Câteva observații privind executarea silită a părților sociale și ipoteca mobiliară asupra părților sociale
16 martie 2016 | Emod VERESS
* A se vedea și dezbaterea Catch me if you can: executarea silită asupra părților sociale
Sursele controversei
1. Art. 2389 C. civ. stabilește că se pot ipoteca acțiuni și părți sociale, valori mobiliare și alte instrumente financiare. Fără niciun dubiu, părțile sociale ale unei societăți cu răspundere limitată pot fi ipotecate, atât pentru datoriile proprii ale asociatului, cât și pentru datoriile unei terțe persoane. Art. 2390 C. civ., sub titlul marginal ”Ipoteca instrumentelor financiare,” prevede că ipoteca mobiliară asupra acţiunilor sau părților sociale ale unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare se constituie potrivit regulilor stabilite prin lege specială.
2. Prima problemă care se ridică este calificarea greșită a părții sociale ca și instrument financiar prin art. 2390 C. civ.
Art. 11 din Legea nr. 31/1990 stabilește categoric că părțile sociale nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Acțiunea este un titlu de valoare, un instrument financiar, cât timp partea socială reprezintă o fracțiune a capitalului social, corespunzătoroare aportului, o cotă de participare, de care sunt atașate anumite drepturi patrimoniale (de exemplu, dreptul la dividende) sau nepatrimoniale (dreptul de a vota în cadrul adunării generale etc.), având un regim de circulație aparte.
Pentru constituirea ipotecii asupra părților sociale, Codul civil trimite la legea specială, care este în prezent Legea nr. 31/1990 a societăților.
3. Subiectul ipotecilor mobiliare constituite asupra părţilor sociale ale societăţilor cu răspundere limitată este extrem de controversată.
Potrivit art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, transmiterea părţilor sociale către persoane din afara societăţii este permisă numai dacă a fost aprobată de asociaţi reprezentând cel puţin trei pătrimi din capitalul social. Această regulă este una imperativă, ţine de esenţa societăţii cu răspundere limitată şi se opune categoric ca un terţ (de exemplu, un adjudecatar al părţilor sociale în caz de vânzare silită) să dobândească părţi sociale şi în consecinţă să devină asociat în cadrul societăţii cu răspundere limitată contra voinţei majorităţii calificate prevăzute de lege (votul pozitiv al asociaţilor care reprezintă trei pătrimi din capitalul social).
4. Practic, ipotecile mobiliare asupra părţilor sociale pot fi utilizate când regula de la art. 202 alin. (2) nu este înfrântă, de exemplu:
— în cazul societăţii cu răspundere limitată cu asociat unic, când nu este necesară aprobarea adunării generale pentru înstrăinarea părţilor sociale, fiind suficientă încheierea contractului de ipotecă mobiliară de către asociatul unic garant;
— dacă ipoteca mobiliară se constituie în favoarea unui alt asociat, fiindcă părţile sociale pot fi transmise liber între asociaţi, și nu se înfrânge regula de la art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 (dacă asociatul preia părțile sociale în contul creanței);
— dacă înstrăinarea silită a părţilor sociale se face în favoarea unui alt asociat (adjudecatarul deține calitatea de asociat);
— dacă adunarea generală aprobă cu majoritatea cerută de trei pătrimi vânzarea silită.
Orice altă interpretare înfrânge esenţa identitară a societăţii cu răspundere limitată fiind contra naturam societatis.
Legea nr. 152/2015: o reformă ratată
5. Leguitorul recent a adoptat Legea nr. 152/2015, modificând anumite prevederi ale Legii nr. 31/1990 a societăților, în dorința de a asigura ca părțile sociale să fie transformate în bunuri incorporale sesizabile. Această abordare a legiuitorului este una fundamental greșită.
6. Trebuie să facem distincția între părțile sociale neipotecate și cele ipotecate.
Se ridică întrebarea dacă în cazul părților sociale neipotecate, creditorii personali ai asociatului pot executa silit părțile sociale ale acestuia. În condițiile art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, modificat prin Legea nr. 152/2015, răspunsul se pare că ar fi afirmativ: creditorii asociatului “pot totuşi popri, în timpul duratei societăţii, părţile ce s-ar cuveni asociaţilor prin lichidare sau pot sechestra şi vinde acţiunile ori părţile sociale ale debitorului lor.”
Dacă recunoaștem dreptul ”absolutizat” al creditorilor la executarea silită a părților sociale, consecința este alterarea formei societare care este societatea cu răspundere limitată, transformarea părților sociale în titluri negociabile, respectiv eludarea regulii de la art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 care condiționează intrarea în societate a unei terțe persoane de acordul și agrementul celorlalți asociați (reprezentând majoritatea calificată de trei pătrimi din capitalul social).
Art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 nu poate fi aplicat izolat, ci în unitate organică cu prevederile art. 11 și art. 202 din Legea nr. 31/1990. Trebuie să corelăm aceste prevederi și cu art. 754 C. proc. civ., care stabilește că în situația în care vânzarea amiabilă a părților sociale nu este posibilă, vânzarea se va face de executor, prin licitație publică, “dacă legea nu prevede un sistem special privind circulația acestora.” În cazul nostru, art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 prevede un regim special de circulație! De aici rezultă că vânzarea silită este posibilă doar dacă nu sunt înfrânte cerințele impuse de Legea nr. 31/1990 (a se vedea exemplele expuse la pct. 4 din prezenta analiză).
7. În cazul părților sociale ipotecate, Legea nr. 152/2015 dorește să concilieze dreptul de a ipoteca părțile sociale cu regula cuprinsă în art. 202 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, care impune acordul majorității calificate a asociaților care reprezintă trei pătrimi a capitalului sociale pentru intrarea unei terțe persoane în societate. Art. 202 din Legea societăților a fost completat cu un al cincelea alineat, care stabilește următoarele: “Prevederile alin. (2) sunt aplicabile şi în cazul ipotecii asupra părţilor sociale, însă numai în ceea ce priveşte constituirea acesteia.” Din păcate, soluția propusă este una deficitară:
— un acord anticipat la ipotecare nu protejează în mod real caracterul intuituu personae al societății cu răspundere limitată, fiindcă acordul trebuie să existe in personam, adică trebuie ca asociații să agreeze persoana adjudecatarului părților sociale, și nu să emită un acord prealabil în alb;
— și mai grav, dacă acceptăm interpretarea propusă de unii doctrinari privind sesizibilitatea părților sociale de către creditorii asociatului, în temeiul art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, atunci vom fi în prezența unei grave discriminări între creditorii chirografari ai asociatului și creditorii ipotecari: dacă creditorul ipotecar a avut nevoie de o aprobare, chiar prealabilă, a majorității calificate a asociaților pentru constituirea ipotecii, atunci de ce nu ar fi nevoie de un astfel de acord în cazul creditorilor asociatului în cazul părților sociale neipotecate?
Această ultimă problemă arată că interpretarea dată prevederilor ale art. 66 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 este cea corectă.
Controversele pot fi continuate, dar din această analiză succintă se poate observa că reglementarea actuală a problemei este deficitară, mai mult, ideea de sesizibilitate absolută a părților sociale este o direcție eronată.
De lege ferenda
8. În opinia mea, experimentul de a reconfigura regimul juridic al societății cu răspundere limitată prin Legea nr. 152/2015 este unul hazardat.
Executarea silită liberă a părților sociale înfrânge principiul affectatio societatis, conduce la o alterare a tipului social, modifică esența formei juridice a societății cu răspundere limitată. Reglementarea actuală trebuie regândită și așezată pe principii corecte. În acest context, putem fi de acord cu susținerea Curții Constituționale, potrivit căruia “protejarea intereselor asociaţilor unei societăţi comerciale cu răspundere limitată, fondată pe baza încrederii reciproce între asociaţi, nu poate fi invocată ca argument prioritar în detrimentul intereselor creditorilor, în egală măsură protejaţi de lege” (Decizia nr. 218/2015). Dar aceste interese trebuie conciliate, respectiv nici interesele creditorilor nu pot înrfânge interesele asociaților.
Există foarte multe procedee care conciliează protejarea affectatio societatis, dar în același timp au în vedere și interesele creditorilor. Menționăm doar cu titlu de exemplu că noul Cod civil, în materia societăților simple, conține o reglementare care merită a fi analizată pentru o aplicare și în cazul societăților cu răspundere limitată. Astfel, art. 1901 alin. (2) C. civ. stabilește că “orice asociat poate răscumpăra, substituindu-se în drepturile dobânditorului, părţile de interes dobândite cu titlu oneros de un terţ fără consimţământul tuturor asociaţilor, în termen de 60 de zile de la data la care a cunoscut sau ar fi trebuit să cunoască cesiunea. Dacă mai mulţi asociaţi exercită concomitent acest drept, părţile de interes se alocă proporţional cu cota de participare la profit.” Prin aceste prevederi, legea apără affectatio societatis prin crearea posibilității legale în favoarea asociaților de a se substitui în drepturile dobânditorului (adjudecatarului) părților sociale.
Dar se pot concepe și multe alte procedee care, pe de o parte protejează societatea, pe de altă parte, însă, asigură o protecție inclusiv creditorilor. Cu titlu exemplificativ, menționăm astfel de metode:
— în caz de vânzare forțată, societatea să aibă posibilitatea de a răscumpăra propriile părți sociale la un preț determinat prin expertiză de evaluare în scopul exclusiv de anulare a acestora, ceea ce echivalează inclusiv cu reducerea corespunzătoare a capitalului social (cu suma valorii nominale a părților sociale deținute de asociatul executat silit), caz în care creditorul urmăritor al asociatului se va îndestula din prețul plătit de către societate pentru părțile sociale ale asociatului urmărit;
— în caz de executare silită a părților sociale ale unui asociat, trebuie acordat un termen rezonabil (de exemplu, un termen de 90 de zile) pentru ceilalți asociați de a cumpăra ei înșiși sau să organizeze cumpărarea părților sociale ale asociatului urmărit de către un terț agreat de ei, la un preț determinat prin expertiză de evaluare, caz în care creditorul urmăritor se va îndestula din prețul plătit pentru părțile sociale;
— este posibil să se asigure legal chiar posibilitatea pentru asociați de a lua hotărârea, în caz de executare silită asupra părților sociale ale unui asociat, de dizolvare a societății, caz în care creditorii vor urmări drepturile asociatului rezultate din lichidare etc.
În orice caz, reglementarea actuală trebuie regândită, fiindcă este contradictorie, discutabilă, ineficientă… O reglementare precisă, în spiritul ideilor aici exprimate, este inclusiv în beneficiul creditorilor, care pot conștientiza mai corect întinderea riscurilor asumate în raport cu debitorii lor. Pentru aceste motive, susținem o regândire a normelor cuprinse în Legea nr. 31/1990, prin care să se realizeze un veritabil echilibru între affectatio societatis și interesele creditorilor.
(Pentru detalii suplimentare și dezvoltări ale ideilor de mai sus, a se vedea: E. Veress, Controverse privind executarea silită a părților sociale ale societăților cu răspundere limitată pentru datoriile personale ale asociaților, Revista Română de Drept al Afacerilor nr. 11/2015; E. Veress, Probleme controversate privind executarea silită a unor titluri executorii, altele decât hotărârile judecătorești, Revista Română de Executare Silită nr. 3/2015; E. Veress, Drept civil. Teoria generală a obligațiilor, Editura C.H. Beck, București, 2015, p. 316-317).
Conf. univ. dr. Emőd Veress
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
