România la CEDO: cauza pendinte CEGOLEA. Alegerile parlamentare din 2012, discriminare, decizie CCR de inadmisibilitate, și dreptul de a candida
14 martie 2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
Secția a 4-a
Cererea nr. 25560/13
Gabriela CEGOLEA împotriva României
introdusă în 8 aprilie 2013 și comunicată în 8 februarie 2016
1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):
Reclamanta, doamna Gabriela Cegolea, are dublă cetățenie italiano-română, s-a născut în 1948 și locuiește în Cernica.
Reclamanta este președinta fundației „Vox Mentis” („Fundația”), care intenționa să candideze la alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 în calitate de organizație a minorității naționale italiene din România. Reclamanta a fost candidata fundației pentru un mandat de deputat.
La o dată neprecizată, Fundația a întreprins demersurile necesare obținerii statutului de utilitate publică, cerință prevăzută de Legea electorală nr. 35/2008 ( „Legea nr. 35/2008”) pentru a-și putea prezenta candidatura.
În data de 27 iunie 2012, Departamentul pentru Relații Interetnice al Guvernului român ( „DRI”) a comunicat reclamantei refuzul de acordare a statutului de utilitate publică. Ca urmare a contestației introdusă de reclamantă, DRI a confirmat refuzul său la 14 august 2012, susținând că fundația nu îndeplinea cerințele legale pentru acordarea acestui statut deoarece activitatea sa nu privea relațiile interetnice. Răspunsul DRI la contestația reclamantei conținea, printre altele:
„În conformitate cu articolul 38 din Ordonanța nr. 26/2000 [cu privire la asociații și fundații], acordarea statutului de utilitate publică asociațiilor, fundațiilor și federațiilor nu este un drept, ci numai o vocație care poate fi realizată în condițiile legii.
Pe de altă parte, prin interpretarea textului legii – articolul 38 alineatul (1) din Ordonanța nr. 26/2000, rezultă că o asociație, fundație sau federație poate fi recunoscută ca având o utilitate publică; simplul fapt că sunt îndeplinite condițiile prevăzute în text nu obligă Guvernul la o recunoaștere ipso facto. Dispozițiile legale lasă la latitudinea executivului de a decide dacă este oportun sau nu să adopte o decizie prin care o asociație, fundație sau federație să fie recunoscute ca având utilitate publică.
În plus, trebuie să decidă dacă să se acorde statutul de utilitate publică nu numai în funcție de condițiile care trebuie să fie îndeplinite pentru a se încadra în sfera de utilitate publică definită ca „orice activitate desfășurată în domenii de interes public general sau în interesul unei colectivități”, ci și cu privire la consecințele recunoașterii acestui statut care conferă asociației sau fundației anumite drepturi și obligații (…)”
În 29 iulie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 145/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații („Ordonanța nr. 26/2000”).
În 9 octombrie 2012, reclamanta, în calitate de candidată a fundației, a depus la Biroul Electoral Central („BEC”), dosarul de candidatură. În data de 11 octombrie 2012, BEC i-a comunicat refuzul său de a înregistra candidatura pe motiv că fundația nu dovedise dobândirea statutului de utilitate publică.
Reclamanta a contestat, în numele fundației, refuzul BEC în fața Tribunalului București; aceasta a fost prezentă la ședința din 13 octombrie 2012. Aceasta a susținut că decizia BEC era discriminatorie și neconstituțională și a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu o excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului 9 din Legea nr. 35/2008. Printr-o decizie definitivă din aceeași zi, Tribunalul a respins contestația privind statutul de utilitate publică, însă a admis cererea reclamantei privind sesizarea Curții Constituționale.
În cadrul ședinței din 23 octombrie, 2012, în fața Curții Constituționale, reclamanta a reiterat, de altfel, argumentele întemeiate pe dispozițiile discriminatorii ale legii în cauză, în măsura în care aceasta prevedea criterii diferite de eligibilitate pentru organizațiile minorităților naționale reprezentate în Parlament față de cele nereprezentate. Printr-o decizie definitivă și executorie din aceeași zi, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de reclamantă. Această hotărâre prevedea după cum urmează:
„În legătură cu acest aspect, Curtea [constituțională] observă că, potrivit art. 38 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 (…) orice fundaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă îndeplineşte condiţiile impuse de acest text legal şi dacă urmează procedura reglementată de art. 39 şi următoarele din acest act normativ.
În continuare, Curtea [constituțională] constată că textul de lege supus controlului de constituţionalitate nu poate fi considerat discriminatoriu, deoarece legiuitorul a urmărit ca prin acesta să acorde şi organizaţiilor minorităţilor nereprezentate în Parlament posibilitatea să participe la alegeri.
Astfel, Curtea Constituţională a statuat (…) prin Decizia nr. 146 din 15 martie 2005 (…)că „organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Parlament nu sunt privilegiate […], întrucât acestea au îndeplinit condiţii mult mai severe pentru a accede în Parlament”, iar dacă criteriile pe baza cărora acele organizaţii au obţinut la ultimele alegeri un loc în Parlament nu sunt îndeplinite şi la actualele alegeri, acest lucru va rezulta din votul alegătorilor.”
În 30 octombrie 2012 a expirat termenul limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare care au avut loc în data de 9 decembrie 2012.
În 8 ianuarie 2013, reclamantei i s-a notificat avizul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național privind dobândirea statutului de utilitate publică de către fundație; avizul Ministerului a fost redactat după cum urmează:
„După examinarea documentelor furnizate în conformitate cu prevederile Ordonanței nr. 26/2000, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național a elaborat și comunicat, potrivit circuitului interministerial de avizare, proiectul de decizie al guvernului privind achiziția de către fundația <> a statutului de utilitate publică. Trebuie precizat că, în momentul depunerii și examinării dosarului, fundația <> îndeplinea cerințele legale în vigoare la momentul respectiv pentru a-i fi recunoscut statutului de utilitate publică.
În august 2012, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 145/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 26/2000 (…), au fost impuse noi condiții pentru dobândirea statutului de utilitate publică.
Ministerul de Finanțe (…) a examinat proiectul cu privire la Legea nr. 145/2012 și a constatat, referindu-se în mod corect la noile modificări aduse de Ordonanța nr. 26/2012, că fundația <> nu îndeplinește condițiile pentru dobândirea statutului de utilitate publică. „
2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național și internațional:
Dispozițiile pertinente din Constituția României, din Legea nr. 35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului, precum și din Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații sunt descrise, astfel cum erau în vigoare la momentul Alegerilor Parlamentare din 2008, în cauza Danis și Asociația de origine turcă împ. României (nr. 16632/09, paragrafele 16 și 19-20, din data de 21 aprilie 2015). În ceea ce privește dobândirea statutului de utilitate publică de către o asociație sau fundație, Ordonanța nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, așa cum era formulată în anul 2008, prevedea:
Articolul 38
„(1) O asociaţie sau o fundaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a)activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;
b) funcţionează de cel puţin 3 ani;
c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;
d) valoarea activului patrimonial pe fiecare dintre cei 3 ani anteriori în parte este cel puţin egală cu valoarea patrimoniului iniţial.
În 29 iulie 2012 a intrat în vigoare Legea nr. 145/2012 pentru modificarea și completarea Ordonanței nr. 26/2000; această lege nouă a schimbat mai ales dispozițiile referitoare la dobândirea statutului de utilitate publică. Dispozițiile pertinente sunt următoarele:
Articolul 38
(1) O asociaţie, fundaţie sau federaţie poate fi recunoscută de Guvernul României ca fiind de utilitate publică dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii:
a) activitatea acesteia se desfăşoară în interes general sau al unor colectivităţi, după caz;
b) funcţionează de cel puţin 3 ani şi a realizat o parte din obiectivele stabilite, făcând dovada unei activităţi neîntrerupte prin acţiuni semnificative;
c) prezintă un raport de activitate din care să rezulte desfăşurarea unei activităţi anterioare semnificative, prin derularea unor programe ori proiecte specifice scopului său, însoţit de situaţiile financiare anuale şi de bugetele de venituri şi cheltuieli pe ultimii 3 ani anteriori datei depunerii cererii privind recunoaşterea statutului de utilitate publică;
d) deţine un patrimoniu, logistică, membri şi personal angajat, corespunzător îndeplinirii scopului propus;
e) face dovada existenţei unor contracte de colaborare şi parteneriate cu instituţii publice sau asociaţii ori fundaţii din ţară şi din străinătate;
f) face dovada obţinerii unor rezultate semnificative în ceea ce priveşte scopul propus sau prezintă scrisori de recomandare din partea unor autorităţi competente din ţară sau din străinătate, care recomandă continuarea activităţii.”
Ordonanta nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, în vigoare la momentul respectiv, include, de asemenea, următoarele dispoziții relevante:
Articolul 44
„Litigiile referitoare la recunoaşterea utilităţii publice a asociaţiilor şi fundaţiilor se soluţionează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.”
Dispozițiile pertinente din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ erau formulate la momentul relevant după cum urmează:
Articolul 17
„(1) Cererile adresate instanţei se judecă de urgenţă şi cu precădere în şedinţă publică, în completul stabilit de lege.
(3) Hotărârile se redactează şi se motivează în cel mult 30 de zile de la pronunţare.”
Articolul 20
„(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.
(3) În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fără a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă.”
Sistemul național de reprezentare a minorităților naționale în Parlamentul român, precum și raportul Comisiei de la Veneția privind legislația electorală și minoritățile naționale sunt descrise în cauza Grosaru împ. României (nr. 78039/01, paragraful 24, CEDO 2010).
Prevederile din Raportul explicativ al Codului de bune practici în materie electorală al Comisiei de la Veneția sunt descrise în cazul Tănase împ. Moldovei ([GC], nr. 7/08, paragraful 86, CEDO 2010). În special, Codul recomandă evitarea „revizuirii repetate [a sistemului de vot] sau care se efectuează cu puțin timp înainte de alegeri (mai puțin de un an)” (punctul 65 din Raportul explicativ).
3. Capete de cerere:
Invocând articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție și, în esență, articolul 14 din Convenție, reclamanta invocă o încălcare a dreptului său de a candida fără discriminare la alegerile parlamentare, întrucât candidatura ei a fost supusă unor condiții suplimentare față de candidatul care reprezenta deja minoritatea italiană în Parlamentul român și pentru că din cauza acestui fapt, ea a fost dezavantajată în comparație cu acesta din urmă.
4. Intrebări adresate părților:
4.1. Poate fi considerată reclamanta victima unei încălcări a Convenției în sensul articolului 34?
4.2. A epuizat reclamanta căile de atac interne, în conformitate cu articolul 35 pct. 1 din Convenție?
În special, o acțiune fondată pe prevederilor Legii nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ pentru a contesta refuzul administrației de a recunoaște statutul de utilitate publică fundației „Vox Mentis”, a reprezentat o cale de atac efectivă în temeiul acestei dispoziții pentru capătul de cerere fondat de către reclamantă pe articolul 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție coroborat cu articolul 14 din Convenție?
Guvernul este invitat să comunice exemple pertinente din jurisprudența națională.
4.3. A avut loc o încălcare a dreptului reclamantei de a se prezenta drept candidată la alegeri libere care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea corpului legislativ, în absența oricărei discriminări, în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 coroborat cu articolul 14 din Convenție?
Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
