« Secţiuni « Arii de practică « BusinessProtectiveLitigation
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

România la CEDO: cauza BEN EZRA. Fapte de agresiune, prescripție, înregistrarea conversațiilor, arhivarea înregistrărilor și articolul 8 CEDO. UPDATE: decizia CEDO (legea oferă suficiente garanții)
09.12.2019 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

JURIDICE - In Law We Trust
Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

09 decembrie 2019: Curtea, în data de 12 noiembrie 2019, în complet de comitet (Faris Vehabović, Iulia Antoanella, Carlo Ranzoni) și deci în unanimitate, a constatat că cererea a fost vădit nefondată și deci inadmisibilă în sensul autonom al Convenției în ceea ce privește articolul 8. Cu privire la articolul 3, s-a constatat că nu aveam domeniul ratione persoanae:

29. Étant donné que l’auteur des mauvais traitements subis par le requérant a été identifié et qu’il a été condamné au paiement de dommages et intérêts en faveur du requérant, la Cour en déduit que le requérant ne peut se dire victime de la violation alléguée de l’article 3 (voir, mutatis mutandis, Krombach c. France (déc.), no 67521/14, § 18, 10 mai 2016).
30. Il s’ensuit que ce grief est incompatible ratione personae avec les dispositions de la Convention au sens de l’article 35 § 3 a) et qu’il doit être rejeté, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.

(…)

35. En l’espèce, la Cour constate que l’enregistrement audio de la conversation avec Z.E. et sa transcription n’ont pas été utilisés comme éléments de preuve lors des procédures menées devant les juridictions internes (paragraphes 6, 9 et 12 ci-dessus). Dès lors, le droit du requérant au respect de sa « vie privée » n’était pas en jeu dans ces procédures.
36. En ce qui concerne l’allégation selon laquelle l’archivage de l’enregistrement et de sa transcription portaient atteinte aux droits garantis par l’article 8 de la Convention, la Cour estime que ce grief revêt un caractère abstrait dès lors que le requérant ne démontre ni que l’archivage ait eu des conséquences directes sur sa vie privée ni que les autorités internes aient enfreint leur obligation de préserver la confidentialité des pièces du dossier de poursuites (voir, mutatis mutandis, Moldovan c. Roumanie (déc.), no 27051/09, § 26, 20 mai 2014).
37. De surcroît, la Cour note que le droit interne sanctionne d’une peine de prison ou d’une amende la divulgation à des personnes tierces d’enregistrements portant atteinte à la vie privée (paragraphe 15 ci-dessus). Les dossiers archivés ne sont pas accessibles au public et seuls les parties à la procédure et leurs avocats y ont accès, sous réserve de l’autorisation du procureur en chef du parquet (paragraphes 16 et 17 ci-dessus). Enfin, au terme du délai d’archivage, la destruction des dossiers est décidée par une commission régie par la loi sur les archives nationales (paragraphe 16 ci‑dessus).
38. Par conséquent, la Cour estime que la législation interne contient des garanties suffisantes pour la sauvegarde du droit à la vie privée du requérant, et qu’aucune apparence de violation de l’article 8 de la Convention ne saurait être décelée en l’espèce.

: decizia CEDO

***

18 aprilie 2016: Secția a patra

Cererea nr. 21691/15
Simon BEN EZRA împotriva României
introdusă în 24 aprilie 2015 și comunicată în 14 martie 2016

1. Situația de fapt (precum este redată de către reclamant, rezumată de Curte și tradusă de noi):

Reclamantul, domnul Simon Ben Ezra, este cetățean israeliano-olandez, născut în 1952, și locuiește în Afula (Israel).

În 9 aprilie 2008, la ora 14, a avut loc o dispută între reclamant și Z.E., partenerul său în mai multe societăți comerciale, în timp ce se aflau la sediul uneia dintre ele. Disputa, în limba ebraică, privea participarea reclamantului la una dintre aceste societăți. În timpul acestei dispute, întrucât Z.E. a devenit foarte recalcitrant, reclamantul i-a cerut să părăsească sediul societății. Z.E. a început să îl insulte pe reclamant și i-a răsucit mâna, provocându-i astfel o durere puternică.

În aceeași zi, în jurul orei 16, reclamantul s-a prezentat la Institutul Național de Medicină Legală (denumit în continuare „I.N.M.L.”), acuzând dureri la degetul mic al mâinii drepte.

Reclamantul a fost ulterior internat în spital în perioada 16 – 23 aprilie 2008, timp în care a suferit două intervenții chirurgicale la degetul rănit, în 16 și, respectiv, 21 aprilie 2008.

În 24 aprilie 2008, după ieșirea din spital, reclamantul a depus plângere penală cu mențiunea că se constituie parte civilă, împotriva lui Z.E., pentru infracțiunea de vătămare corporală prevăzută la articolul 181 din vechiul Codul penal, în vigoare la momentul respectiv. Acesta a cerut audierea a doi martori oculari.

Reclamantul a depus mai târziu la dosar un certificat medico-legal eliberat de I.N.M.L. în 27 mai 2008, care atesta că fractura putea fi datorată torsiunii degetului, că putea data din 9 aprilie 2008 și că reclamantul avea nevoie de 30 – 35 zile de îngrijiri medicale.

La 7 august 2009, reclamantul a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, denunțând ritmul lent al anchetei.

Printr-o ordonanță din 15 septembrie 2009, parchetul a admis plângerea reclamantului. Acesta a constatat că dosarul deschis în urma plângerii penale a reclamantului a fost conexat la un alt dosar deschis în urma plângerii penale depuse de către Z.E. împotriva reclamantului, privind infracțiunile de vătămare corporală și de amenințare și că o anchetă era în curs de desfășurare. În dosarul astfel creat poliția l-a audiat doar pe Z.E., în aprilie și în mai 2008. Mai mult, poliția depusese la dosar mai multe documente prezentate de Z.E.: certificat medico-legal cu privire la starea sa de sănătate și o înregistrare audio a conversației pe care o avusese cu reclamantul la 9 aprilie 2008 și care s-a încheiat prin altercația lor, transcrierea ei în ebraică și traducerea sa în limba română. Parchetul a dispus poliției să efectueze audierea reclamantului și a doi martori oculari pe care acesta i-a indicat în plângerea sa și să finalizeze ancheta în termen de treizeci de zile.

În 22 octombrie 2009, poliția l-a audiat pe martorul A.N., care a declarat că nu a asistat la dispută, dar că, atunci când a plecat din atelierul său, i-a auzit pe reclamant și pe Z.E. vorbind cu voce tare, însă acest lucru nu l-a intrigat întrucât aceștia aveau obiceiul de a vorbi astfel. Martorul a precizat că, după plecarea lui Z.E., l-a întâlnit pe reclamant, care suferea din cauza durerii la un deget și voia să meargă la spital pentru îngrijiri medicale.

În 23 octombrie 2009, reclamantul a răspuns la o citație din partea poliției, prezentându-se la sediul acesteia, asistat de un avocat și de un prieten care ar fi trebuit să servească drept interpret. Ofițerul de poliție a refuzat să îl audieze, invocând lipsa unui interpret autorizat. Acesta a întocmit un proces-verbal în care a precizat că reclamantul urma să fie audiat la o dată ulterioară, când va fi însoțit de un interpret autorizat și de martorul E.C.

În data de 6 noiembrie 2009, în prezența avocatului său și a unui interpret autorizat, poliția l-a audiat pe reclamant, care și-a menținut versiunea privind evenimentele.

În aceeași zi, poliția l-a audiat pe E.C., martor ocular, care a declarat că a asistat la disputa dintre reclamant și Z.E. Acesta a menționat că a trebuit să intervină pentru a-i separa pe cei doi bărbați atunci când erau foarte apropiați, dar că nu i-a văzut lovindu-se. Reclamantului și avocatului său nu li s-a permis să participe la audierea martorului sau să îi adreseze întrebări.

Printr-o decizie din 19 iulie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București („Parchetul”) a dispus neînceperea urmăririi penale. În acest sens, acesta a constat că din documentele depuse la dosar, inclusiv din transcrierea conversației părților vătămate, nu reiese că aceștia s-ar fi lovit reciproc, cauzându-și, astfel, leziuni. De asemenea, acesta a considerat că amenințările făcute de reclamant nu îndeplineau gradul de pericol prevăzut de Codul penal.

Reclamantul a contestat ordonanța de mai sus la procurorul-șef. Acesta a criticat, printre altele, utilizarea de către Parchet a transcrierii înregistrării audio, al cărei conținut nu îl cunoștea, și pe care o considera ca fiind ilegală, întrucât fusese obținută în faza anchetei penale și, prin urmare, în afara procesului penal, așa cum prevede jurisprudența Curții Constituționale. Mai mult decât atât, infracțiunile care fac obiectul anchetei nu au făceau parte dintre cele pentru care Codul penal autorizează interceptarea comunicărilor. De asemenea, înregistrarea nu a fost supusă unei verificări tehnice. Reclamantul a solicitat ca transcrierea înregistrării să se arhiveze la sediul Parchetului, sub sigiliu.

Printr-o ordonanță din 15 noiembrie 2010, procurorul-șef anulează ordonanța din 19 iulie 2010 și dispune efectuarea unor cercetări suplimentare constând în reaudierea celor doi martori indicați de reclamant, audierea unui al treilea martor citat de Z.E. și confruntarea martorilor și a părților care au depus plângere. Procurorul-șef a decis că înregistrarea audio nu putea fi considerată mijloc de probă la dosar deoarece nu a fost obținută în temeiul articolelor 911 și următoarele din Codul de procedură penală.

Printr-o hotărâre din 13 decembrie 2010, Judecătoria Sectorului 1 București a respins contestația reclamantului împotriva ordonanței Parchetului din 19 iulie 2010, ca fiind fără obiect, ținând cont de anularea acesteia de către procurorul-șef la 15 noiembrie 2010.

În ianuarie 2011, poliția l-a citat pe reclamant pentru o nouă audiere, comunicându-i că trebuia să fie asistat de un interpret autorizat. Prin avocatul său, reclamantul a informat poliția că nu mai intenționa să suporte costurile unui interpret autorizat, mai ales că poliția trebuia să asigure acest serviciu în mod gratuit. Acesta a precizat că urma să depună o declarație scrisă.

Printr-o scrisoare din 7 februarie 2011, reclamantul a solicitat efectuarea unei noi expertize medico-legale și a indicat adresa din Israel a martorului E.C., precum și pe cea a celui de-al treilea martor.

În 24 februarie 2011, reclamantul a fost supus unei noi expertize medico-legale.
În data de 24 martie 2011, I.N.M.L. a emis un raport de expertiză medico-legală, în care a precizat că reclamantul a avut nevoie de 40-45 zile de îngrijiri medicale, că nu suferea nicio infirmitate și că rana nu i-a pus viața în pericol.

Printr-o decizie din 26 septembrie 2011, pe baza probelor aflate la dosar, Parchetul a dispus neînceperea urmării penale. Acesta a constatat că între reclamant și Z.E. a existat o dispută verbală și contact fizic, dar că era imposibil să se stabilească dacă leziunile celor doi bărbați au fost cauzate în timpul conflictului. În consecință, Parchetul a aplicat principiul in dubio pro reo în favoarea lor. Parchetul a menționt că nu au fost posibile audierea martorului E.C. sau confruntarea acestuia cu reclamantul și cu Z.E., dat fiind că acest martor locuia în Israel și că nu deținea informații privind posibila sa întoarcere în România. În plus, în ceea ce-l privește pe martorul indicat de Z.E., acesta a fost citat și chiar căutat la domiciliu de către poliție, dar fără succes.

În 4 ianuarie 2012, procurorul-șef a confirmat ordonanța din 26 septembrie 2011.

Între timp, în 2 decembrie 2011, reclamantul a contestat ordonanța din 26 septembrie 2011 la Judecătoria Sectorului 1 București, invocând lipsa de eficiență a anchetei efectuate în speță.

În cadrul ședinței din 25 aprilie 2012, reclamantul a solicitat ca înregistrarea audio furnizată de Z.E. și transcrierea și traducerea acesteia să fie excluse din proces, pe motiv că admiterea, utilizarea și conservarea acestora au încălcat dreptul său la respectarea vieții private garantat de articolul 8 din Convenție. Acesta a susținut în această privință că în acest caz era vorba de o înregistrare privată care nu au fost autorizată și a cărei legalitate nu a fost stabilită de către un judecător. În plus, ancheta nu privea o infracțiune gravă, dintre cele pentru care judecătorul poate autoriza interceptarea comunicărilor.

Printr-o hotărâre definitivă din 2 mai 2012, Judecătoria sectorului 1 București a admis contestația reclamantului. Aceasta a dispus efectuarea unor cercetări suplimentare constând în reaudierea martorului E.C. În acest sens, instanța a reținut că Parchetul putea fie să-l citeze la adresa din Israel indicată de reclamant sau să efectueze audierea prin intermediul unei comisii rogatorii. De asemenea, instanța a dispus confruntarea martorilor și a părților vătămate.

În ceea ce privește înregistrarea audio depusă de Z.E., instanța a reținut că procurorul însărcinat cu soluționarea dosarului a decis că aceasta nu era un mijloc legal de probă și că, prin urmare, argumentul reclamantului a rămas obiect. Cu toate acestea, instanța a menționat că, potrivit articolului 916 § 2 din Codul de procedură penală, o înregistrare privată putea constitui un mijloc de probă susceptibil de a fi contestat de părți sau supus unei expertize tehnice.
În continuare, aceasta a respins argumentul reclamantului potrivit căruia simpla depunere sau faptul de a păstra înregistrarea și transcrierea acesteia la dosar aduceau atingere dreptului său la viață privată. Instața a subliniat, astfel, faptul că înregistrarea privată putea constitui o ingerință în viața privată a unei persoane numai dacă ar fi fost făcută cu ajutorul autorităților, ceea ce nu era cazul în speță. În ceea ce privește arhivarea înregistrării, instanța a constatat că procurorul trebuia să răspundă la această întrebare în cadrul examinării plângerii penale a reclamantului.

În 24 martie, 2014, Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale pe motiv că răspunderea penală a lui Z.E. s-a prescris. După ce a constatat că faptele imputate lui Z.E. erau sancționate atât de Codul penal în vigoare la momentul faptelor, cât și de către noul Cod penal („NCP”) intrat în vigoare la 1 februarie 2014, procurorul a procedat la identificarea legii penale mai favorabile în speță. Comparând limitele de pedeapsă ale celor două legi penale succesive, procurorul a constatat că legea penală mai favorabila era NCP. Apoi, acesta a menționat că termenul de prescripție era același în cele două legi. În cele din urmă, acesta a constatat că condițiile privind întreruperea termenului de prescripție erau totuși mai restrictive în vechiul Cod penal, pe care l-a considerat în general ca legea mai favorabilă în speță.

Reclamantul a contestat ordonanța Parchetului la procurorul-șef și la Judecătoria Sectorului 1 București. Acesta a denunțat, în special, lipsa unei anchete privind afirmațiile sale, nerespectarea dreptului său la apărare și a dreptului său la judecarea cauzei sale într-un termen rezonabil. Reclamantul a invocat o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor care reglementează întreruperea termenului de prescripție privind răspunderea penală. Acesta a invocat dispozițiile pertinente din legislația națională, precum și articolele 3 și 6 din Convenție.

În 28 iulie 2014, procurorul-șef a respins plângerea reclamantului.

Printr-o hotărâre definitivă din 24 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 București a respins contestația reclamantului. Această hotărâre a fost comunicată la 5 martie 2015.

2. Dreptul pertinent aplicabil la nivel național

Articolele din Codul de procedură penală în vigoare înainte de 1 februarie 2014 privind înregistrările comunicărilor de către autorități sunt grupate în Secțiuna V1, intitulată: „Interceptările şi înregistrările audio sau video”. Dispozițiile relevante pentru prezenta cauză sunt următoarele:

Articolul 912 – Organele care efectuează interceptarea și înregistrarea

„(4) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau nu contribuie la identificarea ori localizarea participanţilor se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi pot fi transmise judecătorului sau completului învestit cu soluţionarea cauzei, la solicitarea acestuia. La soluţionarea definitivă a cauzei, acestea vor fi şterse sau, după caz, distruse de către procuror, încheindu-se în acest sens un proces-verbal.

(5) Convorbirile sau comunicările interceptate şi înregistrate pot fi folosite şi în altă cauză penală dacă din cuprinsul acestora rezultă date sau informaţii concludente şi utile privitoare la pregătirea sau săvârşirea unei alte infracţiuni dintre cele prevăzute la art. 911 alin. 1 şi 2.”

Articolul 913 – Certificarea înregistrărilor

„(5) Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de netrimitere în judecată, procurorul este obligat să înştiinţeze despre aceasta persoana ale cărei convorbiri sau comunicări au fost interceptate şi înregistrate. Suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii, şi se păstrează până la împlinirea termenului de prescripţie a răspunderii penale pentru fapta ce a format obiectul cauzei, când se distrug, încheindu-se proces-verbal în acest sens.

(6) După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat în cazul reluării cercetărilor sau în condiţiile prevăzute în art. 912 alin. 5 şi numai de către procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, iar în alte cazuri numai cu autorizarea judecătorului.

(7) Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul original şi copia acestuia se arhivează odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii. După arhivare, suportul pe care sunt imprimate convorbirile înregistrate poate fi consultat sau copiat numai în condiţiile prevăzute în art. 912 alin. 5, cu încuviinţarea prealabilă a preşedintelui instanţei.”

Articolul 916 – Verificarea mijloacelor de probă

„(1) Mijloacele de probă prevăzute în prezenta secţiune pot fi supuse expertizei la cererea procurorului, a părţilor sau din oficiu.

(2) Înregistrările prevăzute în prezenta secţiune, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.”

Prevederile pertinente din noul Cod de procedură penală intrat în vigoare la 1 februarie 2014 sunt redactate după cum urmează:

Articolul 139 – Supravegherea tehnică

„(3) Înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părţi sau de alte persoane, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terţii. Orice alte înregistrări pot constitui mijloace de probă dacă nu sunt interzise de lege.”

Articolul 142 – Punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică

„(6) Datele rezultate din măsurile de supraveghere care nu privesc fapta ce formează obiectul cercetării sau care nu contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor, dacă nu sunt folosite în alte cauze penale potrivit alin. (5), se arhivează la sediul parchetului, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii. Din oficiu sau la solicitarea părţilor, judecătorul ori completul învestit poate solicita datele sigilate dacă există noi probe din care rezultă că totuşi o parte dintre acestea privesc fapta ce formează obiectul cercetării. După un an de la soluţionarea definitivă a cauzei, acestea sunt distruse de către procuror, care întocmeşte un proces-verbal în acest sens.”

Articolul 143 – Consemnarea activităţilor de supraveghere tehnică

„(1) Procurorul sau organul de cercetare penală întocmeşte un proces-verbal pentru fiecare activitate de supraveghere tehnică (…)

(2) Raportul este însoțit de o copie a mediului care conține rezultatele supravegherii tehnice, a pus sub sigiliu. Suportul sau o copie certificată este arhivate la procurorii de registru, în locuri special amenajate sub sigiliu, și pot fi transmise instanței, la cererea acesteia. Dupa ce instanta audierea cazului, copia mediului care conține activitățile tehnice de supraveghere și copii ale procesului-verbal sunt depuse la instanță, în locuri special amenajate sub sigiliu, numai judecătorul sau de formare hotărâre responsabilă pentru examinarea cauzei pe care le-ar putea vedea.”

Articolul 146 – Conservarea materialelor rezultate din supravegherea tehnică

„(1) Dacă în cauză s-a dispus o soluţie de clasare (…) procurorul înştiinţează de îndată despre aceasta pe judecătorul de drepturi şi libertăţi.
(2) Judecătorul de drepturi şi libertăţi dispune conservarea suportului material sau a copiei certificate a acestuia, prin arhivare la sediul instanţei în locuri speciale, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii.

(3) Dacă în cauză instanţa a pronunţat o hotărâre de condamnare, de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, de achitare ori încetare a procesului penal, rămasă definitivă, suportul material sau copia acestuia se conservă prin arhivare odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, în locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii.”

3. Capete de cerere

Invocând articolul 3 din Convenție, reclamantul se plânge de lipsa unei anchete prompte și eficiente privind agresiunea la care a fost supus.

În ceea ce privește articolul 6 din Convenție, reclamantul invocă încălcarea dreptului său la apărare, deoarece nu a putut adresa întrebări martorului E.C din cauza refuzului poliției de a-l audia în absența unui interpret în ebraică și pentru el a trebuit să suporte costurile serviciilor unui astfel de interpret. Acesta invocă încălcarea principiului egalității armelor deoarece autoritățile nu l-au informat cu privire la existența și conținutul înregistrării audio depuse de Z.E. la dosar.

Invocând articolul 8 din Convenție, reclamantul denunță păstrarea la dosarul cauzei a unei înregistrări audio private care nu a fost arhivată după ce s-a stabilit ilegalitatea acestui mijloc de probă și care nu a fost distrusă odată ce s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.

4. Intrebări adresate părților

4.1. Având în vedere protecția procedurală împotriva tratamentului inuman sau degradant, ancheta efectuată în acest caz de către autoritățile naționale privind agresiunea la care a fost supus reclamantul îndeplinește cerințele articolului 3 din Convenție?

Guvernul pârât este invitat să depună o copie a dosarului național privind plângerea penală depusă de reclamant cu privire la agresiune.

4.2. A existat o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea vieții sale private, în sensul articolului 8 § 1 din Convenție, din cauza păstrării înregistrării audio depuse de Z.E. la dosarul de urmărire penală, și chiar după dispunerea clasării ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale?

Dacă răspunsul este pozitiv, ingerința în exercițiul acestui drept a fost prevăzută de lege și a fost necesară, în sensul articolului 8 § 2?

Guvernul pârât este invitat să informeze Curtea cu privire la dreptul național și jurisprudența care reglementează modalitățile de consultare a mijloacelor de probă, cum ar fi înregistrarea audio în cauză, modul în care se păstrează sau posibilitatea distrugerii unor astfel de probe. Mai mult decât atât, el este invitat să ofere clarificări cu privire la posibila arhivare a înregistrării în ceea ce-l privește pe reclamant.

Adina Mihalache (traducere)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Mihaela Mazilu-Babel (selecție și supervizare traducere)

 
Secţiuni: CCR, CEDO, Drept penal, Selected, VIDEO | Toate secţiunile
Cuvinte cheie: , , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus
Gratuit pentru studenţi
Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD