« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Practician în insolvență, reținut pentru intermediere ori înlesnire a efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare, trafic de influență, dare de mită, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată și spălare a banilor
17.03.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

DNA. Intermediere ori înlesnire a efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare, trafic de influență, dare de mită, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, spălare a banilor, luare de mită. Reținere.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 16 martie 2016, a inculpaților:
G.-S. G., practician în insolvență, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
intermedierea ori înlesnirea efectuării unor operațiuni comerciale sau financiare, de către persoana care are sarcina de a supraveghea, a controla, a reorganiza sau a lichida un operator economic privat,
– complicitate la trafic de influență,
– complicitate la dare de mită,
abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată,
fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată,
spălare a banilor, în formă continuată;
M. G.-R., om de afaceri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
trafic de influență,
dare de mită,
– instigare la infracțiunea de spălare a banilor.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S. V., director în cadrul Primăriei Sector 5 București, la data faptei, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită.

Din ordonanțele întocmite de procurori a rezultat că există date și probe potrivit cărora:
În perioada iulie 2015 – februarie 2016, inculpata G.-S. G., în calitate de practician în insolvență, a dispus plata din conturile unei societăți comerciale, aflată în supravegherea sa, a sumei totale de 63.670,07 lei, reprezentând remunerație încasată nelegal. Această sumă de bani a fost disimulată prin emiterea unor facturi reprezentând servicii de audit, ce nu au fost prestate în realitate, de către o firmă pe care o controlează printr-o rudă de-a sa, către societatea plătitoare sau subcontractori ai acesteia.
În perioada 22 iunie 2011 – 8 iunie 2012, Primăria Sectorului 5 și o asociere formată din două firme (una dintre ele fiind societatea aflată în insolvență, la care am făcut referire mai sus), au încheiat mai multe contracte având ca obiect executarea, finalizarea și întreținerea lucrărilor de reabilitare termică a unui număr de 85 imobile situate în sectorul 5 al municipiului București, în valoare totală de 71.892.541 lei, fără TVA.
La data de 31 decembrie 2015, Primăria Sectorului 5 București a plătit către asocierea respectivă suma totală de 8.500.000 lei, reprezentând o plată parțială pentru serviciile prestate.
Pentru a se efectua plata respectivă dar mai ales pentru a influența funcționarii ce aveau atribuții în acest sens, inculpatul S. V., în calitate de director în cadrul Primăriei Sector 5 București, a pretins de la reprezentanții asocierii respective, prin intermediul inculpatului M. G.-R., suma de 15.000 de euro. La rândul său, acesta din urmă a pretins de la inculpata G.-S. G., pe lângă suma de bani respectivă, alți 15.000 euro, pentru sine, în scopul de a-și trafica influența în direcția arătată mai sus, lucru cu care aceasta a fost de acord.
Anterior, în același context, inculpata G.-S. G., în baza înțelegerii prealabile cu M. G.-R., a explicat conducerii firmei pe care o supraveghea că cei 8,5 milioane lei au fost virați de Primăria Sectorului 5 „cu niște condiții” și că se impunea plata unor comisioane.
Astfel, inculpata a dispus subcontractarea unor lucrări de remediere la blocurile ce au făcut obiectul unuia dintre contracte către o societate comercială. De asemenea inculpata a mai dispus și plata din contul societății pe care o supraveghea, în calitate de practician în insolvență, în contul subcontractorului a sumei totale de 600.000 de lei, ce include:
– contravaloarea lucrărilor de remediere, 
– comisionul de 15.000 de euro pretins de inculpatul M. G.-R. pentru exercitarea influenței asupra directorului S. V. din cadrul Primăriei Sector 5 București,
– comisionul de 15.000 de euro promis directorului S. V. pentru aprobarea documentației aferente plății de 8.500.000 de lei, a plăților ce urmează a fi efectuate până la suma totală de încasat și pentru deblocarea garanțiilor contractuale,
– suma de 15.000 de euro promisă de inculpata G.-S. G. persoanelor din conducerea societății pe care o supraveghea, pentru a nu se opune celor arătate mai sus,
– comisionul de 173.777 lei, reprezentând suma pretinsă de inculpata G.-S. G. pentru încasarea creanței de 8,5 milioane lei și obținerea sprijinului inculpaților M. G.-R.și S. V..
Această din urmă sumă de bani a fost virată în contul aceleiași firme pe care inculpata o controlează prin intermediul unei rude. 
De asemenea, în același scop, de a disimula proveniența sumelor de bani și a drepturilor asupra acestora, inculpata G.-S. G. l-a instigat pe administratorul societății subcontractoare să efectueze plata unei sume de 3.000 de euro (reprezentând o parte din comisionul în sumă de 15.000 de euro pretins de M. G.-R.) către o altă persoană cu titlu de folos necuvenit pentru exercitarea influenței asupra directorului S. V. și a altor persoane din cadrul Primăriei Sector 5 în scopul arătat mai sus.

Inculpaților li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 16 martie 2016, inculpații G.-S. G. și M. G.-R. au fost prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 
Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD