Augustin Zăbrăuțanu: Orice declarație inexactă atrage și răspunderea penală
19 aprilie 2016 | Elena ZOIȚA
Av. Augustin Zăbrăuțanu, POPESCU LAW GROUP, s-a referit, în cadrul dezbaterii Noi suntem români, organizată de Societatea de Științe Juridice, la posibilitatea existenței unui conflict de interese în zona folosirii fondurilor europene.
Augustin Zăbrăuțanu: ”Să spunem că beneficiarul sau angajaţii beneficiarului, în cadrul unei licitaţii, sunt în conflict de interes cu unul dintre contractorii lor, într-un fel sau altul. În special, astăzi, în aparenţă, am putea spune: în regulă, conflictul de interes, în această situaţie, nu mai este în zona ilicitului penal, că ar fi între privaţi, dar, din punctul meu de vedere, suntem în situaţia în care, în completarea diverselor formulare, declaraţii, mai bine spus, pe parcursul implementării proiectului, li se cere aplicanţilor, beneficiarilor, să specifice dacă sunt sau nu sunt în conflict de interes. Evident, nespecificând acest lucru, suntem în faţa unei declaraţii false care, la rândul ei, conduce la aplicarea imediată a art. 181 . Am spus acest lucru pentru că, în ultima perioadă, şi datorită acţiunilor, să spunem, destul de apăsate ale DLAF-ului, există o activitate, să spunem, o dorinţă de conformare a oamenilor de bună-credinţă şi care îşi verifică cumva situaţia lor. Şi oamenii îşi pun întrebări. Din punctul meu de vedere, trebuie foarte clar subliniat că orice lucru, orice declarație inexactă, nu numai document inexact, indiferent dacă acest lucru, în sine, reprezintă o altă infracțiune sau nu, atrage și răspunderea penală pe acest mecanism.”
* Selecție realizată de Elena Zoița
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro