„Citizens of Tomorrow” – Concurs de educație juridică pentru liceeni, 2016
6 mai 2016 | Cristi DANILEȚ
Sub egida „Aveți dreptul să vă cunoașteți drepturile!” se desfăşoară în capitală prima competiţie de educație juridică organizată în România.
În perioada 5 mai – 1 iunie 2016 are loc o primă ediţie a concursului „Citizens of Tomorrow”, organizat de asociaţiile VeDem Just şi Danube Youth Alliance. În cadrul acestuia, elevii de liceu din Bucureşti vor avea ocazia să se întreacă cu privire la cunoștințele dobândite în urma aprofundării manualului „Educaţie juridică pentru liceeni. Ghid practic despre drepturi şi justiţie”.
Echipele înscrise în concursul din acest an sunt cele de la Colegiile Naţionale ”Gheorghe Șincai”, ”Cantemir Vodă”, ”Sfântul Sava”, ”Spiru Haret”, ”Gheorghe Lazăr”, ”George Coșbuc”, Mihai Viteazul”, ”Tudor Vianu.”
În etapa de calificări din 5 mai, 6 mai şi 13 mai 2016, participanții vor răspunde unui set de întrebări ale căror răspunsuri se regăsesc exclusiv în manual. Întrebările vor avea un grad progresiv de dificultate. Câștigătorii etapei de calificări vor accede în semifinale, care se vor desfăşura în 19 şi 20 mai 2016 şi care vor consta în două probe: proba de răspuns la o serie de întrebări, respectiv proba de argumentare – identificarea drepturilor și obligațiilor elevilor într-o ipostază reală. Cele mai bune echipe vor ajunge în finală, care se va desfăşura pe data de 1 iunie 2016, la Facultatea de Drept, în prezenţa ministrului justiţiei, decanului facultăţii şi autorului manualului. Cu acea ocazie, va avea loc şi lansarea oficială a videoclipului „Stai, că nu mai merge-aşa!”, ca mesaj de susţinere a educaţiei juridice pentru elevi.
Membrii echipei câştigătoare vor beneficia de vizite la principalele instituţii juridice ale ţării: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea de Apel Bucureşti, Curtea Constituţională, Consiliul Superior al Magistraturii.
Programul şi Regulamentul concursului sunt disponibile pe aici.
Jud. dr. Cristi Danileț
Membru CSM
- Flux integral: www.juridice.ro/feed
- Flux secţiuni: www.juridice.ro/*url-sectiune*/feed
Pentru suport tehnic contactaţi-ne: tehnic@juridice.ro