].
Prin urmare, consider că decizia de excludere a probelor rezultate din supravegherea tehnică nu poate avea ca temei exclusiv împrejurarea declarării neconstituționale a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza finală CPP. Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică de către serviciile de informații (în baza autorizării judecătorului și la solicitarea procurorului, întemeiată pe o normă juridică ce se bucura la acel moment de prezumția de constituționalitate) nu poate motiva per se concluzia caracterului inechitabil al procedurii judiciare.
În opinia mea, se impune a se analiza, de la caz la caz, dacă a existat o aplicare efectivă a dispozițiilor art. 142 alin. (1) teza finală CPP (cu alte cuvinte, dacă organul de urmărire penală s-a folosit doar de infrastructura tehnică administrată de serviciile de informații ori a existat și o contribuție umană la efectuarea supravegherii) și, în ipoteza răspunsului pozitiv, dacă aceasta a afectat în mod substanțial procedura în cauză. În acest sens ar trebui examinat dacă:
– suspectului/inculpatului i s-a acordat posibilitatea de a contesta autenticitatea probelor şi de a se opune utilizării lor (ca și componentă esențială a dreptului la apărare). În plus, trebuie să se ţină seama de calitatea probelor, iar dacă se impune (existând bănuieli rezonabile că s-ar fi intervenit asupra înregistrărilor) să se procedeze și la expertizare, astfel încât să existe certitudinea autenticității lor[9];
– s-a dat curs cererilor suspectului/inculpatului de a i se pune la dispoziție toate convorbirile telefonice, astfel încât anumite informații să nu fie scoase din context[10];
– împrejurările în care probele au fost obținute pun sau nu sub semnul întrebării fiabilitatea sau exactitatea lor[11].
În concluzie, apreciez că problema excluderii probelor ca efect al deciziei Curții Constituționale nr. 51 din 16.02.2016 se poate pune numai în cauzele aflate în curs de urmărire penală și în procedura de cameră preliminară (ori, dacă este vorba de un acord de recunoaștere a vinovăției, în fața instanței până la primul termen de judecată cu procedură legal îndeplinită) și este condiționată de dovada concretă a vătămării procesuale pe care a suferit-o suspectul/inculpatul prin faptul punerii în executare a supravegherii tehnice de către serviciile de informații.
[1] Disponibilă aici.
[2] În același sens: M. Udroiu, Procedură penală. Partea generală. Noul Cod de procedură penală, Ed. C.H. Beck, București, 2014, p. 661; B. Micu, A. G. Păun, R. Slăvoiu, Procedură penală, Ed. Hamangiu, București, 2015, ediția a II-a, p. 257. În sens contrar: N. Volonciu, A. S. Uzlău (coordonatori), Noul Cod de procedură penală comentat, Ed. Hamangiu, 2014, p. 693.
[3] C. Dănileț, Interceptări neconstituţionale. Efecte?
[4] Publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 69 din 01.02.2016.
[5] Cu excepția probelor obținute prin tortură și a celor derivate din acestea [art. 102 alin. (1) CPP].
[6] CEDO, hotărârea din 15 decembrie 2011, în cauza Al-Khawaja și Tahery contra Marii Britanii, par. 146 (disponibilă aici).
[7] CEDO, hotărârea din 12 iulie 1998, în cauza Schenk contra Elveției, par. 46 (disponibilă aici).
[8] CEDO, hotărârea din 17 iunie 2008 în cauza Victor Savițchi contra Moldovei, par. 47-48 (disponibilă aici).
[9] CEDO, hotărârea din 18 martie 2014, în cauza Beraru contra României, par. 77-81 (disponibilă aici); CEDO, hotărârea din 22 septembrie 2015, în cauza Nițulescu contra României, par. 52-57 (disponibilă aici.)
[10] CEDO, hotărârea din 25 februarie 2014, în cauza Văduva contra României, par. 22, 47-48 (disponibilă aici).
[11] CEDO, hotărârea din 10 martie 2009, în cauza Bikov contra Rusiei, par. 90 (disponibilă aici).
Asist. univ. dr. Radu Slăvoiu
Universitatea Nicolae Titulescu din București – Facultatea de Drept
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
