Curat (ne)constituţional, neicusorule! sau Pentru unii mumă, iar pentru alții…

Întru totul de acord cu considerentele din decizia Curții Constituționale nr. 51/2016 referitoare la cerințele de claritate, precizie, previzibilitate și predictibilitate a legii (a se vedea paragrafele 39-42, 46).

Vă invit, însă, la o comparație:

Într-un dosar al Curții de Apel Pitești – Secția penală, un apelant, inculpat pe care îl apăram, era judecat pentru comiterea infracțiunii de cămătărie, pentru care fusese condamnat la fond, din actul de inculpare rezultând că avea 3 acte materiale de dare de bani cu dobândă…

Reamintesc aici textul art. 351 C. p. care incriminează ”darea de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată”.

Apreciind că expresia ”ca îndeletnicire” nu îndeplinește condițiile la care făceam referire mai sus (câte acte materiale trebuie comise pentru a se aprecia că avem de-a face cu o îndeletnicire?), am solicitat instanței sesizarea CCR cu excepția de neconstituționalitate a acestui text, în raport de prevederile art. 21 alin. (3) din Constituție (dreptul la un proces echitabil).

Având în vedere că în expunerea de motive cu care Guvernul a înaintat Parlamentului proiectul Noului Cod penal, se afirma faptul că ”în privinţa modelelor care au stat la baza reglementării, legiuitorul nostru s-a limitat la două modele principale – Codul penal în vigoare şi Codul penal francez, îndepărtându-se astfel de tradiţia de inspiraţie italo-austriacă dezvoltată sub imperiul Codului penal anterior”, am solicitat Ambasadei Franței la București (mulțumiri și pe această cale!) informații privind existența infracțiunii de cămătărie în dreptul penal francez.

Răspunsul a fost afirmativ, această infracțiune regăsindu-se în Codul Comerțului, sub art. L313-3 și următoarele.

Spre deosebire de cele 12 cuvinte folosite de legiuitorul român, legiuitorul francez a folosit câteva sute de cuvinte pentru a defini această infracțiune! (a se vedea atașamentele în limba franceză și în limba română).

Las cititorilor plăcerea de a se delecta cu un text dintr-un act normativ elaborat într-un stat civilizat…

Din păcate, toate aceste argumente nu au fost suficiente pentru a-i convinge pe judecătorii Curții Constituționale de justețea cauzei mele, astfel încât prin decizia din 23.02.2016 dată în dosarul 1107 D/2015, excepția a fost respinsă ca nefondată.

Concluzionez afirmând că, în opinia mea, nu numai grija pentru acuratețea actului normativ în discuție – Noul Cod de procedură penală – a determinat CCR să adopte Decizia nr. 51/2016…

Ce anume, însă, îl las pe fiecare dintre cititori să decidă…

Sau, altfel spus, pentru unii mumă, iar pentru alții….

”Decizia nr. 51/16.02.2016 a Curţii Constituţionale a României:
„39. Referitor la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate ale legii procesual penale, instanţa de contencios constituţional a statuat, în mod repetat, în jurisprudenţa sa, obligaţia legiuitorului de a edicta norme clare, precise şi previzibile. Astfel, prin Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 21 septembrie 2015, (par. 23), s-a reţinut că, în contextul normativ al măsurii arestului preventiv, aceste cerinţe influenţează, în mod direct şi nemijlocit, dreptul persoanei la un proces echitabil, privit ca o garanţie, în acest caz, a libertăţii individuale. În acest sens, s-a reţinut că standardul constituţional de protecţie a libertăţii individuale impune ca limitarea acesteia să se realizeze într-un cadru normativ care, pe de o parte, să stabilească expres cazurile de limitare a acestei valori constituţionale, iar, pe de altă parte, să prevadă într-un mod clar, precis şi previzibil, aceste cazuri.

40. De asemenea, cu privire la cerinţele de claritate, precizie şi previzibilitate a legii, în materie penală, prin Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, (par. 24 şi 25) şi Decizia nr. 553 din 16 iulie 2015 (par. 23), Curtea a reţinut că, în ipoteza infracţiunilor, inclusiv a celor reglementate în domeniul fiscal, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale sau acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ cu care textul incriminator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei infracţiunii. Prin aceeaşi decizie s-a constatat că, dacă legiuitorul îşi respectă numai din punct de vedere formal competenţa constituţională de a legifera, fără ca prin conţinutul normativ al textului incriminator să stabilească cu claritate şi precizie obiectul material al infracţiunii, aceasta poate determina o lipsă de previzibilitate a respectivului text. Curtea Constituţională a constatat că prevederile criticate nu respectă exigenţele constituţionale referitoare la calitatea legii respectiv nu întrunesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, fiind contrare dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.

41. În fine, prin Decizia nr. 603 din 6 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 noiembrie 2015, Curtea a constatat că sintagma „raporturi comerciale” din cuprinsul dispoziţiilor art. 301 alin. (1) din Codul penal imprimă un caracter lipsit de claritate, precizie şi previzibilitate obiectului juridic al infracţiunii de conflict de interese. Or, în aceste condiţii, destinatarul normei nu îşi poate ordona conduita în raport cu o normă de incriminare care nu respectă condiţiile de calitate ale legii. Pentru aceste motive, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 301 alin. (1) din Codul penal încalcă prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 23 din Constituţie, referitoare la calitatea legii şi, respectiv, la libertatea individuală.

42. Cu privire la aceleaşi cerinţe de calitate a legii, garanţie a principiului legalităţii, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârile din 5 ianuarie 2000, 4 mai 2000, 25 ianuarie 2007 şi 24 mai 2007, pronunţate în cauzele Beyeler împotriva Italiei (par.109), Rotaru împotriva României (par. 52), Sissanis împotriva României (par. 66), şi Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (par. 34) a reţinut obligativitatea asigurării acestor standarde de calitate a legii drept garanţie a principiului legalităţii, prevăzut la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Astfel, prin Hotărârea pronunţată în cauza Sissanis împotriva României (par. 66), instanţa europeană a reţinut că sintagma „prevăzută de lege“ impune ca măsura incriminată să aibă un temei în dreptul intern, însă vizează, de asemenea, calitatea legii în cauză: aceasta trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. S-a reţinut, totodată, că, pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului. În plus, a fost statuat faptul că nu se poate considera drept „lege“ decât o normă enunţată cu suficientă precizie, pentru a permite cetăţeanului să îşi controleze conduita; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. De asemenea, prin Hotărârea pronunţată în cauza Rotaru împotriva României (par. 52), Curtea a reamintit jurisprudenţa sa constantă, conform căreia „prevăzut de lege” înseamnă nu doar o anume baza legală în dreptul intern, dar şi calitatea legii în cauză: astfel, aceasta trebuie să fie accesibilă persoanei şi previzibilă. Totodată, în Hotărârea pronunţată în cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României (par. 34), Curtea de la Strasbourg a statuat că noţiunea „drept“ folosită la art. 7 din Convenţie corespunde noţiunii de „lege“ ce apare în alte articole din Convenţie; ea înglobează dreptul de origine atât legislativă, cât şi jurisprudenţială şi implică condiţii calitative, printre altele, pe cele ale accesibilităţii şi previzibilităţii.

46. Având în vedere aceste considerente de principiu dezvoltate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea Constituţională pune, în mod esențial, accentul pe respectarea exigenţelor de calitate a legislației interne, legislație care, pentru a fi compatibilă cu principiul preeminenţei dreptului, trebuie să îndeplinească cerinţele de accesibilitate (normele care guvernează materia interceptării comunicaţiilor trebuie reglementate la nivel de lege), claritate (normele trebuie să aibă o redactare fluentă şi inteligibilă, fără dificultăţi sintactice şi pasaje obscure sau echivoce, într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie), precizie şi previzibilitate (lex certa, norma trebuie să fie redactată clar şi precis, astfel încât să permită oricărei persoane – care, la nevoie, poate apela la consultanţă de specialitate – să îşi corecteze conduita şi să fie capabilă să prevadă, într-o măsură rezonabilă, consecinţele care pot apărea dintr-un act determinat). Aceste exigenţe trebuie să fie inerente oricărui act normativ, cu atât mai mult unei reglementări care dă dreptul autorităţilor publice de a interveni în viața intimă, familială şi privată, precum şi dreptul de a accesa corespondenţa persoanelor.”

av. Gheorghe Ionescu

Aveţi cont profesional JURIDICE.ro?