ICCJ. Societate în insolvență. Acțiune care nu are ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului
10.05.2016 | Corina CIOROABĂ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că din interpretarea literală a dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006 (art. 75 din Legea nr. 85/2014), rezultă că suspendarea de drept reglementată de textul de lege indicat intervine numai în cazul acţiunilor care au ca obiect realizarea creanţelor asupra debitorului sau a bunurilor sale, iar nu în cazul oricăror acţiuni având un obiect patrimonial, indiferent de natura lor, îndreptate împotriva debitorului. În speță, Înalta Curte a reținut că cererea prin care reclamantul a solicitat instanţei să oblige pârâta, societate în insolvență, să retragă materialul, apreciat ca defăimător, de pe pagina de web a pârâtei şi de a publica în ziarul deținut de pârâtă, hotărârea de admitere a acţiunii, are ca obiect principal o obligaţie de a face, iar nu de „realizare a creanţelor creditorului îndreptată împotriva debitorului”. De asemenea, nici cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 50.000 euro, în echivalent în lei la data plăţii, pentru atingerea adusă onoarei, reputaţiei şi imaginii publice a reclamantului, nu este o creanţă a cărei certitudine şi întindere să poată fi determinată în procedura insolvenţei, ci pe calea dreptului comun, astfel că, în speță, nu se justifică măsura suspendării judecării cauzei. (Decizia nr. 285 din 4 februarie 2016 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligația de a face)