BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul munciiCyberlaw
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă. Mai complicată decât pare
21.03.2016 | Alexandru-Adrian ANGHEL

 
SMARTBILL

Conform art. 242 alin. (3) din Codul de proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).

Măsura preventivă a controlului judiciar este, prin definiție, mai ușoară decât cea a arestării preventive și ar trebui ca, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale pentru luarea măsurii arestării preventive, iar inculpatul se află sub control judiciar, cea din urmă măsură să poată fi înlocuită cu arestarea preventivă. Să luăm ipoteza în care inculpatul, aflat sub control judiciar, săvârșește cu intenție o nouă infracțiune, iar nici infracțiunea pentru care s-a dispus controlul judiciar, nici noua infracțiune săvârșită nu sunt din cele prevăzute la art. 223 alin. (2) din Codul de proc. pen. – pentru care s-ar putea dispune direct arestarea preventivă. Potrivit art. 242 alin. (3) din Codul de proc. pen., redat mai sus, controlul judiciar ar putea fi înlocuit cu arestarea preventivă, întrucât ar fi întrunite condițiile pentru luarea măsurii arestării preventive, prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de proc. pen., text conform căruia arestarea preventivă se poate dispune dacă există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Întrucât controlul judiciar se poate dispune numai față de un inculpat, este evident că orice infracțiune săvârșită cât timp inculpatul se află sub control judiciar este săvârșită după punerea în mișcare a acțiunii penale. Așadar, controlul judiciar ar putea fi înlocuit cu arestarea preventivă, fără îndeplinirea altor condiții decât cele deja expuse. Adică nu ar trebui ca noua infracțiune să fie urmărită penal, sau să se fi dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale, ori punerea în mișcare a acțiunii penale, fiind suficiente indiciile rezonabile cu privire la săvârșirea acesteia de către inculpat. Această concluzie rezultă cu evidență din împrejurarea că, pentru luarea măsurii arestării preventive potrivit art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de proc. pen., nu sunt necesare neapărat indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei noi infracțiuni, ci sunt suficiente indiciile privitoare la pregătirea săvârșirii unei noi infracțiuni, situație în care este de neconceput calitatea de suspect sau inculpat în raport cu o infracțiune ce încă nu a fost săvârșită. Dacă ne limităm la textele legale analizate mai sus, procedura generală a înlocuirii măsurilor preventive poate fi aplicată și în situația înlocuirii  controlului judiciar cu arestarea preventivă.

Totuși, legiuitorul a complicat lucrurile atunci când a prevăzut, în cadrul reglementării controlului judiciar, condițiile în care măsura poate fi înlocuită cu arestarea preventivă. Potrivit art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen., în cazul în care, pe durata controlului judiciar, inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Pe de o parte, reglementarea contrazice condițiile generale de înlocuire a măsurilor preventive, discutate mai sus, întrucât introduce condiția ca pentru noua infracțiune săvârșită sub control judiciar să fie, de asemenea, pusă în mișcare acțiunea penală. Pe de altă parte, prin expresia „în condițiile prevăzute de lege”, textul face trimitere la condițiile generale, adică cele care nu prevăd ca pentru noua infracțiune săvârșită să fie pusă în mișcare acțiunea penală. Dacă totuși art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen. se dorește a constitui o derogare de la condițiile generale de înlocuire a măsurilor preventive, el lasă neacoperită atât ipoteza în care inculpatul, aflat sub control judiciar, pregătește săvârșirea unei infracțiuni, caz în care nu se poate discuta de acțiune penală pusă în mișcare, cât și celelalte cazuri în care inculpatul se află în oricare altă situație din cele prevăzute de art. 223 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de proc. pen.

În aplicarea art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen., nu s-ar putea dispune înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă în situația în care inculpatul pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, însă s-ar putea dispune arestarea preventivă a unui inculpat care nu se află sub control judiciar și care, după punerea în mișcare a acțiunii penale, pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Aplicând același raționament, un inculpat nesupus niciunei măsuri preventive poate fi arestat numai în baza unor indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei noi infracțiuni, pe când un inculpat sub control judiciar nu poate fi arestat decât dacă pentru infracțiunea nouă s-a pus în mișcare acțiunea penală. Este greu de înțeles de ce un inculpat față de care s-a dispus controlul judiciar, deci cu privire la care organul judiciar a apreciat că prezintă un pericol fie pentru buna desfășurare a urmăririi penale, fie pentru ordinea publică, să poată fi plasat în arest preventiv în condiții mai restrictive decât un inculpat față de care organul judiciar a considerat inițial că nu se impune luarea unei măsuri preventive.

În condițiile actuale, o cerere de înlocuire a controlului judiciar pentru existența unor indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, ar putea fi admisă potrivit art. 242 alin. (3) rap. la art. 223 alin. (1) lit d) din Codul de proc.pen., sau ar putea fi respinsă potrivit art. 215 alin. (7) din Codul de proc.pen. O asemenea chestiune nu poate depinde de alegerea între două texte legale care reglementează în mod diferit aceeași situație.

Este nevoie de o modificare legislativă, care să uniformizeze condițiile de înlocuire a controlului judiciar cu arestarea preventivă, cu cele ale înlocuirii măsurilor preventive în general. Este, de asemenea, nevoie de o intervenție legislativă și pentru lămurirea situațiilor în care controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestarea preventivă în urma nerespectării cu rea-credință a obligațiilor impuse, întrucât, potrivit art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen., și această înlocuire are loc în condițiile legii, însă nu există niciun caz de arestare legat în mod direct de neîndeplinirea condițiilor impuse în cadrul controlului judiciar.

NB – referirile la controlul judiciar trebuie considerate făcute și la controlul judiciar pe cauțiune, iar cele la arestarea preventivă trebuie considerate făcute și la arestul la domiciliu.

Procuror Alexandru-Adrian Anghel
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București


Aflaţi mai mult despre , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.