Dreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilCyberlaw
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
 
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 
Print Friendly, PDF & Email

DNA. Folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual. Reținere
20.04.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA


CONFERINTA VALERIU STOICA 2019

DNA. Folosire sau prezentare de documente false, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals intelectual. Reținere.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 19 aprilie 2016, a inculpaților:
I. L-.C., director al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Giurgiu, din municipiul Giurgiu, și președinte al Comisiei Județene Giurgiu de Autorizare a Furnizorilor de Formare Profesională a Adulților, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are care rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (două fapte),
fals în înscrisuri sub semnătură privată (două fapte),
fals intelectual,
P. A-.R-.E., angajat al unei fundații, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:
folosire sau prezentare cu rea-credință de documente false, dacă fapta are care rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene (două fapte),
– complicitate la comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată,
fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Din ordonanțele întocmite de procurori au rezultat că există date și probe potrivit cărora:
1. În perioada august-decembrie 2015, în cadrul derulării proiectului „Servicii Integrate de sprijin pentru victimele violenței în familie și persoanelor cu dizabilități”, inculpatul I. L-.C. și alte persoane au falsificat documentele din care reieșea că un număr de 28 de persoane au participat la un curs de formare profesională, că un număr de 27 de persoane au participat la un alt curs de formare profesională și că au susținut, în prezența inculpatului, examenele inițiale și finale, teoretice și practice. Cursurile aveau ca obiect dobândirea de cunoștințe ca lucrători în comerț.
Cele două cursuri nu s-au derulat în realitate conform actelor întocmite, iar la examinarea inițială și finală a cursanților inculpatul I. L-.C. nu s-a prezentat și nu a făcut parte din nicio comisie de examen, contrar datelor menționate în actele pe care le-a completat și semnat.
Prejudiciul adus bugetului Uniunii Europene se ridică la suma totală de 109.495 lei, constând în toate sumele de bani achitate. 
La solicitarea procurorilor anticorupție care desfășurau cercetări în prezenta cauză, a unor date legate de cursurile de formare profesională, inculpatul I. L-.C. a comunicat în mod nereal că nu cunoștea partenerii proiectelor și nici furnizorul de formare autorizat care a organizat acest programe de formare pe raza județului Giurgiu.
2. În cursul anului 2015, în contextul derulării altor două proiecte finanțate din fonduri nerambursabile europene, inculpata P. A-.R-.E., în calitate de angajat al unei fundații, beneficiind și de ajutorul altor persoane, a ajutat la falsificarea, respectiv a falsificat actele întocmite pe numele unei persoane, fapte urmate de folosirea cu rea-credință a înscrisurilor sub semnătură privată falsificate, în scopul obținerii de fonduri europene. În realitate, inculpata împreună cu persoana respectivă au beneficiat de suma de 54.223 lei, în condițiile în care aceasta din urmă nu a prestat activități în cadrul centrului social din municipiul Giurgiu al fundației respective.

Inculpaților I. L-.C. și P. A-.R-.E. li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentați, la data de 20 aprilie 2016, Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile

Punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

:: sursa: www.pna.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga

Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Aflaţi mai mult despre , , , , , ,
JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill pentru facturare.

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

CariereEvenimenteProfesioniştiRLWCorporate