TOP LEGAL
Înregistrările video sunt accesibile pentru membri şi parteneri. Cheltuială deductibilă fiscal. Reducere 39,6 euro pentru avocaţii din barourile Bucureşti, Ilfov, Dolj, Timiş, Prahova şi Sibiu. Se acordă 20 de puncte de pregătire profesională. UNBR încurajează extinderea naţională, detalii aici. Reducere 19,8 euro pentru executorii Camerei Executorilor Bucureşti, membrii UNELM şi notarii Camerei Notarilor Publici Bucureşti.
Abonare newsletter oficial JURIDICE.ro

Print Friendly, PDF & Email

Jurisprudenţă inedită CITR (10): creanţele tăiate prin planul de reorganizare confirmat în baza Legii nr. 85/2006 reînvie în caz de faliment?

07.04.2016 | Adrian Ștefan CLOPOTARI, Adina GERU

A. PREMISĂ

Posibilitatea haircut-ului definitiv al creanţelor, prin planul de reorganizare reglementat de Legea nr. 85/2006, a stârnit nenumărate reacţii de indignare din partea creditorilor. În paralel, debitorii au răsuflat uşuraţi, simţindu-se eliberaţi de povara datoriilor.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 85/2014 a inversat rolurile. Debitorii s-au oprit din fluierat, iar creditorii şi-au împreunat mâinile, atenţi la fiecare mişcare din reorganizarea rău-platnicei: chiar dacă li s-a tăiat creanţa prin plan, aceasta va reveni la forma anterioară în caz de intrare în faliment. Noutatea legislativă a fost văzută drept o măsură de restabilire a echităţii[1].

Cu toate acestea, în ultima vreme, s-a născut o practică la nivel de Curte de Apel, care infirmă reacţiile creditorilor şi debitorilor expuse anterior: „v-aţi necăjit şi veselit ca măgarii, întrucât categoric în baza Legii nr. 85/2006, creanţele nu se reduc definitiv prin confirmarea planului de reorganizare, ele revenind la forma din tabelul definitiv, în caz de faliment”.

Este corectă această jurisprudenţă?

Dacă e, de ce s-a considerat că Legea nr. 85/2014 aduce o noutate în materie şi care-s argumentele pentru care până acum s-a statuat că în baza Legii nr. 85/2006 creanţele sunt tăiate definitiv prin planul de reorganizare?

B. STAREA DE FAPT

A fost deschisă procedura de faliment în formă generală reglementată de Legea nr. 85/2006 faţă de societatea X, ca urmare a nerespectării obligaţiilor de plată aferente planului de reorganizare confirmat.

Lichidatorul a consolidat tabelul de creanţe, neînscriind creanţele care au fost tăiate prin planul de reorganizare.

Un creditor a contestat tabelul, argumentând că ar fi trebuit să fie înscris cu toată creanţa ce figura în tabelul definitiv, întrucât tăierea acesteia prin plan a fost provizorie.

Atât prima instanţă, cât şi cea de control, i-au admis contestaţia.

Raportat la această stare de fapt, în realizarea cauzei prezentei serii de articole, am pus cap la cap decizii contrare: cea din speţă[2], prin care se arată că eventualele modificări aduse creanțelor prin planul de  reorganizare, rămân fără efect în  caz de deschidere a procedurii de faliment şi altele două[3], exact contrare, care arată că haircut-ul creanţelor prin planul de reorganizare este definitiv.

Vom reda în cele ce urmează argumentele pro şi contra stingerii definitive a creanţelor, ca efect al confirmării planului de reorganizare în baza Legii nr. 85/2006, preluate din deciziile indicate, urmând ca la final să expunem poziţia CITR.

C. ARGUMENTE CONTRA STINGERII DEFINITIVE A CREANŢELOR CA EFECT AL CONFIRMĂRII PLANULUI DE REORGANIZARE

1. Prin Noul Cod al insolventei (148)[4], s-au modificat dispozițiile art. 110 din Legea nr. 85/2006[5], în sensul că în situația conversiei  reorganizării în faliment, se revine la tabelul definitiv din care se vor deduce sumele achitate în perioada de reorganizare, fără ca  modificările aduse creanțelor prin planul de reorganizare confirmat să aibă putere de lucru judecat.

2. Din interpretarea art. 137 alin. (2), respectiv art. 36 din Legea nr. 85/2006[6] rezultă că pentru situația în care planul eșuează nu există nicio rațiune pentru care debitorul să fie scutit de plata restului de  datorii, astfel cum figurează înscrise în tabelul definitiv

3. Prevederile art. 102 din lege dispun că „în cazul intrării în faliment, planul confirmat va fi socotit ca o hotărâre definitivă și irevocabilă împotriva debitorului, iar pentru executarea silită a acestor creanțe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentința de confirmare a planului”, se aplică doar pentru situația în care planul este dus la îndeplinire  și  debitorul își continuă.

4. Caracterul executoriu al sentinței de confirmare a planului trebuie analizat ținând seama că potrivit art. 36 din Lege, impunându-se a se stabili când sentința care confirmă un plan poate fi invocată drept titlu executoriu împotriva debitorului, știut fiind că într-o procedură de reorganizare nu sunt posibile executări silite nici înainte, nici după eșuarea unui plan de reorganizare.

Ipotetic, un plan de reorganizare ar putea să eșueze, ca urmare a unei executări silite împotriva debitoarei numai în ipoteza în care se dispune suspendarea hotărârii de deschidere a procedurii și în cursul suspendării se aduc la îndeplinire măsuri de executare silită împotriva debitoarei.

O executare silită împotriva debitorului după implementarea unui plan de reorganizare ar mai putea să aibă loc numai în ipoteza în care planul este îndeplinit și societatea nu este dizolvată. Astfel, după deschiderea procedurii de faliment, chiar în urma eșuării unui plan de reorganizare împotriva debitorului nu pot avea loc executări silite deoarece operează efectul suspensiv prevăzut de art. 36.

5. Art. 102 din Legea nr. 85/2006 este preluat din Legea nr. 64/1995 care prevedea „descărcarea de datorii a debitorului la data confirmării planului numai în anumite condiții, fiind exceptate următoarele situații ce se cereau a fi întrunite cumulativ: când planul de reorganizare al debitorului persoană fizică prevede lichidarea totală sau substanțială a bunurilor din averea debitorului; când planul prevede că debitorul nu va mai continua activitatea comercială după executarea planului și când la momentul confirmării planului, debitorul nu ar beneficia de măsura descărcării de obligații în cazul în care s-ar afla într-o procedură de faliment”. Art. 102 din Legea nr. 85/2006 nu este corelat cu modificările pe care Legea nr. 85/2006 le prevede cu privire la descărcarea de datorii.

6. Din această perspectivă, eventualele modificări aduse creanțelor prin planul de reorganizare rămân  fără efect în cazul trecerii la faliment.

D. ARGUMENTE ÎN FAVOAREA STINGERII DEFINITIVE A CREANŢELOR CA EFECT A CONFIRMĂRII PLANULUI DE REORGANIZARE

1. Potrivit dispozițiilor art. 108 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, „tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanțelor admise împotriva averii debitorului, existente la data intrării în faliment, cu respectarea dispozițiilor art. 110”;

2. 110 din același act normativ arată că „în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanțelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puțin cota încasată în cursul reorganizării”.

3. Din economia reglementărilor anterior citate, rezultă că, odată confirmat un plan de reorganizare, tabelul definitiv de creanțe trebuie considerat ca fiind ajustat conform planului, urmând ca în caz de faliment numai creanțele evidențiate în programul de plăți, alături de cele născute după data deschiderii procedurii, să fie trecute în tabelul definitiv consolidat.

4. O atare soluție legislativă are la bază împrejurarea că eliminarea anumitor creanțe prin programul de plăți aferent planului a avut în vedere imposibilitatea realizării acestora în procedura falimentului – ca o condiție premisă pentru confirmarea planului, potrivit art. 101 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, care impune un tratament corect și echitabil al creditorilor defavorizați;

5. În sprijinul acestei soluţii, mai pot fi invocate prevederile art. 3 pct. 19 din Legea nr. 85/2006 care arată că: „(…) în situaţia în care s-a dispus intrarea în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, urmează a se întocmi o variantă actualizată a tabelului definitiv consolidat, în concordanţă cu programul de plată a creanţelor, cuprins în planul de reorganizare, şi cu deducerea sumelor achitate pe parcursul desfăşurării acestuia”;

7. De asemenea, prevederile art. 102 (1) sunt în acelaşi sens: „Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan”.

8. În ultimul rând, art. 137 alin. (2) arată că: „La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan”.

Parte din argumente au fost preluate din Decizia nr. 1402/2013 a Curţii de Apel Timişoara[7] şi parte din Decizia nr. 17/2016 a Curţii de Apel Ploieşti[8].

E. OPINIA CITR

Aşa cum comunicarea nu se poate realiza fără ascultarea partenerului de discuţie, tot aşa o opinie raportată la practica neunitară întâlnită, trebuie să pornească de la înţelegerea argumentării instanţei care a făcut notă discordantă.

Raportat la acest aspect, arătăm că:

a) teza Curţii de Apel Braşov este că art. 102 din Legea nr. 85/2006 NU se aplică în caz de faliment al debitoarei (deci nici când consolidăm tabelul definitiv);

b) 102 face referire la calitatea de titlu executoriu a sentinţei de confirmare a planului, care niciodată nu ar putea să fie pusă în executare în faliment, executarea silită fiind suspendată;

c) prin urmare, art. 102 este aplicabil doar dacă procedura de insolvenţă este închisă care urmare a reuşitei planului;

d) 102 este preluat din art. 136 alin. (3) din Legea nr. 64/1995[9] care arată că descărcarea de datorii se realiza doar în situaţia în care debitorul nu a intrat în faliment.

Dincolo de ineditul acestor argumente, CITR arată că argumentarea are câteva lacune:

1. 136 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 nu prevedea că descărcarea de datorii se realiza doar în situaţia în care debitorul a supravieţuit cu succes reorganizării. Excepţiile reglementate de art. 136 privesc doar debitorul persoană fizică, întrucât Legea nr. 64/1995 îi acorda şi acestuia posibilitatea de reorganizare.

2. aşadar, art. 136 alin. (3) din Legea nr. 64/1995 arată că debitorul persoană juridică este descărcat întotdeauna de datorii la data confirmării planului de reorganizare; debitorul persoană fizică este descărcat cu excepţii;

3. Legea nr. 85/2006 nu permite reorganizarea persoanei fizice, aşadar nu poate fi preluată interdicţia din Legea nr. 64/1995 cu privire la descărcarea debitorilor persoane fizice de datorii, şi transpusă în Legea nr. 85/2006 cu privire la persoanele juridice.

4. de altfel şi Legea nr. 64/1995 arată la art. 107 alin. (5) că „tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creanţelor admise împotriva averii debitorului, existente la data intrării în faliment, cu respectarea dispoziţiilor art. 108”, în timp ce la art. 108 se arată că „în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării”. Prin urmare, acestea susţin teza conform căreia în tabelul definitiv consolidat sunt înscrise creanţele din programul de plăţi şi nu din tabelul definitiv;

5. 102 din Legea nr. 85/2006 se aplică în cazul falimentului debitoarei, textul nefăcând vorbire de executarea silită din faliment. Acesta arată că planul reprezintă o hotărâre definitivă în două cazuri: a) când se deschide procedura de faliment; b) când se face o executare silită (aşadar la ieşirea cu succes din reorganizare). Apoi arată că „pentru executarea silită a acestor creanţe, calitatea de titlu executoriu o va avea sentinţa de confirmare”, însă trebuie observat că această detaliere e legată strict de cazul b) „când se face o executare silită”;

6. dacă legiuitorul nu ar fi inserat menţiunea „în cazul intrării în faliment ca urmare a eşuării planului”, atunci s-ar fi putut interpreta că art. 102 este aplicabil doar în caz de executare silită (aşadar după reuşita planului de reorganizare) şi că în caz de intrare în faliment, creditorii ar putea opune în continuare debitoarei drepturile din tabelul definitiv de creanţe;

7. nu doar art. 102 arată că creanţele se modifică definitiv la confirmarea planului, ci şi art. 3 pct. 19, art. 108 alin. (5) şi art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, care nu sunt necorelate, aşa cum eronat s-a reţinut, ci în acord cu principiul stabilit.

De vreme ce nici dispozițiile Legii nr. 64/1995 sau ale Legii nr. 85/2006 nu au prevăzut că în cazul eșuării unui plan de reorganizare se va reveni la situaţia stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului, se poate afirma că Legea nr. 85/2014 a reglementat expres cu titlu de noutate această chestiune[10]. Rămâne ca practica să demonstreze dacă noutatea constituie un real beneficiu pentru creditori în faliment, întrucât oricum tăierea creanţei acestora s-a realizat strict în limita la ceea ce ar încasa efectiv în faliment din lichidarea activelor[11], iar renaşterea creanţei obligă la rectificarea evidenţelor contabile.


[1] Spre exemplu, în baza Legii nr. 85/2006, dacă creditorul garantat era înscris la masa credală în baza art. 41 alin. (2) cu o creanţă garantată de 3 lei şi cu o creanţă chirografară de 7 lei, întrucât valoarea garanţiei fusese evaluată la 3 lei, dacă prin planul de reorganizare se reducea la 0 creanţa chirografară iar bunul obiect al garanţiei era valorificat la preţul de 5 lei, creditorul garantat nu-şi putea îndestula decât creanţa de 3 lei (avem în vedere doar debitul principal, nu şi accesoriile).
[2] Decizia nr. 139/03.03.2015 a Curţii de Apel Braşov, Secţia a II-a, poate fi lecturată integral aici.
[3] Au fost cercetate două decizii şi nu una, întrucât niciuna nu conţine singură toate argumentele pentru teza susţinută. Fiind o practică destul de constantă în acest sens, cel mai probabil s-a concluzionat că o argumentare mai detaliată este superfluă.
[4] Evident, s-a folosit denumirea informală a Legii nr. 85/2014. Art. 148 din Legea nr. 85/2014: „în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora astfel cum au fost înregistrate în tabelul definitiv consolidat”.
[5] Art. 110 din Legea nr. 85/2006: „în cazul intrării în faliment după confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creanţelor participă la distribuiri cu valoarea acestora, astfel cum au fost prezentate în planul confirmat, mai puţin cota încasată în cursul reorganizării”.
[6] Art. 36 din Legea nr. 85/2006: „De la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale, cu excepţia acţiunilor exercitate în cadrul unui proces penal”. Art. 137 alin. (2) din Legea nr. 85/2006: „(2)La data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan”.
[7] Care poate fi consultată integral aici.
[8] Care poate fi consultată integral aici.
[9] Art. 136 alin. (3) din Legea nr. 64/1995: „Pe data confirmării unui plan de reorganizare, debitorul este descărcat de diferenţa dintre valoarea obligaţiilor pe care le avea înainte de confirmarea planului şi cea prevăzută în plan, cu excepţia cazului în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) planul de reorganizare al debitorului persoană fizică prevede lichidarea totală sau substanţială a bunurilor din averea debitorului; b) planul prevede că debitorul nu va mai continua activitatea comercială după executarea planului; c) la momentul confirmării planului, debitorul nu ar beneficia de măsura descărcării de obligaţii în cazul în care s-ar afla într-o procedură de faliment”.
[10] Art. 140 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 prevede: “Când sentinţa care confirmă un plan intră în vigoare, activitatea debitorului este reorganizată în mod corespunzător; creanţele şi drepturile creditorilor şi ale celorlalte părţi interesate sunt modificate astfel cum este prevăzut în plan. În cazul intrării în faliment se va reveni la situaţia stabilită prin tabelul definitiv al tuturor creanţelor împotriva debitorului prevăzut la art. 112 alin. (1), scăzându-se sumele achitate în timpul planului de reorganizare.
[11] Pentru detalieri asupra tezei, a se vedea Vasile Godîncă – Herlea, Reorganizare judiciară prin prisma proiectului Codului insolvenţei (partea I), articol publicat în Revista Phoenix nr. 47/2014, disponibilă integral aici.


Adina Geru
Practician în insolvenţă
CITR Filiala Braşov SPRL

Av. Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă
Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR


Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important
Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile publicate sub numele real care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.


Irina Maria STANCU


Oana ISPAS


Radu Slăvoiu


Livia Dianu-Buja


Ștefania Stoica


Luminița Malanciuc


Ioana-Olivia Voicu


Eduard Toma-Apostol


Florina-Lăcrămioara Drăgan