Dispoziții de favor contractus în materia leziunii
26 aprilie 2016 | Ionuț COFARU
Faptul că supraviețuirea contractului a reprezentat un deziderat urmărit de către legiuitorul român la elaborarea actualului Codului Civil reiese și din analiza textelor legale aplicabile în materia leziunii, texte care, astfel cum vom arăta, conțin veritabile dispoziții de favor contractus.
În acest sens, art. 1222 C. Civ. statuează în sensul că:
“(1) Partea al cărei consimţământ a fost viciat prin leziune poate cere, la alegerea sa, anularea contractului sau reducerea obligaţiilor sale cu valoarea daunelor-interese la care ar fi îndreptăţită.
(…)
(3) În toate cazurile, instanţa poate să menţină contractul dacă cealaltă parte oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanţe sau, după caz, o majorare a propriei obligaţii. Dispoziţiile art. 1213 privitoare la adaptarea contractului se aplică în mod corespunzător.”
Din lectura acestui articol, putem observa că în ipoteza în care suntem în prezența leziunii, contractul poate supraviețui atât ca urmare a solicitării formulate de partea lezată în sensul reducerii propriei prestații, cât și la inițiativa părții avantajate care poate oferi reducerea „propriei creanțe sau (…) o majorare a propriei obligații”. Putem, așadar, constata că în cazul leziunii, atât victima, cât și partea avantajată pot avea inițiativa adaptării contractului.
În acest sens, s-a reținut în doctrină că “ambele părţi pot propune adaptarea contractului . Altfel spus, dacă într-adevăr doar partea al cărui consimțământ a fost viciat poate opta între anulare și adaptarea contractului, propunerea de adaptare o poate face şi cealaltă parte, animată de dorinţa de a salva contractul.”[1].
Așadar, dacă partea lezată dorește supraviețuirea contractului, aceasta poate solicita reducerea propriei prestații, astfel încât echilibrul contractual care nu a existat niciodată să fie instaurat, transformându-se astfel afacerea considerabil de proastă pe care a încheiat-o într-o afacere reciproc avantajoasă.
Dacă, dimpotrivă, partea lezată dorește să obțină anularea contractului, partea avantajată are un drept potestativ, pe care îl poate exercita fie în sensul aderării la un mod reciproc avantajos de executare a contractului, fie în sensul acceptării intervenției sancțiunii anulării actului încheiat. În ipoteza în care opțiunea este în sensul menținerii contractului, “instanța poate menține contractul”, fiind aplicabile dispozițiile de la eroare “în mod corespunzător”. Astfel, “soluția distructivă de contract poate avea alternative ca și în cazul erorii, care are ca remediu adaptarea contractului, menținerea acestuia dacă cealaltă parte oferă o echitabilă reducere a propriei creanțe sau după caz, o echitabilă majorare a propriei obligații”[2].
Cu privire la acest aspect, în doctrină[3] s-a susținut teza conform căreia partea lezată este obligată să se supună manifestării de voințe a părții avantajate în sensul supraviețuirii contractului, reținându-se că:
“Ca și în cazul viciului de consimțământ al erorii, cealaltă parte poate paraliza acțiunea în anulare sau acțiunea în reducerea prestațiilor formulate de victima leziunii, dacă oferă, în mod echitabil, o reducere a propriei creanțe sau, după caz, o majorare a propriei obligații.”
În sens contrar, s-a reținut că partea lezată are un drept de opțiune în sensul acceptării adaptării contractului, considerându-se că:
“În cazul leziunii, adaptarea contractului înseamnă echilibrarea lui, fie prin reducerea obligațiilor persoanei lezate, fie prin mărirea obligațiilor celeilalte părți contractante așa cum reiese din art. 1222 alin. (1) și (3) C. Civ. Dacă partea lezată alege menținerea contractului și sesizează instanța cu o acțiune în reducerea prestațiilor sale, ințiativa adaptării îi aparține. Dacă partea contractantă lezată introduce o acțiune în anularea contractului și cealaltă parte face oferta echilibrării prestațiilor, inițiativa adaptării contractului aparține acesteia din urmă, cu condția ca persoana lezată să accepte oferta.”[4]
“(…) considerăm că instanța nu poate să treacă peste voința persoanei lezate, cu atât mai mult cu cât alegerea ei a fost introducerea unei acțiuni în anulare, și nu menținerea contractului.”[5]
Nu putem fi de acord cu niciuna dintre aceste interpretări. În primul rând, apreciem că adaptarea contractului poate interveni chiar dacă se solicită anularea contractului, deoarece, conform art. 1221 alin. (1) C. Civ, aceasta intervine “în toate situațiile”.
În al doilea rând, apreciem că în cazul leziunii soluția trebuie să difere față de ipoteza adaptării contractului pentru eroare. Această soluție se impune mai ales în cazul leziunii între majori, unde partea avantajată are o atitudine în sensul de a profita de starea specială în care se află partea lezată[6], element subiectiv care nu există în cazul erorii.
Din acest motiv, în cazul leziunii, se dă posibilitatea judecătorului să aleagă dacă este oportună adaptarea contractului în sensul dorit de partea avantajată. Această concluzie reiese în mod clar urmare a unei interpretări gramaticale a textului art. 1222 alin. (3) C. Civ – “instanța poate să mențină contractul”. Așadar, dacă în cazul erorii, adaptarea contractului este o consecință imediată și obligatorie a exercitării în sens pozitiv a dreptului cocontractantului errans-ului, în cazul leziunii, instanța este cea care decide dacă este sau nu oportună salvarea contractului, deși partea lezată solicită anularea contractului și partea avantajată solicită menținerea acestuia.
Din aceste considerente, apreciem că, în cazul leziunii, dispozițiile de favor contractus permit supraviețuirea contractului dacă acest lucru este dorit de partea lezată. Mai mult, chiar dacă partea lezată solicită anularea contractului, partea avantajată poate obține adaptarea contractului dacă instanța apreciază această măsură drept oportună.
[1] Sache Neculaescu, Leziunea – viciu de consimțământ sau dezechilibru contractual, Revista Română de Drept Privat, nr. 3/2010.
[2] Ion Turcu, Noul Cod Civil. Cartea V. Despre obligații. Comentarii și explicații, editura C.H. Beck, 2011, p. 259.
[3] Eugen Chelaru, Teoria generală a dreptului civil, editura C.H. Beck, 2014, p. 134.
[4] Carmen Tamara Ungureanu, Reflecții privind leziunea, viciu de consimțământ, în statornicirea Codului Civil, Revista Dreptul, nr. 10/2012, p. 32.
[5] Ibidem, p. 33.
[6] Gabriel Boroi, Liviu Stănciulescu, Instituții de drept civil în reglementarea noului Cod Civil, editura Hamangiu, 2012, p. 113.
Ionuț Cofaru
Avocat colaborator RĂZVAN DINCĂ & ASOCIAȚII
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro
