Avocatul Poporului recomandă îmbunătățirea condițiilor de detenție a deținuților din Penitenciarul Brăila
21.03.2016 | JURIDICE.ro

În data de 22 decembrie 2015, Avocatul Poporului a efectuat o vizită inopinată la Penitenciarul Brăila, anterior sesizării din oficiu în privința situaţiei unui număr de 9 persoane private de libertate, aflate în refuz de hrană, potrivit unui comunicat al Avocatului Poporului, semnat de Matei Vîrtosu – Purtător de cuvânt, dat publicității joi, 17 martie 2016.
În conformitate cu informațiile apărute în mass-media, rațiunea pentru care deţinuţii optaseră pentru o asemenea formă de protest a fost reprezentată de faptul că erau cazaţi fără respectarea spaţiului legal.
Măsura luată de conducerea Penitenciarului Brăila pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești a constat în cazarea celor 9 deținuți într-o singură cameră, lucru care i-a nemulțumit și i-a impulsionat să recurgă la forma de protest a refuzului de hrană.
Recomandările făcute conducerii Penitenciarului Brăila:
– gestionarea supraaglomerării, în condiţiile în care, la momentul vizitei, erau custodiate 552 persoane private de libertate, la o capacitate legală de 278 de locuri, ceea ce reprezenta un procent de ocupare de aproximativ 180% din capacitatea legală;
– asigurarea unui iluminat artificial corespunzător, în special în camerele în care lumina naturală era insuficientă;
– asigurarea unei temperaturi corespunzătoare în perioada sezonului rece, de cel puţin 19o C în camerele de cazare a persoanelor private de libertate şi în spaţiile destinate desfăşurării diferitelor activităţi;
– dotarea camerelor cu paturi şi saltele noi, precum şi cu mobilierul necesar pentru servirea mesei şi păstrarea bunurilor şi obiectelor personale;
– efectuarea operaţiunilor de dezinsecţie cu o frecvenţă mai mare şi verificarea eficienţei substanţelor folosite;
– igienizarea şi dotarea băilor comune şi a celor din camere cu mobilierul şi utilităţile necesare; suplimentarea instalaţiilor de duş şi a wc-urilor în camerele unde sunt cazaţi mulţi deţinuţi;
– continuarea acţiunilor de igienizare a camerelor de deţinere;
– angajarea personalului medical necesar desfăşurării activităţilor din Penitenciarul Brăila;
– aprovizionarea farmaciei cu medicamentele necesare aparatului de urgenţă;
– asigurarea asistenţei medicale stomatologice, până la finalizarea procedurii de autorizare a cabinetului stomatologic şi ocupării postului de medic stomatolog;
– asigurarea unui sistem de protecție a cumpărătorilor față de intemperii în fața zonei de acces la magazinul din cadrul penitenciarului.