Secţiuni » Arii de practică » Protective » Drept civil
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti

România la CEDO: cauza pendinte S.C. Vinalcool Argeș SA Pitești. Dreptul de proprietate, inepuizarea tuturor căilor de la nivel intern, garanția pentru evicțiune și răspunderea statului. UPDATE: decizia CEDO


17.12.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE
Secţiuni: CEDO, Drept civil
JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

17 decembrie 2018: Curtea de la Strasbourg a stabilit, prin decizia din data de 9 octombrie 2018, cu unanimitate fiind în complet de comitet, faptul că cererea este vădit nefondată și, prin urmare, inadmisibilă. Mi se pare și că instanța de la Strasbourg sugerează că altele ar fi putut fi argumentele care ar fi condus la o posibilă constatare a unei încălcări a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, adică cererea ar fi fost eronat motivată:

25. The Court makes reference to its well-established case-law concerning the protection afforded to property rights by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention and in particular concerning the requirements of proportionality in cases involving the taking of possessions without compensation (see notably Vistiņš and Perepjolkins v. Latvia (merits) [GC], no. 71243/01, §§ 93-94, 25 October 2012, and Former King of Greece and Others, cited above, §§ 89 and 90).

26. Turning to the facts of the case under examination, the Court notes that certainly, there are doubts as to whether the privatisation was undertaken in accordance with the law, as observed by the High Court of Cassation and Justice in its final judgment (see paragraph 14 above). However, the Court is not called upon to examine the conformity with the requirements of Article 1 of Protocol No. 1 of that particular procedure. Nor is the Court called upon to examine the outcome of the action lodged against the applicant company for the restitution of property by the former owners of the assets (see paragraph 8 above). The Court has only to assess whether the fact that the applicant company received no compensation from the State following the loss of its assets (see paragraph 14 in fine, above) complied with the requirements of the Convention.

27. The Court notes that the domestic courts concluded on the facts of the case that Ordinance no. 88/1997 did not apply to the situation presented before them (see paragraph 14 above). The Court has no reasons to depart from those findings. In any event, it notes that the applicant company did have at its disposal the possibility to bring an action for dispossession (acţiunea în evicţiune) on the basis of contractual law under the general rules laid down by the Civil Code (see paragraph 17 above), but it appears that neither the applicant company nor its shareholders availed themselves of that option.

28. Moreover, the Court considers that the applicant company did not convincingly demonstrate that it had suffered loss. In fact, it received free of charge the contested assets from the State (see paragraph 4 above), which was never in fact their rightful owner (see paragraph 8 in fine above). In this context, the applicant company did no more than return to their rightful owners assets which had been entrusted to it by the State. The Court observes that the only individuals who can claim financial loss are the shareholders, who paid money to the State to acquire shares in a company whose assets diminished soon after the purchase (see paragraph 6 above). However, the shareholders neither claimed compensation for dispossession from the State, nor brought their grievance before the Court. Moreover, as pointed out by the Government, at the date of their purchase of their shares they should have been aware that the companies’ assets were being successfully claimed by a third party (see, notably, paragraphs 6 and 8 above). It is thus safe to assume that they purchased the shares in the applicant company notwithstanding the risk of seeing their value diminished at the end of those proceedings.

29. Under these circumstances, the Court considers that notwithstanding the absence of compensation, the applicant company did not have to bear a disproportionate and/or excessive burden and that the facts of the case do not disclose any appearance of violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.

Accordingly, the application is manifestly ill-founded and must be rejected, in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

:: decizia

***

11 aprilie 2016:Secția a 4-a

Cererea nr. 7629/10
S.C. VINALCOOL ARGEŞ S.A. PITEŞTI împotriva României
introdusă în 9 decembrie 2009 și comunicată în 7 martie 2016

1. Situația de fapt (precum este redată de către compania reclamantă, rezumată de Curte și tradusă de noi din limba engleză):
Compania reclamantă, S.C. Vinalcool Argeș S.A. Pitești S.A., este o companie privată românească cu sediul la Pitești.

1.1. Statutul juridic al companiei reclamante

Compania reclamantă a fost înființată în temeiul Legii nr. 15/1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome si societăți comerciale. Potrivit articolului 20 din Lege, aceasta a preluat activele unei foste unități economice deținute de statul în perioada comunistă. Statul a deținut toate acțiunile noii companii și le-a administrat prin Fondul Proprietății de Stat („F.P.S.”). În 1994, Ministerul Agriculturii și Alimentației a emis o certificat care conținea activele societății care îi aparțineau.

În 8 ianuarie 1998, F.P.S. a transferat acțiunile sale deținute în cadrul companiei reclamante la Societatea de Investiții Financiare Oltenia („S.I.F. Oltenia”). Fondată în 1993 ca Fond al Proprietății Private, S.I.F. Oltenia a fost reorganizată în temeiul Legii nr. 133/1996 pentru transformarea Fondurilor Proprietăţii Private în societăţi de investiţii financiare și este, în prezent, o societate cu capital exclusiv privat. În schimb, F.P.S. a primit acțiuni în alte societăți deținute de stat. Compania reclamantă a devenit astfel o societate cu capital privat.

În 8 iunie 2005, S.I.F. Oltenia a vândut 66,9% din acțiunile companiei reclamante unor entități private, acționarii actuali.

1.2. Acțiuni în revendicare împotriva companiei reclamante

În 29 octombrie 2002, trei reclamanți au introdus o acțiune în revendicare împotriva companiei reclamante, susținând că terenul înregistrat în certificatul din 1994 a fost confiscat în mod ilegal bunicilor lor de către stat în perioada comunistă. Aceștia si-au bazat acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Printr-o hotărâre din 16 octombrie 2003, Tribunalul Argeș a dispus companiei reclamante să predea reclamanților terenul și clădirile ridicate pe acesta. Tribunalul a constatat că bunicii reclamanților au fost proprietarii de drept ai bunurilor naționalizate în mod ilegal în 1950. Acesta a considerat că certificatul din 1994 eliberat companiei reclamante nu reprezenta un titlu de proprietate valabil, întrucât atesta numai situaţia de fapt existentă la data emiterii sale.

Compania reclamantă a introdus apel. În 1 iulie 2004, Curtea de Apel Argeș a constatat că clădirile au fost demolate, iar restituirea lor nu mai era, așadar, posibilă. Prin urmare, aceasta a înlocuit obligația de restituire a clădirilor cu obligația de a-i despăgubi pe reclamanți.

Înalta Curte de Casație și Justiție a confirmat soluția Curții de Apel printr-o decizie finală pronunțată la 7 februarie 2006.

În 8 martie 2007, compania reclamantă a predat posesia terenului.

1.3. Acțiunea în despăgubire împotriva statului

În 2 mai 2007, compania reclamantă a introdus o acțiune împotriva statului și a Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului („AVAS” – o nouă organizație care cuprindea fostul F.P.S.), prin care solicita repararea prejudiciului suferit din cauza restituirii activelor sale către fostul proprietar. Aceasta a estimat valoarea pagubelor la 643.280,16 lei (RON). Acțiunea s-a întemeiat pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale („Ordonanța nr. 88/1997”).

În 15 mai 2008, Tribunalul Argeș a admis acțiunea. Potrivit Tribunalului, compania reclamantă a fost privatizată în 1998 de către stat, iar A.V.A.S. și statul au fost responsabili pentru pierderile suferite de compania reclamantă în temeiul articolului 324 din Ordonanța nr. 88/1997. Prin urmare, acesta i-a obligat pe pârâți să plătească 643.280,16 lei companiei reclamante. Ambele părți au introdus apel.

Printr-o decizie finală din 23 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat această hotărâre. Aceasta a considerat că compania reclamantă a fost privatizată prin intermediul unei cesiuni cu titlu gratuit, în cadrul dispozițiilor normative care au fost abrogate în mod expres prin Ordonanța nr. 88/1997. În consecință, privatizarea nu a intrat sub incidența prevederilor Ordonanței nr. 88/1997, care a reglementat numai privatizarea prin contracte de vânzare-cumpărare. Instanța a constatat că răspunderea statului nu putea fi angajată.

1.4. Alte evoluții

În cadrul unei acțiuni separate introduse de trei reclamanți împotriva A.V.A.S. și de compania reclamantă pentru restituirea proprietății confiscate de stat în perioada comunistă, instanțele naționale au admis că nu poate fi angajată răspunderea societății reclamante în temeiul Legii nr. 10/2001, având în vedere că, atunci când această lege a intrat în vigoare, proprietatea în cauză aparținea societății.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național:

Ordonanța nr. 88/1997 conținea prevederile următoare la data petrecerii faptelor:

Articolul 5
„Fondul Proprietăţii de Stat este o instituţie de interes public, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului, care acţionează pentru diminuarea implicării în economie a statului şi a autorităţilor administraţiei publice locale, prin vânzarea acţiunilor acestora.”

Articolul 324 (extras)
„(1) Instituţiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăţilor comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foştii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.
(5) În cazul în care prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă societăţile comerciale sunt obligate la plata echivalentului bănesc al imobilelor, instituţiile publice implicate vor plăti direct fostului proprietar suma prevăzută în hotărâre.
(6) Statul garantează îndeplinirea de către instituţiile publice implicate a obligaţiilor prevăzute în prezentul articol.”

În conformitate cu prevederile relevante din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (articolul 29 § 3), instituțiile publice implicate în procesul de privatizare vor despăgubi cumpărătorii cu care au încheiat contracte de vânzare-cumpărare, și nu companiile. În temeiul articolului 30 alineatul (3) din aceeași lege, noile reglementari nu se aplicau contractelor de vânzare-cumpărare încheiate înainte de intrarea în vigoare a acesteia, fiind guvernate de Ordonanța nr. 88/1997. Această interpretare a fost confirmată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011, adoptată în cadrul examinării unui recurs în interesul legii.

3. Capete de cerere:

Compania reclamantă susține că prin respingerea acțiunii sale împotriva A.V.A.S. și statului, instanțele au aplicat în mod eronat prevederile Ordonanței nr. 88/1997 și au încălcat dreptul său la repararea pejudiciilor cauzate prin pierderea proprietății, aducând atingere dreptului său la un proces echitabil și prejudicii. Aceasta se bazează pe dispozițiile articolelor 1, 6 și 13 din Convenție și pe articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție.

4. Intrebări adresate părților:

4.1. A epuizat compania reclamantă toate căile de atac interne, în sensul articolului 35 din Convenție? În special, ar fi putut compania reclamantă să invoce garanția pentru evicțiune în temeiul prevederilor din Codul civil în vigoare la momentul respectiv?

4.2. A fost compania reclamantă lipsită de proprietatea sa, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1?
Dacă răspunsul este pozitiv, a fost necesară această lipsire de proprietate?
În special, a impus această lipsire de proprietate o povară individuală excesivă asupra reclamantei (a se vedea Immobiliare Saffi c. Italiei [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDO 1999-V)?

5. Nota noastră:
5.1 Ultimul recurs a fost atacat cu o cerere în revizuire, de altfel respinsă (pentru detalii, a se vedea aici)
5.2. Nu am reușit să găsim alineatul sau paragraful 3 al articolului 29 din Legea nr. 137/2002 la care se face trimitere în rezumatul Curții.

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)

Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Ne bucurăm să aducem gândurile dumneavoastră la cunoştinţa comunităţii juridice şi publicului larg. Apreciem generozitatea dumneavoastră de a împărtăşi idei valoroase. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord, publicarea pe JURIDICE.ro nu semnifică asumarea de către noi a mesajului transmis de autor. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteţi ciţi aici. Pentru a publica pe JURIDICE.ro vă rugăm să luaţi în considerare Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑
Secţiuni          Noutăţi     Interviuri     Comunicate profesionişti        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie         Arii de practică          Note de studiu     Studii
 
© 2003-2023 J JURIDICE.ro