Executarea silită a pactelor între asociaţi în dreptul român
18 martie 2016 | Daniel-Mihail ȘANDRU* A se vedea și dezbaterea Catch me if you can: executarea silită asupra părților sociale.
Motto:
„Va trebui să se revie la marile istorii universale, inspirate de aceleaşi concepţii filosofice şi din care se desprind aceleaşi concluzii. E, desigur, una din cele mai mari nevoi ale timpului şi una din cele mai grabnice. În radicalismul cotropitor al epocii noastre, uşor cucerită de sofismul îndrăzneţ, de străduinţele unei false originalităţi de analogii înşelătoare, se va impune curând firul experienţei istorice, căci ea este singura forţă care poate să împiedice ruina totală a tradiţiilor, prabuşirea unui echilibru social şi politic absolut necesar umanităţii.”
Nicolae Iorga, ”Bazele necesare unei istorii a Evului Mediu,” comunicare la Congresul de istorie din Londra, martie 1913 – Scrieri istorice, vol. II, Bucureşti, Ed. Albastros, 1971, p. 5.
Rezumat: Organizarea şi funcţionarea unei societăţi este limitată de legislaţie, ordinea publică şi bunele moravuri. Înţelegerile (pactele) între asociaţi sunt fundamentale nu doar pentru existenţa societăţii dar şi pentru cooperarea şi găsirea punctului de interes comun între asociaţi. Cele mai multe pacte între asociaţi nu au caracter public, iar forma care ar institui un titlu executoriu ar putea fi un act autentic. Aceste tensiuni – public/ascuns, executare voluntară/ executare silită – sunt premise ale unei atente negocieri ale pactelor pentru ca acestea să devină parte din viaţa societăţii. Lucrarea are un pronunţat caracter descriptiv, de informare cu privire la nuanţele dobândite de experienţe ale instanţelor străine, de soluţiile doctrinare de drept comparat, elemente care sunt avute în vedere pentru o eventuală aplicare în cadrul sistemului juridic românesc.
1. În apărarea interesului…
Pacte între asociaţi[1] sunt o soluţie invizibilă pentru evitarea conflictelor. Conflictele între asociaţi, dar şi funcţionarea societăţii – aşadar affectio societatis deplin – sunt elemente care ne programează interesul practic pentru pactele între asociaţi. Cum subliniau recent, autori francezi,[2] consilierii societăţilor – avocaţi, notari, consilieri juridici, experţi contabili – zilnic sunt puşi în situaţia de a găsi soluţii unor neînţelegeri care ar putea degenera în blocajul sau chiar dizolvarea societăţii (elemente pe care le regăsim în volumul citat). Soluţia oferită de practică – asistăm şi în acest caz la o dereglementare controlată? – este a pactului (înţelegerilor, clauzelor) între asociaţi.[3] Pactele societare reprezintă de multe ori compromisul benefic din lumea afacerilor, compromis care trebuie coordonat cu legislaţia, ordinea publică şi bunele moravuri şi mai ales cu interesele asociaţilor. Tocmai de aceea se subliniază că este necesar să fie avut în vedere scopul pentru care o clauză este parte integrantă din actul constitutiv[4] sau face obiectul unui pact: diferenţele sunt vizibile în privinţa eficacităţii[5], a opozabilităţii; în general, executarea silită a pactelor este mai greu admisă de instanţele franceze decât clauzele statutare, acordându-se, pentru încălcarea culpabilă a pactelor, doar daune interese.[6] Mai mult, în situaţia unui conflict între actul constitutiv şi clauzele unui pact, vor prevala clauzele statutului.[7] Soluţia de compromis, în privinţa redactării clauzelor, respectiv a inserării acestora atât în pactul societar[8], cât şi în actul constitutiv este cu efect limitat: pe de o parte nu toate elementele care ar putea face obiectul unui pact societar ar putea fi inserate în statut (pentru a nu fi cunoscute de terţi, în eventuale negocieri de cesiune a unor părţi sociale/acţiuni), iar pe de altă parte rapiditatea redactării şi intrării în vigoare a pactului societar nu poate fi comparată cu actul constitutiv.
2. De ce pactele reprezintă o soluţie invizibilă?
Cum subliniam, pactele sunt convenţii care se nasc din compromisul afacerilor şi din negocierea intereselor. Pactul societar realizat în forma scrisă este suficient pentru a impune obligaţia juridică pe care o materializează.[9] Dar este suficientă pentru a fi şi titlu executoriu? Căutăm răspunsul în dispoziţiile art. 639 din Noul Cod de procedură civilă care consacră faptul că „actul autentificat de notarul public care constată o creanţă certă, lichidă şi exigibilă constituie titlu executoriu.” Aceste condiţii nu pot fi atinse de majoritatea pactelor între asociaţi.
Pe de o parte, pactele între asociaţi se pot realiza pentru interese de grup, prin care o parte dintre aceştia ocult faţă de societate (sau chiar alţi asociaţi) îşi dau consimţământul. Aceste pacte cu greu s-ar putea realiza în condiţiile art. 639 prin act autentic.
În al doilea rând, pactele între acţionari nu pot constitui un titlu executoriu pentru că lipseşte unul dintre elementele esenţiale ale constatării existenţei unei creanţe (certă, lichidă şi exigibilă) întrucât debitorul se obligă la fapte personale.[10]
Şi cu toate acestea, ce se poate face?
3. Mijloace de acţiune în situaţia neexecutării pactelor[11]
3.1. Soluţii pentru dezlegarea neînţelegerilor unor înţelegeri
Pactele societare – statutare sau extra-statutare – se bucură de toate „drepturile” convenţiilor legal încheiate. În consecinţă, dacă una dintre părţi nu îşi respectă obligaţiile, partea interesată poate solicita fie executarea obligaţiei (în instanţă sau prin procedura executării silite) fie desfiinţarea actului. Părţile pot prevedea sancţiuni specifice în situaţia nerespectării obligaţiilor prevăzute în pact – cum ar fi clauze penale sau clauze de excludere din societate.[12]
3.2. Desfiinţarea pactelor între asociaţi
Sancţiunea clasică, dar mai puţin utilizată în materia pactelor societare este desfiinţarea acestora. Trebuie să distingem între pactele societare, care pot fi desfiinţate potrivit regulilor Legii nr. 31/1990 şi pactele extrasocietare, care sunt reglementate de regulile de drept comun.[13] De exemplu, s-a solicitat desfiinţarea unui pact societar încheiat pe durată nedeterminată.[14]
3.3. Executarea pactelor societare
Regula este executarea în natură[15], reglementată în prezent prin art. 1527 NCC: “(1) Creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligaţia în natură, cu excepţia cazului în care o asemenea executare este imposibilă. (2) Dreptul la executare în natură cuprinde, dacă este cazul, dreptul la repararea sau înlocuirea bunului, precum şi orice alt mijloc pentru a remedia o executare defectuoasă.”
Obligaţiile din pactele societare sunt cele generale, respectiv a da, a face şi a nu face. Este considerată obligaţie de a da, transmiterea proprietăţii unui bun de la un asociat la societate. Sediul societăţii la domiciliul unuia dintre asociaţi nu înseamnă obligaţia de a da, întrucât nu presupune şi obligarea respectivului asociat la transmiterea, în folosinţa sau proprietatea societăţii, a bunului. Totuşi, dacă unul dintre asociaţi se obligă să transmită un bun fără a indica şi titlul (folosinţă sau proprietate), legea societăţilor consideră că bunul trece, de drept, în proprietatea societăţii. Obligaţia de a face se circumscrie, de exemplu, obligaţiilor asumate de un asociat privind promisiunea de vânzare sau de cumpărare (promisiunea de a contracta este reglementată prin art. 1279 NCC) a unor părţi sociale sau acţiuni, pactul de preferinţă.[16]
Cu privire la promisiunea de vânzare a părţilor sociale/acţiunilor atât jurisprudenţa recentă franceză[17], cât şi doctrina[18] au avut în vedere tipologii de promisiune de vânzare – care se referă în special la raportul de forţe între acţionarul majoritar şi cel minoritar[19] şi la retragerea din societate (retragerea forţată a acţionarului minoritar la preţul plătit acţionarului majoritar de către un terţ – drag along; retragerea cu plata preţului acţiunilor de către acţionarul majoritar – tag along; retragerea asociatului administrator). În situaţia în care beneficiarul promisiunii nu şi-a exprimat consimţământul, dar promitentul a vândut/cesionat înainte de termen, jurisprudenţa franceză a considerat că în acest stadiu (în care nu s-a întâlnit consimţământul părţilor) obligaţia este una de a face şi nu poate fi obiect al executării silite.[20] Jurisprudenţa americană, atât din Delaware, cât şi din New York recunoaşte ca limită a executării silite a unei promisiuni de cesiune ordinea publică.[21]
Art. 1528 NCC (care a înlocuit reglementarea art. 1075 Cod civ. 1864) prevede că „(1) În cazul neexecutării unei obligaţii de a face, creditorul poate, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuşi ori să facă să fie executată obligaţia. (2) Cu excepţia cazului în care debitorul este de drept în întârziere, creditorul poate să exercite acest drept numai dacă îl înştiinţează pe debitor fie odată cu punerea în întârziere, fie ulterior acesteia.” Potrivit art. 1529 “În cazul neexecutării obligaţiei de a nu face, creditorul poate cere instanţei încuviinţarea să înlăture ori să ridice ceea ce debitorul a făcut cu încălcarea obligaţiei, pe cheltuiala debitorului, în limita stabilită prin hotărâre judecătorească.” (această dispoziţie a înlocuit art. 1078 Cod civ. 1864).
3.4. Obstacole în executarea silită a pactelor societare
În executarea silită a pactelor pot interveni obstacole care pot fi de două feluri:[22]
Obstacole care ţin de dreptul obligaţiilor:
– absenţa întrunirii majorităţilor prevăzute de lege pentru pactele statutare;
– opozabilitatea pactelor în privinţa terţilor;[23]
– opozabilitatea pactelor din punctul de vedere al publicităţii.[24]
Obstacole care ţin de dreptul societăţilor:
– principiul intangibilităţii deliberării în adunările generale, situaţie în care un vot contrar unui pact societar este considerat valabil;[25]
Astfel cum raţionează A. Lesbois[26] „pactele între acţionari creează o obligaţie de a face: de a vota o majorare a capitalului social, de a vota în favoarea numitor administratori… validitatea acestei clauze este recunoscută,[27] astfel încât libertatea de vot nu apare ca fiind un argument decisiv pentru excluderea executării în natură. Singura limită impusă de jurisprudenţă este intangibilitatea deliberărilor în societate: când asociatul angajat printr-o convenţie de vot s-a pronunţat în cadrul adunării generale în sens contrar angajamentului din pactul societar, validitatea hotărârii adunării nu este afectată, iar votul este considerat valabil. În realitate, acţiunea în executare silită nu este posibilă decât dacă a fost exercitată cu titlu preventiv, adică înaintea votării în adunarea generală, pentru că nu a avut loc deliberarea. Se observă astfel că această limită a executării în natură a convenţiilor de vot nu-şi găseşte justificarea în art. 1142 din Codul civil [francez] şi în caracterul personal al obligaţiei de a face, ci în principiul intangibilităţii deliberărilor sociale, rezultat din dreptul societar.”
– affectio societatis, obstacol în executarea silită în privinţa cesiunii de părţi sociale şi, uneori, de acţiuni, întrucât intervine faptul personal.
Cu toate acestea, importanţa pactelor societare se relevă prin celeritatea şi adaptabilitatea acestora în funcţie de persoanele care îl încheie (pot fi şi terţi în cazul pactelor extra-statutare) sau a obiectului acestor pacte. În jurisprudenţa franceză a fost admisă executarea silită a unor pacte – cum ar fi dreptul la vot, pactul de preferinţă, promisiuni unilaterale de cesiune, însă aşa cum remarcă Alain Pietrancosta[28] dreptul comun nu ţine pasul cu practica din domeniul afacerilor. Art. 1142 Cod civ. fr. a făcut obiectul a numeroase articole, studii şi cercetări în dreptul francez, care explică tradiţia aplicării acestui articol, precum şi interpretările recente, cu caracter excepţional, cu privire la pacte societare. Curtea de Casaţie franceză chiar a admis renunţarea la aplicarea art. 1142 Cod civ. fr.[29] Flexibilitatea şi recunoaşterea executării pactelor privind dreptul de preemţiune al acţiunilor sunt analizate de asemenea în doctrina franceză şi ar putea avea impact în practica română.[30] Recent o instanţă a admis o cerere[31] de executare silită a unui pact societar care prevedea o anumită componenţă a comitetului de supraveghere al unei societăţi, pact care nu fusese respectat în adunarea generală de către acţionarul majoritar, parte a pactului. În acelaşi timp, Curtea de Apel Paris a refuzat să dea forţă obligatorie pactului, în aceeaşi situaţie, dar într-o altă cauză.[32]
3.5. Societatea poate avea calitate procesuală activă?
În cazul pactelor extra-statutare, chiar dacă interesează societatea (sau o afectează), aceasta nu poate avea calitate procesuală, fiind terţ faţă de convenţie. În situaţia pactelor statutare, înscrise între clauzele actului constitutiv, societatea poate avea calitate procesuală activă, întrucât apără un interes general, societar. În această situaţie, se vor aplica regulile generale, referitoare la puterile administratorilor.[33]
Bruno Dondero îşi începe un articol de-al său[34] cu afirmaţia că slăbiciunea pactului între acţionari este executarea lui, şi că una dintre cele mai bune modalităţi de executare este semnarea acestuia de către societate. Această figură juridică nu lipsită de interes, dar şi de riscuri, este o modalitate eclectică a alegerii între introducerea unei clauze în actul constitutiv sau în pactul societar (de sine stătător). Pare a împrumuta flexibilitatea pactului şi rigoarea în executare a actului constitutiv. Autorul analizează riscurile pe care le poate provoca semnarea pactului de către societate chiar pentru societate, pentru administrator sau preşedintele director general, precum şi pentru părţile însele.[35]
Concluzii
Practica executorilor judecătoreşti din România nu este până în acest moment cristalizată, întrucât societăţile nu aleg pactele societare ca o modalitate preferată de control, organizare şi funcţionare a societăţii. În cadrul societăţilor româneşti, înţelegerile se realizează în majoritate prin pacte statutare, asimilate până la confuzie actelor prevăzute de Legea nr. 31/1990, drept pentru care urmează această reglementare, iar în privina executării – dreptul comun. Un impediment major, de formă, îl constituie necesitatea unui act autentic, potrivit art. 639 CPC, întrucât majoritatea pactelor societare sunt realizate sub forma unui înscris sub semnătură privată. Din doctrina şi jurisprudenţa analizate reiese importanţa acestei modalităţi de desfăşurare a afacerilor, precum şi elemente de drept comparat care pot fi avute în vedere de instanţele din România şi, în practică, de executorii judecătoreşti.
*Studiul a fost pregătit pentru conferinţa internaţională „Procesul civil şi executarea silită, teorie şi practică”, 27-29 august 2015, Târgu-Mureş.
[1] Daniel-Mihail Şandru, Pacte societare. Clauze, pacte, înţelegeri între asociaţii societăţilor comerciale în reglementarea NCC, Ed. Universitară, Ed. a II-a, 2012, p. 38 şi urm (cu privire la affectio societatis), p. 24 şi urm (avantajele pactelor). Volumul beneficiază de un site – pactesocietare.ro în care sunt evidenţiate noutăţi jurisprudenţiale, doctrinale, precum şi comentarii recente în materie. Subiectului îi sunt acordate spaţii largi în doctrina străină, jurisprudenţa instanţelor străine este de asemenea analizată, iar în unele ţări se organizează conferinţe/dezbateri cu privire la executarea pactelor societare. Câteva exemple sunt poate convingătoare privind implicaţiile acestui subiect: site-ul pacte-associes.fr publică informaţii dedicate acestui subiect şi organizează în mod constant ateliere privind importanţa, înţelegerea şi redactarea pactelor societare (de ex. Cabinet avocat Maître Marie Anne Fabre şi my-busines-plan.fr – „Négocier la Term sheet et son pacte d’actionnaires avec les investisseurs”, 25.09.2015) ; Association Française des Juristes d’Entreprise (AFJE) în parteneriat cu Paul Hastings au organizat, în 2011, atelierul-conferinţă: „Éxécution des pactes d’actionnaires et des contrats – Les enseignements concrets de la jurisprudence” – detalii: aici). O altă conferinţă, asupra căreia avem detalii, a fost organizată de Ordre des avocats de Paris şi Freshfields Bruckhaus Deringer LLP cu tema „Exécution forcée des pactes d’actionnaires extra-statutaires”, rezumatul conferinţei „Campus 2013” redactat de redacţia Lexbase (Vincent Téchené) a consemnat intervenţiile dlui. Alain Pietrancosta, Agrégé́ des Facultés de Droit, Professeur à l’Université́ Paris I Panthéon-Sorbonne, document disponibil aici. Într-o teză de doctorat din domeniul economic (François Belot, Pactes d’actionnaires et mécanismes de renforcement du contrôle, rezumat disponibil la adresa aici) se poate observa incidenţa acestui fenomen în Franţa, ţară în care pactele societare sunt publice, lucru pe care societăţile române nu-l practică sau cel puţin nu transpar în litigii sau în practica executorilor judecătoreşti.
[2] Olivier Caprasse, Roman Aydogdu, Les conflits entre actionnaires. Prévention et résolution, Larcier, 2010; a se vedea şi Astrid Mignon-Colombet, L’ exécution forcée en droit des sociétés, LGDJ, 2004.
[3] Utilizăm în acest articol noţiunea de asociaţi cu sensul general, care acoperă şi noţiunea de acţionari, în afara situaţiei în care nu vom sublinia anumite trăsături pentru societăţile pe acţiuni (şi, în consecinţă, pentru acţionari). Asociat poate fi un grup de societăţi: Nicolas Cré, L’exécution forcée d’un pacte d’actionnaires: entre vagues d’audace et rochers de réalisme, 20.08.2012, Droit des marchés et des stratégies commerciales Un Blog du Cabinet d’avocats Grall & Associés, disponibil aici.
[4] În continuare, vom utiliza mai ales statut, deşi în sistemul nostru, denumirea generică pentru actele societăţii este aceea de act constitutiv, întrucât facem referire adeseori la clauze statutare.
[5] Curtea de Casaţie a decis că pactul societar nu este accesoriu al unei cesiuni de acţiuni. Pe larg: Antoine Gaudemet, Efficacité des pactes d’actionnaires: retour aux principes, Revue des sociétés, 2011, p. 482 (Cour de Cassation, com, 24 mai 2011, no. 10-24869), în timp ce o Curte de Apel decisese cotrariul: Alain Couret, Pacte d’actionnaires: transmission à titre d’accessoire et exécution forcée, Revue des sociétés, 2011, p. 90 (Cour d’appel de Versailles, 14e ch, 27 juillet 2010, no. 10/00559, 10/02776, 10/02777).
[6] Jacques Wantz, Laetitia Osejo, Statut de société et pacte d’actionnaires: quel instrument choisir?, Capital Finance, 9.11.2009, pp. 8-9.
[7] Cass.com, 02.06.1997, nr.86-10108 comentat de J. Wantz, L.Osejo, op.cit., p. 9.
[8] Marie-Anne Fabre, Comment rendre ses pactes d’associés plus solides?, pacte-associes.fr, disponibil aici.
[9] Pe larg: D. M. Şandru, op. cit., p. 53 (validitate), p. 54 (opozabilitate).
[10] A. Lebois, Les obligations de faire à caractère personnel, Revue de Droit Henri Capitant, no. 3, 30 Décembre 2011, disponibil aici, consultat ultima dată la 08.08.2015. autorul citează jurisprudenţă în care a fost admisă cererea de executare silită a unei convenţii referitoare la vot (CA Paris, 5e ch. C, 30 juin 1995: JurisData n° 1995-021894; JCP E 1996, 795, note J.-J. Daigre; Cass. 3e civ., 19 févr. 1970, n° 68-13.866: JurisData n° 1970-098123; RTD civ. 1970, p. 785, obs. G. Durry). A se vedea, de asemenea, François-Xavier Lucas, L’exécution forcée des conventions de vote, Bulletin Joly Sociétés, 7-8/2011, p. 625.
[11] Această secţiune preia şi dezvoltă secţiunea corespunzătoare din volumul D. M. Şandru, op. cit., pp. 55-58.
[12] Carla Messi, L’exécution forcée des pactes des actionnaires, Université Robert Schumann, DEA de Droit des Affaires, 2004. Disponibil aici, p. 9.
[13] D. M. Şandru, op. cit., p. 56.
[14] CA Paris, 3ème, B, 15-12-2006, n° 06/18133, document disponibil aici.
[15] Emmanuel Brochier, L’exécution en nature des pactes entre actionnaires: observations d’un praticien, Revue des contrats, N°1, 2005, p. 125-132. Dincolo de avantajele pactului, redactorii acestuia (în special avocaţii părţilor) sunt preocupaţi de eficacitate. Autorul evidenţiază modalităţi alternative de constrângere a părţii care nu-şi execută obligaţiile: cesiunea silită a acţiunilor, privarea de dreptul de vot, rezilierea anticipată.
[16] Curtea de Casaţie din Franţa, decizia din 7 martie 1989, C. Messi, op.cit., pp. 15-18; D. M. Şandru, op. cit., p. 56.
[17] T. Com., Paris, hotărârea din 17.10.2014, nr. 2014054628. A se vedea şi: Soraya Messaï-Bahri, Exécution forcée d’un pacte d’actionnaires, Bulletin Joly Sociétés, 3/2015, p. 131 şi urm: „Instanţa poate dispune, pe cale de ordonanţa preşedinţială, executarea silită a unei obligaţii de a face conţinută într-un pact extra-statutar, care constă în a mandata un terţ să vândă toate titlurile sociale, în scopul de a asigura lichiditatea investiţiei dorită de semnatarii pactului. (Cod de procedură fr. – art. 873 alin. 2)”
[18] Julien Baubigeat, Adil Guessous, L’exécution des promesses de cession de droit sociaux, Option Finance, 7.04.2015, p. 31-34.
[19] Sophie Schiller, Fabrice Patrizio, Les minoritaires sacrifiés dans les entreprises de taille intermédiaire, Recueil Dalloz, no. 43/2013, p. 2841 şi urm. Autorii subliniază importanţa pactelor în acoperirea unor deficienţe legislative privind acţionarii minoritari cu privire la dreptul la informare dar şi ineficienţa unor acţiuni judiciare puse la dispoziţia acestora.
[20] Cass. civ., 15.12.1993, no. 1954P; Cass.com, 13.09.2011, no.10-19526 analizate de J. Baubigeat, A. Guessous, op. cit., p. 33.
[21] Corporation Law Committee of the Association of the Bar of the City of New York, The Enforceability and Effectiveness of Typical Shareholders Agreement Provisions, The Business Lawyer; Vol. 65, August 2010, p. 1174-1176; 1182-1184 (drag alogn); 1185-1187 (tag alogn).
[22] C. Messi, op. cit. – planul tezei, p. 2 şi urm.
[23] Respectiv im/posibilitatea dovedirii relei credinţe de către dobânditorul unor acţiuni în situaţia existenţei unei promisiuni de cesiune. A se vedea: J. Baubigeat, A. Guessous, op. cit., p. 33.
[24] E. Brochier, op. cit., precum şi nota de subsol 25.
[25] A se vedea: CA Paris, 1.10.2013, no. 12/17788 comentată în Clarles Van Den Broek, Ali Afshar Saber, Les pactes d’actionnaires sont-ils encore utiles?, Capital Finance, nr. 1170, 3.11.2014, p. 10-11.
[26] A. Lebois, op. cit.
[27] Cass. civ., 7 avr. 1932: DH 1933, 1, p. 153, note P. Cordonnier; Cass. req., 23 juin 1941: J. Sociétés 1943, p. 209, note R. D.; CA Paris, 5e ch. C, 30 juin 1995, Ste Metaleurop c Sté Financiere Delot et Cre precit. – analizate de A. Lesbois, op. cit. Ultima dintre cauzele citate este analizată critic pe larg de Olivier de Précigout, L’efficacité des pactes d’actionnaires, Option Finance, 10.04.2012, p. 28-29, în care este subliniat încă o dată că cea mai bună metodă de a se asigura executarea unui pact este de a introduce clauze contractuale sancţionatorii. În altă opinie, fiducia este considerată cea mai bună modalitate de se asigura executarea pactului societar, Sophie Schiller, La fiducie: un excellent moyen de sécuriser les pactes d’actionnaires, Droit et patrimonie, 3/2012, nr. 212, pp. 71-78 autoarea studiului pornind tocmai de la premisa că executarea silită este incertă în materia pactelor. Charles–Emmanuel Prieur, Fiducie: enfin un outil efficace pour garantir l’exécution de vos pactes d’actionnaires?, 12.02.2015, disponibil aici. A se vedea, mai recent şi: Valentin Savage, La fiducie sur parts et actions de sociétés. Aspects juridiques et fiscaux, Larcier, 2015.
[28] A se vedea Alain Pietrancosta, cf. excelentei sinteze publicată de Lexbase, citată supra. Din practică, aceleaşi semnale apar cu privire la executarea silită a promisiunii unilaterale de cesiune a unor acţiuni: Frédéric Grillier, Clément Dupoirier, Paul Delpech, Exécution forcée des promesses unilatérales de vente – Attention danger, Paris e-Bulletin Herbert Smith, 2011 care critică o soluţie recentă prin care este refuzată executarea silită în situaţia în care promitentul a vândut unui terţ – înaintea termenului până la care îşi putea exercita dreptul de opţiune beneficiarul, dacă a retractat oferta (Cass. civ., 3ème, 11 mai 2011, n°10-12.875).
[29] Civ. 3e, 27 mars 2008, n° 0711.721.
[30] Jean-François Barbièri, Exécution forcée du pacte de préférence: la substitution, une illusion?, Revue des sociétés, 2006, p. 808, note sous Cour de cassation (ch. mixte) 26 mai 2006, Daurice Pater, épouse Père c/ M. Jean Solari. Pierre-André Destrée, Étude sur la sanction de l’inexécution des obligations de faire, Université Panthéon- Assas Paris II, Magistère Juriste d’Affaires – D.J.C.E., D.E.S.S. de Droit des Affaires, 2005-2006, p. 24 şi urm.; Y. Reinhard, Exécution des pactes extrastatutaires, Revue de Contrats, 1/2005. Potrivit dreptului luxemburghez, legislaţia şi practica din Franţa şi Belgia sunt considerate avansate faţă de acesta: L’exécution forcée des accords extrastatutaires entre actionnaires en droit luxembourgeois, Le droit des affaires – Het ondernemingsrecht (D.A.-O.R.), 1/2014, disponibil aici.
[31] T. Com. Paris, 3 août 2011, n° 2011052610, ord. réf., SAS Mederic Innovation c/SA Assisteo Europe comentată în Gérard Guez, Force obligatoire des contrats – pacte d’actionnaires – exécution forcée en référé, RFL – Revue francophone des laboratoires, vol 42, N° 438 – janvier 2012, pp. 90-91: Instanţa a hotărât să aibă loc un nou vot în loc să pronunţe o decizie care să ţină loc pentru votul din cadru adunării în care a fost adoptată hotărârea. S-a respectat astfel interdicţia judecătorului de a se substitui organelor societare competente de a adopta decizii colective.
[32] Cour d’appel de Paris 8 novembre 2011 n° 11/16066, Bulletin rapide de droit des affaires Francis Lefebvre, 2/12 inf. 26.
[33] D. M.Şandru, op. cit.,p. 58.
[34] Bruno Dondero, Le pacte d’actionnaires signé par la société, Revue des sociétés, 2011, p. 535.
[35] Cu privire la raportul dintre pactul societar şi actul constitutiv: Caroline Leroy, Le pacte d’actionnaires dans l’environnement sociétaire, Teză de doctorat, Université Paris-Est, 2010, 347 p. document disponibil aici.
Prof. univ. dr. Daniel-Mihail Şandru
