Decizii adoptate de ASF – 20 aprilie 2016
21 aprilie 2016 | JURIDICE.ro
Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în cadrul ședinței din data de 20 aprilie 2016, o serie de măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor financiare nebancare supravegheate – asigurări, piaţă de capital şi pensii private, potrivit unui comunicat al ASF, dat publicității miercuri, 20 aprilie 2016.
A) Reglementare:
1. Proiectul Normei privind inventarierea elementelor patrimoniale ale fondurilor de pensii private;
2. Proiectul de simplificare, unificare şi sistematizare a legislaţiei secundare în domeniul pieţei de capital şi Planul de implementare a măsurilor privind dispunerile de măsuri emise de CNVM.
B) Autorizare – Avizare:
1. Emiterea Certificatului de Înregistrare a Valorilor Mobiliare aferent înregistrării obligaţiunilor emise de Good People S.A. Bucureşti, în vederea admiterii la tranzacționare pe Sistemul Alternativ de Tranzacționare administrat de BVB;
2. Retragerea de la tranzacționare și radierea din evidența ASF a acțiunilor emise de societatea Rofep S.A. Urziceni;
3. Radierea din evidența ASF a acțiunilor emise de societatea Alia S.A. Craiova;
4. Aprobarea modificărilor aduse actelor constitutive şi a numirii unor membri în structurile de conducere ale unor brokeri (directori executivi);
5. Avizarea şi reavizarea a 31 agenţi în vederea desfăşurării activităţilor de marketing pentru fonduri de pensii, precum și retragerea avizelor pentru alţi 187 agenţi de marketing.
C) Supraveghere şi control:
1. Informare privind realizarea planurilor de măsuri transmise de societăţile participante la exerciţiile BSR şi BSRE până la 31 martie 2016. Pe lângă societățile de asigurare aflate în redresare, doar societățile Forte Asigurări Reasigurări și LIG Insurance nu au realizat măsurile asumate.
2. Raportul controlului periodic efectuat la SAI Certinvest S.A. şi Analiza diagnostic a societăţii realizată de Direcția Supraveghere și Control a Sectorului Investiţii şi Instrumente Financiare din ASF;
3. Aplicarea unor măsuri rezultate în urma unor controale sau ca urmare a nerespectării obligaţiilor ce le revin în cazul unor brokeri (retragerea autorizaţiilor de funcţionare, sancţionarea cu avertisment scris);
4. Raportul controlului periodic efectuat la SSIF Finaco Securities S.A.;
5. Raportul controlului periodic efectuat la SSIF Swiss Capital S.A.;
6. Admiterea unei plângeri prealabile formulate împotriva unei decizii a ASF.
D) Prezentări şi documente interne:
1. Schimbul de experienţă cu Autoritatea italiană de supraveghere a pieţei asigurărilor (IVASS);
2. Proiectul de asistenţă tehnică „Consolidarea funcţiei de supraveghere pe piaţa de capital” ce urmează a fi finanţat din fondurile Comisiei Europene;
3. Activitatea ASF în ESMA şi EIOPA în perioada octombrie 2015 – martie 2016.
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro