Secţiuni » Arii de practică » Litigation » Drept penal
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti

PT Constanța. Braconaj piscicol. Arestare preventivă
22.04.2016 | Georgiana-Camelia LUCIU, Rareș-Jacobus BANGA

Secţiuni: Comunicate parchete, Drept penal
JURIDICE - In Law We Trust

PT Constanța. Braconaj piscicol. Arestare preventivă.

La data de 19 aprilie 2016, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pe timp de 24 de ore a inculpaţilor H. A. Z. şi C. C., cetăţeni turci, primul proprietar iar al doilea comandant de facto al unui pescador, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de pescuit comercial fără licenţă sau autorizaţie, de pescuit comercial în perioada de prohibiţie, de folosire la pescuit de persoane neautorizate și a uneltelor de pescuit comerciale, de punere în navigaţie a unei nave fără echipaj minim de siguranţă, de încredinţare a conducerii navei unei persoane fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător şi de conducere a navei de către o persoană fără brevet sau certificat de capacitate corespunzător.

În cursul zilei de 20 aprilie 2016, inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Constanţa, care a admis cererile şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele inculpaţilor.

Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, la data de 17 aprilie 2016, lucrătorii poliţiei de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – Grup Nave Constanţa au depistat în zona economică exclusivă a României un pescador sub pavilion turcesc, la bordul căruia se aflau proprietarul navei, inculpatul H. A. Z., comandantul de fapt al navei, inculpatul C. C., precum şi alte şapte pescari, toţi cetăţeni turci. La momentul depistării, o altă navă a reuşit să se sustragă controlului Gărzii de Coastă şi să fugă în apele internaţionale. Pe pescadorul turcesc au fost descoperite o instalaţie de ridicat plase tip setci, peste 27 plase de pescuit lungi de 70 de metri folosite, alte 40 de plase nefolosite, viscere şi alte piese de peşte (calcan) prelucrate, 120 de saci cu gheaţă, iar din apele mării au fost recuperaţi 1200 metri de plasă întinsă pentru braconaj piscicol. Din relatările membrilor de echipaj a reieşit că vasul lor avea misiunea de a strânge marfa recoltată din mare de alte nave, aspect ce a explicat cantitatea mare de material de răcire găsit pe pescador.
S-a constatat că pescadorul nu avea licenţă sau autorizaţie de pescuit, iar pe de altă parte, potrivit legii române, în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2016, în zona depistării navei respective funcţionează interdicţia de a pescui. Din relatările celor şapte pescari a rezultat că nu erau în cunoştinţă de cauză cu privire la inexistenţa licenţei de pescuit şi că fuseseră angajaţi fără forme legale de către proprietarul pescadorului, cu promisiunea de a primi 40 % din peştele recoltat.
La control s-a mai constatat că pescadorul nu avea echipaj minim calificat pentru a naviga în condiţii de siguranţă, că inculpatul H. A. Z., ca proprietar, îi încredinţase conducerea navei inculpatului C. C., care însă nu avea brevet de comandant de navă pentru a putea exercita legal o asemenea funcţie. Pe de altă parte, s-a mai constatat că nava nu era dotată cu echipamente de salvare sau de intervenţie în cazul unor evenimente de navigaţie, iar că aşa-zişii membrii de echipaj erau de fapt pescari angajaţi fără forme legale de către proprietarul pescadorului.

Imediat după depistare a fost luată măsura sechestrului asigurător asupra pescadorului depistat.

Punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

:: sursa: www.mpublic.ro

Georgiana-Camelia Luciu
Rareș-Jacobus Banga

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti