« Flux noutăţi
Selected Top LegalVideo
JurisprudenţăCEDOCJUECCRÎCCJJurisprudenţa curentă ÎCCJDezlegarea unor chestiuni de dreptRILCurţi de apelTribunaleJudecătorii
Noutăţi legislativeProiecte legislativeMOF - Monitorul Oficial al RomânieiJOUE - Jurnalul Oficial al Uniunii Europene
Opinii
6 comentarii

Versiunea oficială şi adevărul despre TVA la imobiliare
09.05.2016 | Daniel UDRESCU

JURIDICE - In Law We Trust Video juridice

Nota JURIDICE.ro: Pe aceeași temă a se vedea și dezbaterea ”O încasezi dacă n-o încasezi: TVA pentru persoane fizice”.

Versiunea oficială este că se datorează TVA pentru tranzacţiile imobiliare calificate de art. 77^1 Cod fiscal, în patrimoniul personal. Adevărul este că prin CONIVENŢĂ, Ministerul Finanţelor Publice şi Contenciosul Fiscal au comis infracţiuni nesancţionate de Ministerul Public, împotriva poporului Român. Estimarea ANAF a fost de 4 miliarde de euro.

Motivul introducerii unei noi legi a Codului fiscal nr. 227/2015 şi a Codului de procedură fiscală nr. 207/2015 este unul de ascundere al adevărului. Jefuirea populaţiei României cu taxe şi impozite a fost bazată pe fals. Nu poţi spune că jefuirea poate fi nelegală, pentru că însuşi infracţiunea nu poate fi decât nelegală, dar da, jefuirea s-a făcut legal prin acte ale Guvernului, nesancţionate de Parchet pentru încălcarea Constituţiei, chiar dacă numeroşi cetăţeni au cerut acest lucru. Motivez acest lucru cu mai multe articole:

– De ce OUG sunt nelegale în domeniul fiscal
– Istoria nelegalităţii Codului de procedură fiscală

Aduc aminte că spuneam în unul dintre aceste articole că Gheorghe Eugen Nicolăescu, Vicepreşedinte al Comisiei pentru buget, finanţe bănci, a comis infracţiuni consemnate în istoria Parlamentului, punct de vedere susţinut de Mihai Nicolae Tănăsescu, Preşedinte al Comisiei, astfel fiind introdusă nelegal şi neconstituţional legislaţia cu privire la TVA la imobiliare, infracţune nepedepsită de instanţă şi parchet, chiar dacă sesizarea a fost cerută specific. Deputatul Nicolăescu se face vinovat de fals intelectual, abuz în serviciu şi uzurpare de calităţi oficiale, întrunind abuziv o pseudo-comisie pentru buget, finanţe bănci, prin care a schimbat ordinea de zi de aprobare a Ordonanţei nr. 138/2004 şi a introdus pe ordinea de zi Ordonanţa nr. 24/2005, care deja fusese respinsă de Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi pe data de 17 mai 2005, ducând în eroare Parlamentul că aceasta ar fi cea dezbătută. Prin Legea nr. 163/2005, care modifică dispozițiile Codul fiscal aplicabile pentru anul 2006, s-a introdus fiscalizarea tranzacţiilor imobiliare şi s-a trecut de la plata taxei de timbru, în baza Legii nr. 146/1997, la impozitul pe venit, cu identificarea tranzacţiei ca aparținând patrimoniului personal.

Prin Legea nr. 227/2015, motivul de nulitate al Legii nr. 571/2003 a  fost cosmetizat cu introducerea la art. 4 a unui nou aliniat 3: „În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2),” care însă continuă să fie neconstituţional, pentru aceste infracţiuni făcându-se vinovaţi şi rămânând nepedepsiţi toţi prim miniştrii din 2004 până azi, precum şi cosemnatarii acestora, pe aceleaşi argumente pe care le-am prezentat.  O taxă care modifică Bugetul Public Naţional nu poate fi aprobată decât de Parlament, deci conducerea de către Guvern a procesului legislativ rămâne una neconstituţională.

În articolul ”Fiscalizarea tranzacțiilor imobiliare. Încălcarea principiului neutralității TVA, cu consecința neaplicării dreptului de deducere”, enumeram o serie de încălcări ale legislaţiei pentru care a fost necesară trimiterea la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene. În cazul adresei ANAF 866013, prin care s-a declanşat controlul fiscal la tranzacţiile imobiliare, domnul Blejnar, cu bună ştiinţă a comis un genocid economic prin încălcarea legislaţiei europene, ce a distrus vieţile a mii de oameni şi le-a furat capitalul propriu, punând în mişcare un control nelegal pe care Ministerul Finanţelor Publice avea şi are puterea să-l oprească. Mult mai grav este faptul că puterea judecătorească continuă genocidul, ca şi Ministerul Finanţelor Publice şi o minciună care trebuie să ne apară ca versiunea oficială arată CONIVENŢA contenciosului fiscal, plecând de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a emis sute (poate mii) de decizii, care astăzi sunt erori de judecată. Preşedintele ÎCCJ, jud. dr. Livia Stanciu spunea că “prin atacuri (La Justiţie) nu s-a urmărit altceva decât decredibilizarea activităţii profesioniste pentru a se pune sub semnul întrebării onestitatea sau corectitudinea. Aceste atacuri nu au făcut decât să ne decredibilizeze ca ţară.”  Bineînţeles că singurii care decredibilizează nu sunt cei care spun că JUSTIŢIA chiar este oarbă, ci „orbii profesionişti” care judecă ticălos împotriva omului de rând, la comandă politică. Cine plăteşte pentru aceste erori?

ADEVĂRATA ÎNTREBARE ESTE ÎNSĂ DE CE MAI CONTINUĂ CONTENCIOSUL FISCAL SĂ JUDECE ASTFEL DE CAUZE ŞI NU LE RESPINGE, DE CE PARLAMENTUL NU EMITE O LEGE SAU GUVERNUL O ORDONANŢĂ SAU DE CE MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE NU CERE SUSPENDAREA LOR ŞI FINALIZAREA PE CALE ADMINISTRATIVĂ? Infracţiunea STATULUI este evidentă. Sau poate statul nu greşeşte?

Ca dovadă, am analizat ce spuneam în 2010, plecând de la articolul menţionat, dar şi punctele reamintite mai târziu în articolul ”Sesizarea CJUE între necesitate şi utilitate”, cu privire la inutilitatea trimiterilor la CJUE:

– TVA inclus în preţ (Codul fiscal la Norma 23 alin. 2, teza a II-a, la art. 140 Cod fiscal – ”De regulă, preţul include taxa în cazul livrărilor de bunuri şi/sau prestărilor de servicii direct către populaţie,”) scutea ÎCCJ să se mai facă de râs şi CJUE să mai analizeze cauzele conexate C-249/12 și C-250/12, Tulică și Plavoșin. CA Bucureşti a anulat Decizia 2 a Comisiei Fiscale Centrale, modificată prin Decizia nr. 6/2015.

Deductibilitatea TVA şi ignorarea cu bună ştiinţă de către un Contencios fiscal ori nepregătit, ori ticălos ori ignorant (nu cred că adevăraţii judecători ar putea fi aşa), a dreptului legal de a calcula şi deduce TVA în timpul inspecţiei  fiscale. TVA deductibil trebuie acordat imediat, spune cauza C-183/2014 Salomie şi Oltean, care a rezolvat definitiv acest aspect cu dedicaţie specială pentru România. Cauza C-324/11 cu privire la deductibilitate a fost ignorată de MFP şi instanţe până acum, chiar dacă era o decizie care răsturna practica eronată a ANAF cu drame şi execuţii în stil mafiot.

– Neaplicarea unei metode legal aprobate de stabilire a TVA deductibil prin Expertiza Camerei Notarilor Publici, consemnată la art. 77^1 Cod fiscal, care anulează prezentarea facturilor a fost soluţionată cu dedicaţia necesară pentru România în cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea, la punctul 33 „În această privinţă, trebuie amintit că o persoană impozabilă, care trebuie să plătească, în calitate de destinatar al serviciilor, TVA-ul aferent acestora, nu este obligată să deţină o factură întocmită conform condiţiilor de formă prevăzute de Directiva TVA pentru a-şi putea exercita dreptul de deducere şi trebuie numai să îndeplinească formalităţile stabilite de statul membru respectiv în exercitarea opţiunii care îi este oferită de articolul 178 litera (f) menţionat (a se vedea în acest sens Hotărârea Bockemühl, citată anterior, punctul 47).”  O construcţie nu poate exista fără costuri de construire, care se pot estima foarte uşor printr-o expertiză evaluatorie. Deci TVA deductibil este uşor de estimat dacă se vrea, fără factură. Acelaşi paragraf este util şi pentru TVA de 5%, cu declaraţie ulterioară a cumpărătorului.

– Taxarea inversă este definitiv tranşată cu dedicaţie pentru România de punctul 35 din cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea: „Astfel, Curtea a statuat deja că, în cadrul regimului de taxare inversă, principiul neutralităţii fiscale impune ca deducerea TVA-ului aferent intrărilor să fie acordată dacă cerinţele de fond sunt îndeplinite, chiar dacă anumite cerinţe de formă au fost omise de persoanele impozabile (Hotărârea din 8 mai 2008, Ecotrade, C-95/07 şi C-96/07, Rep., p. I-3457, punctul 63, precum şi Hotărârea Uszodaépitő, citată anterior, punctul 39).”

– Nu poţi fi judecat şi în contenciosul fiscal şi în penal – cauza Lungu și alții c. României (CEDO nr. 25129/06, decizie pronunţată la 21 octombrie 2014);

– ICCJ, în Decizia nr. 4349, dosarul nr. 6383/2/2010, a statuat faptul că nici Codul fiscal, nici Normele metodologice nu precizau expres până la 31 decembrie 2009 că obţinerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea imobilelor din patrimoniul personal are caracter de continuitate, şi nu defineau continuitatea.

– dobânzile şi penalităţile nu trebuie să fie excesive – cauza C-183/2014 Salomie şi Oltean, dar şi cauza C-424/12 SC Fatorie SRL trimisă de CA Oradea la punctul 50 spune: În ceea ce priveşte majorările de întârziere, trebuie amintit că, în lipsa unei armonizări a legislaţiei Uniunii în domeniul sancţiunilor aplicabile în caz de nerespectare a condiţiilor prevăzute de un regim instituit prin această legislaţie, statele membre rămân competente să aleagă sancţiunile care le par adecvate. Acestea sunt însă obligate să îşi exercite competenţele cu respectarea dreptului Uniunii şi a principiilor sale generale şi, în consecinţă, cu respectarea principiului proporţionalităţii (se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 16 decembrie 1992, Comisia/Grecia, C-210/91, Rec., p. I-6735, punctul 19 şi jurisprudenţa citată, Hotărârea din 7 decembrie 2000, de Andrade, C-213/99, Rec., p. I-11083, punctul 20, precum şi Hotărârea Rodopi-M 91, citată anterior, punctul 31).

– Mai menţionez şi articolul cu privire la, ”Lipsa legislaţiei secundare în baza principiului tempus regit actum”:
i) Ordinul ANAF nr. 1415/2009;
ii) Ordinul ANAF nr. 1786/2010.

Bineînţeles că înainte de aderarea României a existat Cauza C-90/02 Bockemühl, pe care România nu a fost în stare să o traducă oficial, dar care făcea inutilă minciuna TVA la imobiliare. Statul cu foamea-n gât, prin Guvern, a comis infracţiuni împotriva poporului.  Menţionez ceea ce Profesor Doctor Stanciu, ar fi trebuit să ştie în calitate de PREŞEDINTE al ÎCCJ, că jurisprudenţa OBLIGATORIE a CJUE, trebuia transpusă în legislaţia României conform art. 4 şi 267 al TFUE, aşa cum spune Constituţia în art. 148 şi Cauza C-90/02 Bockemühl trebuia cunoscută şi de ANAF şi de Contenciosul Fiscal:

38. According to consistent case-law, the right to deduct laid down in Article 17 or the Sixth Directive forms an integral part of the VAT mechanism and in principle cannot be limited. It may be exercised immediately in respect of all taxes affecting earlier transactions in the chain (see, in particular, the judgments in Case C-62/93 BP Soupergaz [1995] ECR I-1883, paragraph 18, and Joined Cases C-110/98 to C-147/98 Gabalfrisa and Others [2000] ECR I-1577, paragraph 43).

Traducere neoficială în română:

38. Potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de deducere prevăzut la articolul 17 sau A șasea directivă face parte integrantă din mecanismul TVA-ului și, în principiu, nu poate fi limitat. Acesta poate fi exercitat imediat în ceea ce privește toate impozitele care afectează operațiunile anterioare în lanț (a se vedea, în special, hotărârile în cauza C-62 / BP de 93 Soupergaz [1995], p I-1883, punctul 18, precum și cauzele conexate C> 110/98 la C-147/98 Gabalfrisa și alții [2000] ECR I-1577, punctul 43).

47. The Court therefore finds that, on a proper interpretation of Article 18(1)(a) and (d) of the Sixth Directive, only Article 18(1)(d) applies to the reverse charge procedure such as that in this case. Therefore, a taxable person who is liable as the recipient of services for the VAT relating thereto is not obliged to hold an invoice drawn up in accordance with Article 22(3) of the Sixth Directive in order to be able to exercise his right to deduct, and only has to fulfil the formalities laid down by the Member State concerned in the exercise of the option conferred by Article 18(1)(d) of the Sixth Directive.

Traducere neoficială în română:

47. Prin urmare, Curtea constată că, pe o interpretare corectă a articolului 18 alineatul (1) literele (a) și (d) din A șasea directivă, numai articolul 18 alineatul (1) litera (d) se aplică procedurii de taxare inversă, cum ar fi în acest caz. Prin urmare, o persoană impozabilă care este răspunzător în calitate de destinatar al serviciilor pentru TVA aferentă acesteia nu este obligată să dețină o factură întocmită în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) din A șasea directivă, pentru a putea exercita dreptul de deducere , și are numai să-și îndeplinească formalitățile stabilite de statul membru în cauză în exercitarea opțiunii conferite de articolul 18 alineatul (1) litera (d) din a șasea directivă.

51. In that context, it is true that an invoice has an important documentary function because it may contain verifiable data. In a reverse charge situation, however, it is precisely on the strength of such verifiable information that the recipient of goods or services will have been held liable for the VAT, and in what amount. Where the tax administration has the information necessary to establish that the taxable person is, as the recipient of the supply in question, liable to VAT, it cannot, in relation to the right of that taxable person to deduct that VAT, impose additional conditions which may have the effect of rendering that right ineffective for practical purposes.

Traducere neoficială în română:

51. În acest context, este adevărat că o factură are o funcție importantă documentar, deoarece poate conține date care pot fi verificate. Într-o situație de taxare inversă, cu toate acestea, este tocmai pe puterea unor astfel de informații verificabile că destinatarul de bunuri sau servicii va fi considerat răspunzător pentru TVA, și în ce cantitate. În cazul în care administrația fiscală dispune de informațiile necesare pentru a stabili că persoana impozabilă este, ca destinatarul livrării în cauză, susceptibilă de TVA, aceasta nu poate, în ceea ce privește dreptul persoanei impozabile de a deduce că TVA-ul, să impună condiții suplimentare care poate face ineficient, acel drept pentru scopuri practice.

Daniel Udrescu

Cuvinte cheie: , , , , ,
Secţiuni: Fiscalitate, Opinii, SELECTED TOP LEGAL | Toate secţiunile
Vă invităm să publicaţi şi dvs., chiar şi opinii cu care nu suntem de acord. JURIDICE.ro este o platformă de exprimare. Publicarea nu semnifică asumarea de către noi a mesajului. Totuşi, vă rugăm să vă familiarizaţi cu obiectivele şi valorile Societătii de Stiinţe Juridice, despre care puteti ciţi aici. Pentru a publica vă rugăm să citiţi Condiţiile de publicare, Politica privind protecţia datelor cu caracter personal şi să ne scrieţi la adresa de e-mail redactie@juridice.ro!

Lex Discipulo Laus Încurajăm utilizarea RNPM - Registrul Naţional de Publicitate Mobiliară Securitatea electronică este importantă pentru avocaţi
Mesaj de conştientizare susţinut de FORTINET
JURIDICE utilizează SmartBill

Au fost scrise până acum 6 de comentarii cu privire la articolul “Versiunea oficială şi adevărul despre TVA la imobiliare”

  1. Clarificare. Mă delimitez de dezbaterea ”O încasezi dacă n-o încasezi: TVA pentru persoane fizice,” cu care începe articolul. Chiar dacă aparenţa dezbătută este una de legalitate, consider că perioada ante 2010 nu este decât neconstituţională şi orice discuţie pe componente este una eronată. Judecătorul nu are calitate să stabilească creanţe fiscale, deci nu poate calcula el prin expertiză în locul singurei autorităţi ANAF, care are această calitate impusă de lege. El dispune cu privire la actul administrativ că este sau nu este legal. Aşa cum opinează Dl Judecător Ungur, chiar dacă se spune că este progresiv, îmi este milă de contribuabilul român.

  2. Mi se pare cel puțin regretabil că nu există hotărârile Curții de Justiție traduse în limba română, în mod oficial, și măcar în domeniul fiscal. Și că trebuie să le traduceți dumneavoastră, când vreți să faceți trimitere la niște paragrafe într-un articol de specialitate.

    Și mi se pare total regretabil și faptul că, după mănunchiul de 57 de de decizii traduse înainte de aderare (jurisprudența istorică – http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_14955/), după aderare nu s-a mai tradus nimic spre a fi pus la dispoziția justițiabilului pe pagina http://www.curia.eu.

    Există traduceri pe pagina Institutului European din România, dar la cauzele la care faceți trimitere dumneavoastră nu am găsit: http://www.ier.ro/traduceri.html?category=acquis

    Revenind, doresc să precizez că deciziile Curții de Justiție sunt IZVOR de drept. IZVOR de drept în România. Cum e posibil, din punct de vedere logic, să avem izvoare de drept în România care nu sunt traduse și în limba română, și cum e posibil ca această lipsă de traducere să nu fie prima preocupare a autorităților? Iar dacă traducerile există, cum e posibil ca ele să nu fie disponibile măcar pe pagina ANAF?

    Cine face un proiect și un call pentru a accesa fonduri europene în acest sens? Care instituție a statului se zorește?

    E regretabil că trebuie să scriu aici, pe JURIDICE.ro, și să întreb aceste aspecte, dar la întâlnirile la care am participat eu timp pentru întrebări nu mai era. Timpul expira anterior, și întrebările erau amânate pentru altă dată.

  3. Mai precizez ca o jurisprudenta a instantelor nationale – si o practica administrativa suficient de bine cristalizata – care este contrara jurisprudentei si dreptului Uniunii, conduce la condamnarea statului pentru neindeplinirea obligatiilor.

    Un exemplu chiar din mature fiscala (C-129/00): http://curia.europa.eu/juris/document/document_print.jsf?doclang=EN&text=&pageIndex=0&part=1&mode=lst&docid=48783&occ=first&dir=&cid=398451

    (nedisponibil in limba romana)

    • Si ca sa fie un comentariu exhaustiv, si pentru a se intelege la ce serveste o condamnare a statului de CJUE (la solicitarea Comisiei – Comisie care este sesizata de cei prejudiciati prin hotarari contrare dreptului Uniunii), precizez ca dupa ce se obtine o condamnare, persoanele de drept privat afectate chiar de respectiva jurisprudenta (adica reclamanti in respectivele cauze care au dat nastere la acea jurisprudenta contrara dreptului Uniunii – sau la acea practica administrativa contrara dreptului Uniunii) isi vor recupera prejudiciul suferit introducand o actiune la nivel national in acest sens (exista jurisprudenta CJUE si pentru aceasta afirmatie).

      • Dar măcar avem un paragraf tradus în română – în Avizul nr. 1/09, care trimite la respectiva hotărâre netradusă în limba română:

        87. Trebuie să se adauge că, în cazul în care o încălcare a dreptului Uniunii este comisă de o instanță națională, dispozițiile articolelor 258 TFUE-260 TFUE prevăd posibilitatea sesizării Curții în scopul constatării unei astfel de încălcări a obligațiilor în privința statului membru în cauză (a se vedea Hotărârea din 9 decembrie 2003, Comisia/Italia, C‑129/00, Rec., p. I‑14637, punctele 29, 30 și 32).

    • Da, adevarat, dar daca nu este disponibil in limba romana cine sa aplice acest izvor de drept?

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Important: Descurajăm publicarea de comentarii defăimatoare. Vor fi validate doar comentariile care respectă Politica JURIDICE.ro şi Condiţiile de publicare.


.
PLATINUM Signature      

PLATINUM  ACADEMIC

GOLD                        

VIDEO   STANDARD