ArticoleESSENTIALSRNSJStudiiOpiniiInterviuriInterviuri VIDEOPovestim cărţi
 
 
Opinii
8 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Medierea, procedură în litigiile din contenciosul administrativ
21.03.2016 | Paul AGHINIȚĂ


Legea nr. 554/2004 este actul normativ care reglementează sfera disputelor din domeniul contenciosului administrativ. Aceeaşi lege defineşte atât elementele conflictului, subiectele de drept, obiectul conflictului, elementele de drept material, cât şi elementele de drept procesual, căile si modalităţile de soluţionare a litigiilor în acest domeniu.

Ideal ar fi, bineînțeles, să nu avem niciun fel de conflicte sau litigii în acest domeniu iar autorităţile publice să-şi exercite atribuţiunile într-un mod mai mult decât satisfăcător. Este o utopie să pretindem aşa ceva, mai ales că, în aplicarea legii, omul cu slăbiciunile şi calităţile sale joacă principalul rol.

Rolul instituţiilor publice este de a aplica legea prin interpretarea acesteia, în sensul a ceea ce noi denumim interpretare oficială. În acest context, aceste instituţii iau nişte decizii, hotărâri, în urma unor deliberări, decizii care poartă denumirea generică de „acte administrative”.

În practica judiciară, şi nu numai, se face deseori confuzie între legea ca atare (emisă de legiuitor) şi actul admnistrativ.

Actul admistrativ are caracter de obligativitate, beneficiază până la un anumit punct de prezumţia de legalitate şi nerespectarea acestuia este sinonimă cu nerespectarea legii. Deşi această justificare se întâlnește în motivarea unor instanţe, în opinia autorului acestui articol, argumentul în cauză nu are un caracter irefutabil până la rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătoreşti, el putând fi răsturnat oricând în cursul procesului. Prezumţia de legalitate a actului administrativ este pusă sub semnul întrebării în momentul în care acesta este contestat, moment în care această prezumţie îşi dovedeşte limitele.

Paşii în luarea oricărei decizii umane, inclusiv în sfera dreptului, sunt următorii: naşterea ideii, deliberarea și luarea deciziei.

Aşa cum am arătat mai sus, în vederea aplicării legii, administraţia publică este nevoită să ofere subiecţilor de drept – celor administraţi – pârghiile necesare aplicării legii, punerea în executare a voinţei legiuitorului. Aceste pârghii sunt, într-o exprimare mai plastică, de fapt nişte unelte puse la dispoziţie prin voinţa legiuitorului şi prin instituţiile publice abilitate, iar cei administraţi, cetăţenii, folosesc aceste unelte alături de nişte „manuale de utilizare”, manual de utilizare emis în baza şi interpretarea legii, manual ce poartă denumirea de act administrativ.

Pentru a putea fi pus la dispoziţie acest „manual”, prin care membrii unei societăţi pot beneficia de toate drepturile conferite de lege, instituţia publică, la randul ei, are privilegiul de fi purtătoarea unor atribuţiuni care sunt, în acelaşi timp, şi principii ale dreptului administrativ, și anume:

– principiul legalităţii activităţii instituţiei publice, a emiterii actului administrativ, la care am făcut referire mai sus;

– principiul autonomiei şi disponibilităţii instituţiei publice, şi;

– principiul oportunităţii emiterii actului adminstrativ, principiu cu referire la care există două curente de gândire divergente, pornite din cele două mari şcoli de drept, şi anume Bucureşti şi Cluj.

Or, toate aceste principii sunt strâns legate de procesul decizional, proces decizional în care pe lângă funcţionarii instituţiilor publice participă şi membrii societăţii, beneficiari ai pârghiilor oferite de administraţia publică.

Participarea societăţii, deşi ar trebui realizată prin consultare, colaborare, în realitate se înfăptuieşte în principal prin acea sesizare adresată instituţiei publice, sesizare prin care se reclamă anumite disfuncţionalităţi în activitatea administraţiei publice.

Potrivit Legii nr. 554/2004, sesizarea administraţiei publice poartă denumirea de plângere prealabilă, plângere prealabilă care devine deja o procedură obligatorie în cazul în care cel administrat reclamă, pe calea contencioasă în faţa instanţelor de judecată, o vătămare produsă unui drept al său.

1. Sensul plângerii prealabile în domeniul litigiilor din sfera dreptului administrativ

Accesul liber la justiţie este un principiu şi un drept absolut al fiecărui cetăţean, chiar dacă în ultima vreme a fost nuanţat acest „drept absolut” şi s-a considerat că acest acces poate suferi anumite îngrădiri.

O procedură prealabilă obligatorie necesară admisibilităţii unei acţiuni în justiţie ar părea la prima vedere o îngrădire a dreptului cetăţeanului de a se adresa liber justiţiei. Cu toate acestea, legislaţia europeană acceptă şi girează o procedură prealabilă introducerii acţiunii în contenciosul administrativ. Care ar fi logica acestei îngrădiri?

Este unanim acceptată opinia conform căreia sensul introducerii acestei proceduri prealabile obligatorii este acela că, prin sesizarea adresată instituţiei publice, aceasta din urmă are posibilitatea reflectării asupra actului administrativ emis, putându-se revoca sau modifica un act ce poate vătăma într-un drept al său sau interes legitim un anumit subiect de drept.

Scopul acestei proceduri este tocmai acela a se oferi o modalitate rapidă, eficientă şi cu minim consum de energie de rezolvare a situaţiei generate de efectele unui act administrativ ce este succeptibil de a fi emis cu încălcarea unor drepturi sau interese legitime ale celor administraţi.

Prin sesizarea instituţiei publice se urmăreşte ca aceasta să revină la acel proces decizional care a dus la emiterea actului administrativ contestat, dar mai ales la pasul din faza deliberărilor.

În baza principiului disponibilităţii care guvernează activitatea administraţiei publice, în urma sesizării primite, aceasta poate modifica sau elimina norma juridică contestată şi cuprinsă în actul administrativ reclamat.

Din păcate, în practica judiciară adeseori această procedură, contrar intenţiei legiuitorului şi doctrinei juridice, devine o veritabilă armă îndreptată împotriva justiţiabilului reclamant.

Într-o interpretare excesiv de formalistă a naturii juridice a căilor procesuale, se pierde din vedere tocmai esenţa dreptului material, care în fond se referă la norma juridică prevăzută în actul administrativ atacat şi nu la denumirea sau numărul actului, aşa cum prevede (în mod firesc) legea a se indica în faţa instanţei.

Se poate ajunge astfel în situaţia absurdă în care instituţia publică reclamată – pârâtă – într-un proces să îşi modifice unilateral actul administrativ atacat în funcţie de evoluţia procesului, păstrând însă norma juridică vătămătoare, iar instanţa respinge acţiunea pe cale de excepţie, aceea a lipsei procedurii prealabile, pentru că, între timp, actul indicat a fost modificat de către instituţia pârâtă, fiind reformulat şi redenumit, însă păstrându-se aceleaşi prevederi nelegale contestate. Mai mult decat atât, chiar instanţa recomandă reluarea procedurii plângerii prealabile și introducerea unei noi acţiuni cu acelaşi obiect, ceea ce contravine întrutotul scopului plângerii prealabile.

2. Invitația la mediere, parte a procedurii prelabile obligatorii în contenciosul administrativ

Aceeaşi interpretare excesiv de formalistă o întâlnim în practică şi în situaţia unui anumit tip de sesizare adresată instituţiei publice şi anume, sesizarea venită sub forma unei invitaţii la mediere, unde partea interesată ce se consideră vatămată într-un drept al său doreşte să aducă în discuţie norma juridică contestată şi cuprinsă în actul administrativ.

Pe de o parte, instituţiile publice refuză nejustificat discuţiile cu partea interesată, iar pe de altă parte, în faţa instanţei de judecată nu s-a ridicat problema oportunităţii și admisibilităţii intevenirii unui acord de mediere între părţi în materia contenciosului administrativ.

Mai mult decât atât, există o anumită reticenţă în recunoaşterea invitaţiei la mediere, ca parte a procedurii prealabile in contencios. Reticenţa nefondată şi contrară principiilor care au stat la baza introducerii obligativităţii plângerii prealabile în litigiile din sfera contenciosului administrativ.

Ar fi mai mult decât oportun şi de preferat ca medierea să poată interveni în orice dispută, litigiu, în domeniul contenciosului administrativ, având în vedere împrejurarea că procedura medierii intervine în procesul decizional în faza discuţiilor prealabile luării deciziei, astfel că înţelegerea dintre părţi ajută doar la emiterea actului administrativ în faza deliberarilor, iar un acord de mediere nu poate înlocui un act administrativ.

În ceea ce priveşte invitaţia la mediere, aceasta ar trebui să fie recunoscută ca parte a procedurii prealabile, având valoarea unei plângeri, pentru că, pe de o parte legea nu obligă la un anumit tip de plângere, iar pe de altă parte, în practică se admit şi s-au admis sesizări venite prin terţe persoane (avocați, consilieri, executori). Ceea ce este important, este ca, în cuprinsul invitaţiei la mediere, autoritatea publică să fie informată cât mai exact cu privire la conţinutul solicitării persoanei ce se consideră a fi vătămată, în sensul modificării sau chiar anulării actului administrativ conestat.

Termenul de la care curge dreptul la acţiune al persoanei vătămate în cazul refuzului nejustificat al administraţiei publice de a răspunde solicitărilor acesteia pe calea medierii, se consideră a fi data la care mediatorul oferă părţii solicitante procesul-verbal în care se consemnează lipsa răspunsului sau refuzul instituţiei invitate. În cazul acceptării şedinţei de mediere, acesta este data procesului-verbal de şedinţă unde se consemnează cele discutate.

Deşi avantajele medierii sunt bine cunoscute şi evidente, se pot evoca câteva elemente specifice, şi anume; mediatorul reprezintă în egală măsură ambele părţi, iar instituţia publică beneficiază de aportul unui specialist în dispute, contribuţie necesară în vederea dezamorsării punctuale a unor conflicte prezente sau potenţiale litigii.

Mediatorul nu poate impune soluţii, acestea rămânând, cum este şi firesc, la aprecierea și decizia instituţiei publice, însă poate găsi împreună cu părţile căile prin care se poate soluţiona problema generată de activitatea administraţiei publice.

Mediatorul face analiza minuţioasă a conflictului dintre părţi, analiză pusă la dispoziţia acestora, oferind astfel un schimb de informaţii care ar fi mult mai greu de obţinut pe alte căi, având în vedere interesul comun al mediatorului cu al părţilor în vederea soluţionării favorabile a disputei pentru fiecare dintre acestea; mediatorul va depune toate eforturile pentru ca informaţia să circule cu maximă acurateţe de la o parte la alta, căutând să elimine toate barierele comunicaţionale.

În concluzie, instituţia medierii este necesară în procesul de elaborare a noului act administrativ, conform voinţei părților, fiind o condiţie cerută de noile realităţi sociale și legislative ale existenţei transparenţei decizionale în adoptarea actului, în virtutea principiului disponibilitaţii şi autonomiei instituţiei publice.

O astfel de abordare ar putea marca şi o evoluţie firească a dreptului românesc, care să se înscrie în ansamblul legislaţiilor europene.

Mediator, Paul Aghinita

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Au fost scrise până acum 8 de comentarii cu privire la articolul “Medierea, procedură în litigiile din contenciosul administrativ”

  1. Mihai COSTACHE spune:

    As fi foarte curios cum se va face diferenta intre deciziile luate in baza unei medieri si abuzul in serviciu. As propune sa completati articolul cu un altul in care sa indicati functionarilor unde se termina medierea si unde incepe legea 78/2000.

    Mai mult, va propun ca cei din Consiliul de Mediere sa faca o masa rotunda de discutii si dezbateri cu DNA pe aceste aspecte …. interesante. Va asigur ca veti bate recordul de audienta in lumea juridica.

    • Paul AGHINIȚĂ spune:

      Este foarte simplu. Decizia apartine institutiei, iar un acord de mediere intre institutia publica si un subiect de drept poate fi asimilat operatiunilor tehnico-adminstrative alaturi de alte operatiuni de acest gen intalnite in procesul de emitere a actului administrativ. Asa cum am aratat in articol, medierea poate ajuta la luarea unei decizii in faza intermediara a deliberarilor, hotararea finala fiind luata tot de catre institutia publica. Asa cum ideea emiterii unui act administrativ poate veni din orice sursa si dezbaterea acesteia poate fi facuta in diverse moduri si cu ajutorul unor persoane din afara institutiei, specialisti, consultanti etc. persoane interesate, membri ai societatii civile.
      Acum, cand vine vorba de abuzul in serviciu, consider ca acesta nu poate fi stabilit decat cauzal, in functie de imprejurarile concrete ale spetei. Legea insa trebuie aplicata cu buna credinta, in sensul si spiritul ei. Cu sau fara mediere, abuzul este abuz, acesta se va produce daca exista intentia in acest sens, iar medierea nu poate fi un factor declansator.
      Interesanta propunerea dumneavostra si o voi lua in considerare in dezvoltarea acestui subiect care se refera la medierea in contenciosul adminitrativ, subiect pe care intentionez sa-l dezvolt in continuare. Multumesc!
      Consiliul de mediere, va dau o veste dezamagitoare, refuza invitatiile la mediere unde este chiar parte invitata. Refuza discutiile cu mediatorii prin acesta procedura.
      Au fost cazuri in care mediatorii au invitat Consiliul de mediere la discutii, considerand ca este cea mai indicata cale in a incerca o comunicare cu membrii CM si prin care au incercat sa-si motiveze si unele nemultumiri, venite in urma activitatii CM. De exemplu, s-a incercat o discutie pe tema obligativitatii procedurii medierii, declarata ulterior neconstitutionala, s-a incercat discutarea cerintei (nelegale) a asocierii fortate a mediatorilor(refuz care a generat cateva procese in instantele de contencios administrativ).
      Or, daca tocmai Consiliul de mediere refuza o mediere, cand ar trebui sa sustina orice incercare de rezolvare a disputelor chiar si in domeniul acesta, al contenciosului administrativ, ce pretentie sa avem la Primaria din X din Deal sau nu stiu ce institutie publica centrala?!

  2. Voicu CHIȘIU spune:

    Opinia dumneavoastra cu privire la actele administrative este aceea ca acestea contin „norme juridice” care pot fi revocate sau contestate, asa cum sustineti in articol?

    • Paul AGHINIȚĂ spune:

      Actele administrative sunt actele juridice (care contin norme juridice de drept administrativ) adoptate sau emise de un serviciu public, în mod unilateral, în baza si în vederea executarii legii, pentru nasterea, modificarea sau stigerea unor rapoturi juridice.
      Institutia publica emitenta poate revoca actul emis de aceasta. Orice persoana care se considera vatamata intr-un drept al său sau interes legitim(exercitarea dreptului sau) poate contesta acel act in instanta si cere anularea in tot sau in parte a acelui act. Anularea in parte se refera numai la anularea normelor juridice cuprinse in acel act care se considera a fi vatamatoare. De exemplu avem un regulament de organizare si functionare emis de o institutie publica. Acel regulament are 177 de articole. Din acele 177 de articole numai doua incalca drepturile celor administrati. Or, in acest caz, se cere numai anularea (revocarea) numai acelor 2 articole care ar fi nelegale, articole ce cuprind una sau mai multe norme juridice (de drept administrativ). Reclamantul este prejudiciat de o norma juridica emisa cu interpretarea gresita a legii si nu de numarul articolului din decizia ce o indica. Din nefericire, asa cum am aratat in acest articol, se pierde din vedere dreptul material in favoarea celui procedural. Vanatoarea de exceptii este principala activitate prin instantele din Romania. Spun asta, pentru ca, institutia publica isi poate modifica oricand actul administrativ pastrand norma juridica (de drept administrativ) vatamatoare, iar instantele de fond resping actiunile in contencios admitand exceptia lipsei plangerii prealabile,desi acesta a fost parcursa dar actul administativ atacat si indicat este altul si nu mai poarta numarul 1 din 01/02/2015, ci 2 din 02/03/2015.

  3. Paul AGHINIȚĂ spune:

    QED; exact ce spuneam in articol. Ne prindem urechile in procedura, si, pe deasupra , suntem deficitari la capitolul comunicare, dialog.
    De aceea, este absolut necesara prezenta mediatorului in societatea noasta. Cu tot respectul, din pacate, exista spete pe pe rolulul instantelor de contencios care-mi sustin afirmatiile. As aprecia, daca tot pretindem ca suntem intr-un loc specializat, sa argumentati afirmatiile. Cat priveste abtinerea, alegerea va apartine.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate