Exercitarea de către judecătorul de cameră preliminară a funcției de judecată. Constituționalitate
29 martie 2016 | Anda-Laura DUȚESCU
În Monitorul Oficial al României nr. 189 din data de 14 martie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 901 din 17 decembrie 2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Mihai Perifan într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Constanța – Secția penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 3 alin. (3) cu denumirea marginală Separarea funcţiilor judiciare şi art. 346 alin. (7) cu denumirea marginală Soluţiile, ambele din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
– Art. 3 alin. (3): „(3) În desfăşurarea aceluiaşi proces penal, exercitarea unei funcţii judiciare este incompatibilă cu exercitarea unei alte funcţii judiciare, cu excepţia celei prevăzute la alin. (1) lit. c), care este compatibilă cu funcţia de judecată.”;
– Art. 346 alin. (7): „(7) Judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii exercită funcţia de judecată în cauză.”
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 124 alin. (1) şi (2) referitor la înfăptuirea justiţiei în numele legii şi la unicitatea, egalitatea şi imparţialitatea ei, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil, din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală comportă două etape procesuale. Astfel, una are în vedere exercitarea funcţiei judiciare de verificare a legalităţii netrimiterii în judecată, iar cealaltă are în vedere exercitarea funcţiei judiciare de verificare a legalităţii trimiterii în judecată. Curtea reține că teza referitoare la verificarea legalităţii netrimiterii în judecată nu are legătură cu soluţionarea cauzei, care, aşa cum s-a arătat, vizează procedura consacrată de art. 349 şi următoarele din Codul de procedură penală, rechizitoriul fiind deja întocmit.
Cu privire la posibilitatea judecătorului de cameră preliminară competent să se pronunţe asupra verificărilor, după trimiterea în judecată, de a exercita şi funcţia de judecată, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat anterior, prilej cu care s-a statuat că o astfel de competenţă nu este de natură a afecta dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece, dimpotrivă, este în interesul înfăptuirii actului de justiţie ca acelaşi judecător care a verificat atât competenţa şi legalitatea sesizării, cât şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, să se pronunţe şi pe fondul cauzei. De altfel, o soluţie contrară celei criticate de autorul excepţiei ar fi fost de natură să afecteze deplina realizare a funcţiei de judecată, prin aceea că judecătorul fondului ar fi privat de posibilitatea – esenţială în buna administrare a cauzei – de a aprecia el însuşi asupra legalităţii urmăririi penale şi a administrării probelor şi de a decide asupra întregului material probator pe care îşi va întemeia soluţia.
Aşa fiind, simplul fapt pentru judecător de a fi luat o decizie înaintea procesului nu poate fi considerat întotdeauna că ar justifica, în sine, o bănuială de parţialitate în privinţa sa. Ceea ce trebuie avut în vedere este întinderea şi importanţa acestei decizii. Aprecierea preliminară a datelor din dosar nu poate semnifica faptul că ar fi de natură să influenţeze aprecierea finală, ceea ce interesează fiind ca această apreciere să se facă la momentul luării hotărârii şi să se bazeze pe elementele dosarului şi pe dezbaterile din şedinţa de judecată. De asemenea, prin Decizia nr. 552 din 16 iulie 2015, Curtea a statuat că soluţia legislativă conform căreia funcţia de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu funcţia de judecată este constituţională, prevederile art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală nefiind altceva decât o aplicaţie a acestora din urmă.
În consecinţă, ţinând seama de jurisprudenţa mai sus arătată, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza întâi şi teza a doua, în privinţa soluţiei legislative conform căreia exercitarea funcţiei de verificare a legalităţii trimiterii în judecată este compatibilă cu exercitarea funcţiei de judecată, şi art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă ca atare.
Astfel, Curtea decide:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură penală.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe având ca obiect dispoziţiile art. 3 alin. (3) teza întâi şi teza a doua din Codul de procedură penală şi art. 346 alin. (7) din Codul de procedură penală.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
