LitigiiAchizitii publiceAfaceri transfrontaliereArbitrajAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiContencios administrativContravenţii
Drept civilDrept comercialDrept constituţionalDrept penalDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiDreptul UEEnergieExecutare silită
FiscalitateFuziuni & AchiziţiiHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăInternetJocuri de norocMedia & PublicitateMedierePiaţa de capital
Procedură civilăProprietate intelectualăProtecţia consumatorilorProtecţia mediuluiSocietăţiTelecomVaria
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
MARES DANILESCU MARES
JURIDICE
9.337 citiri
21 comentarii | 
Print Friendly

Efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 în privința cauzelor penale aflate pe rolul instanțelor de judecată și a celor definitiv soluționate

17 martie 2016 | Mihai Adrian HOTCA

Ştiaţi că... puteţi urmări toate conferinţele şi dezbaterile JURIDICE.ro aproape gratuit?

Precizări introductive

Sancțiunea aplicabilă în cazul constatării nerespectării unor dispoziții legale în activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice este nulitatea.

Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.

Deciziile Curții Constituționale prin care sunt admise excepții de neconstituționalitate sunt general obligatorii, nu numai sub aspectul dispozitivului, ci și în ceea ce privește considerentele, și produc efecte pentru viitor.

Constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziții legale, ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, trebuie să producă efecte concrete şi nu poate constitui doar un instrument juridic abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret.

Neconstituționalitatea unei dispoziții legale are o dublă funcție – de prevenție și de reparație – dar cea de a doua este pe primul plan, întrucât vizează situația concretă a persoanei lezate în drepturile sale prin norma contrară Constituţiei.

(i) Ce se înțelege prin expresia ”cauză aflată pe rolul instanțelor de judecată”?

Potrivit paragrafului nr. 52 din cuprinsul Deciziei nr. 51/2016: “decizia (nr. 51/2016 – n.n.) nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată”.

Pentru a stabili care sunt cauzele în care urmează să se aplice Decizia nr. 51/2016, este necesar să fie dat răspuns următoarei întrebări: Care este accepțiunea expresiei cauză aflată pe rolul instanței de judecată, folosită în cadrul Deciziei nr. 51/2016?

Termenul cauză, folosit în legătură cu activitatea judiciară, în limbajul juridic curent (considerat în doctrină neștiințific[1]), are ca termen apropiat, din punct de vedere semnatic, cuvântul proces sau mai vechiul pricină.

În Codul de procedură penală sunt mai multe dispoziții care utilizează cuvântul cauză, dintre care cităm chiar prevederile art. 1 C. proc. pen.

Potrivit art. 1 alin. (1) C. proc. pen.: „Normele de procedură penală reglementează desfășurarea procesului penal și a altor proceduri în legătură cu o cauză penală (s.n.)”[2].

Pornind de la prevederile art. 1 alin. (1) C. proc. pen., interpretate coroborat (sistematic) cu dispozițiile art. 3 din același Cod, rezultă că, prin cauză aflată pe rolul instanței de judecată, în contextul Deciziei nr. 51/2016 și, în special, al paragrafului 52 din această decizie, se înțelege un proces (penal) în curs de soluționare, fie în fază de cameră preliminară, fie în fază de judecată (primă instanță sau apel).

Dintre fazele procesului penal, două se derulează în fața (se află pe rolul) instanțelor de judecată (camera preliminară și judecata), astfel că, interpretând literal-gramatical expresia folosită de instanța de control constituțional, se desprinde concluzia că efectele Deciziei nr. 51/2016 trebuie să se producă în toate cauzele penale nesoluționate definitiv, indiferent de faza sau etapa procesuală în care se găseau – cameră preliminară, primă instanță sau apel – la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României[3].

Mai mult, potrivit metodei logico-raționale, utilizând argumentul de interpretare a fortiori, apare cu evidență că efectele Deciziei nr. 51/2016 se aplică și în privința cauzelor aflate pe rolul organelor de urmărire penală.

Într-adevăr, așa cum s-a arătat în doctrină, instanța de contencios constituțional „a utilizat o formulare nefericită (generată probabil de trimiterea la considerentele deciziei nr. 895 din 17 decembrie 2015 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 666 din Codul de procedură civilă)”[4].

De asemenea, efectele deciziei instanței de contencios constituțional urmează să se aplice chiar și în privința unor hotărâri judecătorești definitive. În acest sens, Curtea Constituțională statuează: „În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I [a se vedea Decizia nr. 508 din 7 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 843 din 19 noiembrie 2014 (paragraful 26), Decizia nr. 585 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 921 din 18 decembrie 2014 (paragraful 14), şi Decizia nr. 740 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 19 februarie 2015 (paragraful 14)]”.

(ii) Ce semnificație au prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor?

O altă întrebare esenţială pentru stabilirea întinderii efectelor Deciziei nr. 51/2016 este următoarea: Ce semnificație au prevederile art. 147 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale au putere numai pentru viitor?

Răspunsul se găsește în cuprinsul Deciziei nr. 51/2016, paragraful 52, unde se menționează: „Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale”.

Din citatul reprodus, în cele ce preced, rezultă că decizia Curții Constituționale nu se aplică în privința cauzelor soluționate definitiv până la data de 14 martie 2016, dată la care a fost publicată această decizie în Monitorul Oficial al României.

Însă, lecturând în continuare Decizia nr. 51/2016, observăm că, de fapt, efectele acesteia urmează să se producă și în ceea ce privește unele cauze soluționate definitiv.

Cităm din conținutul Deciziei nr. 51/2016: „În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Iar, potrivit art. 453 alin. (1) lit. f) din C. proc. pen., în forma existentă înainte de publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016[5], revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: „hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate”.

Așadar, Decizia nr. 51/2016 va produce efecte în toate cauzele nesoluționate definitiv și în cauzele definitiv rezolvate, până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, iar după această dată, în ceea ce priveşte hotărârile definitive, Decizia nr. 51/2016 poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în cauza în care a fost pronunțată, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României.

(iii) Realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale, atrage nulitatea relativă sau absolută a probelor obținute?

În Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituțională reține că: „realizarea supravegherii tehnice, ca procedeu probator, cu încălcarea condiţiilor legale prevăzute la art. 138-146 din Codul de procedură penală, inclusiv a celor referitoare la organele abilitate să pună în executare mandatul de supraveghere, are ca efect nulitatea probelor astfel obţinute (…)”.

Nulitatea generată de încălcarea dispozițiilor legale privind realizarea procedeului probatoriu a supravegherii tehnice este relativă, deoarece nu poate fi încadrată în ipotezele limitativ stabilite în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. proc. pen[6]., astfel că devin incidente prevederile art. 282 C. proc. pen.

(iv) Condițiile în care poate fi invocată nulitatea determinată de încălcarea dispozițiilor art. 142 (2) C. proc. pen., în forma rămasă în vigoare, ca urmare a declarării neconstituționalității sintagmei ”ori de alte organe specializate ale statului”

Condițiile în care poate fi invocată nulitatea relativă despre care discutăm aici sunt cele descrise de art. 282 alin. (2)-(5) C. proc. pen.

Potrivit art. 282 alin. (1) C. proc. pen.: „Încălcarea oricăror dispoziţii legale în afara celor prevăzute la art. 281 determină nulitatea actului atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului”.

Dacă în ceea ce privește condiția încălcării unei dispoziții legale, îndeplinirea acesteia este în mod evident realizată, în privința celorlalte condiții, respectiv existența unei vătămări a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali și imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desființarea actului, sunt necesare anumite precizări.

Există sau nu o vătămare a drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali în cazul în care probele au fost obținute cu nesocotirea dispozițiilor legale?

Poate exista o vătămare a drepturilor părților ori ale subiecților procesuali principali. De pildă, dacă probele obținute prin supraveghere tehnică, prin încălcarea dispozițiilor legale, au legătură cu persoana unei părți sau a unui subiect procesual și constau în date sau împrejurări relevante pentru cauză, este evident că discutăm despre vătămarea unor drepturi. Într-o astfel de situație, este vorba despre vătămarea a cel puțin următoarele drepturi:
1. Dreptul la un proces echitabil;
2. Dreptul la viață intimă familială și privată, precum și secretul corespondenței.

1. Vătămarea dreptului la un proces echitabil

Cu privire la încălcarea acestui drept, facem trimitere la considerentele Deciziei nr. 51/2016, în care se arată:

Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii procesual penale, instanţa de contencios constituţional a statuat, în mod repetat, în jurisprudenţa sa, obligaţia legiuitorului de a edicta norme clare, precise şi previzibile. Astfel, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, (paragraful 23), s-a reţinut că, în contextul normativ al măsurii arestului preventiv, aceste cerinţe influenţează, în mod direct şi nemijlocit, dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanţie, în acest caz, a libertăţii individuale. În acest sens, s-a reţinut că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil, aceste cazuri”.

2. Vătămarea dreptului la viață intimă, familială și privată, precum și secretul corespondenței

Și în ceea ce privește vătămarea acestui drept, facem trimitere la considerentele Deciziei nr. 51/2016, în care se fac următoarele precizări:

Având în vedere aceste considerente de principiu dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională pune, în mod esenţial, accentul pe respectarea exigenţelor de calitate a legislaţiei interne, legislaţie care, pentru a fi compatibilă cu principiul preeminenţei dreptului, trebuie să îndeplinească cerinţele de accesibilitate (normele care guvernează materia interceptării comunicaţiilor trebuie reglementate la nivel de lege), claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă şi inteligibilă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie), precizie şi previzibilitate (lex certa, norma trebuie să fie redactată clar şi precis, astfel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat). Aceste exigenţe trebuie să fie inerente oricărui act normativ, cu atât mai mult unei reglementări care dă dreptul autorităţilor publice de a interveni în viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dreptul de a accesa corespondenţa persoanelor”.

Din considerentele reproduse mai sus (la pct. 1 și 2), rezultă vătămarea mai multor drepturi, astfel că, dacă în cauza penală în care au fost efectuate activități de supraveghere tehnică, în condiții de nelegalitate, și una dintre părți sau unul dintre subiecții procesuali principali este vizat, direct sau indirect, de împrejurările sau datele relevate cu ajutorul acestui procedeu probatoriu, există o vătămare evidentă.

Vătămarea este o condiție ce se raportează la persoana care invocă efectuarea unei supravegheri tehnice cu încălcarea legii, astfel că există o lezare a drepturilor acesteia în toate cazurile în care informațiile rezultate ca urmare a folosirii acestui procedeu probatoriu sunt concludente, în defavoarea persoanei respective.

În ceea ce privește condiția să existe imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desființarea actului, ea trebuie considerată realizată ori de câte ori procedeul probatoriu nelegal efectuat nu poate fi reluat sau refăcut. Spre exemplu, în cazul în care este vorba despre accesul într-un sistem informatic efectuat de alte autorități ale statului, este un procedeu probatoriu ce poate fi refăcut în condiții de legalitate.

(v) Excluderea probelor nelegal obținute

Potrivit art. 102 alin. (2)-(3) C. proc. pen.:

”(2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal.

(3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.

(4) Probele derivate se exclud dacă au fost obținute în mod direct din probele obținute în mod nelegal”.

(vi) Concluzii

– Sancțiunea incidentă în cazul constatării nerespectării unor dipoziții legale în activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice este nulitatea nulitatea actului, iar efectul practic constă în excluderea probei obținute nelegal.

– Efectele Deciziei nr. 51/2016 urmează să se producă în toate cauzele penale nesoluționate definitiv, indiferent de faza sau etapa procesuală în care se găseau (cameră preliminară, primă instanță sau apel) la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României.

– Constatarea neconstituţionalităţii unei dispoziții legale, ca urmare a invocării unei excepţii de neconstituţionalitate, produce efecte practice şi nu poate constitui doar un instrument de drept abstract, întrucât şi-ar pierde caracterul concret.

– Neconstituționalitatea unei dispoziții legale are o dublă funcție – de prevenție și de reparație –, iar cea de a doua este pe primul plan, întrucât vizează situația concretă a persoanei lezate în drepturile sale prin norma contrară Legii fundamentale.

– Efectele Deciziei nr. 51/2016 se aplică, inclusiv, în privința cauzelor aflate pe rolul organelor de urmărire penală, precum şi în ceea ce privește unele cauze soluționate definitiv.

– În cauzele definitiv rezolvate, până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, iar după această dată (Decizia nr. 126/2016 – n.n.), în ceea ce priveşte hotărârile definitive, Decizia nr. 51/2016 poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în cauza în care a fost pronunțată, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României.

– Nulitatea determinată de încălcarea dispozițiilor legale privind realizarea procedeului probator a supravegherii tehnice este relativă, deoarece nu poate fi încadrată în ipotezele limitativ stabilite în cuprinsul art. 281 alin. (1) C. proc. pen., astfel că devin incidente prevederile art. 282 C. proc. pen.

– Drepturile vătămate prin încălcarea dispozițiilor legale privind realizarea procedeului probator a supravegherii tehnice sunt dreptul la un proces echitabil, dreptul la viață intimă familială și privată, precum și dreptul la secretul corespondenței:

– Vătămarea drepturilor părţilor sau a subiecţilor procesuali principali este o condiție ce se raportează la persoana care invocă efectuarea unei supravegheri tehnice cu încălcarea legii, ceea ce înseamnă că există o lezare a drepturilor acesteia în toate cazurile în care informațiile rezultate ca urmare a folosirii acestui procedeu probatoriu sunt concludente, în defavoarea persoanei respective.

– În ceea ce privește condiția să existe imposibilitatea înlăturării vătămării altfel decât prin desființarea actului, aceasta trebuie considerată realizată în toate ipotezele în care procedeul probatoriu nelegal efectuat nu poate fi reluat sau refăcut.

– Probele derivate din probele obţinute nelegal sunt la rândul lor excluse, dacă au fost obținute în mod direct din probele nelegale.


[1] I. Neagu, M. Damaschin, Tratat de procedură penală. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014, p. 14.
[2] Alte dispoziții care folosesc termenul cauză sunt, de pildă, art. 43 și urm. C. proc. pen. De asemenea, în Codul penal există mai multe dispoziții în cuprinsul cărora se regăsește cauză, utilizat cu o accepțiune similară cu cea existentă în paragraful nr. 52 din Decizia nr. 51/2016, dintre care menționăm prevederile art. 5 și art. 6 C. pen.
[3] Decizia nr. 51/2016 a fost publicată în M. Of. nr. nr.  190 din data de 14 martie 2016.
[4] R. Slăvoiu, Opinie cu privire la efectele deciziei Curții Constitutionale nr. 51/16.02.2016.
[5] Această decizie a fost publicată în M. Of. nr. 185 din data de 11 martie 2016.
[6] A se vedea și A. Zăbrăuțanu, Opiniile specialiștilor cu privire la efectele deciziei Curții Constituționale de îndepărtare a SRI de interceptări.


Mihai Adrian Hotca


Aflaţi mai mult despre , ,

CONFERINŢE JURIDICE detalii aici

2 aprilie 2017: RED BUSINESS CONFERENCE: Modificările Legii Avocaturii
15 mai 2017: RED BUSINESS CONFERENCE: Poprirea - între lege şi realitate. Ce-i de făcut?
16 mai 2017: Probleme dificile de dreptul sportului (ed. 1)
17 mai 2017: Probleme dificile de dreptul muncii (ed. 6). Răspunderea disciplinară. CONFERINŢA ION TRAIAN ŞTEFANESCU
18 mai 2017: Probleme dificile de drept fiscal (ed. 4). CONFERINŢA RADU BUFAN
19 mai 2017: Probleme dificile de drept penal şi procedura penală (ed. 4). CONFERINŢA NICOLAE VOLONCIU
20 octombrie 2017: Probleme dificile de drept civil (ed. 6). CONFERINŢA VALERIU STOICA
23 noiembrie 2017: Probleme dificile de drept comercial (ed. 3). CONFERINŢA STANCIU CĂRPENARU
24 noiembrie 2017: Probleme dificile de dreptul internetului (ed. 2)

ATELIERE JURIDICE detalii aici

4 aprilie 2017: Probleme şi soluţii juridice în SPORT
6 aprilie 2017: Excepţiile de procedură penală. Examen de practică judiciară
26 aprilie 2017: Evaziunea fiscală. Aspecte controversate de drept penal şi drept procesual penal
9 mai 2017: Apărarea drepturilor de proprietate intelectuală prin mijloace de procedură civilă
10 mai 2017: Spălarea de bani. Pericole concrete şi soluţii de prevenire
24 mai 2017: Expertiza contabilă în dosare penale. Studii de caz
5 iunie 2017: Camera preliminară. Examen teoretic şi jurisprudenţial al posibilităţilor şi rezultatelor 6 iunie 2017: Cum putem convinge şi impune instanţei naţionale să adreseze o trimitere preliminară Curţii de Justiţie a Uniunii Europene?
14 iunie 2017: Achiziţii publice de la teorie la practică

Au fost scrise până acum 21 de comentarii cu privire la articolul “Efectele Deciziei Curții Constituționale nr. 51/2016 în privința cauzelor penale aflate pe rolul instanțelor de judecată și a celor definitiv soluționate”

  1. Florin RADU spune:

    In sfarsit, un articol corect pe aceasta tema. Ma saturasem de propaganda …

  2. Ioan PITICAR spune:

    Analiza este pertinenta.
    Insa, ar trebui sa rememoram o declarație mai veche (de la începutul colaborării DNA-SRI sub imboldul S.U.A -pentru combaterea Corupției-RO) in care Domnul Maior (directorul SRI) a afirmat ca: „SRI colectează probe, dar este competenta DNA sa transforme probele în DOVEZI).
    Foarte corect!
    Deci unde este contribuția procurorilor DNA?
    Personal am asistat la CAB- secția penala, la judecarea cazului ex-judecătorului MODERAT, fost ofițer de Securitate.
    Procurorul DNA a citit efectiv 2,5 ore doar Stenograme de interceptări ale SRI, de ne-au obosit pe toți din sala, dar și pe judecătorii completului- care au intervenit în doua rânduri cu solicitarea concluzionarii.
    Unde era contribuția DNA la identificarea faptelor penale? NICĂIERI.
    Nu este elegant sa te ridici pe munca altora, chiar dacă ești DNA….
    Iata ca acum DNA are probleme …tehnice, de care pana acum nu le-a pasat.

  3. Adrian STAN spune:

    Intrebarea la care nu s-a raspuns este daca expresia folosita de CCR „in cauzele aflate pe rolul instantelor de judecata” deroga sau nu de la limitarea in timp a posibilitatii invocarii nulitatii relative, prevazuta de art. 282 al. 4 lit. a CPP.

  4. Amelia FARMATHY spune:

    Acest articol mai are o calitate, în afara celei expuse în primul comentariu: acela de anu abunda cu trimiteri bibliografice (care îţi distrage atenţia de la ce spune autorul la ce au spus alţii înaintea lui) şi acela de a fi rezonabil a ca lungime.
    Autorul nu caută să epateze, ci să motiveze cu argumente juridice un punct de vedere.
    Ceea ce nu am regăsit în articol este reprezentat de analizarea absurdităţii juridice potrivit căreia neconstituţionalitatea unui articol ar putea fi invocată într-un proces în care probele, în speţă interceptările, au fost realizate sub imperiul dispoziţiilor din anteriorul Cod, declarate, subliniez, declarate, în repetate rânduri, constituţionale de către CC.
    ESTE INDUBITABIL CĂ PROBELE NU POT FI OBŢINUTE ÎN MOD NELEGAL, însă cam la ce nelegalitatea ne-am putea raporta în cazul probei cu interceptările realizată până la intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală, în condiţiile în care chiar CC a declarat art.91 (parca acela e articolul, cer scuze dacă îl menţionez eronat) CONSTITUŢIONAL şi nu a avut, cel puţin până acum, vreun reviriment de practică?

    E adevărat că, în motivarea deciziei sale, CC a menţionat „cauzele aflate în curs de soluţionare”, însă interpretarea acestei menţiuni (pe lângă faptul că ar putea face obiectul unei cereri de lămurire, cât timp îmi amintesc că au mai „îndreptat”, în trecut, cel puţin o decizie şi atâta vreme cât rămân aplicabile dispoziţiile Codului de procedură civilă la judecata realizată de către CC, cerere pe care ar putea-o promova şi procurorul care a participat la judecată, deoarece judecata CC asupra unei excepţii de neconstituţionalitate este de interes public şi nu se poate renunţa la ea, nici măcar dacă partea ce a sesizat CC ar exprima o dorinţă/ar formula o cerere în acest sens), mi-e teamă că e eronată.

    De aceea, ar fi, fără îndoială, utilă măcar încercarea de lămurire a….. considerentelor deciziei CC, cât timp ele, iată, prin efectele pe care deciziile le produc în ansamblul lor, au aptitudinea de a conduce către însemnate controverse juridice, în condiţiile în care, prin considerente, la fel ca în orice altă hotărâre judecătorească, CC îşi explică, in extenso, raţionamentul.

    Cu privire la eroarea semnalată mai sus, aceasta constă în faptul că cei care interpretează ca aplicabilă decizia CC referitor la cauzele penale în curs de soluţionare, indiferent de data la care au fost obţinute probele, nu înţeleg sau se prefac a nu înţelege (din raţiuni pe care, fie nu le înţeleg, fie, dimpotrivă, le intuiesc, de la „caz la caz”) că, printr-o decizie de neconstituţionalitate referitoare la un text, nu se poate obţine un rezultat „prin ricoşeu”, adică o declarare implicită a neconstituţionalităţii unui articol dintr-o lege procesuală anterioară în baza căreia au fost realizate interceptări în cauze care, din diferite motive, sunt încă pe rolul instanţelor, neavând o soluţie definitivă.
    Aplicabilitatea deciziei CC în ceeea ce priveşte procesele în curs de desfăşurare se referă (în cel mai bun caz) la cauzele aflate pe rolul instanţelor sau în instrumentarea unităţilor Ministerului Public, DNA, DIICOT şi în care au fost efectuate interceptări pe Noul Cod, respectiv în baza sintagmei ce a fost declarată neconstituţională.

    Altminteri, ar trebui să acceptăm că,fără nicio urmă de raţionament juridic (şi mi-e greu/imposibil chiar să cred că ar fi aşa), CC, declarand neconstituţional un articol, ar fi urmărit să declare implicit „neconstituţional” un alt articol, dintr-un Cod de procedură penală anterior, pe care nu l-a avut de analizat şi, faţă de care, paradoxal, a şi apreciat, cel puţin până în prezent, atunci când l-a avut de analizat, că e constituţional.

    O probă obţinută legal, în baza unui text dintr-o lege vizând procedura penală aplicabilă la momentul realizării respectivei probei, nu poate deveni ilegală, doar pentru că, între timp, până la judecata definitivă, a intervenit un alt Cod şi un alt articol declarat neconstituţional de către CC, pentru că proba nu a fost obţinută folosindu-se instrumentele juridice ale noii proceduri şi, chiar având în vedere principiul aplicabilităţii imediate a legii procesual- penale, interceptările, pentru numele lui Dumnezeu, nu mai pot fi efectuate „încă o dată”, ca să fie atrasă verificarea legalităţii modului lor de obţinere.
    Ca să nu mai spun că aplicabilitatea imediată a legii procesual- penale nu înseamnă că ne apucăm să refacem tot ce s-a realizat sub imperiul anteriorului Cod, pe motiv că legiuitorul, între timp, a gândit „altfel”, pentru că, altminteri, toate cauzele care au avut „ghinionul” de a fi trimise spre judecată după intrarea în vigoare a Noului Cod de procedură penală ar fi trebuit restituite parchetelor pentru a fi puse în acord cu „noua viziune”, ceea ce e de neconceput, verificarea regularităţii în Camera preliminară realizându-se în astfel de cauze prin raportare la Codul de procedură penală aplicabil la data obţinerii probelor, iar aplicarea imediată a legii procesual penale vizând, aşa cum e şi logic, etapele procesuale rămase nefinalizate sau neparcurse, după intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală, iar nu ceea ce s-a „finalizat” deja sub imperiul anterioarei reglementări. În acest sens este şi art.4 din legea nr.255/2013, nedeclarat, cel puţin până în prezent, neconstituţional.
    Prezentul articol nu aminteşte nimic despre situaţia interceptărilor efectuate sub imperiul anteriorului Cod şi vreau să cred că, probabil, ipoteza nu a fost avută în vedere de autor, căci, altminteri, nu văd cum un eminent jurist ar putea să convingă pe oricine altcineva că un text declarat neconstituţional ar putea atrage, implicit, neaplicarea unui text dintr-o anterioară reglementare şi care, culmea, a şi fost declarat, în cel puţin vreo două rânduri, CONSTITUŢIONAL, totul pe baza interpretării aberante (alt termen mai soft nu îmi vine în minte acum) a unei sintagme folosite de către CC în motivare, sintagmă pe care, nu-i aşa, cel mai bine ar fi să o lămurească chiar CC, cu condiţia ca, desigur, să fie sesizată în acest sens.

    O probă legală nu poate deveni….. ilegală, când ea nu a fost obţinută în baza textului de lege declarat neconstituţional.
    E raţionament logico -juridic de bază, nu e nevoie să fii penalist (eu nefiind penalist) sau să faci „acrobaţii (ne)juridice” cu privire la regula aplicării imediate a legii procesuale ca să realizezi asta.

    Nimic nu împiedică însă, ca, în lumina declarării neconstituţionalităţii textului de lege din Noua procedură, cei „interesaţi” să invoce în faţa instanţei de judecată neconstituţionalitatea anteriorului articol, sperând _iată, şi cu ceva motive_ într-un reviriment de practică al CC.

  5. Florin-Iulian HRIB spune:

    Citez din articol: „Așadar, Decizia nr. 51/2016 va produce efecte în toate cauzele nesoluționate definitiv și în cauzele definitiv rezolvate, până la data publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 126/2016, iar după această dată, în ceea ce priveşte hotărârile definitive, Decizia nr. 51/2016 poate servi ca temei de revizuire, în baza art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, în cauza în care a fost pronunțată, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare, înaintea datei publicării acestei decizii în Monitorul Oficial al României.”

    Comentez: cel mai bine pt. oricine (inclusiv pt. autorul acestui articol) este să citească paragrafele 25-27 din decizia CCR nr. 126/2016, unde se explică foarte clar în ce litigii se aplică o decizie a CCR prin care s-a admis o excepţie de neconstituţionalitate.

    De altfel, la începutul articolului, însuşi autorul recunoaşte că: „Deciziile Curții Constituționale prin care sunt admise excepții de neconstituționalitate sunt general obligatorii, nu numai sub aspectul dispozitivului, ci şi în ceea ce privește considerentele [sublin. HIF], şi produc efecte pentru viitor.”

    Or, în par. 52 din decizia CCR nr. 51/2016 se spune limpede că: „În ceea ce priveşte hotărârile definitive, această decizie poate servi ca temei de revizuire, în baza art.453 alin.(1) lit.f) din Codul de procedură penală, în această cauză, precum şi în cauzele în care au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate similare [sublin. HIF], înaintea datei publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României”!

    Prin urmare, chiar dacă pînă la publicarea deciziei CCR nr. 126/2016 se prezumă că art. 453 alin. (1) lit. f) NCPP a fost constituţional, totuşi nu oricine se poate prevala de soluţia deciziei CCR nr. 51/2016 ca temei de revizuire, ci numai cei care au invocat neconstituţionalitatea art. 142 alin. 1 NCPP în cauzele judecate definitiv. Adică mai nimeni…

    În plus, conform art. 147 alin. (1) teza a doua, dispoziţiile declarate neconstituţionale „sunt suspendate de drept” timp de 45 de zile de la publicarea deciziei CCR. Dacă în acest interval legiuitorul nu pune de acord art. 453 alin. (1) lit. f) NCPP cu decizia CCR nr. 126/2006, eu zic că NIMENI nu mai poate demara revizuirea pe acest temei legal, care îşi încetează efectele juridice.

    De ce credeţi că decizia CCR nr. 126 din 3 martie 2016 a fost publicată atît de repede (în M.O. nr. 185 din 11 martie 2016), iar decizia CCR nr. 51 din 16 februarie 2016 a fost publicată abia în Monitorul Of. nr. 190 din 14 martie 2016?! Atunci cînd nu le-a convenit o decizie a CCR, MODERAT au întîrziat publicarea ei cît au putut mai mult. De pildă, decizia CCR nr. 542/14.07.2015 – ce a admis excepţia lui MODERAT din dosarul nr. 5189/2/2014 – a fost publicată abia în M.O. nr. 707 din 21 septembrie 2015, ceea ce le-a servit de minune MODERAT + MODERAT în cazul MODERAT…

  6. Ovidiu TOTH spune:

    Curtea Constituţională este competentă să se propunţe asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare.
    Prin faptul că îşi dă cu părerea cu privire la aplicabilitatea propriei decizii în procesele aflate pe rol, Curtea şi-a depăşit atribuţiile ce-i sunt conferite şi a intrat pe tarâmul ce aparţine, conform art. 126 din Constituţia României, ICCJ şi instanţelor judecătoreşti.
    Singurul efect al unei decizii a Curţii nu poate fi decât acela că textul de lege constatat în „conflict” cu Constituţia nu mai poate fi aplicat (fiind suspendat timp de 45 de zile, după care îşi încetează efectele).
    De aici încolo, este treaba magistraţilor cum soluţionează o cauză în care a fost admisă o excepţie de neconstituţionalitate.

    • Buna ziua,

      Tare interesant acest punct de vedere care înseamnă o susținere a faptului că CCR ar fi acționat ultra vires prin acele afirmații. Dar nu îmi dau seama cum se împacă acest punct de vedere cu:

      1. sancțiunea disciplinară pe care o riscă orice magistrat care ignoră o decizie CCR – și inclusiv considerentele deciziei CCR, și
      2. cum se poate argumenta ca statul să nu fie condamnat la CEDO de orice justițiabil care va fi afectat de faptul că instanța de drept comun nu va respecta – în favoarea lui – considerentele CCR cu privire la când și cum se aplică efectele constatării neconstituționalității, și asta din perspectiva articolului 6 CEDO.

      iar

      3. care ar fi sancțiunea pentru CCR ca pe viitor să nu mai poată acționa – să zicem – ultra vires? Există vreo sancțiune? Dacă nu, cum ar putea exista?

      Mulțumesc,

      • Ovidiu TOTH spune:

        Pct. 1 şi 2: Magistratul nu ignora decizia CCR ci o aplică (în sensul că va constata nelegalitatea supavegherii tehnice efectuate de SRI după publicarea deciziei).
        La pct. 3 ar trebui sa vă raspundă Curtea. Aveţi dreptate, nu există sancţiune. Însă probelma se putea rezolva prin înţelegerea propriului rol şi a limitelor în care trebuie sa acţioneze şi să se pronunţe Curtea(valabil pentru orice autoritate sau instituţie publică).

        • Ovidiu TOTH spune:

          P.S.
          Faptul că CCR şi-a depăşit atibuţiile prin decizia adoptată (dar, fiind deja o decizie obligatorie, mă limitez a mă referi doar la acele considerente unde Curtea arată cum şi în ce mod se va aplica proceselor în curs) este sugerat oarecum şi de pct. II al opiniei separate.

      • Constantin POPA spune:

        „Sancţiunea” trebuie să fie conştiinţa şi profesionalismul (şi independenţa, desigur, dar aceasta nu poate exista în afara profesionalismului; altfel, magistratul ar fi dependent de propria-i necunoaştere…) magistratului.
        Acesta va trebui să discearnă din decizia CCR motivările care susţin soluţia de neconstituţionalitate pronunţată prin dispozitiv de celelalte motivări („floricele”), care exprimă opinii neobligatorii.
        În legătură cu decizia CCR ref.la interceptări, alegaţiile Curţii privitoare la nulităţi rpocesuale etc. trebuie ignorate de judecător şi privite ca fiind opinii neobligatorii. Rămân obligatorii doar acele motivări care explică neconstituţionalitatea sintagmei din Codul de procedură penală.
        Restul, ţine de judecata instanţei ordinare.

  7. Amelia FARMATHY spune:

    Raspund eu cu permisiunea dnului Toth:1) nu judecam cu/ de frica IJ in spinare. In spatele unui Jude sunt stema si drapelul, iar nu altcineva;2) interpretarea dispozitiilor legale incidente unei cauze e prerogativa judelui, nu a altcuiva,daca s- ar gasi si careva in stare sa le explice celor de la Strasbourg, poate ar si intelege; 3) efectele unei decizii ale CC sunt prevazute in Constitutie,pronuntarea” in plus”( in conexiune cu….contextul de fata,latina imi pare si moarta si pretioasa, deci de evitat)
    ar putea fi ignorata, in functie de situatia concreta. Sa ” ma” explic: cand vad, prin decizii ale Cc, asertiuni despre natura unor contracte sau alte asemenea ce nu au nicio legatura cu solutia data exceptiei de neconstitutionalitate,eu o citesc, dar o ignor dpvd juridic, intrucat ” treaba” cu definirea contractului revine judelui,dupa cum ” treaba” Cc e sa verifice exclusiv compatibilitatea unui text de lege/ ordonanta cu Legea Fundamentala. Adica sa verifice, in esenta, niste principii, ceea ce presupune, ca motivare, tot o abordare principiala, cu un continut general, din care sa nu se apuce careva sa citeze ” litere de Biblie” despre cum vede Cc mai stiu eu ce institutii. Asadar, asta e ” sanctiunea”, respectiv neluarea in seama a ceea ce excede in analiza problemei de constitutionalitate. Altminteri, ar trebui sa trimitem, spre judecata, pricinile catre Cc sau sa o includem in randul instantelor judecatoresti,macar asa fiecare va stii ce” treaba” nu mai are.

  8. Bună seara,

    Vă mulțumesc pentru cele trei răspunsuri și voi încerca un răspuns care să adreseze in totum răspunsurile primite:

    Eu cred că trăim într-un stat de drept. Pentru că trăim într-un stat de drept – e adevărat, o ficțiune, un joc inventat de adulți pentru a regla conflictele interumane într-un mod cât de cât obiectiv și previzibil – orice încălcare a unei obligații trebuie să poată fi succeptibilă de o sancțiune juridică. Dacă nu putem identifica o sancțiune juridică scrisă pe undeva, prin vreun text juridic, atunci ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva respectiva încălcare, pe care o avansăm a exista, nu este cumva de fapt un drept, și nu o obligație ce ar fi fost chiar încălcată.

    Din perspectiva dreptului comparat, ce a făcut Curtea constituțională prin decizia aceasta nu este nimic nou sub soare, sau contrar competențelor instanțelor de contencios constituțional. Cei din Germania s-ar mira chiar de faptul că efectele deciziei CCR sunt doar pentru viitor, și nu au efect retroactiv. Iar dacă situația de fapt s-ar fi aflat în domeniul dreptului Uniunii, și în loc de o decizie a CCR am fi avut o decizie CJUE, atunci clar efect retroactiv am fi avut – cu excepția situației când CJUE ar fi spus că ar trebui să avem doar efect pentru viitor (în alte cuvinte, interpretările CJUE de neconformitate cu Carta DFUE sunt interpretări autentice ce se aplică precum o normă autentică, adică de la data intrării în vigoare a legislației naționale neconforme).

    Acum, revenind la întrebările mele și la răspunsurile primite, consider că ar trebui să se aibă în vedere și faptul că:

    1. dacă instanțele de drept comun nu vor respecta în mod unitar cele statuate de CCR în considerentele deciziei – pe motiv că CCR a acționat ultra vires – atunci putem avea – cel mai probabil – intervenția ÎCCJ printr-un RIL/ printr-o dezlegare prealabilă

    iar

    2. RIL-ul/dezlegarea prealabilă va putea apoi forma obiectul unui control de constituționalitate (a se vedea decizia 265/2015 a CCR pentru competența de a controla constituționalitatea dezlegărilor prealabile)

    iar

    3. apoi, a se vedea decizia nr. 21/2014 a ÎCCJ – Completul de dezlegare a unor chestiuni de drept în materie penală, care confirmă obligativitatea rezultatului deciziei CCR de control a RIL-urilor/dezlegărilor prealabile.

    Prin urmare, toate căile duc la CCR – iar o posibilă nerespectare a considerentelor deciziei CCR – aici inclusiv a considerentelor CCR – va putea apoi fi taxată de chiar CCR. Nu trebuie uitat apoi nici dispoziția din legea CCR care stabilește că CCR e singura autoritate ce poate să se pronunțe cu privire la ce poate și ce nu poate să facă (art. 3 din Legea 47/1992, în special alineatele 2 și 3 :D)

    Cât despre sancțiunea disciplinară, va depinde de cum va interpreta Inspecția noțiunea de „decizie CCR” de la art. 99 – dacă o va interpreta precum CCR și ÎCCJ, ca incluzând considerentele pe care decizia CCR se sprijină și prin care se impune un anume efect al deciziei CCR raportat la cauzele pendinte – sau dacă va oferi o interpretare autonomă. Oricum, în ambele situații, Inspecția Judiciară va trebui să aibă în vedere posibilitatea ca respectiva cauză să ajungă pe rolul chiar al ÎCCJ, ulterior, și că, prin urmare, nu prea ar avea competența să ofere o interpretare autonomă din moment ce nu este autoritatea ultimă capabilă să intepreteze o atare noțiune și să și-o impună.

    Las la o parte orice conversație despre frica judecătorului și că ar acesta nu care cumva să judece cu frica în sân. Când e vorba de drepturi și obligații – inclusiv dreptul și obligații ale instanței – nu este vorba de frică, ci de responsabilitate. Când nu respecți obligațiile, nu înseamnă că nu ești fricos, ci că ești (eventual) iresponsabil – iar iresponsabilitatea riscă să fie sancționată.

    Apoi, în ceea ce privește incidența articolului 6 CEDO cu privire la faptul că unele instanțe vor respecta inclusiv considerentele CCR și de acolo vor trage concluzii ce vor fi în contradicție cu concluziile altor instanțe ce vor respecta doar dispozitivul CCR, precum mi se pare a fi avansat de domnul Toth mai sus, cred ca trebuie în mod serios analizată această consecință, eu nefiind specializată în drept penal.
    Totuși, și deși nu sunt specializată, la prima vedere apare totul total neprevizibil, și total lipsit de egalitate juridică în fața legii și a deciziei CCR, dacă unele instanțe vor zice refuza să respecte ce zise CCR. Totul va depinde dacă nerespectarea considerentelor CCR va fi sau nu in favoarea inculpatului. Dacă „rebeliunea” va fi în defavoarea inculpatului, acesta cu siguranță va face cioc-cioc! la CEDO. Pentru anul 2015, România se află în top 3 al condamnărilor la CEDO, după Rusia și Turcia.

    Iar trei, chiar consider că dacă există o opinie cu privire la faptul că CCR și-a depășit competența, atunci trebuie măcar să ne gândim la un proiect de revizuire a Constituției /sau pentru o nouă Constituție (pentru că e posibil ca revizuirea să nu permită o atare modificare a Constituției în care să se scrie negru pe alb faptul că CCR nu are competența să spună instanțelor efectele concrete pe care o decizie de neconstituționalitate le va produce ulterior), și la cum ar trebui ca acele dispoziții să concretizeze o atare sancține. Pentru a avea previzibilitate și pentru a simți că într-adevăr ne aflăm într-un stat de drept.

    Mulțumesc, chiar mă simt onorată să pot discuta atât de plăcut, și să facem schimb atât de lejer de idei cum facem pe JURIDICE.

    • Amelia FARMATHY spune:

      Au mai „ciocănit” si altii, plini de speranţă: a se vedea cauza lui Adrian Nastase, a soţilor Bârsan şi…..nu s-a „lăsat” conform aşteptărilor, ca să spun asa.
      Nu cred ca vreun inculpat e interesat sau îşi pune speranţa în mod real în CEDO.
      Sincer.
      Acum, într-adevăr, dacă va subzista practică neunitară, e posibil să fie promovat un RIL.
      După cum e posibil ca RIL-ul însuşi să facă obiectul controlului de constituţionalitate, deşi e …cel puţin discutabil( există opinia conform căreia CC interferează în activitatea şi competenţa exclusivă a instanţelor de judecată de a interpreta dispoziţiile legale, în condiţiile în care, prin RIL, ICCJ nu face altceva decât să interpreteze anumite dispoziţii legale, or nicio prevedere din legea de funcţionare a CC nu permite controlul constituţionalităţii unor „interpretări” ale unor texte legale, ci doar controlul constituţionalităţii textelor legale eventual interpretate de ICCJ, în această linie de demarcaţie a competenţelor funcţionale regăsindu-se şi justificarea existenţei şi rolului fiecăreia dintre cele două instituţii) dar, în fine, om trăi şi om vedea.
      Problema nu constă, până la urmă, în a modifica legi de funcţionare ale diverselor instituţii, ci în a avea grijă cu ce oameni le „populăm”.
      Profesioniştii adevăraţi trec dincolo de antipatii personale, de tot soiul de micisme specifice omului nepregătit, dar cocotat (de alţii) suuuus, tot mai suuuus(vorba unei melodii a lui Moga) şi, cel mai important, ştiu carte, au viziune şi, înţelegându-şi rolul, fără a cădea în patima supradimensionatului EU, dau soluţii clare, nesusceptibile de inepuizabile interpretări.
      Claritatea e, deşi nu ar părea, o calitate rar întâlnită şi, deseori, chiar deliberat evitată, pentru că rimează cu simplitatea, iar a fi „simplu” înseamnă a risca să nu fii suficient băgat în seamă.
      Ar merge totuşi, dacă tot aţi adus în discuţie, o schimbare în legea CC.
      Dar nu numai acolo, şi selecţia pentru Înalta e absolut discutabilă, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, cu proba interviului taman în mijlocul procedurii, astfel încât doar „cei puţini”, rămaşi după interviu, să se confrunte…cu ei înşişi probabil, la ultima probă a……. întrebărilor grile(banale de altminteri, comparativ cu cei primesc „copiii” la concursurile de promovare pentru curţile de apel) căci, la celebrul interviu, nu se evaluează absolut deloc competenţa profesională, ci…..veşnica deontologie, de parcă ar abunda publicaţiile de ştiri cu juzi prinşi în cine ştie ce ipostaze anapoda.
      Cât despre cei prinşi cu şpagă, nu întrebările despre deontologie o să îi ejecteze din ecuaţia promovării, ci……DNA-ul ce se ocupă cu deontologia- ramura penală.
      Eu ştiu, zic şi eu, ia să nu mai fie desemnaţi pentru CC, „juriştii” cu 18 ani experienţă, doar pentru că trec de votul unor structuri deliberative sau de pixul unor instituţii (persoane) cu forţă de decizie, ci procedura de selecţie să fie un „picuţ” mai riguroasă, cu sesiuni repetate de evaluări publice, în faţa unor „panel-uri” formate din profesorii a 2-3 facultăţi de drept prestigioase, cu perioadă publică de studiu pe marginea activităţii candidaţilor şi un vot public al celor care îi evaluează.
      Ia să vedeţi cum, şi menţinuţi cei 18 ani de vechime ca o condiţie de participare, vom număra candidaţii pe degeţele, căci puţini sunt aceia care îndrăznesc să intre într-un dialog de idei(pentru că, de cele mai multe ori, nici nu le au, ideile fiind puţine, fixaţiile, în schimb, multe), în mod public.
      De regulă se ascund fie după….secretul deliberărilor, fie sunt mulţumiţi de ce iese de pe urma clientelei.

  9. Florin RADU spune:

    Este, in opinia mea, singurul articol corect care s-a scris pe aceasta tema.

    Principala concluzie a autorului este aceea ca „Sancțiunea incidentă în cazul constatării nerespectării unor dipoziții legale în activitatea de punere în executare a supravegherii tehnice este nulitatea nulitatea actului, iar efectul practic constă în excluderea probei obținute nelegal”.

    Autorul este – in mod corect, dupa prerea mea – adeptul teoriei ca excluderea nu este o sanctiune de sine statatore, ci doar un efect al nulitatii.

    Numai ca, in cazul de fata, este foarte riscant sa mergi in fata instantelor cu teoria nulitatii relative, pt ca extrem de rar acestea considera ca persoana interesata „a dovedit vatamarea”.

    Pe de alta parte, sa spui judecatorului ca sanctiunea este excluderea (ca sanctiune de sine statatoare, de data asta) este, de asemenea, riscant, pt ca s-ar putea sa ni se raspunda ca excluderea probelor poate interveni doar in etapa de camera preliminara.

    In plus, ne vom lovi si de principiul potrivit caruia un act de procedura (in sensul cel mai larg) ramane valabil daca la data efectuarii lui a fost respectata legea, fiind indiferent faptul ca ulterior legea a fost modificata.

    Este adevarat ca CCR, chiar in decizie, arata ca ea se va aplica in cadrul proceselor in curs, insa instantele nu cred ca vor fi tinute sa o aplice in sensul dorit de inculpati.

    In concluzie, eu unul nu imi pun mari sperante in faptul ca aceasta decizie va avea ca efect excluderea interceptarilor din dosarele penale.

  10. Mihai COSTACHE spune:

    ” Nu cred ca vreun inculpat e interesat sau îşi pune speranţa în mod real în CEDO.”

    In sfirsit mai exista cineva care vede dincolo de teorie si care se gindeste pe ceea ce inseamna CEDO pentru inculpatii aflati in fata instantei. La momentul procesului, CEDO nu inseamna nimic, zero absolut.

    Incepusem sa cred ca sunt singurul nebun care mai are acest mod de gindire, in aceasta multime de „preoti” ai „religiei” CEDO.

    nimic din ceea ce face CEDO nu il poate scapa pe client de puscarie daca instantele nationale parchetele nu isi fac treaba la cel mai inalt nivel. de aceea trebuie pus accentul pe legislatia si jurisprudenta interna atunci cind ne aparam clientul si nu pe o ipotetica cauza CEDO ce se va solutiona peste 6 ani; poate chiar dupa executarea pedepsei.

    • Florin-Iulian HRIB spune:

      Nu sînteţi singurul „nebun” care gîndeşte aşa. De fapt, eu cred că niciun justiţiabil nu îşi mai pune speranţe în CEDO, care s-a compromis iremediabil în ochii românilor, la fel ca neaoşa CCR. Dar, totuşi, trebuie să le dăm credit (măcar pentru entuziasm)şi acestor „preoti ai religiei CEDO”, în special celei mai active preotese în domeniu (cel puţin, pe acest site), d-na Mihaela Mazilu-Babel, care va deveni în curînd doctor în drept tocmai pe tema aplicării normelor CEDO în dreptul intern (inclusiv în deciziile CCR) – v. link: https://www.juridice.ro/434220/sustinere-publica-teza-de-doctorat-mihaela-mazilu-babel-26-martie-2016.html . 🙂

      • Florin-Iulian HRIB spune:

        Erata 1: în alineatul 6 al primului meu comentariu, sintagma „conform art. 147 alin. (1) teza a doua, dispoziţiile” se va citi „conform art. 147 alin. (1) teza a doua din Constituţie, dispoziţiile”.

        Erata 2: În al doilea comentariu al subsemnatului la acest articol, sintagma „Dar, totuşi, trebuie să le dăm credit (măcar pentru entuziasm)şi” se va citi „Totuşi, trebuie să le dăm credit (măcar pentru entuziasm/dăruire) şi”.

    • Darius MARCU spune:

      Intr-adevar, marea problemă este cu instanțele naționale care de multe ori comit abuzuri și nu dau 2 bani pe practica CEDO, atât în civil, cât și în penal. Practica CEDO e o chestie cu care îi obosești pe judecătorii care judecă după cutume mioritice. Practica CEDO este opțională în fapt. Ce folos are omul că primește o reparație de la CEDO după ani de la comiterea abuzului. Uneori efectele abuzului nu mai pot fi remediate cu adevărat, iar judecătorii oricum nu vor răspunde, deoarece plutesc în sfera iresponsabilității.

      Numărul mare de cereri la CEDO înseamnă și faptul că judecătorilor naționali ”li se rupe” de practica CEDO, altfel, ar fi trebuit să scadă numărul cererilor înregistrate.

  11. Așa este, tocmai că nu prea își mai pune niciun inculpat credința în CEDO, există atât de multe cereri înregistrate la CEDO… din cauza cărora CEDO petrece o grămadă de ani până să le soluționeze. Ilogic, dar nu mai contează. Dacă mai mulți susțin asta, înseamnă că o fi adevărat (o a doua eroare logică dar nici asta nu mai contează).

    Mă refeream în comentariul de mai sus că dacă se presupune că vor face cioc cioc la CEDO, se presupune apriori că vor invoca încălcarea art. 6 CEDO în fața judecătorului național și atunci chiar acest judecător național va fi nevoit să explice de ce alege să ignore ce zise CCR, și să arate că totuși ignorând acest aspect și acționând neunitar față de alte instanțe care nu ignoră ce a zis CCR în considerentul buclucaș, totuși nu încalcă art. 6 CEDO. E obligația judecătorului național, nu numai a celui de la Strasbourg să analizeze o posibilă încălcare a Convenției (principiul subsidiarității).

    Ca atare, încercam să arăt de ce trebuie să se explice și de ce art. 6 CEDO nu s-ar încălca prin propunerea realizată de domnul Toth, și asta apriori de orice cioc cioc efectiv la CEDO.

  12. Florin RADU spune:

    Baieti – Florin si Mihai – mai e aici inca un nebun care nu mai crede de mult timp in CEDO. Nu ma uitati, sunt cu voi !

Lasă un răspuns

Important
Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real şi care respectă Politica JURIDICE.ro si Condiţiile de publicare. Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare.
Return to Top ▲Return to Top ▲