Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

DNA-Galați. Abuz în serviciu, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trimitere în judecată
18.04.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

DNA-Galați. Abuz în serviciu, folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, fals în înscrisuri sub semnătură privată. Trimitere în judecată.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
M. R. G., la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei și președinte al comisiei de evaluare a ofertelor, A. B. P.B. D.și A. A. E., la data faptei membri ai comisiei de evaluare a ofertelor din cadrul aceleiași instituții publice, în sarcina cărora s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
C. M., administrator al SC Urban Serv SRL Brăila, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
SC URBAN SERV SRL Brăila, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
D. G., diriginte de șantier, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de complicitate la săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene,
B. A. E., la data faptei director al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:
abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
– complicitate la fals în înscrisuri sub semnătură privată,
B. N., administrator al SC Loracom SRL Brăila, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,
fals în înscrisuri sub semnătură privată,
SC LORACOM SRL Brăila, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
1. În cadrul unui proiect „LIFE”, reprezentatul legal al Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, inculpatul M. R. G., a depus cererea de finanțare europeană nerambursabilă privind „Conservarea, refacerea și managementul durabil în Insula Mică a Brăilei.” Costul total al proiectului a fost estimat la 978.419 euro, din care ajutorul financiar nerambursabil era de 489.209 euro.
În cadrul acestui proiect aprobat, la data de 06 iulie 2009, inculpații M. R. G., A. B. P., B. D. și A. A. E., în calitate de președinte respectiv membri ai comisiei de evaluare a ofertelor, au acceptat oferta SC Urban Serv SRL Brăila, reprezentată de inculpatul C. M., deși cunoșteau faptul că această societate nu avea dotarea tehnică necesară execuției lucrărilor hidrotehnice și nici nu a demonstrat experiența similară anterioară. Urmarea a fost încheierea, la data de 19 septembrie 2009, a unui contract de lucrări de reabilitare hidrologică a Bălții Mici a Brăilei privind construirea unor canale pentru refacerea conexiunii fluviului Dunărea în vederea alimentării din amonte a sistemului de lacuri din Insula Fundu Mare și construirea unor stăvilare, totul în valoare de 67.200 euro.
Deși inculpatul C. M. nu a depus la dosar un proiect tehnic, fapt ce a determinat ulterior, imposibilitatea verificării parametrilor tehnici ai lucrărilor efectuate de restabilire hidrologică a rețelei de lacuri din Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și nici nu a efectuat lucrările la stăvilarul Năvodari, directorul Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei a avizat la plată către SC Urban Serv SRL Brăila facturi în valoare de 282.939,73 lei, reprezentând printre altele și lucrări care nu erau prevăzute în proiectul ce a primit finanțare europeană nerambursabilă. De asemenea, cu aceeași ocazie au fost achitate lucrări care nu au putut fi verificate sub aspectul îndeplinirii unor parametri tehnici, toate aceste acțiuni conducând în final, la neatingerea scopului urmărit, respectiv reabilitarea hidrologică a rețelei de lacuri din Parcul Natural Insula Mică a Brăilei.
Deși execuția lucrărilor, conform contractului, a fost efectuată de SC Urban Serv SRL Brăila, Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, prin directorul M. R. G., a încheiat suplimentar un contract de prestări servicii cu PFA D. G. pentru asistență tehnică, în valoare de 3.000 euro exclusiv TVA.
Inculpatul D. G., în calitate de diriginte de șantier, cu intenție, a confirmat prin aplicarea vizei de verificare și conformitate, devizele de lucrări și situațiile de lucrări întocmite de firma administrată de inculpatul C. M., în condițiile mai sus menționate.
Pentru „asistența tehnică”, în cauză, au fost emise de către PFA D. G. și decontate de către Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, un număr de trei facturi în valoare totală de 10.159,858 lei.
2. În cadrul aceluiași proiect, la data de 20 aprilie 2011, între Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, reprezentată de inculpatul B. A. E. și SC Loracom SRL Brăila, reprezentată de inculpata B. N., a fost încheiat un contract de lucrări având ca obiect „Servicii de amenajare peisagistică – Realizare gard de împrejmuire” în vederea încadrării în aspectul rustic al cantonului Pațap.
Prețul contractului a fost stabilit la suma de 33.000 lei, cu tva inclus. 
În scopul obținerii pe nedrept a acestei sume de bani de către firma respectivă, inculpatul B. A. E., cu intenție, și-a încălcat atribuțiile de serviciu referitoare la exercitarea controlului financiar preventiv și controlul gestiunii de fond asupra gospodăririi mijloacelor materiale și bănești, precum și inventarierea acestora în condițiile prevăzute de lege precum și pe cele cu privire la respectarea legilor și regulamentelor Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, atât de personalul din subordine, cât și de alte persoane ca unități locale, utilizatori de servicii și resurse oferite de Parcul Natural Balta Mică a Brăilei.
Concret, acesta a acceptat la plată facturile emise de către inculpata B. N., deși cunoștea că documentele contabile prin care SC Loracom SRL Brăila a atestat în mod nereal, furnizarea materialului lemnos și manopera aferentă executării lucrării, precum și că procesul-verbal de recepție prin care se atesta că lucrarea contractată a fost executată pe o lungime de 300 metri, era fals.
Mai mult, gardul respectiv, pentru care s-a achitat suma de bani menționată mai sus, nu a fost realizat decât pe o lungime de 54 metri și de către o altă persoană urmare a dispoziției inculpatului B. A. E.
Prejudiciul constata în cauză se ridică la suma de 112.237,57 lei în dauna Administrației Parcului Natural Balta Mică a Brăilei, care contribuie cu o parte de 50% cofinanțare la proiectul din bani europeni.
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ce aparțin inculpaților M. R. G., D. G., SC Urban Serv SRL Brăila și SC Loracom SRL Brăila.

Dosarul a fost trimis, spre judecare, Tribunalului Brăila, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

De asemenea, procurorii anticorupție au mai propus luarea măsurii preventive a interzicerii unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvență persoanei juridice, pentru o perioadă de 60 zile, față de inculpatele SC Urban Serv SRL Brăila și SC Loracom SRL Brăila.

Această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga

Cuvinte cheie: , , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti