Curtea de Apel Alba Iulia. Sancționarea unui șef de stație CFR pentru învoirea unui subordonat, fără a se urma procedura obișnuită într-o situație de forță majoră. Netemeinicie 

Prin sentința civilă nr. 2451/LM/2014, pronunțată de Tribunalul Hunedoara, a fost admisă în parte acțiunea în conflict individual de muncă formulată de reclamant și în consecință:

A fost anulată decizia din data de 03.04.2014, emisă de intimată. A fost obligată intimata la plata diferențelor salariale dintre drepturile bănești cuvenite reclamantului aferente funcției de șef stație II și veniturile realizate în funcția de inginer IV. A fost respinsă în rest acțiunea. A fost obligată pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut următoarele:

Reclamantul a fost angajat al SNTFC „CFR CĂLĂTORI” SA – SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI TIMIȘOARA, în calitate de sef stație II, prin contract individual de muncă, încheiat pe perioadă nedeterminată, începând cu data de 01.12.2012.

Conducerea pârâtei, prin decizia atacată, a dispus sancționarea reclamantului cu retragerea disciplinară din funcție pe o perioadă de 3 luni, începând cu data de 07.04 2014  și trecerea în funcția de inginer IV la stația Timișoara Nord, conform art. 42 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 360/1976.

Sub aspectul condițiilor de formă, dispoziția îndeplinește condițiile prevăzute de art. 252 din Codul Muncii.

Astfel, contestatorul a fost convocat la cercetarea disciplinară și a dat curs acestei solicitări.

S-a întocmit Raportul de cercetare, prin care s-a propus sancționarea lui cu retragerea disciplinară pe o perioadă de 3 luni din funcția de șef stație în funcția de inginer IV la stația Timișoara Nord, conform Decretului nr. 360/1976, art. 42 alin. (1) lit. a).

Drept urmare, s-a emis decizia de sancționare contestată în acest dosar.

Aceasta a fost comunicată contestatorului la data de 04.04.2014, iar aceasta a contestat-o la data de 16.04.2014, deci în termenul legal.

Analizând conținutul deciziei de sancționare în raport de art. 252 alin. (2) din Codul muncii, instanța a constatat că aceasta conține toate elementele prevăzute de acest text de lege:

– descrierea faptei care constituie abatere disciplinară – acordă liber prin telefon subordonatei sale direct din conducerea trenului 2023, în Stația  P., lăsând la conducerea trenului 2023 doar pe șeful de tren, precum și pentru trenurile 2700/2703 si 2704. În continuare, nu face restul avizărilor conform Dispoziției nr. 37/2010, care reglementează avizarea accidentelor și a incidentelor feroviare, a accidentelor de muncă, a altor deficiențe produse în activitate și a întârzierii trenurilor.

– precizarea prevederilor care s-au încălcat: prevederile din Fișa postului, pag. 1,”descrierea postului”, pct. 2; Dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 30/22.02.2013, cap. III, art. 10, lit. n); Dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 17/23.04.2008, cap. V. 2, art. 43, art. 45, lit. a), Dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 17/23.04.2008, cap. V. 3, art. 51 și Regulamentul nr. 005, secțiunea a 4-a, art. 9, pct. 6 și 11; Statutul disciplinar al personalului din transporturi, art. 11, lit. a), art. 31, lit. b) și c), aprobat prin Decretul nr. 360/1976.

– motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile – acestea sunt prezentate și analizate pe larg în decizia contestată;

– temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară – se aplică art. 42 alin. (1), lit. a) din Decretul nr. 360/1976.

– termenul în care sancțiunea poate fi contestată;

– instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.

Prin urmare, intimata a respectat atât dispozițiile legale privitoare la efectuarea cercetării disciplinare, la termenele de constatare a săvârșirii abaterii disciplinare și de emitere a deciziei de sancționare, cât și condițiile de formă privind emiterea acestei decizii.

Cu privire la temeinicia deciziei de sancționare, instanța a reținut următoarele:

Contestatorul a fost șef stație II la Stația CF Petroșani a societății intimate, începând cu data de 01.12.2012.

