Ancom: Atenție la prelungirea contractului de telefonie, internet sau televiziune
12 aprilie 2016 | JURIDICE.ro
Contractele pentru servicii de telefonie, internet sau televiziune se prelungesc automat, fie pe perioade succesive egale cu durata contractuală inițială, fie pe o perioadă nedeterminată, nefiind nevoie de un alt demers din partea utilizatorilor sau a furnizorilor, potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, dat publicității luni, 11 aprilie 2016.
Operatorii le pot oferi utilizatorilor beneficii suplimentare la prelungire, dar asta înseamnă, de cele mai multe ori, încheierea unui act adițional și începerea unei noi durate contractuale minime.
Dacă utilizatorul cere încetarea contractului înainte de expirarea acestei noi durate contractuale, furnizorul poate solicita plata unor penalități de reziliere anticipată.
În ipoteza în care contractul se prelungește în mod automat, însă oferta rămâne aceeași și nici nu se achiziționează vreun echipament la preț redus, utilizatorii nu vor plăti nicio taxă pentru încetarea contractului.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro