« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Fiscalitate
DezbateriCărţiProfesionişti
D&B DAVID SI BAIAS
 
5 comentarii

Nelegalitatea constituirii ca parte civilă a ANAF în dosarul penal având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni incriminate de Legea nr. 241/2005 a combaterii evaziunii fiscale
15.03.2016 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust

În temeiul art. 20 alin. (2) Cod procedură penală, constituirea ca parte civilă presupune o manifestare de voinţă a subiectului de drept, manifestare ce trebuie să se concretizeze într-o declaraţie scrisă de constituire de parte civilă, înscris care să conţină informaţii concrete cu privire la „natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiează.”

Problema de drept relevantă este aceea a identificării sferei acestor noţiuni utilizate de legiuitorul Codului de procedura penală, în sensul de a se aprecia:
– dacă partea civilă, în momentul în care se constituie ca parte în dosar, este datoare a face o judecată proprie în legătură cu „natura, întinderea pretenţiilor…”, în sensul de a se raporta la acte de natură fiscală, ce pot fi contestate în Contenciosul fiscal; sau
– este suficient a se raporta exclusiv la concluziile organului de urmărire penală evidenţiate în rechizitoriu, fără a se raporta la un raport de inspecție fiscală succeptibil de contestare în contenciosului fiscal.

Distincţia este importantă, întrucât, în prima variantă, ANAF este datoare a se constitui ca parte civilă numai după ce a parcurs etapele defipte de procedura fiscală pentru a individualiza o creanţă fiscală, creanţă care să fie calificată în sensul „naturii şi întinderii pretenţiilor partii civile”, cu următoarele argumente punctuale:
– 20 alin. (2) Cod procedură penală face vorbire de „motive şi probe pe care se întemeiează” pretenţiile părţii civile. Deci, partea civilă nu este exonerată de obligaţia de a construi un raţionament propriu prin care să îşi întemeieze pretenţiile, raţionament distinct de cel din Rechizitoriul Parchetului. Or, în această situaţie, ANAF-ul este dator a determina o creanţă fiscală, în urma procedurii specifice de inspecţie fiscală;
– În al doilea rând, dispoziţiile Codului de procedură fiscală sunt foarte clare în a statua determinarea creanţei fiscale de către organul fiscal competent. Citez în acest sens, dispoziţiile art 85 şi 86 fost Cod de procedură fiscală, respectiv art 93 şi 95 noul Cod de procedură fiscală.
– În al treilea rând, art. 28 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ este foarte clar în a arăta că partea civilă în dosarul penal poate solicita continuarea judecăţii în faţa instanţei de contencios administrativ în cauza în care a fost învestită cu verificarea existenţei creanţei fiscale, chiar dacă există o cauză penală în curs;
– În al patrulea rând, art. 214 (fost Cod de procedură fiscală), respectiv art. 277 (din noul Cod de procedură fiscală) arată că în cazul în care împotriva unei decizii izvor de creanţă fiscală s-a formulat contestaţie (adică există o decizie de impunere), organul învestit cu soluţionarea contestaţiei poate suspenda soluţionarea contestaţiei până la soluţionarea cauzei penale cu privire la aspecte legate de naşterea creanţei fiscale. Fără decizie de impunere nu se poate suspenda soluţionarea contestaţiei.

În concluzie, constituirea ca parte civilă de către ANAF nu se poate face decât în urma enunţării unui raţionament propriu, al cărui element central trebuie să fie indicarea unei creanţe fiscale, ce nu poate fi determinată decât în urma unei inspecții fiscale. Nu contestăm că inspecţia fiscală nu ar putea avea în vedere elemente de fapt reţinute în Rechizitoriu, însă, indicarea creanţei fiscale şi a izvorului său (decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală) este obligatorie.

O teza contrară este de natură a goli de semnificaţie, în bună măsură, dispoziţiile legale anterior citate (art. 85 și art. 86 (vechi Cod de procedură fiscală) respectiv art. 93 şi 95 (noul Cod de procedură fiscală) care reglementează competenţa exclusivă a ANAF în determinarea creanţelor fiscale.

Codul de procedură penală indică competenţa procurorului la art. 56 (noul Cod de procedură fiscală), respectiv art. 209 (vechiul Cod de procedură fiscală), care nu indică că acesta ar avea competenţe de stabilire a obligaţiilor fiscale. Nici expertul contabil nu are astfel de competenţe, nici specialistul parchetului, nici DGAF. Art. 14 alin. (3) lit. a) din Vechiul Cod de procedură penală, respectiv art. 19 alin. (5) din noul cod arată că „Repararea prejudiciului material şi moral se face potrivit dispoziţiilor legii civile. Acest aspect arată că pe lângă aspectul penal, care este apanajul strict al procurorului, există latura civilă ce trebuie judecată strict conform legii civile. Atunci când Statul reprezentat de ANAF solicită constituirea ca parte civilă, pentru prejudiciu compus din accize, taxe şi impozite aşa cum este în cauza de faţă, legea civilă este Codul fiscal, Codul de procedură fiscală şi Legea nr. 554/2004 a Contenciosului Administrativ, dedicate specific administrării creanţelor bugetare.

Din punct de vedere al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 – (2) Instanţa de contencios administrativ nu poate suspenda judecarea pricinii când s-a început urmărirea penală pentru o infracţiune săvârşită în legătură cu actul administrativ atacat, dacă reclamantul – persoana vatămată – stăruie în continuarea judecării pricinii.

 În al doilea rând, avem aspecte de nelegalitate cu privire la COMPETENŢA de stabilire a creanţelor fiscale pe care Parchetul le consideră certe. În principiu, pentru a putea fi solicitată reparaţia, prejudiciul trebuie să fie cert, direct, personal, să rezulte din încalcarea sau lezarea unui drept sau interes legitim. Prejudiciul cert presupune atât existenţa lui sigură, cât şi posibilitatea evaluării lui în prezent. Dacă prejudiciul nu este sigur, nu se poate şti dacă s-a născut dreptul la reparaţie, iar dacă incertitudinea priveşte întinderea lui, obiectul creanţei în despăgubire nu poate fi stabilit.

Se reţine existenţa unor vicii esenţiale în rechizitoriul din care lipsesc actele administrativ fiscale, compuse din Raport de inspecţie fiscală, decizie de modificare a bazei de impunere şi decizie de impunere. Ca urmare, consecinţa firească este că ANAF, constituită ca parte civilă, avea responsabilitatea prezentării actelor de anulare integrală, în baza art. 11 Cod fiscal, a actelor atacate pentru situaţia de fapt fiscală. Nelegal, fără a avea COMPETENŢĂ în stabilirea accizelor, TVA şi a impozitului, Parchetul prezintă, fără probe contabile şi fiscale, o expertiză de PRESUPUS prejudiciu a unui expert numit, care nici acesta nu are COMPETENŢĂ de stabilire a creanţelor fiscale. Ceea ce este special în domeniul fiscal este faptul că Parlamentul a desemnat O SINGURĂ AUTORITATE – ANAF să stabilească creanţe fiscale. În acest fel, dacă se aplică corect Codul de procedură fiscală, arătăm că DNA nu are calitate de a modifica un act administrativ fiscal, ANAF fiind singura autoritate, deoarece LEGEA spune că stabilirea obligaţiei fiscale este atributul EXCLUSIV al organului fiscal. Atribuţia de stabilire a obligaţiei fiscale este în competenţa exclusivă a organelor fiscale (art. 7 alin. (2), art. 23, art. 32, art. 41 Cod procedură fiscală), de unde rezultă că nu se poate calcula prejudiciu fiscal, fără ca ANAF să modifice baza de impunere. În baza principiilor certitudinii juridice şi conform jurisprudenţei (extensive), CEDO şi CJUE se motivează claritatea şi coerenţa rezonabilă a legii, ANAF având obligaţia de a-şi defini în mod clar exigenţele pentru ca legea să fie previzibilă. Judecătorul de Contencios Administrativ NU RECALCULEAZĂ baza de impunere, acest calcul fiind apanajul exclusiv al ANAF. Cert este că LEGEA este clară – atribuţia de stabilire a obligaţiei fiscale este în competenţa exclusivă a organelor fiscale.

Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune.

Daniel Udrescu

 
Secţiuni: Fiscalitate, Selected, Studii | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 5 de comentarii cu privire la articolul “Nelegalitatea constituirii ca parte civilă a ANAF în dosarul penal având ca obiect tragerea la răspundere penală pentru infracţiuni incriminate de Legea nr. 241/2005 a combaterii evaziunii fiscale”

  1. Am fost întrebat de ce sunt împotriva unui calcul efectuat de Procuror într-un dosar cu prejudiciu fiscal.

    Răspuns: Procurorul, pentru ca nu are competenţă conform art 56 CPP, să stabilească creante fiscale, prejudiciază Bugetul Public National, dacă calculează un prejudiciu fiscal, iar dacă calculul este incorect mai comite încă o infracţiune.

    Am şi eu o Întrebare: Se asociază judecătorul la infracţiunea cu prejudiciul provocată de procuror împotriva Bugetului Public Naţional sau aplică legea dând posibilitate ANAF să stabilească prejudiciul fiscal?

    Daca inculpatul ar fi comis infracţiunea, atunci ANAF, în calitate de UNICA AUTORITATE ce stabileşte creanţe fiscale, ar fi trebuit să calculeze prejudiciul, calculul incluzând folosul necuvenit sub toate aspectele lui fiscale, respectiv impozit pe venit din sume prejudiciate, contribuţii la suma prejudiciată, împreună cu dobânzi şi penalităţi conform Codului fiscal.

  2. Gabriel DAVID spune:

    Daca ar fi asa cum spuneti ar insemna ca procesul penal nu poate rasturna niciodata prezumtia absoluta cf dvs a creantei fiscale calculate de persoana vatamata stat prin ANAF.Ori asta e scopul procesului penal de a stabuli cat a furat contribuabilul in mod obiectiv nu luand in calcul numai ce spune partea civila stat prin ANAF..eu cred ca dvs confundati lucrurile…nu scrie in cod ca procurorul in cazul furtului a 23 de gaini trebuie sa fie competent sa le evalueze…pentru a inscrie in rechizitoriu latura civila a cauzei..nici ca e specialist in a evalua paguba unui abuz in serviciu ..procesul penal vizeaza nu numai afectarea interesului privat ci mai ales a celui public…ori procurorul in virtutea prerogativelor functiei aparararii dr si lib fundam si a ordinii juridice a societatii este competent sa faca orice …orice se circumscrie legii…inclusiv sa contrazica partea civila statul prin ANAF

    • Argumentul dumneavoastră nu a adresat problema ridicată. Esenţa argumentului este că ne aflăm in faţa unui act administrativ fiscal, ce are reguli definite de lege pentru a fi anulat. Citez din sentinţa unui judecător: Se încalcă prev. art. 126 alin. 1 din Constituţia României, procurorul substituindu-se instanţelor judecătoreşti, care sunt singurele în măsură să anuleze sau să constate nulitatea unui act administrativ.

      Premisa articolului, pleacă de la faptul că ANAF nu a venit să-şi definească cererea pe latura civilă, nu a anulat baza de impunere, având această responsabilitate ca AUTORITATE DELEGATĂ de lege. Dacă „orice” se circumscrie legii, LEGEA spune că ANAF este singura autoritate ce poate să stabilească creanţe fiscale şi să emită o modificare de bază de impunere, fiind o autoritate a statului ce reprezintă interesul statului, dacă se afecteaza acest interes. Pentru partea penală răspunde parchetul şi în partea fiscală răspunde ANAF, care este controlat de instanţa de contencios administrativ în cazul actelor administrativ fiscale. Dacă scopul procesului penal este de a stabili cât a furat contribuabilul în mod obiectiv, organul penal face demersurile necesare în urmărirea penală. Aceste demersuri trebuie să însemne şi că drepturile trebuie respectate. Înainte de a ajunge în faţa judecătorului, ca probă, dosarul trebuie să includă şi demersurile legale. In cazul de faţă demersul ar fi fost ca parchetul să se adreseze ANAF să solicite inspecţie fiscală, cu emitere de decizie. În contestaţie, ANAF poate suspenda rezolvarea şi trimite parchetului probele, dacă s-au constatat elemente de natură penală. Dacă se modifică baza de impunere avem un act administrativ de modificare a bazei de impunere ce respectă drepturile contribuabilului şi care poate fi contestat, respectiv ce poate fi anulat de instanţă. Atunci ANAF are dreptul de a se constitui parte civilă şi depune la dosar tocmai acel înscris care să conţină informaţii concrete cu privire la „natura şi întinderea pretenţiilor, a motivelor şi a probelor pe care se întemeiează.” Ori dacă ANAF nu modifică baza de impunere şi parchetul nu a făcut demersuri în acest sens de a colecta aceste probe, cum poate să mai anuleze instanţa ceva ce nu s-a modificat? Parchetul nu poate să anuleze sau să constate nulitatea unui act administrativ ce stă la baza existenţei pagubei. Parchetul poate să-şi continue cercetările dacă s-au comis infracţiuni, dar dacă actul administrativ nu a modificat baza de impunere, atunci natura faptei trebuie extinsă să contrazică persoana fizică ce a efectuat controlul, a comis o neregulă şi răspunde personal pentru acea neregulă, nu instituţia ANAF care este delagată de lege să apere ordinea juridică a statului în materie fiscală.

  3. Gabriel DAVID spune:

    Procesul penal are reguli proprii…cred ca judecatorul care a facut afirmatia legata de actul admonistrativ era detasat pe sectia penala de maxim 3 zile….on fata instantei si initial in fata procurorului persoana vatamata stat isi argumenteaza pct de vedere si inceraca sa si divedeasca un prejudiciu care este filtrat apoi de instanta…nu are nicio valoare actul admonistrativ al fiscului..de mukte ori fiscul nu stie ca e pagubit si nu poate evalua paguba.de ex daca operatiunile sint fictive…acest caracter il stab doar organul penal…care are la indemana alte posibilitati probatorii…eu cred ca din moment ce se exercita o actiune penal..regulile fiscalului sint subsudiare celor din penal..deci nu e nevoie de acte administrative sau decizii de impunere…deoarece tocmai asta tinde sa stab ancheta penala..

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD