Secţiuni » Arii de practică
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateComercialCyberlawEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Drept penal
DezbateriCărţiProfesionişti
 

Întrunirea de către o persoană a două calități procesuale în același proces penal. Constituționalitate
28.04.2016 | Bogdan GUBICI

JURIDICE - In Law We Trust

În Monitorul Oficial al României nr. 293 din data de 18 aprilie 2016 a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 136 din 10 martie 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Ovidiu Gîţan într-un dosar aflat pe rolul Curţii de Apel Timişoara – Secţia penală.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, care au următorul conţinut:

– Art. 88 alin. (2) lit. b) CPP: „(2) Nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal: […] b) martorul citat în cauză”;

– Art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995: „(4) Dacă a fost ascultat ca martor, avocatul nu mai poate desfăşura nicio activitate profesională în acea cauză.”

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 20, art. 21, art. 23, art. 24 şi art. 41.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile criticate dispun cu privire la o ordine de preferinţă în cazul în care o persoană întruneşte, în cauzele penale, două calităţi procesuale, cea de martor şi cea de avocat.

Aşa fiind, împrejurarea că, în procesele penale, martorul citat în cauză nu poate fi avocat al unei părţi sau al unui subiect procesual principal nu reprezintă altceva decât grija legiuitorului pentru înlăturarea unei prezumţii de parţialitate, deoarece nimeni nu poate fi martor în propria sa cauză (nemo testis idoneus în re sua). Aceasta reprezintă nu numai o obligaţie, dar şi o garanţie a exercitării cu bună-credinţă a dreptului la apărare, prin înlăturarea oricăror suspiciuni cu privire la raporturile judiciare. Existenţa unui conflict de interese evident împiedică cumularea de către aceeaşi persoană a calităţii de avocat cu cea de martor, după cum este de domeniul evidenţei că exercitarea funcţiei de apărare este incompatibilă cu funcţia de judecată sau de acuzare.

Asigurarea unei asistenţe juridice calificate obligă pe cei care o practică să respecte legea şi să accepte regulile impuse de ea. Prin urmare, profesia de avocat se poate exercita numai cu respectarea legii, şi nu împotriva ei. Fie că asistă, fie că reprezintă o parte sau un subiect procesual principal, avocatul astfel ales sau desemnat nu-şi poate exercita cu obiectivitate sarcina câtă vreme este ţinut de o eventuală calitate de martor a cărui declaraţie poate conţine elemente contrare intereselor clientului.

Nu poate fi primită nici critica referitoare la afectarea dreptului la muncă al avocatului, deoarece incompatibilitatea astfel stabilită este singulară, şi anume într-o cauză în care acesta are calitatea de martor. Acest status quo nu se extinde asupra calităţii de avocat, acesta nepierzându-şi dreptul de a exercita profesia în alte cauze.

Pe de altă parte, critica referitoare la încălcarea art. 41 din Constituţie referitor la Munca şi protecţia socială a muncii, care prevede că dreptul la muncă nu poate fi îngrădit, iar alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncă este liberă, nu ar trebui analizată, fiind formulată de o persoană care nu poate justifica un interes în acest sens.

Cât priveşte critica referitoare la încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, Curtea constată că instanţa europeană a reţinut că, în pofida relaţiilor de încredere dintre avocat şi client, nu se poate acorda un caracter absolut dreptului garantat de art. 6 paragraful 3 lit. c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Acesta este subordonat obligatoriu unor limitări atunci când instanţele au sarcina de a decide dacă interesele justiţiei impun numirea unui apărător din oficiu pentru acuzat. La numirea avocatului respectiv, instanţele naţionale trebuie inevitabil să ţină cont de dorinţa acuzatului. Cu toate acestea, instanţele pot să nu ţină seama de aceasta dacă există motive pertinente şi suficiente pentru a considera că interesele justiţiei o impun.

În acelaşi sens, se observă că, de vreme ce avocatul asupra căruia poartă interdicţia cuprinsă în textele de lege criticate avea cunoştinţă despre fapte sau împrejurări pe care le-a cunoscut înainte de a fi devenit apărător sau reprezentant al vreunei părţi în cauză, acesta ar fi trebuit să acţioneze cu simţ etic, potrivit normelor deontologice ale profesiei, şi să îi comunice clientului său riscul de a intra sub incidenţa dispoziţiilor criticate şi să îl îndrume, cu bună-credinţă, spre soluţia angajării unui alt avocat, fie încă de la început, fie din momentul în care a fost ascultat ca martor.

Consecutiv, la momentul la care a încheiat contractul de asistenţă juridică cu avocatul aflat în postura vizată de prevederile art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, autorul excepţiei ar fi trebuit să fie conştient de faptul că, odată ascultat ca martor, apărătorul său nu va mai putea să îi asigure în mod plenar dreptul la apărare. Nici relaţia de încredere existentă între client şi avocat, pe care o invocă autorul excepţiei, nu justifică persistenţa acestuia în ideea de a fi asistat de avocatul asupra căruia poartă interdicţia criticată.

Astfel, Curtea decide:

Respinge ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispozițiilor art. 88 alin. (2) lit. b) din Codul de procedură penală şi art. 46 alin. (4) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Bogdan Gubici

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.