Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim marţi
Opinii
Print Friendly, PDF & Email

Despre emoții și contracte
24.03.2016 | Gheorghe PIPEREA

I. Contractele lumii in care traim nu mai sunt decat rareori rezultatul ratiunii. Ele sunt, in mod aproape exclusiv, rezultatul emotiei. Sunt irationale. Profesionistii care cunosc aceasta realitate o exploateaza, fie ca suntem sau nu constienti ca emotiile ne sunt canalizate si chiar manipulate.

Contractul ar trebui sa fie o optiune rationala, constienta, facuta cu scopul de a obtine de la co-contractant o contra-prestatie. Schema simplificata a contractului ar putea fi descrisa asa: iti dau ceva ca sa imi dai altceva in schimb (do ut des) ori pentru a intreprinde ceva in schimb (do ut facias) sau, dupa caz, efectuez ceva pentru ca tu sa efectuezi altceva in schimb (facias ut facias). Partile contractului au propriul interes, pe care si-l urmeaza prin incheierea si executarea contractului. Interesul este mobilul contractului (causa finalis). Cu toata aparenta de contrarietate a celor doua interese in fiinta, aceste interese trebuie sa se concilieze, sa fie in echilibru, intrucat ambele parti trebuie sa castige din executarea contractului (win-win situation) si, de aceea, in mod normal, contractul ar trebui sa fie ceva rational. Dar, in prezent, aproape nimic nu mai este normal in acest domeniu. Viteza de circulatie a informatiei, a ideilor si a banilor este, deja, irationala. In afara de suportii media clasici (tv, radio, presa scrisa), exista internetul, retelele de socializare, sistemele de comunicare scrisa sau vizuala instantanee (messenger, WhatsApp, twitter etc.), enciclopediile online (re)scrise permanent de cititori (wikipedia), iar aceste medii de informare sunt, de cele mai multe ori, si medii de formare, mai precis, de canalizare a opiniei si a emotiilor. Ca sa luam un exemplu edificator, vom observa ca viteza de circulatie a valorilor si a banilor este calculata, in marile tranzactii globale, in nano-secunde. Pe pietele mari de capital, valorile nu mai sunt nici macar rezultatul agitatiei agentilor de bursa, nu se mai stabilesc de pe o zi pe alta si nici macar de la o ora la alta, ci de la o secunda la alta. Tranzactiile cu valori mari se efectueaza prin algoritmi de calculator (acestea se numesc high frequency transactions, HFT). Evident, nimic rational nu mai exista in astfel de tranzactii; nicio analiza cat de cat asezata nu se mai poate face in astfel de conditii. In afaceri, decizia de a investi, deci de a contracta, se mai bazeaza doar in mica masura pe calcule rationale. Aceasta decizie este mai mult umorala; ea este o decizie luata mai mult pe baza de entuziasm.

Concret, in istoria recenta, de dupa anul 2000, se poate percepe destul de clar ca, din cand in cand, se raspandeste vestea ca in Romania se fac afaceri imobiliare bune, si asta este entuziasmant[1]. Asa ca investitorii si “investitorii” vin si demareaza afaceri in acest domeniu, cu mai mult sau mai putin succes. Cei cu ghilimele de rigoare sunt persoane care nu dispun neaparat de lichiditati, ci doar de idei, mai mult sau mai putin legitime, pe care le fructifica accesand credite pe care, in mod rational si prudent, o banca responsabila nu le-ar acorda, doar ca, desigur, si acea banca este cuprinsa de entuziasmul investitional si de goana dupa oportunitati. Din aceasta zona se recruteaza cele mai multe falimente, totusi.

Terorismul, tot mai recrudescent in tari cu mult mai multe lucruri si site-uri de oferit turistilor decat Romania, a putut reorienta preferintele in domeniu, in genere fiind “alese” destinatii considerate sigure. Se intampla ca Romania sa fie o asemenea destinatie. Doar ca entuziasmul investitorilor creste incet si descreste rapid, intrucat infrastructura de transport de la noi este descurajanta.

Exuberanta irationala a autoritatilor noastre de a vinde tot si a risipi orice pe motivul mitologic al eficientei privatizarii, a permis investitorilor sa descopere ca in Romania se pot face profituri substantiale din comert cu material lemnos, din achizitionarea si concentrarea de terenuri agricole, din controlul energiei si al resurselor naturale, din impunerea unor dobanzi duble fata de media europeana in banking, din actionarea Statului roman la ICSID pentru incoerenta in acordarea si retragerea de facilitati etc.

Doar ca economia evolueaza ciclic, iar acest entuziasm este samanta dezastrului ulterior, cand contractele vor fi fost dominate de panica.

Decizia consecventiala de a nu (mai) investi, deci de a nu contracta, este dominata de aceasta panica ulterioara entuziasmului, panica amplificata de agentiile de rating care isi publica rapoartele exact atunci cand trebuie. In anul 2009, in primul trimestru, bancile, pur si simplu, au refuzat sa se mai imprumute intre ele, pentru ca, pur si simplu, nu mai aveau incredere reciproca. Nemaiavand lichiditati, bancile au interupt brutal linii de credit sau de finantare, blocand, pur si simplu, economia. Creditarea a fost reluata cu greu, doar ca a fost nevoie ca Romania sa contracteze, panicata, un ciudat imprumut de 20 de mld euro de la institutii financiare internationale, plus de niste masuri de austeritate cvasi-fasciste (2010, A. D.).

La momentul actual (2016, A. D.), decizia de a nu investi, deci de a nu contracta, este dominata de alte teme panicarde: e numai coruptie in Romania, iar coruptii sunt numai rezidentii, nu si expatii, industria alimentara romaneasca nu e deloc sigura, deci produsele romanesti trebuie boicotate, romanii nu respecta contractele inrobitoare, deci nu sunt seriosi (si, in mod nepermis, ma si viseaza la legi sentinte judiciare sau la legi liberatoare), salariile nu sunt de 2 lei pe luna, ca in Brazilia, deci e risc sistemic. Uneori, panica este asezonata cu dorinta de razbunare sau de sanctionare a unei libertati prost intelese pe care si-o iau acei consumatori care s-au redesteptat, crezandu-se cetateni cu drepturi. Legea darii in plata, spre exemplu, o lege impotriva careia o intreaga pleiada de institutii si “specialisti” au aruncat cu foc si para, trebuie abandonata, intrucat ar arunca in aer sistemul bancar, contractele si credibilitatea Romaniei si, in plus, ca bonus, ar aduce si apocalipsa. In schimb, legea confiscarii depozitelor bancare (bail-in) nu doar ca este neriscanta pentru fiinta dreptului de proprietate; ea este mai mult decat necesara, caci bancile trebuie sa supravietuiasca chiar cu riscul expropierii deponentilor de economiile lor de o viata.

II. O cantitate uriasa de bani este creata si utilizata pe “temelia” unor pariuri. Spre exemplu, asa-numitul credit default swap (CDS) inseamna schimbul de risc de neplata (faliment) si este un contract in care unul dintre jucatori pariaza ca debitorul va da faliment, iar celalalt jucator pariaza ca, dimpotriva, debitorul nu va da faliment. Unul spera, celalalt se teme ca debitorul va da faliment. Schimbul unei sperante cu o temere este un contract in care mobilul, causa finalis, este entuziasmul sau, dupa caz, panica de care sunt cuprinsi jucatorii. Aceste operatiuni se efectueaza in mod organizat, industrial, prin intermediari profesionisti, care primesc un comision de la ambii jucatori. Ce este, deci, CDS-ul daca nu o speculatie a emotiei, a fricii de faliment? Persoana debitorului al carui faliment este pus la mezat, pe masa de poker, nu conteaza, el fiind transformat intr-o cifra si un standard si pus intr-un pachet impreuna cu debitori similari si “securitizat” pentru a fi circularizat sub forma unui portofoliu. Toata lumea cumpara aceste pariuri frumos ambulate: banci, fonduri de investitii, inclusiv cele suverane, fonduri de pensii si societati de asigurari, universitati etc. Aceasta efervescenta face din aceste pariuri o marfa prea putina pentru a satisface tuturor pofta de profit sau nevoia de siguranta a investitiei, ceea ce le duce pretul in tavan. Culmea prudentei si a stiintei economice este ca CDS-urile masoara sanatatea financiara si credibilitatea economica. Agentiile de rating clasifica actorii mari ai economiei dupa punctajul aferent acestor CDS-uri. Daca ne uitam la conceptele de bearish (cumparatorii inchid pozitiile short pentru a nu pierde bani, caci preturile au urcat) si de bull (cumparatorii inchid pozitiile long pentru a-si limita pierderile, caci preturile au scazut), proprii speculatiilor la bursa de tipul tranzactiilor in margine si al cumpararilor scurte, vom observa ca ele se caracterizeaza prin faptul ca sunt dominate de panica, de emotionalitate, de teama, toate acestea fiind alimentate de punctajele care se acorda de agentiile de rating (punctaje care au in vedere din in ce in ce mai mult si mai aberrant CDS-urile). Iar aceste emotii sunt monetizate si speculate de dealer-ii jocului de poker. Grav este ca nu doar simplii particulari sunt obiectul acestor pariuri securitizate, ci si statele sau comunitatile locale ori institutiile publice, nationale sau internationale. Nu are importanta ca e vorba de intreprinderi globale sau de state. Un CDS de 200 de puncte poate insemna pentru Romania investment grade (“poti cumpara”), in timp ce un CDS de 500 de puncte poate insemna junk (“vinde si fugi cat mai repede”). Pe aceste baze irationale, sistemul financiar global s-a deplasat in mod periculos catre comportamentul tipic al speculatorilor la bursa si al cartoforilor. Azimutul unei lumi intregi este fixat de niste pariori.

III. In ultima vreme, sistemul financiar global experimenteaza inca doua tehnici care par foarte inteligente si “inovative”, dar care au fost de neconceput in toata istoria de cateva mii de ani a creditului:

(i) transformarea depozitului bancar in actiuni emise de banca, fara ca deponentul sa fie implicat, fara ca vreo instanta sa o impuna si fara ca motivatia acesteia sa fie transparenta; in limbaj corporatist bancar, admirabila tehnica de restructurare financiara utilizata in minunata lumea noua se numeste bail-in si este impusa prin directive europene; acest instrument al terorii financiare este nimc altceva decat o de dare in plata unilateral impusa de banca tuturor deponentilor de fonduri in acea banca;

(ii) dobanzile real negative: in loc ca depozitul bancar sa fie remunerat, adica banca sa plateasca deponentului o dobanda, un pret al folosirii banilor deponentului pentru a-si putea pastra banii in banca, deponentul este cel ce va trebui sa plateasca bancii o remuneratie; deponentul este cel care plateste bancii pentru gestul marinimos al acesteia de a-i utiliza banii pentru a da credite cu dobanda si, eventual, pentru gestul (ne)smerit de a se salva de la faliment prin bail-in.

Toate aceste asemenea contracte si instrumente care sunt impuse populatiei, institutiilor publice si intreprinderilor, altele decat bancile, sunt fondate pe emotii negative: frica, panica, teroare.

De ce ni se impun aceste contracte atat de irationale? Pentru ca ei pot. Exact cum nazistii ii obligau la munca fortata, “eliberatoare”, si, ulterior, ii gazau, pe rezidentii de la Auschwitz si Birkenau. Pentru ca institutiile financiare sunt prea mari pentru a fi lasate sa falimenteze si pentru ca aceste institutii au creat atat de multi bani fara echivalent economic real si au primit atat de multi bani aruncati din elicopter de bancile centrale, incat nu mai au ce face cu banii. Ca un Midas post-modern si diabolic, tot ceea ce aceste institutii ating se transforma in bani, care tin loc si de marfa, si de elixir. Daca analistii si politicienii cer explicatii, frica, panica, irationala raportare la apocalipse financiare zilnice (ceea ce, desigur, genereaza teroare), sunt singurele “explicatii” pe care aceste institutii si birocratii lor le dau. Mitul construit de acesti vestitori ai apocalispei noastre de zi cu zi, mit dupa dupa care oamenii obisnuiti, care au depozite in banci mai mici de 100 de mii de euro, nu ar trebui sa se teama de bail-in, caci statul garanteaza acest depozit minim, si nu ar trebui sa se teama nici de dobanzile negative, pentru ca acestea ar afecta numai bogatii, este un mit fals. Fondurile de pensii, asigurarile de sanatate, scolile, spitalele, universitatile, intreprinderile generatoare de locuri de munca – toate au bani in banca, pentru ca in lumea de azi banii nu mai pot fi tezaurizati, iar platile nu mai pot fi facute cash, ci exclusiv prin banca, iar acesti bani sunt, indirect, bani ai simplilor particulari, ei fiind in pericol de erodare a valorii prin dobanzi negative sau de confiscare prin bail-in. Pierderile generate de exuberanta irationala si de entuziasmul iresponsabil de a contracta sunt, la final, trecute in contul particularilor, ca doar ei sunt multi si indistincti.

IV. Dobanzile negative, aruncarea banilor din elicopter (asa-numita politica de quantitative easing prin intermediul careia bancile centrale creeaza bani suplimentari cu care cumpara obligatiuni si titluri ipotecare de la banci, fara a cere rambursarea acelor obligatiuni sau ipoteci), impachetarea unor debitori in portofolii securitizate de titluri construite pe un pariu originar pe falimentul debitorilor, toate acestea sunt probe ale socantei rupturi intre operatiunea baneasca si faptul economic. Daca ai cumparat un pix cu un leu, poti fi cat de cat convins ca acel leu este valoarea de intrebuintare a acelui pix. Dar cand pixul acela trebuie platit de vanzator, si nu de comparator (asa cum se intampla in cazul dobanzilor negative) si cand pixul acela este platit cu 50 de lei, doar pentru ca cineva, din zborul elicopterului, a aruncat cu bani in cumparator, banul nu mai are sens, caci isi pierde functia de echivalent al valorii. Banii stratificati ca foile de ceapa care acopera un miez marunt, originar, care, in substanta sa, se dovedeste a fi un pariu, un joc de poker intre un jucator entuziast si un altul panicard, nu mai dau decat aparenta unei legume oneste, respectabile. Ceapa, oricum, este lacrimogena in mod natural. Ce va fi cand cumparatorul va descoperi ca miezul de care s-au prins foile de ceapa este o iluzie, un fals? Lacrimile nu vor mai avea o cauza fizica, ci doar una emotionala.

Teoria economica, macroeconomia, in genere, cu toate premiile Nobel acordate pentru mari realizari in aceste stiinte, dar mai ales asa-zisa macro-prudentialitate, au ajuns sa functioneze mai rau ca astrologia[2]. Christine Lagarde, sefa FMI, nu are remuscari cand spune ca practica globala a dobanzilor negative este un experiment, un instrument economic “destul de nou”, pentru evaluarea efectelor caruia e nevoie de mai mult timp. Nicio ratiune, asadar, nu sta la baza acestui comportament contractual experimental. Doar asteptare, doar dorinta de a avea efecte bune si de evita efectele proaste (wishfull thinking). Exact ca in povestea drobului de sare. Iar acest grup restrans de functionari si birocrati, lucratori directi sau indirecti ai institutiilor financiare carora le repugna democratia si care ne spun ce sa facem, ce sa mancam, cum sa gandim si pentru cine sa votam, nu isi pun pielea in joc, ramanand in afara regulilor responsabilitatii[3].

Din 2000 pana in prezent, cantitatea de bani creata ca urmare a simplului fapt juridic al imprumutului a ajuns sa reprezinte 97% din masa monetara globala, doar restul de 3% avand un echivalent intr-un fapt economic real. Aceasta nu este o simpla bula inflationista, ci o acumulare de fluid atat de voluminos intr-un spatiu atat de mic si granituit de un perete atat de subtire, incat o spargere a acestui enorm cazan sub presiune ar putea insemna un tsunami de 200 de metri inaltime. Spargerea brusca sau dezumflarea acestei bule ar determina colapsul generalizat al agentilor economici care au functionat exclusiv pe “fundamentul” sperantei in cresterea bulei. Teama de acest eveniment este motivul absolut irational care determina marile contracte la nivel global, si nicidecum legile economice sau rationalitatea.

V. Dar poate ca analiza emotionalitatii la nivel macro sau la nivel global este prea departe de viata de zi cu zi a simplului particular sau a profesionistului. Padurea poate arata intr-un fel care sa te faca sa ratezi aspectul si “comportamentul” copacilor. Daca revenim la nivelul solului, vom constata ca tot emotia si irationalul ne ghideaza comportamentul contractual si in contractile curente. Consumam pentru ca suntem nevoiti sa o facem: vointa noastra este anihilata, limitata sau alterata de aceasta nevoie. Contractam pentru ca suntem in panica si vrem sa salvam ceva ori sa evitam o pierdere. Cumparam sau vindem pentru ca trebuie sa consumam, trebuie sa calatorim, trebuie sa ne imbracam. Unii dintre noi merg la shoping pentru a se linisti sau, dupa caz, pentru ca nu se pot abtine. Se fac si filme cu aceasta tema…

Dar mai simplu ar fi sa luam niste exemple concrete. Sa ne gandim cat de mult ne-am dorit sa avem propria casa, cuibul in care sa ne vedem de propria viata, la distanta de parinti (in naratiunea pe care singuri ne-o construim sau pe care ne-o livreaza profesionistii advertising-ului, a sta cu parintii e raul suprem) si, de asemenea, cat de mult ne-am dorit sa avem propria masina noua, dar neaparat acea masina pentru care la tv se ruleaza reclame intodeauna asezonate cu personaje feminine spectaculoase. In cazul fericit in care am avut lichiditati proprii pentru aceste achizitii, in 2-3 saptamani ne-am obisnuit cu casa si masina (inclusiv cu ideea ca masina, chiar daca are un pret imposibil, nu vine niciodata, dar niciodata, la pachet cu personajul feminine spectaculos din reclama; ce pacat…). De fapt, entuziasmul cumpararii trece atat de repede si de complet incat ajungem sa ne intrebam: oare ce-o fi fost in capul nostru? Ce era atat de special la aceste achizitii, din moment ce lucrurile achizitionate sunt obisnuite, deci plictisitoare? Explicatia poate fi relativ simpla, daca facem comparatia cu perioada de dupa Craciun – in asteptarea Sarbatorilor de iarna si in preajma Craciunului, toata lumea este exuberanta pentru ca toata lumea asteapta Craciunul, ceea ce determina atentia sau acceptarea pentru muzica specifica de sarbatori (absolut redundanta in acea perioada si aproape de neascultat in alta perioada a anului), admiratia bucuroasa a decoratiilor, luminilor, mosilor si elfilor de prin supermarket si, desigur, entuziasmul cumparaturilor. Cei ce se ocupa cu advertising-ul stiu asta si, desigur, ne alimenteaza acest entuziasm, ne stimuleaza neurologic si comportamental ca sa cumparam si ne “invata” cat de nefericiti putem fi daca nu consumam. Imediat dupa Craciun, insa, muzica specifica nu mai suna atat de placut, decoratiile si luminile par banale sau redundante, mosii, craciunitele si elfii devin inadecvati, iar cumparaturile de Craciun se releva ca lucruri inutile si costisitoare. Mai grav este daca acea casa a viselor si acea masina de basm sunt achizitionate pe credit. Dupa cele 2-3 saptamani de cadere in obisnuit, urmeaza constientizarea ratelor. Daca acel credit e si cu perioada de gratie, sa zicem, de 6 luni sau de un an, constientizarea ratelor se intampla mai tarziu, dar este cu mult mai dureroasa. Odata cu ratele se constientizeaza si canalizarea propriei dorinte si chiar manipularea. Eroul din vis sau cel din basm, cumparatorul pe credit, a fost canalizat in dorinta sa, a fost manipulat. Nu a facut o alegere rationala. Doar ca aceasta constientizare este tardiva. Acel erou din naratiunea ticluita pentru a canaliza dorinta si a manipula simiturile, nu (mai) este decat un simplu debitor. Iar debitorul este cel care trebuie sa raspunda pentru datorii cu toate bunurile sale prezente si viitoare, veniturile sale fiind grevate de aceasta raspundere la nesfarsit. Din acel moment al probabilei imposibilitatii de plata, care poate veni indiferent daca optiunea contractuala a fost rationala sau emotionala, achizitiile de vis, investitiile in lucruri palpabile sau in iluzii, consumul entuziast, dar fara legatura cu nevoi reale, nu mai pot fi platite in rate si devin ostile. Toate contractele ulterioare, toate optiunile ulterioare ale fostului erou (inchipuit) sunt grevate de aceasta ostilitate.

VI. Contractul ar trebui sa fie o optiune, iar optiunea ar trebui sa fie un manifest al libertatii de vointa, dar nu exista optiune cand contractul este efectul unui mecanism emotional.

In vremea vechiului Cod civil de la 1864, nu existau tv, radio, reclame, cookies, add words, apps, nimic din arsenalul de manipulare si influentare a vointei/intentiei de a cumpara de care “beneficiaza” in prezent consumatorul. In sistemul acelui vechi cod, contractul era expresia vointei libere, rationale, a co-contractantilor. Este evident ca acel vechi cod, cu toate marile sale principii, devenise inadecvat. Ne-am fi asteptat ca Noul Cod civil, intrat in vigoare in data de 1 octombrie 2011, sa fie adaptat acestei noi realitati. Din pacate, Noul Cod civil este, din acest punct de vedere, tot atat de inadecvat ca si vechiul cod: in continuare, contractul este, asa cum rezulta din art. 1169 C. civ., un acord de vointe, partile sale fiind libere sa ii stabileasca efectele (continutul).

Nu exista libertate contractuala cand ratiunea ce ar sta la baza optiunii de a contracta este neutralizata sau pusa in umbra de emotii. Codul nostru civil nu are solutii la aceste multiple efecte de ordin psihologic generate de contractele construite din emotie si nu din ratiune, si nici la gravele probleme care rezulta din desprinderea operatiunii banesti de faptul economic care ar trebui sa o fundamenteze. Cand vorbim de irationalitate si de aceste umbre emotionale care acopera contractul, nu ne putem rezuma la simple vicii de consimtamant. Cand vorbim de motivatiile psihologice ale contractului, vorbim de de cauza finala a contractului, de mobilul sau. Dar intentia ghidata de cauza rationala a contractului devine element irational, transformand contractual in fenomen psihologic, care antreneaza tulburarea economiei contractului (frustration).

Profita aceasta situatie sigurantei circuitului civil? Nu. Profita doar marilor actori ai economiei care sunt si principalii detinatori ai resurselor (inclusiv „resurse” umane)

Este, evident, necesara o reașezare a fundamentelor contractului pe considerente morale, ceea ce presupune buna-credință în respectarea obligațiilor de către toate părțile implicate în contract, persistenta cauzei (mobilul obligatiilor asumate) si echilibrul prestatiilor. Părțile acestor contracte (sau grupuri de contracte) sunt obligate să asigure utilitatea contractului, aceasta fiind chiar cheia solidarismului contractual. Astfel, din moment ce scopul fiecărei părți este de a-și satisface un interes, contractul trebuie să permită un echilibru al prestațiilor reciproce. Necesitatea asigurării acestui echilibru se manifestă pregnant în materia contractelor încheiate între profesioniști și consumatori, expresia dezechilibrului contractual fiind dată de poziția dominantă ori abuzivă a profesionistului asupra consumatorilor și de o viziune economică asupra efectelor contractului, dar aceasta necesitate a depasit de mult granitele relatiei business to consumer, trecand in domeniul relatiei business to business.

E timpul ca lumea sa revina la principiul ca o operatiune baneasca are in spate un fapt economic.


[1] Un “investitor” care auzise ca in anii 2005-2007 in Romania se faceau bani buni si usori din imobiliare, a venit cu ceva bani proprii si cu mult entuziasm, alimentat de entuziasmul bancilor de a credita afacerile imobiliare. Criza din 2008-2009 a rapus multi astfel de entuziasti, dar Statul roman a reusit sa puna la punct un mecanism de ajutor de stat oferit bancilor si dezvoltatorilor imobiliari, la care a adaugat o facilitate fiscala suplimentara (un tva redus, de 5%, pentru vanzarile de imobile, cu drept de deducere pentru restul de tva la cumparare de 24%, respectiv, 20%), si astfel entuziasmul a revenit, facand ca afacerile de acest gen sa explodeze din nou in 2014-2015. Oamenii, simpli particulari, au inceput din nou sa viseze ca, avand un salariu de 2000 de lei pe luna, isi pot permite sa achite timp de 40 de ani, un credit ipotecar, mai ales ca e garantat de stat si, deci, e ieftin; iar bancile si dezvoltatorii imobiliari s-au reobisnuit sa faca easy money. Doar ca, pe o perioada de 30 de ani, e imposibil sa nu apara macar un eveniment de default: reducere a salariului, boala, perioade de ingrijire a copilului, somaj, incapacitate de munca, divort, pensii de intretinere etc.
[2] Nicolas Nassim Taleb, apud Calin Rechea, Banii din elicopter nu vor aduce fericirea Europei, Bursa, nr. din 22 martie 2016.
[3] N. N. Taleb, ibidem.


Prof. Gheorghe Piperea
Partener fondator PIPEREA SI ASOCIATII


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.