Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

CA București. Complicitate la evaziune fiscală. Condamnare definitivă
28.03.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

Prin decizia penală 391/A/04.03.2016, Curtea de Apel București – Secția a II-a penală a hotărât următoarele:
Condamnă pe inculpatul P. V. M., la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 7 ani și interzicerea pe o perioadă de 5 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat și de a exercita o profesie de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată.

Față de inculpatul B. T., instanța a dispus încetarea procesului penal.

Obligă inculpatul P. V. M. la plata în solidar cu partea responsabilă civilmente SC „T. E.” SRL, către partea civilă ANAF – AFP Teleorman a sumei de 5.082.654 lei, precum și a obligațiilor fiscale accesorii acestei sume calculate de la data producerii prejudiciului și pană la achitarea integrală a debitului principal, cu titlu de despăgubiri civile.

DEFINITIVĂ

Inculpații au fost trimiși în judecată de către DNA la data de 8 martie 2013 (comunicat nr. 289/VIII/3 din 4 aprilie 2013).

Text neoficial, destinat mass-media, care nu angajează răspunderea instanței de judecată.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti