CJUE. Cauza C‑522/14. Reglementare a unui stat membru care impune instituțiilor de credit obligația de a comunica administrației fiscale informații cu privire la activele clienților decedați, în scopul perceperii impozitului pe succesiuni

C‑522/14 (Sparkasse Allgäu) Trimitere preliminară – Libertatea de stabilire –Reglementare a unui stat membru care impune instituțiilor de credit obligația de a comunica administrației fiscale informații cu privire la activele clienților decedați, în scopul perceperii impozitului pe succesiuni

Sparkasse Allgäu este o instituție de credit, care își desfășoară activitatea pe baza unei autorizații acordate de autoritățile germane și care dispune de o sucursală dependentă în Austria. La 25 septembrie 2008, administrația financiară din Kempten a solicitat Sparkasse Allgäu să îi furnizeze, pentru perioada care a început la 1 ianuarie 2001, informațiile referitoare la clienții sucursalei sale stabilite în Austria care aveau reședința în Germania la momentul decesului lor. Sparkasse Allgäu a formulat o contestație împotriva acestei decizii, care a fost respinsă, ca de altfel și acțiunea contencioasă pe care a formulat‑o în fața instanței de prim grad. În aceste condiții, reclamanta din litigiul principal a declarat recurs la Curtea Federală Fiscală din Germania (instanța de trimitere).

Conform dispozițiilor din legea germană privind impozitul pe succesiuni, orice persoană care are ca obiect de activitate păstrarea sau gestionarea activelor altei persoane are obligația de a notifica în scris administrației fiscale competente în materie de impozit pe succesiuni activele aflate în păstrarea sa, precum și creanțele împotriva sa care făceau parte din patrimoniul defunctului la momentul decesului. Potrivit dreptului austriac, sucursalele instituțiilor de credit care au sediul în alte state membre pot desfășura o activitate în Austria cu condiția să respecte o serie de dispoziții ale dreptului austriac, printre care și obligația de păstrare a secretului bancar.

Instanța de trimitere se întreabă dacă este restricționată libertatea de stabilire, raportat la împrejurarea că activitatea unei instituții de credit germane care a deschis o sucursală în Austria a devenit mai dificilă atât din cauza obligației de transmitere de informații, prevăzută în legislația germană, cât și a obligației de a respecta în Austria secretul bancar.

Menționând că articolul 49 TFUE impune eliminarea restricțiilor privind libertatea de stabilire, Curtea a precizat că în stadiul dreptului Uniunii de la data faptelor în discuție în cauza principală și în lipsa oricărei măsuri de armonizare în materie de schimb de informații pentru nevoile controalelor fiscale, statele membre erau libere să impună instituțiilor de credit naționale o obligație cum este cea în discuție în litigiul principal, în ceea ce privește sucursalele lor care operează în străinătate care urmărește să asigure eficacitatea controalelor fiscale, sub rezerva ca operațiunile realizate în cadrul respectivelor sucursale să nu facă obiectul unui tratament discriminatoriu în raport cu operațiunile realizate de sucursalele lor naționale.

În consecință, Curtea a decis că articolul 49 TFUE trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări a unui stat membru care impune instituțiilor de credit care au sediul social în acest stat membru să declare autorităților naționale activele păstrate sau gestionate la sucursalele lor dependente stabilite în alt stat membru, în cazul decesului proprietarului acestor active care are reședința în primul stat membru, atunci când al doilea stat membru nu prevede nicio obligație de declarare comparabilă, iar instituțiile de credit sunt supuse în acest stat secretului bancar protejat prin sancțiuni penale.