Vineri, 18 martie 2016, a avut loc inaugurarea Palatului de Justiție din Oradea, prin tăierea panglicii tricolore de către Mircea Aron, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, alături de Andrei Rus, președintele Curții de Apel Oradea, potrivit agerpres.ro.
Președintele CSM le-a urat magistraților de la instanțele care vor funcționa în această clădire să aibă o activitatea la fel de frumoasă precum este palatul proaspăt inaugurat.
În ultimii doi, Palatul de Justiție a fost renovat printr-o finanțare de 45,3 milioane de lei plus TVA, din fonduri de la Banca Mondială.
Jud. Cristian Monenci, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, administratorul clădirii-monument istoric: ”Pentru noi este o sărbătoare faptul că ne mutăm într-un asemenea palat de justiție, renovat absolut superb. Era păcat de clădirea aceasta minunată să nu fie readusă la viață și să ofere condiții decente unei justiții moderne. Actul de justiție nu depinde de condițiile de lucru, dar contează foarte mult și este o dovadă de respect față de justițiabil. Pentru mine, ca judecător, este un nou început, este o reformă.”
Aflaţi mai mult despre agerpres.ro, Cristian Monenci, Mircea Aron, Palatul de Justiție din Oradea, reabilitare
Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Carte nouă: Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative. Comentariu pe articole | Mihai Adrian Hotca, Elena Hach
Lumini și înțelepciuni vs. Crez profesional la judecători și avocați / 17 octombrie 2019 [dialog]
Da, reabilitarea este frumoasa pentru un muzeu. Ca palat de justitie, functionalitatea lasa mult de dorit, este o dezamagire, asta e opinia generală.
Deși suprafața utilă s-a mărit cu peste 3000 m.p., majoritatea sălilor de judecată se află la beciuri. Nu există semnal la telefon în beci, aerul de pe coridor este ”odorizat” de justițiabilii de la țară și cei de o anumită etnie. Intrarea și ieșirea în beciul principal se face pe aceeași ușă.
Două săli de judecată și arhivele judecătoriei și tribunalului se află într-un beci separat, din spatele palatului. Pentru a ajunge acolo, trebuie să ieși din beciul principal, înconjori clădirea până în spate, unde cobori pe o scăriță de serviciu, îngustă, pentru servitori, la săli sau arhive. Arhivele sunt înghesuite, cu spațiu de studiu dosare mic.
Accesul la salile supraterane se face pe altă scăriță de serviciu, îngustă, pentru servitori. Deși palatul are o scara principală lată, plus două scări late pe laturile clădirii, subspeciile (justițiabili, avocați, consilieri juridici, etc) nu au voie să circule pe ele, trebuind să se înghesuie pe scărița de serviciu.
Peste tot apar indicatoare cu ”accesul interzis”, parca ar fi o vilă de protocol cu circuit închis. Nu știu de ce nu se percepe și bilet de intrare.
La ce vă referiţi atunci când amintiţi, înţeleg eu într-un context peiorativ, despre faptul cum ar mirosi o…….. anumită etnie?
Nu vi se pare _probabil că răspunsul ar/va fi unul negativ_ că această referire are un cvasipronunţat caracter discriminatoriu, chiar dacă nu mergeţi până într-acolo încât să individualizaţi?
Asta,în afara „oamenilor de la ţară”, în cazul acestora _categorie pe care am putut-o identifica din mesajul dvs._ generalizarea apărându-mi, ca orice generalizare, pripită şi inexactă, cât timp nu i-aţi putut_ fără îndoială având repulsie la mirosurile mai puţin…. elevate _ adulmeca pe toţi cei care se întâmplă să vină, cu „năcazuri”, prin diverse judecăţi, „poluând”, în opinia dvs, holurile unei instituţii a statului de drept în care demnitatea omului, indiferent de unde provine, e recunoscută şi protejată, mă rog, cel puţin în teorie.
Nu ar trebui uitat că nici dvs, nici eu nu am fi scris, probabil, în limba română pe acest site, dacă, în urmă cu vreo sută de ani, nişte „ţărani”, după cum sună titlul unui roman, care sigur nu miroseau a Chanel,Boss sau Gucci, poate nici măcar a săpun_ dimpotrivă chiar, prin tranşee, mirosul hainelor purtate şi răspurtate, a picioarelor nespălate atârnând încă şi mai greu în nasul ofiţerilor care au avut totuşi demnitatea de a nu se plânge (în) public de astfel de „incoveniente”_ nu ar fi plecat să moară…… pentru ţară.
Aşa cum, de altminteri, s -a întâmplat de -a lungul întregii istorii.
Şi nu le-a mai mirosit nimeni persoana, după cum nu cred că, înainte de orice, curajul lor ar fi mirosit a altceva decât a sudoare, acea sudoare extrem de respectabilă a omului care dă, nu cere.
Sudoare ce, după câteva sute de ani, iată, „pute”.
Sunt convinsă că ştiţi că şi unii „oamenii de la oraş” se întâmplă să miroasă dezagreabil, mai ales vara, prin mijloace de transport în comun spre exemplu, dar asta nu înseamnă că aş avea temei pentru o opinie prin care să generalizez şi să îi contabilizez la categoria olfactivă de „nespălaţi” pe toţi cei amintiţi.
De altfel, eleganţa educaţiei m-ar impiedica la alte demersuri în afara îndepărtării de locul/persoana cu pricina şi, eventual, pe cât posibil, la evitarea apropierii sale pe viitor.
Altminteri, dacă aş reacţiona altfel, omul respectiv ar rămâne un „nespălat”, iar eu o „needucată”. De el nu îmi fac griji_ ar fi oricum inutil_, dar de mine trebuie să am grijă……….
Nu este o generalizare pripita. Este de notorietate că în special în anumite zile când sunt cauze pe Legea 18 sau cauze penale mirosul pe coridor sau in săli e greu și ju o spun doar eu. Asta e regula, și nu excepția.
Aici e vorba de lipsa unor deprinderi minimale de igienă în cazul anumitor categorii de oameni.
Eu am făcut o constatare a unei realități, și nu de pe poziție de aroganță așa cum sugerați dvs în derapajul de presupuneri tendențioase pe care l-ați făcut.
Abordarea dvs. în stil sămănătorist, a situației țărănimii nu are niciun sens.
Primul ziar în limba română a apărut la inițiativa generelului rus Kiseleff din câte știu. Comparația cu situația țăranului din tranșeele războiului de acum 100 de ani nu e la obiect, situațiile sunt diferite.
Poate ar trebui să avem și nostalgia timpurilor când oamenii de la oraș își goleau oala cu dejecții pe geam, direct în stradă.
Nicolae Iorga însuși considera dealtfel că țărănimea română era cea mai primitivă din toată Europa. Problema e că, dacă acum 100 de ani era de înțeles ca țăranul, exploatat și asuprit, nu avea condiții de igienă, în anul 2016 nu mai are această scuză. Oamenii mai și evoluează. Situația lui materială s-a îmbunătățit mult. Faptul că muncește la câmp sau în gospodărie nu e o scuză să nu se îmbăieze cu săptămânile și să nu-și spele hainele cu lunile.
Să vii într-un loc public mustind a miros acru de transpirație, îmbâcsit de săptămâni e o dovadă de înapoiere și nesimțire. O dată pe lună când vii la instanță nu poți face o baie și să-ți iei o haină curată?
Probabil munca la țară e incompatibilă cu o minimă igienă.
Dvs. stați, în cel mai rău caz, la câțiva metri distanță, în sală, de cei odorizați. Vreau să vă văd cum vă depărtați de locul mirosului, când trebuie să așteptați ore întregi pe un coridor îngust și aglomerat ca un tren personal.
Hard to smell, într-o traducere rezumativă a ceea ce aţi răspuns.
Distanţa nu o stabilesc eu, ci Regulamentul, acela de măsoară în cm podiumuri, pupitre şi mai ştiu eu ce, acela de îi scote din sărite pe avocaţi din pricină că stau mai jos decât procurorul.
Cât despre mirosuri, acestea „circulă” peste tot, dacă e să miroasă.
Am avut, la un moment dat, de judecat o soţie de colonel sau general pensionar, amendată că „grijea” vreo 80 de porumbei, spre disperarea vecinilor.
Abia la finalul şedinţei m-am prins de ce nu stătea nimeni în spatele sălii( o sală mică, de pe vremea când JS1 era localizată pe str. Stavropoleos, în Centrul Vechi,iar cei care rămăseseră în pricini mai spre sfârşitul listei se rezumau la a iţi, pentru verificarea rândului, capetele de pe coridor( tot unul îngust ca în descrierea dvs) când împricinata s-a apropiat de mine, să îmi dea actul de identitate sau niscaiva înscrisuri.
Dar…nici nu am trimis-o acasă, ar fi fost, de altfel,o ideea proastă,căci tot la mine ar fi revenit, probabil la fel,însă…. am acţionat cu mijloace legale: nu i-am anulat procesul -verbal de contravenţie în care se pomenea ceva despre mirosurile pestilenţiale reclamate de către vecini.
Am fost, să zicem,hiperbolic vorbind desigur,un soi de al doilea agent constatator al realităţii, cu diferenţa că eu nu am mai aplicat nicio amendă (persoana era blândă, expresivă într-un anumit sens şi e puţin probabil să fi înţeles o astfel de „agresiune” din partea mea, avea ea alte probleme în privina cărora chiar nu o puteam ajuta), doar am menţinut-o pe cea dată.
În rest, dacă e să vorbim despre sat, vorbim, să ştiti, despre sudoare, ţuică, veselie, ciufulitul muierii cicălitoare la timpul nepotrivit(timpul post cârciumă), nimic elevat, de bon ton, dar de la ei şi începând cu ei s-a clădit şi _iată_ iremediabil despărţit lumea oraşului. Dacă omul la ţară îi „mo/ujic”, ăl de la oraş se întâmplă să fie grosolan.
Omul de la sat venea(apropo de vremea lui Iorga) la oraş „cu treabă”, iar el nu cunoştea parfumul, în timp ce săpunul era elementul de duminică, înainte de slujbă.
E posibil să fi rămas cam la fel.
Apoi, la judecată, îi ca la doctor, te duci de nevoie. CUM te duci, deja e ceva secundar.
Întotdeauna am considerat o eroare să îi judec pe alţii(nu mă refer la activitatea de judecată) după standardele mele, dacă nu am motive să îi socotesc „înrudiţi” prin educaţie, preocupări etc, încercând să îi „iau” aşa cum sunt, nu cum aş vrea eu să fie sau…să îmi miroasă.
Tribunalul e un creuzet(yes, yes, mi-a ieşit de sub buricele degetelor un cuvânt elevat, chiar m-am străduit) al mirosului necazului, nu vreun club select.
Adulmeci mirosul ăsta, cu timpul devenind chiar imun la el, până ieşi la pensie, indiferent de la ce distanţă acţionează (în cazul dvs, reacţionează) celulele olfactive.
CU puţin exerciţiu _ adică în fiecare zi un pic mai mult decât în precedenta_ se rezolvă.
Citez o frază memorabilă, care m-a făcut să rîd cu lacrimi: „dacă e să vorbim despre sat, vorbim, să ştiti, despre sudoare, ţuică, veselie, ciufulitul muierii cicălitoare la timpul nepotrivit(timpul post cârciumă)” – LOL 🙂 🙂 🙂 !!!
Comentariul inevitabil este: ce păr ciufuleşte ţăranul turmentat? Ăla de sus sau ăla de jos ori ambele?…
Rog redacţia să adauge vocabula „variante” după cuvîntul ambele din finalul comentariului!
Hm! Deşi am rugat redacţia să adauge vocabula „variante” după cuvîntul ambele din finalul comentariului, nu am avut parte de acelaşi tratament ca alte persoane care postează p-aici, aşa încît ţin să precizez că sintagma „Ăla de sus sau ăla de jos ori ambele” se va citi „Ăla de sus sau ăla de jos ori ambele variante”.
Bine că se mai vorbește despre ”minunatul” palat al judecătorilor, cu circuit închis. E o performanță să investești 60 de milioane de lei, să mărești suprafața utilă cu 3000 de m.p., dar să funcționezi mai prost și înghesuit decât înainte. (pentru justițiabili, avocați, juriști și chiar angajați ai instanței de la unele compartimente)
Reacţie tipic mioritică în rezolvarea unei probleme: te prefaci că nu există
http://www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-6/banii-nostri-in-palatul-lor-in-palatul-de-justitie-renovat-cu-zeci-de-milioane-de-euro-judecatorii-si-au-tras-dotari-de-top-dar-au-uitat-de-justitiabili-127175.html