Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

Comentariu la o decizie a Curții de Apel București vizând procedura specială de lămurire a dispozitivului
22.03.2016 | Camelia BOGDAN


Cyberlaw - Valoarea legala a documentelor electronice

* Pentru rezumatul deciziei penale nr. 85 din 25 ianuarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, click aici.

Curtea a fost chemată să dezlege, pe calea contestaţiei la executare întemeiate pe prevederile art. 598 alin. 1 lit. c teza I) C.pr.pen, dacă există vreo nelămurire în ceea ce privește întinderea dispozitivului deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în dosarul cu nr. 25497/3/2012**, care ar putea deriva din interpretarea sintagmei ”liber de orice sarcini”.

În cadrul deciziei prin care Curtea, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. c teza I) C.pr.pen., a respins ca nefondată contestaţia la executare formulată de contestatoarea ANAF – AFP SECTOR 1 BUCUREŞTI având ca obiect lămurirea dispozitivului deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II a Penală în dosarul cu nr. 25497/3/2012** justificat, în esență, de împrejurarea că nu se pot aduce dezlegări valenței sintagmei “liber de orice sarcini” și cenzura considerentele avute în vedere de instanțele civile la recunoașterea unui drept de preemțiune la cumpărarea imobilului, deși din considerentele deciziei penale nr. 888/A/08.08.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II a Penală în dosarul cu nr. 25497/3/2012** reieșea în mod indubitabil că aceste contracte au fost avute încheiate între două societăți al căror unic beneficiar real era condamnatul V.D:

Curtea a menționat în cuprinsul considerentelor deciziei a cărei lămurire se cere (decizia penală nr.888/A/08.08.2014 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a II-a penală în dosarul nr.25497/3/2012**) că acest imobilul din șoseaua B-P se afla deja în proprietatea condamnatului V. D. la data pretinsei achiziții, aspect ce a rezultat din mențiunile contractului de donație autentificat sub nr. 1498/06.06.2006 de BNP „M E” aflat la filele nr 231-234 vol. XIV dup, la care Curtea a făcut referire în considerentele deciziei nr.888/8.08.2014 .

Prin acest contract de donație, al cărui conținut a fost redat ad litteram prin prezenta, condamnatul DV a transmis fiicelor sale doar acțiunile și părțile sociale ale societăților ce figurau înregistrate în bd. F nr.44, Ș B-P nr. 25-27, G. nr.1, declarând că este proprietarul acţiunilor şi părţilor sociale mai sus precizate, conform înregistrărilor efectuate la Oficiul Registrului Comerţului și localitatea S de M, str. P nr. 1, judeţul M, nu și activele ce compun patrimoniul acestei societăți.

În ceea ce privește activele din Bulevardul F.nr.44 și din șoseaua B-P nr. 25-27 (incluse în ordinul de indisponibilizare în vederea confiscării speciale a sumelor de bani înscrise în decizia penală nr.888/8.08/2014, alături de toate bunurile mobile și imobile ale persoanei fizice V, dar și a firmelor al căror beneficiar este acesta, de plano există posibilitatea ca asupra acestora să fie luate și măsuri asigurătorii în vederea recuperării creanței bugetare de 60.482.615 Euro la cursul BNR din ziua efectuării plăţii către partea civilă Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, potrivit Codului de procedură fiscală), acestea au rămas în patrimoniul firmelor al căror beneficiar real este condamnatul D.V.(nefăcând obiect al contractului de donație către fiicele sale, contract încheiat anterior trecerii în mod formal a terenului din șoseaua B-P în patrimoniul societății S.C. C.C.A.I. SA)

 Altfel spus, prin hotărârea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC C. C. A. I. SA din 24 10 2007 s-a aprobat ca o persoană care are în proprietate un imobil să-l  închirieze către sine, adică să cumuleze atât calitatea de proprietar, cât și pe cea de chiriaș cu privire la același imobil pretins a fi achiziționat cu banii rezultați din privatizarea fostului Institut de Chimie Alimentară. Din prevederile hotărârii Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor SC C. C. A. I. SA din 24 10 2007 rezultă fără dubiu că pretinsul contract de închiriere încheiat între două firme aparținând aceluiași proprietar nu poate fi încheiat cu bună-credință, lipsind orice justificare economică reală.

În considerentele deciziei nr.888 din 8.08.2014 figurează mențiunea potrivit căreia Curtea a cântărit, conform standardului de dovada impus de reglementările internaționale in materie a fi atins pentru a putea fi posibila confiscarea de la terți, cel al balanței probabilităților (balance of probabilities), elementul intențional cu care intervenientele (fiicele condamnatului) au intrat in posesia acțiunilor A. 1 SA și S.C.C.AI. SA și G.SA, conchizând că acestea ştiau sau ar fi trebuit să ştie că scopul transferului sau al achiziţionării era evitarea confiscării, pe baza unor elemente de fapt şi circumstanţe concrete conjunct cu împrejurarea ca bunurile au fost obținute de interveniente cu titlu gratuit: Curtea a conchis că acestea nu au intrat cu bună-credință în posesia bunurilor transmise prin contractul de donație.

Prin prezenta decizie Curtea a precizat că în obiectul contractului de donație au intrat doar acțiunile și părțile sociale ale unora din societățile controlate de beneficiarul real D. V., nu și patrimoniul acestor societăți.

Doar în considerarea unor argumente apte să garanteze accesibilitatea deciziilor judecătorești, având în vedere că activitatea de înfăptuire a justiției este serviciu public, Curtea a făcut trimitere la prevederile legale care guvernează instituția SARCINII în sistemul nostru de drept, respectiv art.23 din Legea nr.7/1996 (Legea cadastrului si a publicității imobiliare), republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 83 din 7 februarie 2013.Din prevederile acestui text de lege, precum și din consultarea oricărui extras de carte funciară, intitulat, de regulă, certificat de sarcini, rezultă că mențiunile referitoare la sarcini sunt cuprinse în partea a III-a Cărții funciare (FOAIA DE SARCINI): înscrierile privind dezmembrămintele dreptului de proprietate, drepturile reale de garanție si sarcini, respectiv :  a) dreptul de superficie, uzufruct, uz, abitație, servituțile in sarcina fondului aservit, ipoteca si privilegiile imobiliare, precum si locațiunea si cesiunea de creanța;  b) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum si acțiunile privitoare la drepturile reale înscrise in aceasta parte; c) sechestrul, urmărirea imobilului sau a veniturilor sale;  d) orice modificări, îndreptări sau însemnări ce s-ar face cu privire la înscrierile făcute in aceasta parte.

Rezultă, așadar, că în rubrica referitoare la sarcini sunt incluse, inter alia și mențiunile referitoare la contractele de locațiune (contractul de închiriere fiind o specie a contractului de locațiune, aspect notoriu care nu presupune efectuarea unui raționament suplimentar din partea judecătorului)

Așadar, în partea a III-a a cărții funciare vor fi notate la rubrica SARCINI și mențiunile referitoare la contractele de închiriere.

Considerentele pentru care aceste imobile au trecut în patrimoniul Statului libere de orice sarcini au fost reiterate în cuprinsul prezentei decizii.

Consecințele trecerii a unui imobil liber de orice sarcini în patrimoniul Statului sunt prevăzute de asemenea în disp.art.1819 C.civ, cu denumirea marginală Desființarea titlului locatorului, aspect notoriu, trimiterea la dispozițiile legii nepresupunând efectuarea unui raționament suplimentar din partea judecătorului): potrivit dispozițiilor înscrise în cuprinsul dispozițiilor art.1819 C.civ., desfiinţarea dreptului care permitea locatorului să asigure folosinţa bunului închiriat determină încetarea de drept a contractului de locaţiune. Cu toate acestea, locaţiunea va continua să producă efecte şi după desfiinţarea titlului locatorului pe durata stipulată de părţi, fără a se depăşi un an de la data desfiinţării titlului locatorului, însă numai dacă locatarul a fost de bună-credinţă la încheierea locaţiunii.

Mutatis mutandis, trecerea unor imobile libere de orice sarcini în patrimoniul Statului Român are drept consecință că de la data la data rămânerii definitive acestea vor fi considerate ca bunuri intrate în proprietatea Statului libere de orice ipoteci sau contracte de închiriere care le grevează.

Aprecierea bunei sau relei-credințe în această materie incumbă în mod suveran instanței pronunță decizia prin care dispune trecerea unui imobil “liber de orice sarcini” în patrimoniul Stautului român.

Tot pentru considerente de acuratețe juridică și accesibilitate a hotărârilor, având în vedere că activitatea de înfăptuire a justiției este serviciu public, nimic nu împiedică Curtea să facă trimitere la textele de lege care guvernează instituția dreptului de preemțiune în Noul Cod civil: deschizând Noul Cod civil, Curtea ia act că acesta nu conține nicio prevedere care sa recunoască expres si fără echivoc locatarului un drept de preempțiune, așa cum reglementează un astfel de drept pentru alte situații. De exemplu, in materia arendării (forma a contractului de locațiune), art. 1849 NCC stabilește ca „arendașul are drept de preempțiune cu privire la bunurile agricole arendate, care se exercita potrivit art. 1730-1739”. Din acest text rezulta ca, pe de o parte, legea instituie, creează un drept de preempțiune in favoarea arendașului, iar pe de alta parte, legea, sub aspect de procedura, modalitate de utilizare efectiva a dreptului astfel creat, trimite la normele privind exercitarea dreptului de preempțiune in materia vânzării, care sunt aplicabile in mod corespunzător.

Este adevărat că în condițiile stabilite prin O.U.G. nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinația de locuințe, locatarii imobilelor având destinația de locuințe s-au bucurat de un drept de preempțiune (art. 18-22). Reglementarea acestui drept de preempțiune a fost expres abrogata prin prevederile Legii nr. 71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, astfel nici acest drept de preempțiune nu mai exista in prezent.

Nu este însă în căderea instanței penale să cenzureze considerentele avute în vedere la pronunțarea soluțiilor de către instanțele civile. Precizăm că și instanțele civile au fost chemate să dezlege valenței sintagmele “liber de orice sarcini”[1]. Astfel, instanța supremă a precizat că prin sintagma “liber de orice sarcini” – prevăzută în contractul de concesiune – nu se înţelege că terenul se predă liber de construcţii, ci liber şi neafectat de obligaţii juridice, cum ar fi privilegiile şi ipoteca, servituţile şi superficia, dreptul de preemţiune şi de retenţie etc.

 

Mutatis mutandis, prezenta decizie ne permite să reamintim că o altă chestiune de drept care trebuie dezlegată în mod suveran de către instanța penală constă în aprecierea efectelor trecerii în patrimoniul statului al unui imobil grevat, exempli gratia,  de o ipotecă. Trimiterea la textele de lege care guvernează instituția sarcinilor în sistemul nostru de drept a permis observația că includem în categoria acestora și garanțiile reale.

Pornim de la împrejurarea că la deliberare instanţa urmează să analizeze în anumite situaţii şi valenţele principiului FRAUS OMNIA CORRUMPIT, care, ca orice principiu general se află la  intersecţia mai multor ramuri ale dreptului, fără a intra, bineînţeles, în conflict cu valenţele de interpretare strict a legii penale.

În aplicarea acestui principiu, se impune a se constata că este interzis a se exercita acte de dispoziţie în vedererea obţinerii altor beneficii materiale asupra produsului infracţiunii, inclusiv prin grevarea cu sarcini reale: aceste acte sunt lovite de nulitate absolută, fiind lipsite de cauză, deoarece nu se poate deroga prin convenţii sau  dispoziţii particulare la legile care interesează ordinea publică sau bunele moravuri: altfel spus, este interzis a se considera ca este per se legală obţinerea unor fonduri oferind drept garanţii produsul infracţiunii: cu titlu prealabil, trebuie avut in vedere ca recuperarea produsului infracţiunii este parte integrantă a procesului penal, obiectivul fiind acela de a readuce în circuitul civil bunurile obţinute în mod nelegal prin săvârşirea de infracţiuni cât şi beneficiile obţinute de infractor din fructificarea produselor directe ale infracţiunii,  ce poate fi atins doar printr-o atentă analiza a fluxurilor financiare: în măsura în care se observă ca produsul infracţiunii a penetrat economia legală, urmează a se  a analiza în ce măsură poate fi recuperat de la persoanele in posesia cărora se află, daca nu ar fi intervenit vreo intervetire a titlului cu care acestea din urma au dobândit bunurile, care poate avea loc, de eo quod plerumque fit, prin încheierea unui act translativ de proprietate cu titlu oneros cu bună-credinţă. În aceste situaţii, este paralizată posibilitatea confiscării in natura a produsului infracţiunii, readucerea la bugetul de stat a beneficiilor ilegale obţinute de infractori putând avea loc doar prin echivalent.

Pe de altă parte, se ridică chestiunea bunei-credinţe a bancherului la acordarea unui credit ipotecar, deoarece reaua-credinţă a acestuia ar fi infinit prejudiciabilă lumii afacerilor, datorită poziţiei sale de preeminente în acest domeniu, care îi conferă o autoritate morală având ca fundamnent cvasimonopolul pe care îl are funcţionarul bancar  la primirea fondurilor şi distribuirea creditului. În plus, el acţionează de cele mai multe ori în calitate de depozitar remunerat sau mandatar cu titlu oneros, poziţie ce îi potenţează în mod corespunzător responsabilitatea: într-adevăr, dacă îmbogăţirea, căutarea de profit sunt legitime, este important ca realizarea profitului să fie acompaniată de respectarea normelor morale, aspect de natură a-i conferi legitimitatea[2]. De aici, vom înţelege soluţiile jurisprudenţiale în care s-a sancţionat aspru reaua-credinţă a acestuia pe parcursul derulării relaţiilor contractuale[3]: într-adevăr, obligaţia generală a bancherului de a acţiona cu bună-credinţă trebuie analizată şi din prisma garanţiilor pe care acesta le solicită[4].

În doctrina de specialitate, se evidențiază că etică financiara este de natură a garanta şi buna gestiune a riscurilor financiare, fiind util a reaminti că în ultimă instanţă criza financiară a fost cauzată de încrederea oarbă în inovaţiile financiare conjunct cu atitudinea iresponsabilă a bancherilor care au acordat pe scară largă credite ce nu puteau fi acoperite unor clienţi insolvabili: pe cale de consecinţă, este necesară moralizarea domeniului financiar pe piloni de transparenţă, competenţă şi responsabilitate. Etica financiară ar trebui să guverneze şi fluxurile financiare internaţionale, fiind necesar a fi înfiinţate organisme de control menite să garanteze aplicabilitatea la nivel internaţional a  normelor de bună conduită financiară şi să depisteze tranzacţiile financiare a fondurilor cu origine suspectă[5].

Vom observa, astfel, că deşi nimic nu împiedica creditorul ipotecar să urmărească bunul ipotecat în mâinile oricui s-ar găsi, dacă s-ar invoca în fața instanțelor civile privilegiul de urmărire, nu mai puţin adevărat este că prin invocarea beneficiului de discuţiune Statul va putea cere instanţei civile (doar în situaţia în care nu s-ar fi dispus trecerea bunului în patrimoniul statului „liber de orice sarcini”, situaţie în care instanţa penală urmează să argumenteze în considerentele hotărârii judecătoreşti de ce în lumina circumstanţelor de fapt obiective  consideră că este paralizată posibilitatea creditorului ipotecar de a mai urmări bunul trecut în patrimoniul statului) să verifice valabilitatea titlului creditorului ipotecar (cunoscută fiind practica de a simula încheierea unor contracte de împrumut pentru sustragerea bunurilor de la urmărirea silită sau de la confiscarea specială): în aceste situaţii, instanţa civilă va verifica, inter alia,  îndeplinirea de către bancă a obligaţiilor ce derivă din imperativul cunoaşterii clientelei[6].

 

De lege ferenda, apreciem că se impune introducerea şi în legislaţia noastră,  reglementări în sensul ca sechestrul asigurător înfiinţat în vederea confiscării speciale să suspende orice procedură civilă de executare, având în vedere consecinţele nefaste pe care le are introducerea produsului infracţiunii în circuitul legal, preeminenţa confiscării în natură care guvernează sistemul român de recuperare a produsului infracţiunii, dar şi dificultăţile de aducere la îndeplinire a unor dispoziţii de confiscare prin echivalent.

În legislaţia franceză se prevede expres că pot fi înfiinţate aceste măsuri asigurătorii şi în cadrul procedurii flagrantului, anchetei preliminare sau a instrucţiei prealabile, iar actul prin care se dispune înfiinţarea sechestrului penal suspendă orice procedură civilă de executare asupra bunurilor ce fac obiectul sechestrului, art. L.632-1 din Codul comercial francez care prevede nulitatea actelor enumerate, printre care şi a măsurilor conservatorii care au fost dispuse după data intrării în insolvenţă nefiind aplicabile sechestrului penal, care poate fi înfiinţat şi la o dată ulterioară intrării în insolvenţă, conform prevederii exprese din art. 706-147 din Codul francez de procedură penală.

Chiar dacă creanţa statului nu ar trebui să îi confere rang de preferinţă asupra ipotecii înscrise anterior în cartea funciară faţă de sechestrul penal, măsura nu ar fi lipsită de interes, deoarece,  nu de puţine ori, infractorii recurg la împrumuturi fictive cu ajutorul terţilor pentru a-şi sustrage bunurile de la confiscare.

 

Chestiunea de drept co s-a ridicat și în doctrina franceză[7], autorul aratând că judecătorul trebuie să aibă în vedere valenţele principiului FRAUS OMNIA CORRUMPIT, care, ca orice principiu general, se află la intersecţia tuturor ramurilor de drept, a cărui respectare incumbă judecătorului fără a intra în conflict cu valenţele principiului  de interpretare strictă a legii penale. Or, punerea în evidenţă a acestui principiu permite, în opinia autorului,  neutralizarea efectelor ingineriilor elaborate de infractor cu singurul scop de a-şi pune la adăpost averea susceptibilă de a fi confiscată, potrivit art. 131-21 din Codul penal de procedură franceză.

Într-adevăr, înmatricularea unei societăţi nu atrage neapărat după sine funcţionarea societăţii pe baze de autonomie, independent de voinţa asociaţilor sau a reprezentanţilor legali, deoarece în lipsa lui affectio societatis înmatricularea obţinută cu violarea legii nu produce nici un efect, nu este decât o aparenţă juridică. Demonstrarea caracterului fictiv permite reîntregirea patrimoniului suspectului cu bunurile puse la adăpost de confiscare[8]. În mod plastic arată acelaşi autor că ecranul şi masca cad pentru a revela realitatea juridică: patrimoniul stăpânului afacerii poate fi confiscat, deci pus sub sechestru[9].

Conchidem astfel că buna sau reaua-credinţă a terţului neparticipant la procesul penal se analizează de judecător în etapa deliberării, nefiind potrivit ca printr-un automatism lipsit de raţiune şi de bun-simţ juridic bunul să poată fi înstrăinat(sau pus în valoare prin încheierea unui contract de închiriere) anterior, eventual tot unui terţ din anturajul infractorului: judecătorul este obligat să respecte legea, nu însă şi să protejeze aparenţe înşelătoare, ridicându-se nu de puţine ori la deliberare chestiunea ce fel de dreptate s-ar face în această situaţie şi cui?


[1] Curtea Supremă de Justiție, Secţia comercială, decizia nr. 1467 din 16 martie 2000
[2] Jean Michel Poughon, „Ethique et finance: oxymoron ou ambiguïté », dans l’ouvrage „ Finance et ethique”, sous la direction de Chantal Cutajar, Jerome Lassere Capdeville et Michel Stork, ed. Lamy, Wolters Kluver, France, 2015, p.25.
[3] Richard Routier, „Obligations et responsabilités du banquier”, Dalloz, 2005, p.348, paragraf.521.11.
[4] Richard Routier, „Obligations et responsabilités du banquier”, Dalloz, 2005, p.357
[5] Jean Michel Poughon, „Ethique et finance: oxymoron ou ambiguïté », dans l’ouvrage „ Finance et ethique”, sous la direction de Chantal Cutajar, Jerome Lassere Capdeville et Michel Stork, ed. Lamy, Wolters Kluver, France, 2015, p.25.
[6] În esenţă, transpunerea Direcţiei a III-a în dreptul românesc înseamnă introducerea, de către fiecare entitate raportoare, a unor măsuri sporite de precauţie privind clientela, dar şi nuanţarea regulii „Cunoaşte-ţi Clientul” ( KNOW YOUR CUSTOMER) în funcţie de expunerea la riscul de comiterea faptelor de spălare de bani; astfel, potrivit art 4 alin 4 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în sensul prezentei legi, membrii familiilor persoanelor care exercită funcţii publice importante sunt, în sensul prezentei legi: a) soţul/soţia;b) copiii şi soţii/soţiile acestora; c) părinţii, precum şi a persoanelor cunoscute public ca asociaţi apropiaţi ai acestuia ( potrivit art 3 alin 5 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în sensul prezentei legi, persoanele cunoscute public ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor fizice care exercită funcţii publice importante sunt: a) orice persoană fizică ce se dovedeşte a fi beneficiarul real al unei persoane juridice sau al unei entităţi juridice împreună cu oricare dintre persoanele prevăzute la alin. (2) sau având orice altă relaţie privilegiată de afaceri cu o astfel de persoană; b) orice persoană fizică ce este singurul beneficiar real al unei persoane juridice sau al unei entităţi juridice cunoscute ca fiind înfiinţată în beneficiul uneia dintre persoanele prevăzute la alin. (2)., în calitate de persoane expuse politic ( potrivit art 3 alin 1 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în sensul prezentei legi, persoane expuse politic sunt persoanele fizice care exercită sau au exercitat funcţii publice importante, membrii familiilor acestora, precum şi persoanele cunoscute public ca asociaţi apropiaţi ai persoanelor fizice care exercită funcţii publice importante. Actul normativ introduce, de asemenea, trei categorii de măsuri necesare cunoaşterii clientelei: standard, simplificate, suplimentare. In raport cu persoanele expuse politic, se va verifica dacă au fost respectate măsurile suplimentare în vederea identificării beneficiarului real. Potrivit art 4 alin 2 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor, precum şi pentru instituirea unor măsuri de prevenire şi combatere a finanţării terorismului, în sensul prezentei legi, prin beneficiar real se înţelege orice persoană fizică ce deţine sau controlează în cele din urmă clientul şi/sau persoana fizică în numele ori în interesul căruia/căreia se realizează, direct sau indirect, o tranzacţie sau o operaţiune.   (2) Noţiunea de «BENEFICIAR REAL» va include cel puţin:   a) în cazul societăţilor comerciale:  1. persoana sau persoanele fizice care deţin ori controlează în cele din urmă o persoană juridică prin deţinerea, în mod direct sau indirect, a pachetului integral de acţiuni ori a unui număr de acţiuni sau de drepturi de vot suficient de mare pentru a-i asigura controlul, inclusiv acţiuni la purtător, persoana juridică deţinută sau controlată nefiind o societate comercială ale cărei acţiuni sunt tranzacţionate pe o piaţă reglementată şi care este supusă unor cerinţe de publicitate în acord cu cele reglementate de legislaţia comunitară ori cu standarde fixate la nivel internaţional. acest criteriu este considerat a fi îndeplinit în cazul deţinerii a cel puţin 25% din acţiuni plus o acţiune.
[7] Chantal Cujatar, „Saisie conservatoire des biens à la « libre disposition » du mis en examen”, AJ Pénal 2012, www.dalloz.fr ;
[8] Chantal Cujatar, „Saisie conservatoire des biens à la « libre disposition » du mis en examen”, AJ Pénal 2012. www.dalloz.fr; .
[9] Chantal Cujatar, „Saisie conservatoire des biens à la « libre disposition » du mis en examen,  AJ Pénal 2012.


Jud. dr. Camelia Bogdan, cercetător CEREFREA

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate