Secţiuni » Interviuri
Interviuri
Women in Law

Emma Gheorghiu: Mi-ar plăcea să am o viitoare carieră în domeniul justiției europene
04.05.2016 | Alin TODIRICĂ

Secţiuni: Interviuri, Selected, UNIVERSITARIA
JURIDICE - In Law We Trust

Alin Todirică: Bună seara, Emma! Mă bucur că în seara aceasta cititorii JURIDICE.ro vor avea ocazia să te cunoască. Ești originară din Galați. Ai făcut liceul acolo, ți-ai petrecut copilăria și adolescența acolo. Te gândeai, în urmă cu câțiva ani că vei alege domeniul juridic? Cum ai ajuns la asta?13152657_1089454177781927_1545683007_n

Emma Gheorghiu: Decizia de a studia dreptul a fost luată deja cred că din clasa a IX-a. La Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați s-a pus întotdeauna foarte mult accent pe activitățile extra-curriculare. Una dintre acestea, în care m-am implicat încă de atunci, a fost participarea și organizarea de conferințe, simulând modelul celor de la Națiunile Unite (GalMUN – Galați Model United Nations). Participând la aceste simulări atât în Galați, cât și la alte conferințe din țară și din străinătate, am realizat devreme importanța sistemului legislativ și legislației specifice în dezvoltarea economică a unei țări. Pledând acolo pentru adoptarea unor anumite rezoluții benefice pentru țara pe care o reprezentam, am văzut pentru prima dată cât de mult îmi place să construiesc argumentații, atât din punct de vedere juridic, cât și logic, și să le prezint întru-un mod convingător. Atunci am ales domeniul juridic.

Alin Todirică: Ai ales să pleci, să studiezi în străinătate? De ce?

Emma Gheorghiu: Tot datorită colegiului (clasele V-XII) am putut să particip la o școală de vară din Marea Britanie, la Universitatea Cambridge, unde am învățat atât engleza, cât și aspecte legate de sistemul politic și legislativ britanic. În același timp, mulți dintre absolvenții Colegiului Național „Vasile Alecsandri” alegeau în fiecare an să studieze în străinătate și mulți dintre ei se întorceau să își împărtășească experiențele cu colegii mai mici din liceu, ca mine. De la ei am aflat multe despre sistemul de învățământ britanic, despre procesul de aplicare și despre oportunitățile de carieră ulterioare. Mi-a plăcut accentul pus pe practică și faptul că studenții au posibilitatea să se specializeze încă din timpul studiilor și că există oportunități de practică în cadrul marilor firme de avocatură, încă din primul an de studiu.

Alin Todirică: Ce ai găsit acolo diferit? Cum ai îmbunătăți învățământul juridic din România?

Emma Gheorghiu: O diferență, despre care sunt convinsă că ați mai auzit până acum, este accentul care se pune pe practică în învățământul din străinătate. De exemplu, în ultimul an al licenței în drept din Marea Britanie am lucrat în același timp la Centrul de consiliere juridică Pro Bono din cadrul Universității Queen Mary. Acolo, membrii comunității londoneze unde se află facultatea, care nu își permiteau serviciile unui avocat, puteau să vină la centrul gratuit din cadrul universității, unde studenți ca mine, asistați de un avocat de la una dintre marile firme de avocatură din Londra, le ofereau asistență juridică gratuită. Exercițiul a fost unul benefic atât pentru mine, cât și pentru membrii comunității care au avut acces la asistență gratuită. Sunt convinsă că un astfel de centru ar fi extrem de util și în universitățile din România.

O altă diferență este numărul limitat de cursuri pe care un student le urmează pe an comparativ cu România. În Marea Britanie, un student parcurge în mod normal 5 cursuri pe an, pe care le studiază în profunzime. Dintre acestea, o parte sunt cursuri obligatorii, iar altele sunt la alegere. Studiind doar 5 discipline într-un an, am putut să mă axez pe acestea și să studiez fiecare detaliu, nu doar să am o vedere de ansamblu asupra materiei.  În același timp, prin cursurile opționale, studenții se pot specializa parțial încă din facultate. Pentru mine specializarea a fost spre diferite aspecte ale dreptul comercial.

Un alt aspect, foarte mediatizat în România – pe care nu voi insista – dar important, este salarizarea profesorilor. În străinătate, venitul unui profesor universitar este echivalent cu cel al unui avocat, la cele mai bune firme de avocatură. Astfel, cei care sunt pasionați de a deveni profesori și a face cercetare juridică nu trebuie să se gândească la aspectul financiar în alegerea carierei.

Alin Todirică: În prezent, studiezi și în Olanda, dar ești studentă și la Universitatea „Danubius” din Galați, tot la Drept. De ce ai ales să mai studiezi și în România?

Emma Gheorghiu: Nu am vrut niciodată să abandonez complet opțiunea de a mă întoarce în România și am considerat că este important să știu, în același timp, sistemul de drept al țării din care provin. Aceasta nu înseamnă că mă voi întoarce imediat cum îmi voi termina studiile în România, dar vreau să păstrez această opțiune.

În același timp, din punct de vedere pur juridic, studiile din România îmi complementează cunoștința juridică din Marea Britanie, deoarece astfel pot spune că am studiat atât un sistem de drept constituțional, cât și un sistem de drept cutumiar. Am observat că, pentru firmele internaționale de avocatură, acesta este un avantaj foarte mare.

Alin Todirică: Unde o vezi pe Emma Gheorghiu în 10 ani? Se reîntoarce în România?

Emma Gheorghiu: Nu știe încă dacă se întoarce în România, dar nu exclude posibilitatea. Deoarece în cadrul studiilor de licență și în special al masteratului m-am axat pe dreptul european, mi-ar plăcea să am o viitoare carieră în domeniul justiției europene. Deocamdată, o asemenea carieră este mai facil de abordat din străinătate decât din România. Momentan, mi-ar plăcea să fac unul dintre stagiile oficiale de la Curtea de Justiție a Uniunii Europene și apoi să lucrez la una dintre marile firme de avocatură europene, axată pe drept comercial și care reprezintă adesea cazuri la Curtea Europeană.

Consider că această experiență este benefică pentru momentul când voi decide să mă întorc în România, unde mi-ar plăcea la un moment dat să lucrez la schimbarea sistemului juridic – ceea ce înseamnă implicare politică. Totuși, nu cred că asta este ceva ce aș putea face acum, pentru că întotdeauna am considerat ca cei mai buni politicieni sunt cei cu o carieră profesională anterioară solidă în domeniile în care doresc schimbare.

Pe de altă parte, în 10 ani, pe lângă o cariera de succes, îmi doresc cu siguranță și o familie și să reușesc să îmbin aceste două aspecte. Întotdeauna am apreciat femeile care au reușit să îmbine aceste două elemente, un exemplu fiind doamna Avocat General Kokott de la Curtea Europeană care este probabil cel mai de succes avocat general și are în același timp patru copii.

Alin Todirică: „Best General Advocate” la concursul European „Law Moot Court Competition” (ELMC), unul dintre cele mai celebre concursuri de procese simulate. Cum ai ajuns să participi? Cum a fost această experiență?

Emma Gheorghiu: Din prima săptămână când am ajuns la masterat în Olanda am avut o prezentare din partea unor profesori despre concurs. Facultatea de Drept din cadru Universității Leiden are profesori care se ocupă personal de acest concurs și care pregătesc studenții pentru a participa. Din cadrul studenților din facultate s-au format 5 echipe a câte 4 studenți care au dorit să participe. Prima etapă, eliminatorie, a fost redactarea pledoariilor scrise. Aceste pledoarii, alături de pledoariile echipelor altor univeristăți europene, au fost trimise organizatorilor concursului și judecătorii au ales primele 48 de echipe care au participat la fazele regionale. Dintre acestea, două echipe din Leiden au participat la fazele regionale, iar eu am fost singura care m-am calificat la marea finală din Luxemburg.

Experiența a fost una extraordinară, pe care nu o pot descrie încă. Am învățat mult mai mult decât am crezut despre desfășurarea unui întreg proces la Curtea Europeană, de la reguli de procedură la aplicarea legislației și jurisprudenței studiate într-o pledoarie reală. Am cunoscut oameni incredibili, printre ei numărându-se și unii dintre cei mai mari judecători din Europa, iar experiența este cu siguranță una pe care mi-o voi aminti toată viața.

Alin Todirică: Impresionant, Emma! Totuși, mă gândesc că ceva ne lipsește nouă, aici. Ce îi lipsește concret studentului de la Drept din România pentru a reuși?

Emma Gheorghiu: Sincer, cel mai mult cred că îi lipsește încrederea de sine. În străinătate, studenții la drept și studiul dreptului în general sunt foarte apreciate și sunt puse la un nivel egal sau chiar superior cu medicina. În România, percepția publică despre studenții la drept este alta și aceasta cred că se transmite în rândul studenților, iar aceștia poate nu profită de toate posibilitățile. De exemplu, la concursul la care am participat (ELMC), nu cred că a participat nicio universitate sau facultate de drept din România. Cel puțin, niciuna nu s-a calificat la faza regională, ceea ce este păcat, pentru că acest concurs ajută la dezvoltare multor abilități juridice practice necesare. Pe lângă acest aspect, al unor oportunități ratate, eu cred că studenții români reușesc. Am prieteni și foști colegi de liceu care studiază dreptul la universități din România și care sunt convinsă că ar face față poate și mai bine decât mine la orice universitate din străinătate.   

Alin Todirică: Să vorbim puțin și despre pasiuni. Ce pasiuni ai? Cum îți organizezi puținul timp liber?

Emma Gheorghiu: Da, întrebarea este bine pusă, pentru că, pe lângă examene, concursul care abia s-a terminat și aplicații pentru joburi, timpul meu liber este foarte limitat. Totuși, îmi place mult să citesc și alte lucruri decât drept; sunt pasionată de politica internațională, așa că urmăresc multe bloguri și reviste de specialitate. Pe lângă aceasta, îmi place mult să călătoresc și aceasta se vede prin faptul că, în ultimii 5 ani, am locuit în 4 țări diferite așa că, atunci când am un weekend liber, descopăr unul dintre orașele Olandei sau merg pe plaja din Haga care este suficient de aproape.

Alin Todirică: Dacă ai da o definiție succesului, cum ar suna aceasta?

Emma Gheorghiu: Ambiție, perserverență în fața oricăror obstacole, încrederea de sine și, mai presus de toate, foarte multă muncă.

Alin Todirică: Publicăm de ceva timp pe JURIDICE.ro interviuri cu studenți la drept care se fac ori s-au făcut remarcați. De data asta, ți-a venit și ție rândul. Cum vezi această inițiativă? Ai apucat să citești și alte interviuri? Cum crezi că văd profesioniștii dreptului aceste relatări ale studenților?

Emma Gheorghiu: Inițiativa este una foarte bună, pentru că, adesea, studenții văd anumite lucruri sau au anumite perspective diferite decât profesioniștii, astfel se pot învăța lucruri din ambele părți. Sigur că am văzut articole anterioare și am fost impresionată de reușitele altor studenți români. De altfel, articolele din JURIDICE.ro ajung mereu cumva în atenția mea chiar dacă nu le citesc direct pentru că mulți dintre prietenii mei de pe rețelele de socializare sunt și ei studenți la drept în România sau străinătate și mereu share-uiesc articole. Sper că și profesioniștii văd aceste relatări și poate, uneori, găsesc utilă o altă perspectivă venită din partea studenților, despre ce cred ei că trebuie îmbunătățit sau pur și simplu alte abordări asupra aceleiași probleme.

Alin Todirică: Un moment greu din viața de student la drept a fost…

Emma Gheorghiu: În ultimul an de licență din Marea Britanie, când am avut în același timp de făcut aplicațiile pentru masterat, pregătirea pentru examene, munca la centrul de consiliere juridică al facultății și scrierea lucrării de licență. Lucrarea de licență a fost un studiu aplicat României, iar datele necesare nu au fost deloc ușor de găsit, chiar dacă se impunea o anumită transparență. A fost o perioadă foarte încărcată, dar am reușit să îmi organizez bine timpul așa că totul s-a terminat cu bine. De altfel, acum situația a fost similară, având pregătirea pentru concurs, examene la facultate și aplicații pentru joburi în același timp. Dar sper că totul se va termina cu bine și de această dată.

Alin Todirică: Se apropie cu pași repezi Bacalaureatul și mulți elevi se vor îndrepta către facultățile de drept. Ce sfaturi le dai viitorilor boboci?

Emma Gheorghiu: În primul rând, mult succes la Bacalaureat și la examenele de admitere. Viitorilor boboci le urez să se adapteze repede de la sistemul de învățare specific liceului la cel de la facultate și să încerce să absoarbă cât mai multe informații încă din primul an. Cel mai important sfat ar fi să încerce să se implice în cât mai multe activități practice, atât în cadrul facultății, cât și în afară. Să încerce să își petreacă vacanțele de vară făcând internship-uri, deși știu că este dureros când alții sunt la mare. Nu în ultimul rând, să meargă în ERASMUS dacă pot, pentru că vor vedea o altă perspectivă și va fi o nouă experiență care îi va ajuta să decidă ce vor să facă în viitor, îi va ajuta să se cunoască mai bine și să aibă încredere în potențialul lor.

Alin Todirică: Îți mulțumesc pentru timpul acordat, Emma! În final, un mesaj pentru echipa JURIDICE.ro, te rog!

Emma Gheorghiu: Vă felicit pentru toată munca de calitate depusă și mă bucur să am un loc unde, deși nu sunt în țară, pot citi articole obiective despre schimbările legislative din România și mă pot informa cu adevărat. Mult succes în continuare!

Cuvinte cheie: , , , ,
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

JURIDICE.ro foloseşte şi recomandă My Justice

Autori JURIDICE.ro
Juristi
JURIDICE pentru studenti
JURIDICE NEXT









Subscribe
Notify of

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

0 Comments
Inline Feedbacks
View all comments
Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.

↑  Înapoi în partea de sus a paginii  ↑

Secţiuni        Selected     Noutăţi     Interviuri        Arii de practică        Articole     Jurisprudenţă     Legislaţie        Cariere     Evenimente     Profesionişti