BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalIPTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Corporate
DezbateriCărţiProfesionişti
POPOVICI NITU STOICA & ASOCIATII
 1 comentariu | 
Print Friendly, PDF & Email

Un efect secundar – şi salutar – al unei recente decizii CJUE

11.04.2016 | Sergiu-Leon RUS
Abonare newsletter

Am în vedere aici Hotărârea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) din 3 septembrie 2015 pronunţată în cauza (C‑463/14) Asparuhovo Lake Investment Company OOD împotriva Direktor na Direktsia „Obzhalvane i danachno‑osiguritelna praktika” Varna pri Tsentralno upravlenie na Natsionalnata agentsia za prihodite, având ca obiect trimitere preliminară, în care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Camera a treia) a declarat că:

1) Articolul 24 alineatul (1) din Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată trebuie interpretat în sensul că noţiunea „prestare de servicii” cuprinde contractele de abonament privind prestarea de servicii de consultanţă unei întreprinderi, în special de natură juridică, comercială şi financiară, în cadrul cărora prestatorul s‑a pus la dispoziţia beneficiarului pe durata contractului.

Decizia are şi un pct. 2 care are şi el relevanţă practică, însă premisele implicite subsumate primului punct al statuării instanţei europene prezintă şi o importanţa aparte, în sensul că aduc lămuriri de esenţă în privinţa unei probleme referitoare la profesiile juridice care a fost tranşată intern, printr-o jurisprudenţă masivă, extrem de superficial, categoric şi pe o bază argumentativă subţire şi şubredă (iar pe deasupra, în lumina speţei, şi greşit): posibilitatea acordării serviciilor de consultanţă juridică de către firme.

Articolul 24 alin. 1 din Directiva 2006/112/CE prevede că: „Prestare de servicii» înseamnă orice operaţiune care nu constituie o livrare de bunuri”. Potrivit articolului 25 din aceeaşi directivă: „O prestare de servicii poate consta, între altele, în una dintre următoarele operaţiuni: […] (b) obligaţia de a se abţine de la o acţiune sau o situaţie sau de a tolera o acţiune sau o situaţie; […]”.

Circumstanţele relevante ale cauzei sunt în sensul că, la 1 august 2011, societatea reclamantă a încheiat contracte de abonament având ca obiect servicii de consultanţă cu patru alte societăţi, în domeniile finanţării întreprinderilor, dezvoltării comerciale, serviciilor de consultanţă juridică şi, respectiv, în domeniul serviciilor privind securitatea informaţiilor. Toate aceste societăţi de consultanţă erau reprezentate de aceeaşi persoană (şi aveau denumiri similare). Părţile au reziliat aceste contracte începând de la data de 5 martie 2012.

În cadrul contractelor, prestatorii s‑au obligat:
– să se afle la dispoziţia reclamantei pentru consultanţă, reuniuni şi angajamente în fiecare zi lucrătoare între orele 9-18 şi, dacă este necesar, în afara programului de lucru, inclusiv în zilele de duminică şi de sărbători legale;
– dacă este cazul, să asigure pe timpul necesar prezenţa fizică a unei persoane competente la reclamantă şi/sau la un terţ care are legături cu reclamanta, inclusiv în afara programului de lucru, în zilele de duminică şi de sărbători legale;
– să obţină documentaţia necesară şi să facă schimb între părţi cu aceasta, precum şi cu informaţiile necesare pentru a asigura protecţia cea mai completă şi mai eficientă posibilă a intereselor reclamantei, precum şi
– să transmită în timp util beneficiarului, pentru consultare, negociere şi semnare, toate documentele necesare referitoare la protecţia intereselor sale.

Drept contraprestaţie, reclamanta s‑a angajat să plătească prestatorilor o remuneraţie săptămânală, plătită în fiecare zi de luni a săptămânii care urmează celei pentru care este datorată remuneraţia. Reclamanta a dedus TVA aferent facturilor emise de prestatori.

Cu ocazia unui control, administrația fiscală a constatat că facturile au fost emise în termenul indicat în contracte, contabilizate în mod corespunzător în registrele prestatorilor, precum și în cele ale reclamantei și că au făcut obiectul unei declarații privind TVA‑ul. Administrația fiscală a arătat de asemenea că facturile întocmite de prestatori au fost onorate prin plăți efectuate prin intermediul băncii. S‑a stabilit, în plus, că prestatorii dispuneau de un personal suficient de calificat pentru executarea serviciilor convenite.

În ceea ce privește modalitățile de executare a acestor servicii, prestatorii au declarat că părțile nu au intenționat să constate în mod formal, pe bază de documente, comanda și furnizarea serviciilor menționate. Sarcinile și problemele curente erau examinate în cadrul reuniunilor, prin telefon sau prin e‑mail. Persoanele responsabile în mod concret de executarea serviciilor respective au precizat că persoana responsabilă de comunicarea cu clientul le atribuia, prin mijloace de comunicare electronică, diferitele sarcini care trebuiau efectuate pentru reclamantă.

Administrația fiscală a considerat că nu a fost prezentată nicio probă cu privire la tipul, la cantitatea și la natura serviciilor furnizate în mod real, în special nici un document direct referitor la numărul de ore executate, și că nu au fost furnizate niciun fel de informații cu privire la modul de stabilire a prețurilor serviciilor. În consecinţă, a emis o decizie de impunere rectificativă prin care a refuzat reclamantei dreptul de a deduce TVA‑ul facturat de prestatori asupra sumei de 33 349 de leva bulgare (BGN), adică aproximativ 17 000 de euro.

Ceea ce trebuie reţinut este că, în aprecierea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, serviciile de consultanță juridică, comercială și financiară sunt incluse în domeniul de aplicare al Directivei TVA. Din această perspectivă, pare cu atât mai discutabilă linia de gândire întruchipată de Decizia de recurs în interesul legii nr. XXII din 12 iunie 2006 (pronunţată în Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie) care a stabilit că în aplicarea dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, cererile de autorizare a constituirii şi de înmatriculare a societăţilor comerciale de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică sunt inadmisibile. Să ne amintim că s-a reţinut ca motivare că deşi anumite activităţi juridice, cum sunt cele de reprezentare juridică, de redactare a unor acte juridice, de formulare de acţiuni, de exercitare şi motivare a căilor de atac, pot fi îndeplinite de consilierii juridici, astfel de activităţi le sunt permise a le presta numai în condiţiile reglementate prin art. 1-4 din Legea nr. 514/2003, adică în calitatea lor de funcţionari publici sau de angajaţi, cu contract individual de muncă, la o persoană juridică de drept public sau privat. Bineînţeles, în cazul firmelor cu activitate de consultanţă juridică, consilierii juridici angajaţi îndeplinesc respectivele acte, astfel încât este cu atât mai de neînţeles interdicţia unică şi excepţională introdusă în dreptul nostru, care, iată, nu există în Europa nici măcar în Bulgaria. Măcar după această decizie CJUE (precum şi după Noul cod de procedură fiscală, care nu le exclude dintre activităţile economice care cad sub incidenţa TVA) ar trebui să se renunţe la persistenţa într-o atare singularitate, pentru că, în condiţiile actuale, nimic nu împiedică consilierii juridici români să constituie societăţi bulgăreşti cu acest obiect de activitate sau să presteze servicii de consultanţă juridică pe un obiect de activitate neclasificat altundeva (care include şi consultanţa juridică, tocmai pentru că aceasta nu este altundeva cuprinsă în Clasificarea Activităţilor din Economia Naţională). Este vremea ca măcar în această materie, să ne acordăm şi noi circuitului mondial de idei, norme, practică economică, care, bunăoară, acceptă fără rezerve outsourcing-ul inclusiv în domeniul juridic şi care face de neînţeles restricţii de acest gen.

Judecător dr. Sergiu-Leon Rus
Curtea de Apel Cluj

Abonare newsletter

Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro, vă rugăm să citiţi Politica noastră şi Condiţiile de publicare.

Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Un efect secundar – şi salutar – al unei recente decizii CJUE”

  1. Interesant articol.

    Dar doar pentru că o anume situație de fapt se află în domeniul de aplicare al Directivei TVA nu înseamnă că dreptului Uniunii este aplicabil în tot domeniul respectiv ce privește prestarea de servicii juridice, și cu privire la toate aspectele unei astfel de prestări.

    De aceea, rămâne de analizat în ce măsură totuși situația decisă de ÎCCJ nu se află în afara domeniului de aplicare al dreptului Uniunii.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereCărţiEvenimenteProfesioniştiRomanian Lawyers Week