Cerințe impuse spațiilor în care se poate fuma. Constituționalitate
5 aprilie 2016 | Anda-Laura TĂNASE
În Monitorul Oficial al României nr. 196 din data de 16 martie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 29 din 27 ianuarie 2016 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Autorii excepției de neconstituționalitate sunt indicați într-o listă anexată sesizării, unde se regăsesc semnăturile acestora.
Obiectul sesizării de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în ansamblul său, precum şi, în special, art. I pct. 3, 5, 7 şi 9 din actul normativ menţionat, având următorul cuprins:
– Art. I pct. 3: „La articolul 2, literele m) şi n) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «m) spaţiu public închis se înţelege orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
n) spaţiu închis de la locul de muncă se înţelege orice spaţiu care are un acoperiş, plafon sau tavan şi care este delimitat de cel puţin doi pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, aflat într-un loc de muncă, astfel cum este definit în Legea securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2006, cu modificările ulterioare.»”;
– Art. I pct. 5: „La articolul 3, alineatele (1) şi (11) se modifică şi vor avea următorul cuprins: «Art. 3. – (1) Se interzice fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii. De la prezentele prevederi fac excepţie celulele pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă.
(11) Se interzice complet fumatul în unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private.»”;
– Art. I pct. 7: „La articolul 3, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(2) Fumatul este permis numai în camere special amenajate, exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale, cu respectarea următoarelor condiţii:
a) să servească exclusiv fumatului;
b) să nu fie spaţiu de trecere sau de acces în spaţii publice închise;
c) să fie dotate cu sisteme de ventilaţie funcţionale care să asigure eliminarea fumului din tutun, cu presiune negativă;
d) să fie dotate cu scrumiere şi extinctoare şi amenajate în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind prevenirea şi stingerea incendiilor;
e) să fie marcate la loc vizibil cu indicatoare «Cameră pentru fumat», «Loc pentru fumat»”;
– Art. I pct. 9 „La articolul 3, alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins: «(5) Se interzice vânzarea la bucată a ţigaretelor, ţigărilor de foi şi cigarillos.»”.
Dispoziţiile constituţionale invocate în motivarea sesizării sunt cele ale art. 15 – Universalitatea, art. 16 – Egalitatea în drepturi, art. 26 alin. (2) referitoare la dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi, art. 40 – Dreptul de asociere, art. 44 – Dreptul de proprietate privată, art. 45 – Libertatea economică.
Examinând criticile de neconstituţionalitate formulate, Curtea constată că acestea vizează: definiţia noţiunii de „spaţiu public închis” astfel cum este reglementată de art. I pct. 3 din lege; reglementarea restrictivă, prin art. I pct. 5 şi 7 din lege, a excepţiilor privind spaţiile în care este permis fumatul; reglementarea interdicţiei vânzării la bucată şi în ceea ce priveşte ţigările de foi, realizată prin art. I pct. 9 din lege. În continuare, Curtea va analiza în mod distinct fiecare dintre aceste critici.
Astfel, cât priveşte noţiunea de „spaţiu public închis”, autorii sesizării susţin că introducerea în sfera acesteia a oricărui spaţiu „destinat utilizării colective” are drept consecinţă aplicarea interdicţiei de a fuma şi în locuinţe, încălcându-se astfel principiul egalităţii în drepturi, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi şi dreptul de proprietate privată.
Curtea constată că aceste critici se fundamentează pe o interpretare eronată a sintagmelor utilizate de legiuitor. Astfel, potrivit art. 2 lit. m) din Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, în actuala redactare, prin spaţii publice închise se înţelege: „toate spaţiile din instituţiile publice centrale şi locale, instituţii sau unităţi economice, de alimentaţie publică, de turism, comerciale, de învăţământ, medico-sanitare, culturale, de educaţie, sportive, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări şi aeroporturi, de stat şi private, spaţiile închise de la locul de muncă sau alte spaţii prevăzute de lege, cu excepţia spaţiilor delimitate şi special amenajate pentru fumat din incinta acestora”. În realizarea acestei definiţii legiuitorul a fost preocupat mai mult de circumstanţierea noţiunii de „public”, prin întocmirea unei liste exhaustive a spaţiilor astfel caracterizate. În legea supusă controlului de constituţionalitate atenţia legiuitorului a purtat deopotrivă asupra definirii noţiunii de „public”, cât şi a celei de „închis”, pentru o mai clară identificare a ipotezei normei juridice.
Cât priveşte noţiunea de „public”, vizată de criticile formulate în prezenta cauză, opţiunea legiuitorului a fost pentru utilizarea unor termeni generali, iar nu a unei liste exhaustive: „orice spaţiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces”. Este o modalitate de reglementare adesea utilizată, astfel cum reţine şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa.
Or, din contextul reglementării criticate rezultă intenţia legiuitorului de a se referi la toate spaţiile publice închise, cele două sintagme utilizate în cuprinsul definiţiei referindu-se deopotrivă la natura publică („spaţiu accesibil publicului”) şi la destinaţia publică a spaţiului („destinat utilizării colective”). Altfel spus, în contextul reglementării analizate, noţiunea de „colectiv” trebuie interpretată în corelaţie cu aceea de „public”, la care se raportează.
Ca urmare, oricât de generale ar fi sintagmele utilizate de legiuitor pentru circumstanţierea noţiunii de „spaţiu public închis”, este de domeniul evidenţei că nu se referă şi la locuinţe, pentru că acestea nu sunt spaţii publice nici prin natura lor, nici prin destinaţie. Legea locuinţei nr. 114/1996, defineşte în art. 2 lit. a) locuinţa ca fiind „construcţie alcătuită din una sau mai multe camere de locuit, cu dependinţele, dotările şi utilităţile necesare, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii”. Locuinţa este destinată unei utilizări specifice, personale/private, iar nu „publicului”, în sensul că ar fi accesibilă tuturor/la dispoziţia tuturor, pentru a intra sub incidenţa interdicţiei stabilite prin lege. Astfel fiind, în mod eronat autorii sesizării apreciază că legiuitorul a avut în vedere prin sintagma „destinat utilizării colective” „orice spaţii închise utilizate de mai mult de o persoană”, aceasta vizând destinaţia spaţiului în cauză (publică), iar nu numărul de utilizatori. Ca urmare, sunt neîntemeiate criticile formulate din această perspectivă în raport cu principiul egalităţii în drepturi, dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi şi dreptul de proprietate privată.
Cât priveşte reglementarea, prin art. I pct. 5 şi 7 din lege, a excepţiilor referitoare la spaţiile în care este permis fumatul, Curtea constată mai întâi că, potrivit legii criticate, este interzis complet fumatul în toate spaţiile publice închise, spaţiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii, unităţile sanitare, de învăţământ, precum şi cele destinate protecţiei şi asistenţei copilului, de stat şi private. Singura excepţie admisă de lege este pentru cazul celulelor pentru deţinuţi din penitenciarele de maximă siguranţă. De asemenea, spre deosebire de vechea reglementare, care permitea fumatul în spaţii special amenajate pentru fumat, cu respectarea unor condiţii, noua reglementare permite amenajarea unor astfel de spaţii exclusiv în zona de tranzit a aeroporturilor internaţionale.
Critica formulată în raport cu principiul constituţional al egalităţii în drepturi porneşte de la o premisă falsă, respectiv aceea a existenţei unor drepturi specifice/distincte ale fumătorilor, a căror exercitare trebuie asigurată în mod egal pentru toate persoanele care fumează. Or, Constituţia nu consacră dreptul la fumat şi nici drepturi specifice ale fumătorilor, astfel că nu se poate susţine existenţa unei discriminări privind fumătorii sau între fumători prin reglementarea unor spaţii în care este interzis/permis fumatul. În plus, excepţiile stabilite de legiuitor au o justificare obiectivă, circumscrisă scopului legii.
Din această perspectivă, reglementarea restrictivă a spaţiilor în care fumatul este permis reprezintă o opţiune a legiuitorului, care dă expresie dispoziţiilor constituţionale ce garantează dreptul la viaţă şi dreptul la integritate fizică şi psihică al persoanei [art. 22 alin. (1)], dreptul la ocrotirea sănătăţii, instituind totodată obligaţia statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice [art. 34 alin. (1) şi (2)], dreptul oricărei persoane la un mediu înconjurător sănătos şi echilibrat ecologic, respectiv obligaţia statului de a asigura cadrul legislativ pentru exercitarea acestui drept [art. 35 alin. (1) şi (2)], precum şi dreptul copiilor şi tinerilor la un regim special de protecţie şi de asistenţă în realizarea drepturilor lor [art. 49 alin. (1)]. Aceste dispoziţii constituţionale impun statului o serie de obligaţii pozitive, ce presupun măsuri legislative adecvate pentru realizarea lor, în privinţa cărora legiuitorul are o largă marjă de apreciere, pentru protecţia drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, indiferent dacă aceştia sunt fumători sau nefumători.
Curtea reţine totodată că dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi nu are caracter absolut, acesta fiind condiţionat chiar de textul constituţional care îl reglementează: „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică şi bunele moravuri”. De asemenea, potrivit art. 45 din Constituţie, „accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate”. Ca urmare, dreptul la libertate economică trebuie înţeles în corelaţie şi cu respectarea altor drepturi şi libertăţi fundamentale, precum dreptul la viaţă, dreptul la sănătate şi la un mediu sănătos, iar normele criticate sunt menite să asigure realizarea deopotrivă şi a acestor drepturi. Interzicerea fumatului în spaţiile publice închise nu constituie, în sine, o limitare a libertăţii economice, ci reprezintă o condiţie de exercitare a activităţilor economice în sensul textului constituţional de referinţă.
Nu poate fi reţinută nici pretinsa încălcare a dreptului de asociere, întrucât nu este prevăzută nicio interdicţie pentru nicio persoană, după criteriul opţiunii de a fuma, de a se asocia, în condiţiile art. 40 alin. (1) din Constituţie, „în partide politice, în sindicate, în patronate şi în alte forme de asociere”.
Cu privire la interdicţia vânzării la bucată a ţigărilor de foi, reglementată de art. I pct. 9 din lege, se susţine că încalcă libertatea economică şi poate determina efecte contrare celor avute în vedere de legiuitor, în sensul că ar putea încuraja fumatul, câtă vreme o persoană este constrânsă să îşi cumpere o cutie de trabucuri.
În formularea acestei critici, autorii sesizării pornesc de la o premisă eronată, respectiv aceea că, faţă de noua reglementare, se interzice vânzarea individuală a ţigărilor de foi. Astfel cum se poate constata însă textul se referă la vânzarea „la bucată”, opusă vânzării „la pachet”, ceea ce presupune ca respectiva ţigaretă/ţigară de foi/cigarillos să fie extrasă dintr-un pachet/ambalaj şi vândută distinct/independent de acesta.
În concluzie, legea română, precum şi actele europene nu interzic fumatul, însă prevăd reguli stricte pentru prevenirea şi combaterea efectelor acestuia, în realizarea unor deziderate comune, corespunzătoare unor standarde ridicate ale vieţii, sănătăţii şi mediului înconjurător. Astfel fiind, sunt neîntemeiate criticile formulate de autorii sesizării. Orice persoană poate opta fără nicio îngrădire în privinţa fumatului, condiţiile stabilite de legiuitor vizând reglementarea locurilor în care fumatul este interzis/permis, după caz, reglementări în privinţa cărora statul are o largă marjă de apreciere, în considerarea obligaţiilor pozitive ce îi revin potrivit Constituţiei.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate ce are ca obiect Legea privind modificarea şi completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
