Numai angajatul, nu şi angajatorul, poate fi beneficiarul clauzei de stabilitate. Prin urmare, în virtutea art. 38 C. muncii, este lovită de nulitate clauza prin care salariatul s-ar obliga să nu aibă iniţiativa încetării contractului individual de muncă pentru o anumită perioadă de timp, în schimbul plăţii unei indemnizaţii de către angajator.

În cazul nerespectării clauzei de stabilitate de către angajator, salariatul are dreptul la despăgubiri. În ipoteza în care aceste despăgubiri au fost stabilite sub forma unei clauze penale, salariatul este obligat de stipulaţia contractuală, neputând solicita alt prejudiciu, în afara celui fixat, cu excepţia stabilită de art. 1541 alin. (2) lit. b) C. civ., adică atunci când penalitatea este vădit excesivă faţă de prejudiciul ce putea fi prevăzut de părţi la încheierea contractului. Dacă însă, părţile nu au fixat anticipat cuantumului prejudiciului, sunt aplicabile dispoziţiile dreptului comun, în sensul că salariatul va putea solicita atât paguba efectivă, cât şi beneficiul nerealizat. În orice caz, se poate aprecia ca pagubă efectivă suma reprezentând salariul de care ar fi beneficiat salariatul până la sfârşitul perioadei pentru care angajatorul garantase continuarea contractului de muncă prin intermediul clauzei de stabilitate. (Monica Gheorghe, Consideraţii privind clauza de stabilitate şi de formare profesională în contractul individual de muncă, în Revista română de dreptul muncii nr. 10/2013)

* Adnotarile prezentate sunt extrase din Codul muncii ^PRO – www.CodulMuncii.ro – un serviciu profesional pentru specialisti. 

** Semnalare realizata de Marinela CIOROABA, coordonator Codul muncii ^PRO