Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Recuperare creanţe
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
Executor judecatoresc Florin Traian Copuzeanu
 
Print Friendly, PDF & Email

România la CEDO: cauza pendinte KOZMA. Restituirea imobilului preluat abuziv, excepții de la autoritatea de lucru judecat și lipsa de executare silită într-un termen rezonabil
21.03.2016 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

Secția a 4-a
Cererea nr. 22342/08
Ștefan KOZMA și Martin KOZMA împotriva României
introdusă în 25 aprilie 2008 și comunicată în 8 februarie 2016

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamanții, Ștefan Kozma și Martin Kozma, sunt cetățeni români, s-au născut în 1949 și, respectiv, 1947, și locuiesc în Cluj-Napoca.

În 1950, Federația Comunităților Evreiești din România („Federația”) a vândut tatălui reclamanților un imobil alcătuit din mai multe apartamente, situat în Cluj-Napoca. Acest imobil a aparținut unei persoane de confesiune evreiască care a murit în timpul deportării din cel de-al Doilea Război Mondial. În 1948, în absența unor moștenitori cunoscuți, statul a alocat clădirea Federației.

În 1950, la scurt timp după achiziționarea clădirii de către tatăl reclamanților, statul a naționalizat imobilul. Apartamentele au fost închiriate și, mai târziu, unele dintre ele au fost vândute de stat chiriașilor.

1.1. Măsurile luate în temeiul Legii nr. 112/1995 privind restituirea imobilului

Invocând dispozițiile Legii nr. 112/1995 privind regimul juridic al bunurilor naționalizate, tatăl reclamanților a cerut restituirea imobilului. Comisia locală pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a respins cererea, considerând că dispozițiile acestei legi nu se aplică imobilului în litigiu. Tatăl reclamanților a decedat și aceștia din urmă au formulat mai multe acțiuni pentru restituirea imobilului.

Mai întâi, reclamanții au atacat decizia comisiei locale. Instanțele judecătorești naționale, a căror ultimă hotărâre definitivă a fost pronunțată în 4 decembrie 2002 de Curtea de Apel Cluj-Napoca, au admis acțiunea și au dispus restituirea unui apartament nelocuit de către autoritățile locale reclamanților și acordarea de despăgubiri pentru celelalte apartamente a căror restituire nu mai era posibilă. Instanțele naționale au constatat că reclamanții beneficiau de măsuri compensatorii, întrucât naționalizarea clădirii l-a privat pe tatăl lor de proprietatea sa.

În plus, reclamanții au solicitat recunoașterea judiciară a vânzării imobilului, în ciuda lipsei înscrierii acestei vânzări în cartea funciară. Printr-o hotărâre definitivă din 21 mai 2003, Curtea de Apel Cluj-Napoca a admis acțiunea și a constatat că Federația a vândut clădirea în 1950 tatălui acestora, care era proprietar la momentul naționalizării.

În cele din urmă, printr-o hotărâre definitivă din 7 aprilie 2005, Curtea de Apel Cluj-Napoca a respins acțiunea în anulare a contractelor de vânzare-cumpărare a apartamentelor către foștii chiriași ai imobilului, pe motiv că era tardivă.

În 9 februarie 2005, reclamanții au sesizat un executor pentru executarea hotărârii din 4 decembrie 2002. În data de 24 februarie 2005, executorul judecătoresc a pus în întârziere autoritățile locale privind executarea hotărârii menționate mai sus.
Consiliul Județean Cluj a formulat o contestație la executare. Acesta a pretins că executarea era imposibilă deoarece, ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, activitatea comisiei locale pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995 a încetat. Acesta a adăugat că apartamentul care trebuia să fie restituit reclamanților ar fi fost restituit unei moștenitoare a fostului proprietar al imobilului, care a formulat cerera în temeiul Legii nr. 10/2001.

Printr-o hotărâre definitivă din 13 septembrie 2005, Tribunalul Cluj a admis parțial contestația. Tribunalul a constatat că restituirea apartamentului devenise imposibilă, dar că autoritățile locale trebuiau să acorde reclamanților despăgubiri deoarece nicio prevedere a Legii nr. 10/2001 nu punea capăt activității comisiei pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

În 8 iunie 2015, executorul judecătoresc a informat reclamanții că autoritățile locale nu își executaseră încă obligațiile.

1.2. Demersurile efectuate în temeiul Legii nr. 10/2001 în vederea restituirii imobilului

După intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv, reclamanții au reintrodus în fața autoritățile locale cererea de restituire a imobilului sau de despăgubire.

Primarul din Cluj-Napoca a respins cererea acestora. În schimb, acesta a admis cererea moștenitoarei fostului proprietar, care a obținut restituirea apartamentelor nelocuite. Reclamanții au atacat această decizie.

Printr-o hotărâre din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel Cluj-Napoca a admis parțial acțiunea. Aceasta a constatat că atât moștenitoarea fostului proprietar, cât și reclamanții, aveau dreptul la despăgubiri. Cât despre moștenitoare, Curtea de Apel a considerat că atribuirea imobilului Federației a fost rezultatul unei erori, întrucât fostul proprietar a avut moștenitori, chiar dacă aceștia nu s-au arătat după decesul său. În ceea ce-i privește pe reclamanți, Curtea de Apel a constatat că fusese stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că tatăl lor era proprietarul imobilului la momentul naționalizării.

Printr-o hotărâre definitivă din 9 noiembrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul moștenitoarei și a respins acțiunea. Aceasta a concluzionat că, în absența înregistrării contractului de vânzare-cumpărare în cartea funciară, imobilul a fost naționalizat în detrimentul Federației, și nu al tatălui reclamanților. Prin urmare, aceștia din urmă nu puteau beneficia de măsurile compensatorii.

În ceea ce privește hotărârile Curții de Apel Cluj-Napoca din 21 mai 2003 și din 4 decembrie 2002, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că prima nu era opozabilă moștenitoarei, iar a doua a pierdut autoritatea autoritatea de lucru judecat din cauza neexecutării în termenul de trei ani prevăzut de lege.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

Principalele prevederi legislative în acest domeniu au fost menționate, printre altele, în cauzele Brumărescu împ. României [MC], nr. 28342/95, §§ 34-35, CEDO 1999-VII; Străin și alții împ. României, nr. 57001/00, § 19, CEDO 2005-VII și Maria Atanasiu și alții împ. României, nr. 30767/05 și 33800/06, §§ 44 și urm., 12 octombrie 2010.

Legea nr. 112 din 25 noiembrie 1995 a clarificat statutul juridic al anumitor imobile cu destinație de locuință și a autorizat vânzarea acestora către chiriași. Restituirea acestora foștilor proprietari sau moștenitorilor lor a fost posibilă numai în cazul în care locuiau în imobil în calitate de chiriași sau dacă imobilele erau nelocuite. În absența restituirii, foștii proprietari puteau solicita o despăgubire a cărei valoare era plafonată.

Legea nr. 10 din 8 februarie 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv de către stat a stabilit principiul restituirii imobilelor în cauză. În cazurile în care restituirea nu mai era posibilă, foștii proprietari sau moștenitorii acestora puteau solicita o despăgubire neplafonată.

3. Capete de cerere:

3.1. Invocând articolul 6 pct. 1 din Convenție, reclamanții susțin că autoritatea de lucru judecat a hotărârilor definitive ale Curții de Apel Cluj-Napoca, care au confirmat dreptul lor de restituire a unui apartament și despăgubiri pentru restul imobilului, a fost nerespectată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

3.2. Invocând articolul 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții susțin că neexecutarea hotărârilor menționate mai sus și respingerea acțiunii acestora de Înalta Curte i-a lipsit de proprietatea bunurilor lor.

4. Intrebări adresate părților:

1. A nerespectat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție din 9 noiembrie 2007 autoritatea de lucru judecat a hotărârilor Curții de Apel Cluj-Napoca și, prin urmare, a încălcat principiul securității raporturilor juridice, garantat de articolul 6 din Convenție?

2. A existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1, din cauza neexecutării hotărârii din 4 decembrie 2002 a Curții de Apel Cluj-Napoca?

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)
Doctorand, Facultatea de Drept, Universitatea din Craiova


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , ,
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill













Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.