Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecom
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept civil
ConferinţeDezbateriCărţiProfesionişti
STOICA & Asociatii
 
2 comentarii | 
Print Friendly, PDF & Email

Întrebare preliminară cu privire la cumpărarea unei datorii la un preț derizoriu și protecția consumatorului. UPDATE: Hotărârea CJUE
31.08.2018 | Mihaela MAZILU-BABEL, Adina MIHALACHE

Mihaela Mazilu-Babel

Mihaela Mazilu-Babel

31 august 2018: În data de 7 august 2018, Curtea a declarat:

1) Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată în sensul că, pe de o parte, nu este aplicabilă practicii unui profesionist care constă în cesiunea sau în cumpărarea unei creanțe deținute față de un consumator fără ca posibilitatea unei asemenea cesiuni să fie prevăzută în contractul de împrumut încheiat cu acest consumator, fără ca acesta din urmă să fie informat în prealabil despre respectiva cesiune sau să își dea consimțământul la aceasta și fără a i se acorda acestuia posibilitatea să își răscumpere datoria și, astfel, să o stingă prin rambursarea către cesionar a prețului pe care acesta l‑a plătit pentru cesiunea menționată, majorat cu costurile, cu dobânzile și cu cheltuielile de judecată aplicabile. Pe de altă parte, această directivă nu este aplicabilă nici unor dispoziții naționale ca cele care figurează la articolul 1535 din Código Civil (Codul civil), precum și la articolele 17 și 540 din Ley 1/2000 de Enjuiciamiento Civil (Legea 1/2000 privind Codul de procedură civilă)din 7 ianuarie 2000, care încadrează o astfel de posibilitate de răscumpărare și care reglementează substituirea cesionarului în drepturile cedentului în procedurile pendinte.

2) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia o clauză nenegociată a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii aplicabile este abuzivă, pentru motivul că impune consumatorului care întârzie la plată să achite o sumă disproporționat de mare drept compensație, din moment ce această rată depășește cu mai mult de două puncte procentuale rata dobânzilor obișnuite prevăzută în acest contract.

3) Directiva 93/13 trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei jurisprudențe naționale precum cea a Tribunal Supremo (Curtea Supremă, Spania) în discuție în litigiul principal, potrivit căreia consecința caracterului abuziv al unei clauze nenegociate a unui contract de împrumut încheiat cu un consumator care stabilește rata dobânzilor moratorii constă în eliminarea totală a acestor dobânzi, dobânzile obișnuite prevăzute în acest contract continuând să curgă. (s.n. – M.M.-B.)

:: hotărârea

***

26 aprilie 2016: Judecătorul spaniol se întreabă cu privire la cumpărarea unei datorii la un preț derizoriu și protecția consumatorului. (C-96/16)

Situația de fapt:
1. practica comercială constând în cesiunea sau în cumpărarea de creanțe, potrivit căreia care consumatorul nu are posibilitatea să își stingă datoria plătind cesionarului prețul creanței, dobânzile, costurile și cheltuielile de judecată
2. practica comercială respectivă, constând în cumpărarea unei datorii a unui consumator la un preț derizoriu:
2.1. fără consimțământul sau cunoștința acestuia;
2.2. fără ca această practică să figureze într-o condiție generală sau într-o clauză abuzivă impusă în contract; și
2.3. fără a acorda consumatorului posibilitatea de a participa la tranzacția respectivă prin exercitarea dreptului de retractare
3. conformitatea cu dreptul Uniunii a unei astfel de practici
4. necesitatea instanței naționale de a asigura protecția consumatorilor și respectarea jurisprudenței Curții de punere în aplicare a acestei protecții;
5. necesitatea de a afla dacă este conform cu dreptul Uniunii stabilirea drept criteriu neechivoc ca, în contractele de împrumut fără garanție reală încheiate cu consumatorii, clauza care nu a fost negociată și care stabilește o dobândă de întârziere mai mare cu peste două puncte procentuale decât dobânda remuneratorie convenită, să fie considerată automat abuzivă;
6. necesitatea de a afla dacă stabilirea consecinței potrivit căreia dobânzile remuneratorii continuă să curgă până la plata integrală a datoriei este conformă cu dreptul Uniunii.

Dispoziții invocate:
1. articolul 38 din Carta DFUE (cu explicațiile aferente)

Articolul 38
Protecția consumatorilor

Politicile Uniunii asigură un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.

2. articolul 2C din Tratatul de la Lisabona
3. articolul 4 alineatul (2), articolul 12 și articolul 169 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
4. articolul 3 alin. (1) coroborat cu articolul 7 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE
5. articolul 6 alin. (1) coroborat cu articolul 7 alin. (1) din Directiva 93/13/CEE

Corespondențe pentru România: articolul 4 alineatul (1), articolul 6 și articolul 7 din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori republicată, modificată și completată prin Legea nr. 214/2013 și prin Ordonanța de urgență nr. 34/2014

Articolul 4 (extras)

(1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Articolul 6

Clauzele abuzive cuprinse în contract şi constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Articolul 7

În măsura în care contractul nu îşi mai poate produce efectele după înlăturarea clauzelor considerate abuzive, consumatorul este îndreptăţit să ceară rezilierea contractului, putând solicita, după caz, şi daune-interese.

Mihaela Mazilu-Babel

Adina Mihalache (corespondențe pentru România)
Masterand, Facultatea de Drept, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași


Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!






JURIDICE.ro utilizează şi recomandă SmartBill
JURIDICE GOLD pentru studenţi foarte buni, free
Newsletter JURIDICE.ro
Youtube JURIDICE.ro
Instagram JURIDICE.ro
Facebook JURIDICE.ro
LinkedIn JURIDICE.ro

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Întrebare preliminară cu privire la cumpărarea unei datorii la un preț derizoriu și protecția consumatorului. UPDATE: Hotărârea CJUE”

  1. Solicitarea de a se judeca conform procedurii accelerate a fost respinsă de către Președintele CJUE (pentru cuprins ordonanță de respingere, a se vedea aici).

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.