ASF. Evaluarea acționarilor semnificativi și a investitorilor în entități de pe piețele financiare nebancare, aliniată practicilor europene
01.04.2016 | JURIDICE.ro

Atât acționarii semnificativi din entități aflate sub supravegherea Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), cât și potențialii cumpărători de participații semnificative în astfel de entități vor fi evaluați pe baza unor criterii, reguli și proceduri unitare, conform ”Regulamentului privind criteriile aplicabile și procedura pentru evaluarea prudențială a achizițiilor și a majorărilor participațiilor la entitățile reglementate de ASF”, potrivit unui comunicat al ASF, dat publicitții joi, 31 martie 2016.
Acest Regulament vizează actualizarea și armonizarea normelor de autorizare și avizare a tuturor entităților reglementate de pe piața asigurărilor, a pensiilor private și de pe piața de capital, alinierea la normele și practicile europene, precum și stabilirea unui cadru uniform pentru evaluarea și aprobarea acționarilor semnificativi la nivelul întregului sistem financiar, prin aplicarea unor reguli asemănătoare celor valabile în cazul instituțiilor de credit.
Evaluarea potențialilor noi acționari va fi materializată pe baza a cinci categorii de criterii:
– reputația și competența profesională a potențialului achizitor;
– reputația și experiența oricărei persoane care va exercita responsabilități de conducere a entității reglementate;
– soliditatea și stabilitatea financiară a potențialului achizitor, respectiv capacitatea acestuia de a finanța participația și de a menține o structură financiară stabilă;
– capacitatea entității reglementate de a se conforma permanent cerinţelor prudenţiale astfel încât să respecte indicatorii de prudențialitate, iar structura grupului rezultată în urma achiziției să permită exercitarea unei supravegheri eficiente;
– nivelul de transparență al operațiunilor și/sau al structurilor juridice implicate; evaluarea riscurilor de spălare a banilor sau de finanțare a terorismului; incidența regimului de sancțiuni internaționale.