
Av. Radu Sora, Managing Partner SORA & ASOCIAȚII, s-a referit, în cadrul dezbaterii C-o plată toți suntem datori. Ordonanța de plată, organizată de Societatea de Științe Juridice, la efectul lipsei somației la introducerea cererii de emitere a ordonanței de plată.
Radu Sora: ”Evident că, dacă n-avem somaţie de plată comunicată corespunzător înaintea introducerii cererii în emiterea ordonanţei de plată, putem ajunge în situaţia în care cererea care a fost depusă de către creditor va fi respinsă. Art. 1017 spune foarte clar că, în situaţia în care această dovadă a comunicării somaţiei de plată nu este ataşată cererii, practic, ordonanţa de plată ar trebui respinsă ca inadmisibilă. Însă în practică există o abordare diferită şi, anume, există decizii, există ordonanţe de plată care sunt date de către judecători prin care, chiar şi în lipsa invocării de către debitori a lipsurilor somaţiei, se dă soluţia respingerii acesteia ca inadmisibilă, dar, în ultimul timp, acestea au devenit tot mai puţine. Aşa cum este formulată legea în acest moment, aş merge pe ideea că da, într-adevăr, lipsa somaţiei este o excepţie de ordin privat şi, dacă ea nu este invocată de către debitor, se poate trece peste acestă lipsă şi judecătorul să examineze cererea de ordonanţă de plată.”
* Selecție realizată de Elena Zoița
Aflaţi mai mult despre ordonanta de plata, Radu Sora, Societatea de Stiinte Juridice, somatie de plataJURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului.
Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa redactie@juridice.ro!
Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.