Prin decizia emisă de societatea intimată, contestatorul a fost sancționat cu retragerea disciplinară din funcție pe o perioadă de 3 luni începând cu data de 07.04.2014 și trecerea în funcția de inginer IV la Stația Timișoara Nord.

Conform art. 247 din Codul muncii, abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabile, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorului ierarhic.

Potrivit art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele:
– împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
– gradul de vinovăție a salariatului;
– consecințele abaterii disciplinare;
– comportarea generală în serviciu a salariatului;
– eventualele sancțiuni disciplinare suferite anterior de către acesta.

În speță, la art. 42 alin. (1) lit. a) din Decretul nr. 360/1976, se prevede că, în cazul personalului din unitățile de transporturi, abaterile disciplinare se sancționează, în raport de vinovăție, pe lângă sancțiunile prevăzute la art. 35, și următoarele sancțiuni specifice:
a) retragerea disciplinară, pe o perioadă de 1-6 luni, din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor și trecerea într-o funcție inferioară, corespunzătoare pregătirii profesionale;
b) înlocuirea disciplinară din funcții care concura la siguranța circulației trenurilor și trecerea în altă muncă corespunzătoare pregătirii profesionale, în aceeași sau în altă localitate., în aceeași sau în altă localitate;.

Instanța a arătat că elementele esențiale ale răspunderii disciplinare  sunt:
– calitatea de salariat;
– existența unei fapte ilicite;
– săvârșirea faptei cu vinovăție;
– un rezultat dăunător și legătura de cauzalitate între fapta și rezultat.

Existența unei fapte ilicite constituie condiția necesară pentru existența răspunderii disciplinare, iar fapta ilicită trebuie să se afle în legătură de cauzalitate cu un rezultat dăunător.

În speța de față, fapta ilicită reținută în sarcina reclamantului o reprezintă învoirea-acordul dat subordonatei, de a părăsi trenul pe care-l însoțea pe relația Petroșani -Timișoara Nord, în calitate de conductor.

Conform dispoziției Directorului General al CFR Călători nr. 30/22.02.2013, cap. III, art. 10, lit. n), rezultă că „Personalului de tren îi este interzis să părăsească trenul în timpul serviciului”.

Din actele dosarului a reieșit că reclamantul nu era în timpul serviciului  la momentul săvârșirii faptei reținută ca  abatere disciplinară.

Dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 17/23.04.2008 prevede, la cap. V. 2. – art. 43: ”Nu se admit modificări ale graficului lunar de lucru al personalului de tren. În cazuri excepționale, bine justificate, salariații în cauză pot solicita CO, ture libere sau schimburi de tură prin cerere scrisă în condica pentru cereri de ture libere, CO, schimburi de tură” .

Totodată, cap. V.2., art. 45, lit. a), din dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 17/23.04.2008, prevede că „Aprobarea de modificare a turnusului nominal se dă numai cu respectarea următoarelor condiții – dacă un salariat solicită în scris, cu 2 zile lucrătoare înainte de data solicitată, una sau mai multe zile libere, i se poate aproba numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele: salariatul are ore suplimentare lucrate în luna în curs până la data cererii sau salariatul poate fi înlocuit cu alt salariat aflat în libere cu acordul acestuia.

Din declarația martorei – subalterna reclamantului, care solicitase învoirea, a reieșit că în noaptea de 03/04.03 2014, l-a sunat pe șeful său, solicitând să fie învoită să plece la spital, întrucât tatăl său era într-o stare foarte gravă. Se mai arată că a primit acordul, fiind învoită să coboare în stația P. doar ulterior discuției pe care a avut-o reclamantul și cu șeful de tren, care l-a asigurat pe acesta că poate continua tura singur fără problemă.

Totodată, a precizat că urmare a acestui fapt nu a fost modificat graficul de lucru, că trenul a ajuns la destinație fără probleme, că nu a existat niciun incident și că au mai fost situații când agenții de tren fiind în situații extreme au fost învoiți, iar trenul a fost însoțit doar de un singur agent de circulație.

Actele medicale depuse la dosar de către reclamant dovedesc ca tatăl salariatei a fost în stare foarte gravă, așadar motivul pentru care aceasta a solicitat învoirea era justificat.

Din declarația martorului – șef de tren, reiese faptul că a fost consultat de către reclamant și a acceptat părăsirea trenului de către conductorul de tren.

Mai mult de atât, a arătat că subordonata a fost învoită să coboare din tren în jurul orei 1:15 și a continuat serviciul singur până în stația S., unde trenul a ajuns în jurul orelor 2:11, fără să fi existat evenimente. Totodată, a mai precizat că au mai existat și alte situații când a deservit trenul de unul singur.

Apărarea pârâtei cu privire la nerespectarea prevederilor Dispoziției  nr. 37/20.10.2010 privind parcurgerea de către reclamant a celor două etape, respectiv: înștiințarea verbală și avizarea propriu zisă, a fost considerată neîntemeiată, întrucât norma respectivă reglementează procedura privind avizarea accidentelor, incidentelor feroviare și a accidentelor de muncă, iar evenimentul din prezenta cauză nu se încadrează în aceste reglementari.

Mai mult decât atât, pârâta nu a făcut dovada că în urma acestei așa-zise nereguli ar fi fost creat vreun prejudiciu.

Din cuprinsul Raportului de cercetare nr. A 33/7/26/27.03.2014, rezultă că nu existat vreun incident/accident pe tura respectivă, că trenul a ajuns regulat la destinație, fără nicio problemă.

Totodată,  la art. 51 din Dispoziția nr. 17/23.04.2008, este prevăzut că: „În situații bine justificate care ar împiedica prezentarea la serviciu a personalului de tren, acesta este obligat să anunțe cu cel puțin 6 ore înainte de ora prevăzută pentru prezentarea la serviciu compartimentul comanda personalului pentru a putea fi luate măsuri de înlocuire.

Astfel, din toate probele din dosar reiese că salariata s-a prezentat la serviciu în condiții normale, ulterior intervenind cauzele care au determinat învoirea acesteia.

Din cuprinsul Notei emise de către S.N.T.F.C. Călători – Serviciul Reglementări Comerciale în Trafic Intern, reiese că „trenurile trebuie să fie deservite de către cel puțin doi agenți, dintre care unul este mecanicul, al doilea agent al trenului poate fi: mecanic ajutor, șef de tren, sau un alt agent autorizat pentru a executa funcția de șef de tren.

Susținerea pârâtei că s-a adus modificare graficului de lucru nu este dovedită câtă vreme așa cum reiese din Turnusul nominal lunar al personalului de tren pe luna martie  2014 nu apare nicio modificare.

Conform art. 9, pct. 6 și 11 din Regulamentul nr. 005, „personalul devenit inapt în timpul serviciului va fi înlocuit”.

Din cuprinsul  actelor medicale anexate, rezultă că tatăl salariatei avea o problemă gravă de sănătate, și nu salariata.

Instanța a apreciat ca aplicarea sancțiunii este nelegală, având în vedere împrejurările în care s-a săvârșit presupusa abatere disciplinară, precum și faptul că prin aceasta nu i-a fost creat pârâtei vreun prejudiciu, iar din toate probele din dosar reiese că reclamantul și-a luat toate măsurile ca trenul să ajungă în siguranță la destinație  astfel cum s-a și întâmplat, astfel că nu poate fi reținută în sarcina sa  încălcarea sarcinilor de organizare, coordonare și control.

Totodată, pârâta nu a făcut dovada vinovăției reclamantului, iar potrivit art. 272 din Codul muncii, sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului.

Capătul de cerere privind reintegrarea reclamantului pe postul deținut anterior emiterii deciziei a fost respins ca rămas fără obiect, întrucât în urma cererii de demisie al reclamantului acestuia i-a încetat contractul de muncă începând cu data de 01.06.2014, conform art. 55 lit. b) din Codul muncii.

Pentru considerentele mai sus arătate acțiunea a fost admisă în parte, a fost anulată decizia de sancționare, și pe cale de consecință s-a dispus plata diferențelor salariale cuvenite reclamantului.

Văzând și dispozițiile art. 453 din Codul de procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal și motivat, pârâta, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantului.

În expunerea motivelor de apel, s-a arătat în esență că, deși reclamantul nu se afla în timpul serviciului, așa cum reține instanța de fond, împrejurarea menționată nu înlătură răspunderea disciplinară a acestuia, întrucât o condiție pentru atragerea răspunderii disciplinare este calitatea de salariat, dovedită în speță.

S-a subliniat că în speță, intimatul nu a fost sancționat ca urmare a faptului că a acordat liber angajatei, ci pentru faptul că a permis salariatei să părăsească postul direct din conducerea trenului, fără a-i pretinde să continue conducerea acestuia până la destinație, unde se putea face înlocuirea acesteia în mod legal.

S-a precizat că trenul nu putea fi deservit de un singur salariat, exercitarea conducerii în doi pentru acest tren fiind obligatorie, datorită faptului că ruta trenului era condusă în partidă simplificată doar de către mecanic.

S-a considerat că nota emisă de SNTFC CFR Călători SA, invocată de instanța de fond, nu este aplicabilă speței, întrucât a fost emisă ulterior evenimentului, iar aceasta se aplică doar trenurilor care au în compunere 3 vagoane de călători, nu 4 vagoane, ca în cazul de față.

S-a susținut că prevederile Dispoziției nr. 37/2010 au fost încălcate, întrucât reclamantul nu a luat nicio măsură, neavizând șeful de tură de la comanda personalului în vederea înlocuirii persoanei învoite și nici nu a efectuat celelalte avizări.

S-a precizat că această dispoziție este aplicabilă și se impune a fi respectată și situațiilor privind deficiențe în activitatea SNTFC CFR Călători SA, nu numai accidentelor, incidentelor feroviare și accidentelor de muncă.

Faptul că trenul a ajuns în gară la destinație fără niciun incident nu înseamnă că reclamantul a luat toate măsurile de siguranță, iar pentru antrenarea răspunderii disciplinare nu este necesară producerea unui prejudiciu material.

Sub un ultim aspect, s-a arătat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii disciplinare față de intimat, atât în privința obiectului, cât și a vinovăției, nefiind o situație de forță majoră.

A fost criticată și dispoziția instanței de fond de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, considerându-se că suma acordată este nejustificat de mare raportat la timpul și volumul de muncă aferent cauzei.

În drept, au fost invocate prevederile art. 466 și urm. C. pr. civ.

Intimatul reclamant nu a formulat întâmpinare, însă a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat respingerea ca nefondat a apelului declarat de pârâtă, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

CURTEA, verificând, potrivit art. 479 din Codul de procedură civilă, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, reține următoarele:

Apelul este nefondat. În mod corect, prima instanță a constatat că sancționarea disciplinară a intimatului reclamant este netemeinică.

Potrivit dispozițiilor art. 247 alin. (1) și (2) din Codul muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica, potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.

Abaterea disciplinară este o faptă în legătura cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.

Analizând primul aspect critic invocat de apelantă, raportat la noțiunea de abatere disciplinară definită de dispozițiile art. 247 alin. (2) din Codul muncii, Curtea constată, contrar susținerilor apelantei, că nu este suficient ca persoana în sarcina căreia se reține săvârșirea faptelor să aibă calitatea de salariat pentru a fi antrenată răspunderea disciplinară, fiind imperativ necesară și întrunirea celorlalte cerințe stipulate de textul legal, în speță o faptă în legătură cu munca, săvârșită cu vinovăție, prin care s-au încălcat norme legale.

Prin decizia contestată, s-a reținut că intimatul se face vinovat de faptul că a acordat liber prin telefon angajatei, direct din conducerea trenului, lăsând conducerea trenului numai pe șeful de tren.

În continuare, s-a reținut că intimatul nu a avizat șeful de tură de la comanda personalului de tren din stația Petroșani și nu a făcut nici restul avizărilor conform Dispoziției nr. 37/2010, care reglementează avizarea accidentelor și incidentelor feroviare, a accidentelor de muncă, a altor deficiențe produse în activitate și a întârzierii trenurilor de călători.

S-a mai arătat că reclamantul, în calitate de șef de stație, i-a permis angajatei să părăsească trenul, fără a-i pretinde să își continue drumul până la stația finală, unde se putea face înlocuirea acesteia în mod legal.

De asemenea, reclamantul nu a mai avizat nicio persoană, nici din unitatea proprie, nici din stația de destinație, pentru acordarea altui salariat în vederea conducerii trenurilor conform turnusului.

S-a apreciat că, în calitatea sa de șef stație, intimatul a încălcat prevederile cuprinse în fișa postului la pct. 2 alin. (1), în conformitate cu care acesta conduce, organizează, planifică, coordonează, controlează și răspunde de întreaga activitate de exploatare în scopul realizării activității de transport de călători, pe raza proprie de activitate.

Totodată, s-a considerat că intimatul a încălcat cap. III art. 10 lit. n) din Dispoziția Directorului General al CFR Călători nr. 30/22.02.2013, care prevede că personalului de tren îi este interzis să părăsească trenul în timpul serviciului, respectiv dispoziția directorului general al CFR Călători nr. 17/23.04.2008, cap. V. 2, art. 43 – (1), cap. V. 2, art. 45 lit. a, cap. V.3, art. 51, în conformitate cu care nu se admit modificări ale graficului lunar de lucru al personalului de tren.

În cazuri excepționale, bine justificate, salariații în cauză pot solicita CO, ture libere sau schimburi de tură prin cerere scrisă în condica pentru cereri de ture libere, CO, schimburi de tură; aprobarea de modificare a turnusului nominal se dă numai cu respectarea următoarelor condiții: dacă un salariat solicită în scris, cu două zile înainte de data solicitată, una sau mai multe zile libere, i se poate aproba numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele: salariatul are ore suplimentare lucrate în luna în curs până la data cererii sau salariatul poate fi înlocuit cu alt salariat aflat în libere, cu acordul acestuia. În situații bine justificate, care ar împiedica prezentarea la serviciu a personalului de tren, acesta este obligat să anunțe cu cel puțin 6 ore înainte de ora prevăzută pentru prezentarea la serviciu, compartimentul Comanda personalului, pentru a putea fi luate măsuri de înlocuire.

S-a mai reținut că reclamantul a încălcat prevederile Regulamentului nr. 005, Secțiunea a 4-a, art. 9, pct. 6 și 11, care prevăd următoarele: „se interzice personalului cu responsabilități în siguranța circulației, aflat în serviciu, să părăsească postul fără aprobarea obținută conform reglementărilor legale specifice în vigoare”, respectiv „personalul devenit inapt în timpul serviciului va fi înlocuit”.

Analizând faptele imputate reclamantului intimat, se constată că acestea nu se circumscriu dispozițiilor legale invocate în cuprinsul deciziei de sancționare.

Astfel, în mod corect prima instanță a reținut că în cauză nu este incidentă dispoziția directorului general al CFR Călători nr. 37/20.10.2010, care reglementează modalitatea de avizare a accidentelor și incidentelor feroviare, accidentelor de muncă, a altor deficiențe produse în activitate și a întârzierii trenurilor de călători la SNTFC „CFR Călători” SA.

Împrejurarea că angajatei i s-a permis să părăsească serviciul, motivat de starea gravă de sănătate a tatălui ei, dovedită cu actele medicale existente la dosarul de fond, nu echivalează cu o deficiență produsă în activitatea SNTFC „CFR Călători” SA, din probatoriul testimonial reieșind că trenul deservit de angajată a ajuns la destinație fără vreun incident.

Nefiind incidentă dispoziția arătată, în sarcina reclamantului nu se poate reține drept abatere disciplinară nici neefectuarea avizărilor reglementate de această dispoziție.

Cu referire la dispoziția Directorului general al CFR Călători nr. 17/23.04.2008, se constată că nu a existat o modificare a graficului lunar de lucru, iar situația concretă intervenită – agravarea intempestivă a stării de sănătate a tatălui angajatei – nu permitea efectiv urmarea pașilor prevăzuți de această dispoziție (anunțarea cu cel puțin 6 ore înainte de ora prevăzută pentru prezentarea la serviciu a compartimentului comanda personalului pentru a putea fi luate măsuri de înlocuire; solicitarea de CO, ture libere sau schimburi de tură cu cel puțin 2 zile înainte etc).

Regulamentul nr. 005 face referire la părăsirea postului de către personalul cu responsabilități în siguranța circulației, aflat în serviciu, fără obținerea aprobărilor conform reglementărilor în vigoare, dar și la necesitatea înlocuiriipersonalului devenit inapt în timpul serviciului.

Cu privire la prima ipoteză, corect s-a constatat că reclamantul nu se afla în timpul serviciului, pentru a fi reținută în sarcina sa o atare abatere disciplinară, nerespectarea acestor prevederi putând fi eventual imputată angajatei; nici a doua ipoteză nu este incidentă, cât timp în speță angajata nu a devenit inaptă, tatăl acesteia fiind cel aflat într-o stare critică de sănătate.

Din aceleași considerente, nu poate fi reținută nici încălcarea dispoziției Directorului general al CFR Călători nr. 30/22.02.2013, care în cap. III la art. 10 lit. n), interzice personalului de tren să părăsească trenul în timpul serviciului, cât timp nu reclamantul intimat s-a aflat în situația părăsirii trenului de călători.

Chiar dacă s-ar trece peste aceste aspecte, Curtea apreciază că în speță nu poate fi reținută vinovăția intimatului, având în vedere caracterul imprevizibil al evenimentului survenit, dar și considerente de ordin uman, care au justificat atitudinea reclamantului în situația dată, precum și împrejurarea că au fost luate toate măsurile pentru a nu fi perturbată activitatea feroviară, trenurile ajungând la destinație fără vreun incident.

În consecință, se apreciază că în mod corect prima instanță a anulat decizia de sancționare contestată, reținând netemeinicia acesteia.

Cu referire la criticile aduse cuantumului cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond, Curtea reține că nu sunt aplicabile prevederile art. 451 alin. (2) C. pr. civ., privind reducerea onorariului avocatului, considerând că acesta este proporțional complexității cauzei și muncii efectiv îndeplinite, neexistând temeiuri pentru cenzurarea lui în sensul solicitat.

OPINIE SEPARATĂ

În opinia minoritară, se opinează în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamant în contradictoriu cu intimata SNTF de Călători „CFR Călători” S.A.- Sucursala de Transport Feroviar de Călători Timișoara, potrivit art. 480 alin. (2) C. pr. civ.

În motivarea acestei opinii, se va avea în vedere, în analiza elementelor ce constituie abaterea disciplinară astfel cum este ea reglementată de art. 247 C. muncii, faptul că vinovăția salariatului este pe deplin probată.

Starea de fapt reținută de angajator în decizia de sancționare nu a fost contestată de reclamant, acesta recunoscând chiar prin acțiunea introductivă de instanță împrejurarea că a permis telefonic subordonatei sale să părăsească trenul pe care îl însoțea în calitate de conductor, aceasta aflându-se într-o situație de forță majoră dată de deteriorarea stării de sănătate a tatălui său.

Nu se contestă că, din punct de vedere uman, reclamantul a procedat corect, însă mai departe de acest moment, se consideră că acesta trebuia să găsească soluțiile legale pentru ca să se preîntâmpine, până la ajungerea la destinație, producerea oricărui eveniment feroviar nedorit și care ar fi putut pune în pericol, până la urmă siguranța circulației pe căile ferate.

Faptul că un astfel de eveniment nu s-a produs, iar trenul a ajuns la destinație în bune condiții, nu este în măsură să-l absolve pe reclamant, în calitate de superior al conductorului de tren, de orice răspundere. Se apreciază în acest context că în acest gen de spețe, abaterea disciplinară nu este una de rezultat, ci una de pericol major, care implică până la urmă, așa cum am precizat, siguranța circulației pe căile ferate. Reclamantul, prin sancțiunea aplicată, trebuie să înțeleagă faptul că a lucra în sectoare de activitate de acest gen implică răspunderi sporite și reguli stricte de la care nu se poate abate oricând, doar motivat de faptul că trenul putea să-și continue parcursul și cu un singur conductor.

Salariatul trebuia să procedeze conform normelor și regulamentelor ce vizează activitatea feroviară, adaptate la situația de excepție nereglementată strict și care nu se pliază perfect la situația de forță majoră invocată, dat în așa fel încât să preîntâmpine orice situație posibilă și imprevizibilă.

Apărarea intimatului-reclamant în sensul că nu era de serviciu în acea noapte, de asemenea nu îi înlătură răspunderea disciplinară, ci chiar i-o amplifică. În această situație, acesta trebuia să îndrume angajata ce îi era subordonată și care i-a cerut permisiunea să părăsească trenul, să se adreseze persoanelor cu atribuții de serviciu în acest sens în acea noapte și nu să decidă personal. Dacă și-a asumat acest lucru, în mod corect trebuie să răspundă pentru consecințele faptelor sale.

În concluzie, în opinia separată se apreciază că, în mod corect și legal angajatorul a aplicat reclamantului sancțiunea disciplinară reprezentând retragerea disciplinară din funcție pe o perioadă de 3 luni și trecerea pe funcția de inginer IV la stația Timișoara Nord, întrucât caracterul imprevizibil al evenimentului nu îl absolvă de răspundere, câtă vreme nu a procedat în luarea deciziilor ce au dus la sancționare, prin raportare la normele legale existente, în așa fel încât să se înlăture orice neajuns sau posibilitate de a se produce vreun eveniment nedorit.

În acest context, așa cum s-a menționat mai sus, nu este suficient să se aprecieze că prin ajungerea cu bine la destinație a trenului, reclamantul nu a săvârșit nicio abatere, pentru că nu trebuie să se aștepte producerea evenimentului în aceste sectoare de activitate pentru a putea sancționa disciplinar salariatul pentru încălcarea normelor de siguranța circulației pe căile ferate.

(Curtea de Apel Alba Iulia, s. C.m.a.s., dec. nr. 224 din 26.03.2015, disponibilă și pe rolii.ro)

Notă: Motivarea temeinică a soluției pronunțate în cauză – atât de către Tribunalul Hunedoara, cât și de Curtea de Apel Alba Iulia, ne scutește de prea multe comentarii. Apreciem, într-adevăr, că în situația dedusă judecății, este vorba despre o situație de forță majoră (chiar dacă instanțele s-au ferit să folosească expressis verbis această sintagmă), care a împiedicat pe actorii implicați să uzeze de procedura clasică de obținere/acordare a unei învoiri a salariatului.

De asemenea, ora târzie din noapte la care a apărut incidentul în discuție, precum și faptul că reclamantul nu se afla în timpul serviciului, l-au împiedicat pe acesta să respecte întocmai și integral reglementările interne, specifice domeniului de activitate al transportului de persoane pe calea ferată, fiind obligat să se limiteze, în împrejurările speciale ale speței, la măsurile posibile, pentru evitarea oricărui pericol.

Pentru aceleași motive, apreciem că opinia separată a unuia din membrii completului de judecată în apel este una nefondată, neținând cont de latura umană care trebuie sa fie prezentă în orice activitate.

Av. Florin Radu
Consilier, Baroul Hunedoara

Citeşte mai mult despre angajat, avocat, Baroul Hunedoara, Curtea de Apel Alba Iulia, Florin Radu, forta majora, Tribunalul Hunedoara! Pentru condiţiile de publicare pe JURIDICE.ro detalii aici.

Urmăriţi JURIDICE.ro şi pe LinkedIn  WhatsApp  Threads  Google News 

(P) JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă SmartBill.