Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept constituţional
DezbateriCărţiProfesionişti
 
PLATINUM+ PLATINUM Signature     

PLATINUM ACADEMIC
GOLD                       

VIDEO STANDARD
BASIC




 1 comentariu

Neconstituționalitate. Lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată
14.04.2016 | Corina CIOROABĂ

JURIDICE - In Law We Trust

* A se vedea și dezbaterea Anticamera judecății penale: Camera Preliminară

În Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 276 din data de 12 aprilie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 24/2016 referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată direct de Avocatul Poporului şi vizează dispoziţiile art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Contestarea măsurilor asigurătorii din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut:
„Împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestaţie la acest judecător ori la această instanţă, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii.”

Curtea observă că, potrivit soluţiei legislative consacrate de alin. (6) al art. 250 din Codul de procedură penală, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii asigurătorii, se poate face contestaţie numai împotriva modului de aducere la îndeplinire a acesteia, legalitatea şi temeinicia luării sale de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată putând fi supusă cenzurii numai odată cu fondul.

Cu toate acestea, Curtea constată că, în cazul în care măsura a fost luată cu prilejul soluţionării apelului, contestarea ei nu mai este posibilă, neexistând nicio cale de atac.

Astfel, în situaţia în care măsura asigurătorie este dispusă de instanţa competentă să soluţioneze apelul, atunci inculpatul, persoana responsabilă civilmente, ori alte persoane interesate sunt lipsite de dreptul de acces la justiţie, întrucât legea nu dispune de nicio cale de atac împotriva măsurii, hotărârea prin care a fost luată măsura asigurătorie în apel nemaiputând fi atacată.

Curtea reține că excluderea de la controlul judecătoresc imediat a încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată dispune cu privire la măsuri asigurătorii în procesul penal determină o încălcare a accesului liber la justiţie, întrucât, pe de o parte, persoanele interesate sunt private de o garanţie procedurală efectivă pentru apărarea dreptului lor de proprietate afectat prin instituirea acestor măsuri, iar, pe de altă parte, se aduce atingere substanţei dreptului statuat prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) din Legea fundamentală în ipoteza în care măsura asiguratorie a fost dispusă în apel.

De asemenea, întrucât dreptul la un proces echitabil poate fi privit în legătură cu încălcarea/negarea unor garanţii procesuale privind drepturi cu caracter civil, respectiv dreptul de proprietate privată, Curtea reţine că reglementarea unei căi de atac efective în beneficiul persoanelor al căror drept de proprietate este afectat prin măsuri procesuale restrictive reprezintă o exigenţă constituţională pe care legiuitorul trebuie să o respecte în vederea protejării şi garantării dreptului de proprietate privată.

În lipsa asigurării unui control judecătoresc eficient asupra măsurii de indisponibilizare a bunurilor în cursul unui proces penal, statul nu îşi îndeplineşte obligaţia constituţională de a garanta proprietatea privată persoanei fizice/juridice. Obligaţia de garantare se referă atât la îndatorirea statului de a se abţine de la orice afectare a dreptului de proprietate privată, cât şi la reglementarea din punct de vedere normativ a unor măsuri pozitive apte să asigure liniştita posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor. Or, crearea unui cadru normativ care fragilizează garanţiile pe care statul trebuie să le stabilească în privinţa atributelor dreptului de proprietate privată duce la nesocotirea obligaţiei sale asumate prin textul Constituţiei şi implicit la încălcarea dreptului de proprietate privată. Totodată, Curtea reţine că vulnerabilizarea proprietăţii private a persoanei are drept efect crearea unui regim de insecuritate juridică a acesteia, dreptul său de proprietate devenind iluzoriu.

În concluzie, lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară sau de către instanţa de judecată, fie că este instanţa de fond sau de apel, contravine dreptului consacrat de art. 21 alin. (1) și (3), art. 44 și art. 129 din Constituţie.

Prin urmare, Curtea constată că soluţia legislativă consacrată de art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală este neconstituţională şi impune, pe cale de consecinţă, instituirea unei căi de atac separate împotriva încheierii prin care a fost luată măsura asigurătorie de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată, fie de fond, fie de apel.

În principal, pentru considerentele expuse mai sus, cu majoritate de voturi, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din Codul de procedură penală care nu permite şi contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată este neconstituţională.

Corina Cioroabă


Aflaţi mai mult despre , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!







JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill JURIDICE gratuit pentru studenţi

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi [Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET]




Până acum a fost scris un singur comentariu cu privire la articolul “Neconstituționalitate. Lipsa unei căi de atac separate împotriva luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanţa de judecată”

  1. Ovidiu TOTH spune:

    Poate ca acea cale de atac exista si este apelul separat, asa cum reiese din dispozitiile art. 409 alin. (1) lit. f CPP coroborate cu art. 410 alin. (3) CPP.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.