Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă. Constituţionalitate
12 aprilie 2016 | Bogdan GUBICI
În Monitorul Oficial al României nr. 259 din data de 06 aprilie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 6 din 14 ianuarie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal.
Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ion Fane Boroş într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Vrancea – Secţia penală.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, prevederile art. 99 lit. a) raportat la art. 100 din Codul penal. Din analiza excepţiei de neconstituţionalitate Curtea constată însă că autorul critică, în realitate, dispoziţiile art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal, care au următorul cuprins: ‘’Liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenţiune;”.
Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 cu privire la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 42 alin. (1) şi alin. (2) lit. b) referitor la interzicerea muncii forţate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 100 alin. (3) din Codul penal reglementează condiţiile liberării condiţionate în cazul pedepsei închisorii, prevăzând includerea în fracţiunea de pedeapsă obligatoriu a fi executată a duratei pedepsei ce poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate.
În alin. (1) al art. 99 din Codul penal se prevede posibilitatea acordării liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă, prevăzându-se condiţii aproximativ similare cu cele ale art. 58 din Codul penal, conform căruia, în situaţia în care persoana condamnată împlineşte vârsta de 65 de ani în timpul executării pedepsei, dacă a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei, a îndeplinit integral obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, şi a făcut progrese constante şi evidente în vederea reintegrării sociale, pedeapsa detenţiunii pe viaţă poate fi înlocuită cu pedeapsa închisorii de 30 de ani, însoţită de interzicerea exercitării unor drepturi pe durata ei maximă.
Analizând dispoziţiile art. 58 din Codul penal şi ale art. 99 din acelaşi cod, Curtea constată că atât înlocuirea detenţiunii pe viaţă, cât şi liberarea condiţionată în cazul detenţiunii pe viaţă constituie beneficii acordate de către legiuitor în cazul săvârşirii unor infracţiuni de o gravitate extremă, a căror aplicare este lăsată la aprecierea instanţelor de judecată, care sunt chemate să verifice îndeplinirea unor condiţii referitoare la buna conduită a celui condamnat, pe toată durata executării pedepsei, îndeplinirea integrală de către acesta a obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedeşte că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească, precum şi la îndreptarea sa şi la posibilitatea de a se reintegra în societate.
Or, în cazul reglementării unor beneficii, legiuitorul este îndrituit să stabilească condiţiile acordării acestora. În acest sens, chiar dacă a prevăzut la art. 56 din Codul penal, ca regulă generală, că detenţiunea pe viaţă se execută potrivit legii privind executarea pedepselor, cu privire la condiţiile liberării condiţionate în cazul detenţiunii pe viaţă, cu ocazia reglementării condiţiilor aplicării acestui beneficiu, acesta a înţeles să excepteze persoanele condamnate la această pedeapsă de la aplicarea prevederilor art. 96 alin. (1) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal referitoare la partea din durata pedepsei care este considerată ca executată pe baza muncii prestate.
Prin urmare, având în vedere pericolul social sporit al infracţiunilor avute în vedere, legiuitorul a înţeles să prevadă munca prestată de persoanele condamnate pentru astfel de infracţiuni ca o formă de reeducare a acestora în scopul reintegrării în societate, fără ca instanţa de judecată sesizată cu cererea de liberare condiţionată să poată ţine cont de executarea ei la calculul fracţiunii de 20 de ani de detenţie reglementată la art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal. Cu toate acestea, desfăşurarea acestei munci poate fi luată în calcul cu ocazia stabilirii de către instanţă a îndeplinirii condiţiilor prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. b) şi d) din Codul penal, respectiv buna conduită pe toată durata executării pedepsei, îndreptarea persoanei condamnate şi capacitatea reintegrării sociale a acesteia. Aşadar, Curtea reţine că, în această privinţă, respectiv a opţiunii în alegerea condiţiilor celor mai adecvate ce trebuie îndeplinite pentru acordarea liberării condiţionate, legiuitorul are o largă marjă de apreciere, Curtea neavând competenţa de a analiza opţiunea legiuitorului pentru una sau alta dintre aceste condiţii, ci de a constata constituţionalitatea condiţiilor alese.
Astfel, Curtea decide:
– Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 99 alin. (1) lit. a) din Codul penal.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
