PJ S4. Violare a sediului profesional, neglijență în serviciu. Arestare preventivă
29 martie 2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA
PJ S4. Violare a sediului profesional, neglijență în serviciu. Arestare preventivă.
La Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 4 București a fost înregistrat, la data de 28 martie 2016, un dosar în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare a sediului profesional, prevăzută de art. 225 Cod penal, și neglijență în serviciu, prevăzută de art. 298 Cod penal, infracţiuni pentru care a fost începută urmărirea penală cu privire la faptă.
Cauza a fost constituită ca urmare a sesizării Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti de către Serviciul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul aceleiaşi direcţii cu privire la faptul că, la data de 25 martie 2016, în jurul orelor 14:00, profitând de neatenția agenților de poliție aflați în serviciu în Punctul de control acces, numitul M. L. Ș. a pătruns în curtea sediului instituției, cu un autoturism în care se afla inculpatul O. N., față de care Curtea de Apel București a emis, la aceeaşi dată, un mandat de arestare preventivă.
Cercetările sunt efectuate în cauză de către Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti.
:: sursa: www.mpublic.ro
Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro