« Flux noutăţi
BusinessAchiziţii publiceAfaceri transfrontaliereAsigurăriBankingConcurenţăConstrucţiiCorporateCyberlawDrept comercialEnergieFiscalitateFuziuni & AchiziţiiGamblingHealth & PharmaInfrastructurăInsolvenţăMedia & publicitatePiaţa de capitalProprietate intelectualăTelecomTransporturi
ProtectiveDrepturile omuluiData protectionDreptul familieiDreptul munciiDreptul sportuluiMalpraxis medicalProtecţia consumatorilorProtecţia mediului
LitigationArbitrajContencios administrativContravenţiiDrept penalMediereProcedură civilăRecuperare creanţe
Materii principale: CyberlawDreptul Uniunii EuropeneDrepturile omuluiDrept constituţionalDrept civilProcedură civilăDrept penalDreptul muncii
Insolvenţă
DezbateriCărţiProfesionişti
 
2 comentarii

Jurisprudenţă inedită CITR (12): impozitele sunt cheltuieli de administrare şi au prioritate la distribuire?
06.05.2016 | Adrian Ștefan CLOPOTARI

JURIDICE - In Law We Trust
Adrian Ștefan Clopotari

Adrian Ștefan Clopotari

A. PREMISĂ

Data trecută am analizat problematica ordinii de plată a creanţelor curente în faliment. Printre altele, am argumentat că toate creanţele, indiferent că sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii, trebuie să fie achitate doar în baza regulilor de distribuire de la art. 121–123 din Legea nr. 85/2006.

Dar impozitele curente unde le încadrăm? Sunt ele cheltuieli de administrare a bunurilor, astfel că beneficiază de ordinea de prioritate de la art. 121 alin. (1) pct. 1 sau 123 pct. 1? Primăriile arată vehement că da, în timp ce restul creditorilor se opun.

În dispută au intrat şi Curţile de Apel, însă nu cu o poziţie unitară, ci cu optici diferite. Aşadar, lichidatorii cu cine votează? De partea taberei cu cele mai fortificate argumente, am replica noi.

B. STAREA DE FAPT

Creditorul Primăria J a fost înscris în tabelul definitiv cu creanţe reprezentând impozite anterioare deschiderii procedurii, calculate pentru un imobil aflat în garanţia altui creditor.

Pentru perioada de timp scursă în faliment până la valorificarea bunului respectiv, Primăria J a calculat şi a cerut plata impozitelor ca fiind creanţe curente.

Lichidatorul nu le-a achitat, iar în raportul asupra fondurilor şi planul de distribuire întocmite la vânzarea bunului garantat nu a prevăzut plata acestora.

Primăria J a formulat contestaţie. Atât judecătorul sindic, cât şi Curtea de Apel au admis-o, motivându-se că impozitele trebuiau achitate cu prioritate.

Păstrând structura prezentei serii de articole, am cules o decizie diametral opusă de la altă Curte de Apel. Argumentele pro priorităţii impozitelor la îndestulare, cele contra, precum şi poziţia CITR vor fi prezentate în cele ce urmează.

C. ARGUMENTE CONFORM CĂRORA IMPOZITELE AU PRIORITATE

1. Analizând natura juridică a impozitului pentru clădiri și teren datorat pentru perioada ulterioară deschiderii procedurii, instanța reține că sumele achitate cu acest titlu reprezintă cheltuieli cu administrarea bunurilor în temeiul art. 121 alin. (1) pct. 1 raportat la art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței[1].

2. Potrivit art. 249 alin. (1) și art. 256 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, orice persoană care deține în proprietate clădire și teren datorează anual impozit pe clădiri și impozit pe teren[2].

3. Din dispozițiile legale sus arătate, rezultă că o societate care se află în insolvență datorează impozit pentru clădirile și terenurile pe care le deține în proprietate, atât după data deschiderii procedurii de insolvență, cât și după data deschiderii procedurii de faliment, până la data vânzării imobilelor.

4. Doctrina juridică definește actele de administrare ca fiind, acele acte prin care se tinde la o normală exploatare și punere în valoare a unui bun sau a unui patrimoniu. De asemenea, tot în doctrină, se exemplifică, ca fiind acte de administrare perceperea fructelor, asigurarea unor bunuri, reparațiile de întreținere, plata impozitului, închirierea unor bunuri, etc. în consecință, pentru o normală punere în valoare a unui bun impozabil, persoana fizică sau juridică, proprietară a acestui bun, este obligată să achite impozitul datorat pentru bunul respectiv.

5. Această obligație, de a plăti impozitele curente datorate pentru bunurile impozabile aflate în proprietatea debitorilor insolvenți, revine și lichidatorilor. De altfel, atât dispozițiile art. 20, alin. (1), lit. e) și f) din Legea nr. 85/2006, cât și dispozițiile art. 25, lit. d) din același act normativ prevăd, printre alte atribuții ale administratorilor judiciari, respectiv ale lichidatorilor și pe acelea referitoare la inventarierea, gestionarea, conservarea și administrarea bunurilor debitorului aflat în procedură.

6. Așadar, administratorii judiciari sau lichidatorii au obligația administrării bunurilor debitorului aflat în insolvență, deci au și obligația plății impozitului pentru bunurile respective pentru întreaga perioadă în care societatea falită se află în insolvență.

7. Dacă am considera contrariul în sensul că, impozitele născute ulterior deschiderii procedurii sunt simple creanțe bugetare, că ele nu constituie acte de administrare și că ele nu se achită cu prioritate în temeiul art. 121, alin. (1), pct. 1, sau art. 123, pct. 1 din Legea nr. 85/2006, atunci, pentru perioada în care societatea se află în insolvență (care de cele mai multe ori durează câțiva ani de zile) nimeni nu ar achita impozite pentru bunurile societății insolvente. Aceasta cu siguranță nu a fost intenția legiuitorului, motiv pentru care a inserat în dispozițiile legale anterior menționate, obligația lichidatorilor de a plăti cu prioritate cheltuielile cu administrarea bunurilor, în speță a impozitelor curente datorate pentru bunurile impozabile.

8. Din economia dispozițiilor legale invocate, luând în considerare practica judiciară și doctrina juridică, impozitele asupra bunurilor impozabile, născute ulterior deschiderii procedurii de insolvență – în perioada de observație, și faliment – se achită cu prioritate, în temeiul art. 121, alin. (1), pct. 1, raportat la art. 64, alin. (6) din Legea nr. 85/2006.

Argumentele au fost preluate din Decizia nr. 5321/2015 a Curţii de Apel Cluj care poate fi consultată integral aici [3].

D. ARGUMENTE CONFORM CĂRORA IMPOZITELE NU AU PRIORITATE

1. Din dispoziţiile art. 121 rezultă că fondurile obținute din vânzarea bunurilor din averea debitorului grevate în favoarea unui creditor, de ipotecă,  se distribuie în primul rând, pentru taxe, timbre și orice altă cheltuială aferentă vânzării bunurilor respective, inclusive cheltuielile necesare pentru conservarea și administrarea  acestor bunuri.

2. În speță, impozitul pe clădire nu reprezintă nici cheltuială aferentă vânzării și nici cheltuială de administrare sau conservare a imobilului, spre a fi achitată la ordinea de preferință de art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006.

3. Din prevederile art. 253-254 și art. 255 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal[4] nu rezultă că impozitul pe clădire ar fi o cheltuială aferentă vânzării sau că aceste sume s-ar achita, cu precădere, din prețul imobilului (că s-ar bucura de vreun drept de preferință sau privilegiu).

4. Deși dispozițiile art. 113 alin. (4) și (5) din Codul de procedură fiscală (G. 92/2003 republicată cu modificările și completările ulterioare)[5] instituie obligația contribuabilului de a prezenta certificat de atestare fiscală din care să rezulte achitarea tuturor obligațiilor fiscale datorate autorității administrației publice locale în a cărei rază se află înregistrat bunul, pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor și terenurilor legea exclude de la această obligație vânzările efectuate în cursul procedurii insolvenței [art. 113 alin. (6)].

5. Având în vedere caracterul de creanță curentă a sumei reprezentând impozit, aceasta va fi plătită  conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, în raport de dispozițiile art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006. Cum nu există nicio prevedere legală care să dispună că aceasta ar urma să fie plătită, potrivit art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006, înaintea îndestulării creanței ipotecare, în mod greșit a fost inclusă în planul de distribuire.

Argumentele au fost preluate din Decizia nr. 123/2015 a Curţii de Apel Galaţi, ce poate fi consultată integral aici.

E. OPINIA CITR

Chestiunea esenţială ce se impune a fi clarificată este dacă plata impozitelor reprezintă un act de administrare a bunului în procedura insolvenţei? În cazul unui răspuns afirmativ, aceste creanţe vor avea regim prioritar, raportat la art. 121 alin. (1) pct. 1 sau art. 123 pct. 1, iar în caz de răspuns negativ, aceste creanţe vor avea ordinea de prioritate de la art. 123 pct. 4.

Observăm că partizanii primei tabere, argumentează că impozitele şi taxele sunt cheltuieli de administrare, aşadar sunt îndreptăţite la super-prioritate, însă în acelaşi timp arată că doar impozitele curente beneficiază de acest regim, în timp ce cele anterioare urmează a fi plătite ca simple creanţe bugetare (art. 123 pct. 4).

De ce una ca asta, am întreba noi? Nici art. 121, nici art. 123 nu fac distincţie în funcţie de momentul naşterii creanţelor. Prin urmare, dacă impozitele sunt cheltuieli de administrare, acestea ar trebui plătite prioritar indiferent că sunt anterioare sau ulterioare deschiderii procedurii. Observăm astfel o primă lacună în argumentare.

Mai apoi, care ar mai fi raţiunea ordinii de prioritate de la art. 123 pct. 4, care vorbeşte despre toate creanţele bugetare, nefiind excluse impozitele şi taxele? Legea insolvenţei defineşte expres creanţele bugetare ca fiind creanţele constând în impozite, taxe, contribuţii, amenzi şi alte venituri bugetare, precum şi accesoriile acestora. Care este temeiul ca la distribuirea din faliment creanţele bugetare să nu mai includă impozitele? Nu există.

În ultimul rând, dacă actul de administrare este definit ca un act efectuat pentru o normală punere în valoare a bunului, în ce fel plata unui impozit pentru un imobil scos la vânzare în faliment, ajută la punerea în valoare a acelui bun? Indiferent dacă impozitul este sau nu plătit, bunul va putea fi în continuare valorificat, întrucât există dispoziţie expresă care arată că, spre deosebire de o situaţie comună, în procedura insolvenţei NU este obligatorie achitarea prealabilă a impozitelor [art. 159 alin. (7) C. proc. fiscală] pentru transferul dreptului de proprietate.

În procedura insolvenţei, măsura achitării unor impozite în faliment nu echivalează cu o măsură de pază a bunului, în lipsa căreia bunul nu ar mai putea fi valorificat în condiţii optime. De aceea, ordinea corectă de plată a taxelor şi impozitelor este dată de art. 123 pct. 4 din Legea nr. 85/2006, respectiv art. 161 pct. 5 din Legea nr. 85/2014, indiferent că sunt impozite curente sau anterioare deschiderii procedurii.


[1] Art. 121 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 85/2006 are următorul conţinut: Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de ipoteci, gajuri sau alte garanţii reale mobiliare ori drepturi de retenţie de orice fel, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi plata remuneraţiilor persoanelor angajate în condiţiile art. 10, art. 19 alin. (2), art. 23 şi 24;”. Corespondentul din Legea nr. 85/2014 este art. 159 alin. (1) pct. 1: „Fondurile obţinute din vânzarea bunurilor şi drepturilor din averea debitorului, grevate, în favoarea creditorului, de cauze de preferinţă, vor fi distribuite în următoarea ordine: 1. taxe, timbre şi orice alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, precum şi cheltuielile avansate de creditor în cadrul procedurii de executare silită, creanţele furnizorilor de utilităţi născute ulterior deschiderii procedurii, în condiţiile art. 77, remuneraţiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate în interesul comun al tuturor creditorilor, în condiţiile art. 57 alin. (2), art. 61 şi 63, care se vor suporta pro rata, în raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;”. Art. 64 alin. (6) din Legea nr. 85/2006 are următorul conţinut: „Creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute în procedura de faliment”. Corespondentul din Legea nr. 85/2014 este art. 102 alin. (6): „creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală. Prevederea se aplică în mod corespunzător pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment.
[2] Reglementarea din actualul Cod Fiscal este similară. Art. 455 alin. (1): „Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit”. Art. 463 alin. (1): „Orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede altfel”. Art. 468 alin. (1): „Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepţia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel”.
[3] Curtea de Apel Cluj are o practică constantă în acest sens, hotărârile fiind construite pe o argumentare identică. A se vedea în acest sens Decizia nr. 5538/2014, Decizia nr. 8689/2013 şi Decizia nr. 9878/2013.
[4] Art. 253 conţine prevederi privind calculul impozitului datorat de persoanele juridice. Art. 254 conţine prevederi privind dobândirea, înstrăinarea şi modificarea clădirilor. Art. 255 conţine prevederi privind plata impozitului.
[5] Prevederea este similară şi în actualul Cod de Procedură Fiscală. Art. 159: „alin. (5) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor de plată datorate bugetului local al unităţii administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, potrivit alin. (2). Pentru bunul ce se înstrăinează, proprietarul bunului trebuie să achite impozitul datorat pentru anul în care se înstrăinează bunul, cu excepţia cazului în care pentru bunul ce se înstrăinează impozitul se datorează de altă persoană decât proprietarul. (6) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (5), sunt nule de drept. (7) Prevederile alin. (5) şi (6) nu sunt aplicabile în cazul procedurii de executare silită, procedurii insolvenţei şi procedurilor de lichidare”.


Av. Adrian Ştefan Clopotari
Practician în insolvenţă
Departamentul de Pregătire Profesională şi Audit al CITR

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară

Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Au fost scrise până acum 2 de comentarii cu privire la articolul “Jurisprudenţă inedită CITR (12): impozitele sunt cheltuieli de administrare şi au prioritate la distribuire?”

  1. Radu N. COBZARU spune:

    Buna ziua!
    Si cum apreciati calcularea si solicitarea unui impozit majorat la 10% din val.impozabila, calculat dupa deschiderea procedurii.
    Respectiv, daca este corect ca autoritatile locale sa aplice un impozit majorat dupa deschiderea procedurii, datorita nedepunerii raportului de evaluare pt cladiri (situatie din anul 2012-2013)?
    Platim aceste impozite majorate din sumele inceste din valorificarea bunurilor ipotecate?
    Va multumesc.
    Cu stima,

  2. Adrian Ștefan CLOPOTARI spune:

    La fel, mi se pare că e pe art. 123 pct. 4 – o simplă creanță bugetară.

    Nu e o cheltuială sau taxă legată de valorificarea bunului.

    Dacă ar fi așa, toate impozitele pe care le solicită Consiliile Locale ar trebui plătite cu prioritate, dar în toate tabelele îs înscrise pe 124 pct. 4.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.