Secţiuni » Articole
Articole autoriRNSJESSENTIALSStudiiOpiniiInterviuriPovestim cărţi
Opinii

Punctul pe I. Teamă şi terorism
07.05.2016 | Dumitru-Virgil DIACONU

JURIDICE - In Law We Trust

Recentele atentate de la Bruxelles ce au îndoliat Europa au sădit în noi, poate ca nicicând, teama, frica de a călători, de pildă, ca turist.

Da, ne este teamă să mergem în străinătate. De ce? Pentru că ne e teamă că acolo, în mulţime, un atentator, sinucigaş sau nu, va declanşa o bombă care va ucide sau va răni, o bombă ce se va solda cu mulţi morţi şi răniţi. Te îngrozeşti la acest gând, ţi-e teamă, ţi-e frică şi nu mai pleci.

Terorismul este cea mai gravă ameninţare astăzi la viaţa noastră, de zi cu zi, la viaţa comunităţii, a societăţii internaţionale contemporane. Elementele sale definitorii sunt frica şi violenţa, subsumate unui scop politic, unei revendicări despre care lumea trebuie să afle.

Simt totuşi nevoia de a reflecta în  reperele sale esenţiale la această ameninţare ce planează asupra tuturor.

De aceea, pentru a înţelege mai bine acest flagel al lumii contemporane care este terorismul, aş vrea să fac referiri în timp legate de fapte, de atitudini ale statelor, de politica lor.

Terorismul este un fenomen care, în manifestarea sa criminală, provoacă teroare, ţintele sale predilecte fiind astăzi mai mult ca oricând nu oameni politici, instituţii sau edificii emblematice pentru un stat, ci mai ales oameni nevinovaţi, acţiunea criminală planificată secerând sau rănind mulţimi de astfel de oameni, îndoliind familia, comunitatea, societatea, fie ea naţională sau internaţională.

Scopul urmărit, şi anume publicitatea revendicărilor teroriştilor, a ideologiilor neîmplinite de creare, de pildă, a unei lumi islamice într-un stat islamic cum este astăzi cea dorită de ISIS, se face cu cele mai infime costuri, cum este de pildă cea a bombei artizanale utilizată la atentatele din Belgia, bombă care costă în jur de 40 de euro.

Pornind de la aceste atentate, am auzit cât mai des ideea că de aici încolo trebuie să ne obişnuim cu frica, cu teroarea, care să facă parte din existenţa noastră zilnică, din starea noastră de spirit. E ca în război, când trăieşti cu teama că bomba va exploda astăzi, mâine sau poimâine, război ce aduce cu el un viitor nesigur pe care statul nu poate să ţi-l asigure.

Se va crea astfel nesiguranţă, urmărită, de pildă, de ISIS, în sensul că statul nu-şi poate proteja cetăţenii, nici Uniunea Europeană nu-i poate proteja, nici SUA şi atunci trebuie ca un alt stat  să asigure această protecţie firească, iar în imaginaţia multor jihadişti de astăzi un asemenea stat trebuie să fie Statul Islamic.

A fost înainte Al Qaeda, acum este ISIS.

Să ne amintim ce atentate sângeroase cu un mare impact au săvârşit aceste organizaţii teroriste şi astăzi în activitate, mai ales ISIS.

Astfel, în data de 11 septembrie 2001, în prima parte a zilei când se înregistra un aflux maxim al persoanelor în locuri sau edificii publice, 18 piloţi terorişti sinucigaşi au deturnat patru avioane civile americane cu pasageri la bord de pe cursele civile interne şi au lovit în „inima Americii” cum nimeni n-a mai făcut-o până atunci, atacând simbolurile ei de mare putere economică şi militară a lumii.

Două dintre aceste avioane au fost „catapultate” de terorişti la 20 de minute unul după altul în cele două Turnuri de la World Trade Center care s-au prăbuşit pe rând în „gol”; mai apoi, într-un interval de aproximativ 30 de minute de la prăbuşirea celui de-al doilea Turn, un alt avion a lovit Pentagonul producând o avarie gravă la una din aripile acestei clădiri, după care, la circa 10 minute de la atacarea Pentagonului, al patrulea avion deturnat, ce se îndrepta probabil spre Casa Albă, s-a prăbuşit în Pennsylvania.

A fost un cutremurător masacru, soldat cu peste 3000 de victime omeneşti. Pasageri în avioane, dar şi mii de oameni nevinovaţi din peste 60 de ţări ale lumii, majoritatea americani şi britanici, a căror vină a fost aceea că întâmplător, în cea mai neagră zi a Americii, la 11 septembrie 2001, în prima parte a zilei, pentru un motiv sau altul, ca oameni de afaceri sau ca turişti, se aflau în celebrele Turnuri ce au sfârşit apoi pentru totdeauna odată cu ei.

Acest atentat a fost revendicat de Al Qaeda în frunte cu Osama bin Laden.

Lovită din plin, America a reacţionat, şi pentru prima dată în istoria de peste 50 de ani de la înfiinţarea NATO a invocat art. 5 din Tratatul de la Washington ce viza producerea unui atac armat – deși atacul armat în exercitarea dreptului la autoapărare trebuia să provină de la un stat şi nu de la o persoană fizică, cum este Osama bin Laden sau o persoană juridică, cum este Al Qaeda – şi a bombardat Afganistanul – ţară membră a Naţiunilor Unite pentru a-l captura pe Osama bin Laden.

Mai mult, preşedintele SUA, George Bush, imediat după atacuri, a declarat că Osama bin Laden va fi prins „viu sau mort”, ignorându-se astfel prezumţia de nevinovăţie – principiu fundamental – cuprinsă în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

A fost interesul Americii în detrimentul principiilor proclamate. A fost lovită şi a reacţionat, lăsând la o parte reguli sau principii.

E adevărat că talibanii au fost învinşi, dar Osama bin Laden nu a fost prins – mult mai târziu a fost ucis, după 10 ani de la atentatele teroriste – iar în Afganistan s-a instaurat un regim proamerican, care a diminuat la început terorismul, dar apoi l-a realimentat, Afganistanul devenind din nou astăzi un teritoriu unde acţionează teroriştii, poate la fel de bine ca înainte de intervenţia americană.

În urma acestor atentate s-au adoptat multiple rezoluţii fie de către Adunarea Generală a ONU, fie de către Consiliul de Securitate pentru prevenirea şi combaterea terorismului, dar rezultatele nu sunt cele scontate.

Astfel că, după America, a urmat şi Europa, când în Spania, la data de 11 martie 2004, a avut loc un nou atac terorist, cel mai grav din istoria acestei ţări.

Astfel, la Madrid în gara Atocha, în patru trenuri pline cu călători au explodat patru bombe, explozii survenite la doar 4 sau 5 minute una de cealaltă, în trei din cele patru trenuri, iar în al patrulea cu circa 2 ore mai târziu, acesta fiind unul dintre cele mai sângeroase atentate din istoria Europei la acea dată, soldat cu 190 de morţi – printre care şi 16 români – şi 1900 de răniţi.

La fel ca şi atacul din 11 septembrie 2001 din America, şi cel din 11 martie 2004 din Spania a fost revendicat de organizaţia Al Qaeda.

Primul atac în America era săvârşit în numele Islamului împotriva necredincioşilor americani care ocupă pământurile lor sfinte din Peninsula Arabică şi care sunt aliatul fidel ai evreilor, al Israelului – stat creat de englezi şi americani la finele celui de-al doilea război mondial în mijlocul lumii islamice-lupta împotriva Israelului si a Americii fiind suprema îndatorire a oricărui musulman.

Cel de-al doilea atac terorist, din Spania, care a avut loc în preajma alegerilor, a avut ca scop căderea guvernului, a premierului de la acea dată ce se dovedise aliatul fidel al SUA şi Marii Britanii, trimiţând trupe în război împotriva Irakului, război declanşat tot de SUA prin pretexte false că Irakul ar deţine arme de distrugere în masă, ceea ce a determinat invadarea Irakului şi prezenţa americană şi în această ţară.

Europa a reacţionat şi ea, astfel că, în anul 2005, Consiliul a adoptat strategia Uniunii Europene de combatere a terorismului. S-a creat şi o lista actualizată cu persoane, grupuri sau entităţi teroriste. S-a vorbit mult, s-a făcut puţin în cadrul Uniunii Europene.

Ulterior, în anul 2011, America declanşează primăvara arabă, dorind exportul de democraţie în Orientul Mijlociu prin înlăturarea liderilor dictatoriali din această regiune a lumii.

Aidoma anului de graţie 1989 ce a condus la căderea comunismului în Europa, odată declanşată „primăvara arabă”, regimurile totalitare ce ţineau în frâu teroriştii sau grupările rivale cad la rând unul după altul. Astfel sunt înlocuite aceste regimuri din Tunisia – un exemplu fericit pentru America,  urmată de Egipt, – acum o ţară condusă de armată – Libia, – haos şi teroare după înlăturarea şi moartea lui Gadaffi – Bahrein – lupte între majoritatea şiită şi monarhia sunită – Yemen – lăsată în război intern – şi în fine Siria.

Aici, în Siria, primăvara arabă a condus la declanşarea unui război civil de proporţii când majoritatea sunnită din toată lumea arabă s-a  coalizat împotriva unei minorităţi şiite reprezentate de Bashar al-Assad, acesta controlând astăzi numai o parte din teritoriu.

Ca urmare, o jumătate din Siria şi mare parte din teritoriul Irakului şi el lăsat în haos este teritoriul pe care s-a aşezat aşa zisul stat islamic.

Se vrea oare înlăturarea cu adevărat a ISIS, acest „bastion” al terorismului mai sălbatic, mai atroce decât Al Qaeda?

Nu intru în prea multe detalii, dar pentru a înţelege voinţa marilor puteri de a distruge Statul Islamic care astăzi terorizează lumea şi pe noi toţi, aş vrea să fixez anumite repere ale conflictului în acest război sirian care antrenează azi marile puteri ale lumii, pentru a observa dacă aceste puteri sunt hotărâte cu adevărat să distrugă Statul Islamic sau nu.

Astfel, SUA, în continuarea campaniei primăverii arabe, a susţinut la început ISIS şi apoi forţele rebele opozante preşedintelui Bashar al-Assad, luptând împotriva forţelor guvernamentale ale acestuia pentru a-l alunga de la putere.

Rusia însă susţine forţele guvernamentale loiale preşedintelui sirian şi luptă împotriva forţelor rebele şi implicit împotriva ISIS.

Deci, pe de o parte, Rusia atacă forţele rebele şi-l apără pe Bashar al-Assad, iar America apără forţele rebele şi implicit ISIS, la început mai ales, ambele dorind îndepărtarea lui pe Bashar al-Assad de la putere.

După cum se poate observa, în acest joc de putere, ISIS-ul intră şi el,  nefiind totalmente înlăturat, Rusia şi America fiind interesate în anumite momente ale evoluţiei conflictului sirian să şi-l apropie, alteori să-l îndepărteze.

În acest joc intervine şi Turcia, care a văzut în declanşarea războiului civil din Siria o posibilitate de a scăpa de regimul lui Bashar al-Assad ce urmărea  înfiinţarea unui stat kurd în estul Turciei şi nordul Irakului. Kurzii în Siria luptă astfel împotriva Statului Islamic pentru a-şi construi statul lor pe teritoriul pe care Statul Islamic îl ocupă. Turcia sprijină astfel în principal forţele rebele ce doresc şi ele înlăturarea lui Bashar al-Assad de la putere şi în plan secundar luptă şi împotriva lui ISIS care reprezintă o sursă de instabilitate regională prin pretenţiile pe care le are de creare a unui stat.

Aşadar, deşi turcii îi atacă şi pe jihadişti, ei totuşi îi atacă şi pe kurzi, care la rândul lor îi atacă pe jihadişti.

Nu mai vorbesc de implicarea Arabiei Saudite alături de America şi a Iranului alături de Rusia .

Ce să mai înţelegi din acest conflict? Unde se poate totuşi ajunge? La cel de-al treilea război mondial despre care unii susţin ca a şi început în Siria?  De aceea soluţia de astăzi de încetare a focului în Siria si de reluare a negocierilor este cea mai bună.

Cât priveşte terorismul, acest tablou de ansamblu creionat în legătură cu conflictul sirian cu interese peste interese, cu poziţii partizane sau duplicitare ale marilor puteri, poate explica de ce încă nu a fost incriminat terorismul ca şi crimă internaţională până acum sau, de ce nu se acţionează cu suficientă voinţă pentru a reprima acest fenomen ce constituie astăzi o ameninţare gravă la adresa păcii şi securităţii internaţionale.

De aici din Siria, de la Statul Islamic, porneşte astăzi valul de terorişti ce au săvârşit recentele atentate de la Paris din 2015 şi de la Bruxelles din 2016.

Astfel, în data de 13 noiembrie 2015, un grup de jihadişti ai Statului Islamic înarmaţi cu puşti de asalt şi explozibil au atacat în mai multe zone din Paris, cum este zona Stade de France, unde avea loc un meci de fotbal între Franţa şi Germania, iar alte atacuri coordonate au fost săvârşite la cafenele din Paris şi la sala de concerte Bataclan soldate cu moartea a 130 de persoane şi a peste 350 de răniţi. Acesta a fost unul dintre cele mai grave atentate din întreaga istorie a Franţei.

Autorul principal, Salah Abdeslam, a reuşit să fugă şi după ce este arestat în Belgia în anul 2016, are loc de asemenea cel mai grav atentat din Bruxelles. Astfel, în dimineaţa zilei de 22 martie 2016, trei explozii s-au produs la Bruxelles, două la aeroportul din Zaventem şi a treia la o distanţă de o oră în staţia de metrou Malbeck, aproape de „inima” instituţiilor europene, toate soldate cu 31 de morţi şi 270 de răniţi.

Faţă de cele arătate, în faţa recrudescenţei şi proliferării acestui fenomen care afectează grav valorile supreme ale comunităţii internaţionale, pacea şi securitatea, cred că astăzi trebuie să existe o suficientă voinţă politică de a incrimina terorismul ca şi crimă internaţională.

Paradoxal, până în prezent nu a existat.

Există terorism internaţional, dar nu există crimă internaţională. Nu am în vedere sancţionarea terorismului în plan naţional, unde în genere, terorismul este incriminat cum e şi la noi, ci am în vedere terorismul internaţional, pentru că acesta este cel mai frecvent astăzi.

Astfel, teroristul plănuieşte şi organizează atacul într-o ţară, atac ce se produce în altă ţară, după care fuge şi se ascunde în a treia ţară.

Şi din diferite motive este posibil ca ţara unde este prins sau unde se refugiază teroristul să nu dorească să-l pedepsească sau să-l predea statului victimă pentru a-l pedepsi. De ce?

Pentru că în plan internaţional nu se face distincţia dintre terorişti şi grupările care luptă pentru autodeterminare pentru crearea unui stat – cum ar fi de pildă statul palestinian – luptă considerată legitimă de dreptul internaţional.

Mai concret, acelaşi palestinian care pune la cale un atac terorist și ucide o mulţime de evrei este văzut, pe de o parte, ca luptător pentru libertate de către ceilalţi palestinieni, iar pe de altă parte este văzut ca terorist de către statul Israel.

Am dat un singur exemplu, se mai pot da.

De aceea, în decursul timpului, în legătură cu terorismul, în convenţiile internaţionale se foloseşte un limbaj excesiv de precaut, prudent, marcat de evitarea termenului de „terorist” sau „act terorist”. Cu atât mai mult nu a existat voinţa statelor de a incrimina terorismul ca şi crimă internaţională.

De altfel, instanţa judiciară internaţională penală abilitată să judece cele mai grave crime împotriva păcii şi securităţii, cum este actuala Curte Penală Internaţională înfiinţată în 1998, are competenţa de a judeca nu terorismul ca şi crimă, ci alte crime cum sunt: crima de genocid, crima împotriva umanităţii, crima de agresiune.

Mai mult, SUA modelul de democraţie şi de stat de drept, n-a binevoit – tocmai ea – să ratifice statutul Curţii Penale Internaţionale, deşi l-a semnat. De ce? Răspunsul e simplu: soldaţi americani antrenaţi în atâtea conflicte militare în diverse zone ale lumii nu trebuie să fie judecaţi de o altă instanţă universală, ci numai de una selectivă americană.

Independenţă, imparţialitate, principii ale unui justiţii afişate, nicidecum aplicate.

Totuşi, România are o iniţiativă, şi anume crearea unui tribunal internaţional privind terorismul.

Este o soluţie, poate una viabilă.

Depinde de voinţa celorlalte state, fie ele din Europa, din America sau din alte zone ale lumii.

Aș vrea să nu mai existe teama, frica de a călători, fie ca şi turist. Cu acest gând am început articolul meu și cu acest gând îl termin.

De aceea, orice iniţiativă este binevenită. Un tribunal permanent pentru terorişti e o soluţie. Să le fie frică şi lor, teroriştilor, autorilor, dar mai ales organizatorilor, complicilor de justiţie, de pedeapsa ce li se va aplica oriunde s-ar afla!

Numai în acest mod poate fi atenuată teama, frica, de terorism!

Poate!

Prof. univ. dr. Dumitru Virgil Diaconu
Universitatea din Piteşti

PLATINUM+
PLATINUM Signature       

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                                

VIDEO STANDARD
Aflaţi mai mult despre , , , , , ,

Puteţi publica şi dumneavoastră pe JURIDICE.ro. Publicăm chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. Vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici.
JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.

Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!












Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
 Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează şi recomandă SmartBill

Lex Discipulo Laus

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.